Întunericul nu moare niciodată. ”Regatul furtunilor”(Regatul umbrelor #2) de Leigh Bardugo - Recenzie

Cartea a apărut la Editura TREI și poate fi comandată de AICI

Orice destin măreț sau misiune importantă vine întotdeauna cu un preț. Iar când soarta unui întreg Regat e pe umerii tăi, iar un popor se bazează pe tine, își pune toate speranțele fragile în reușita ta, trebuie să renunți la trecut, la ce ar fi fost dacă erai cineva normal, fără abilități speciale, să îți cauți curajul, forța interioară și să iei în mâini soarta furtunoasă, încercând să îți depășești limitele.

După evenimentele din Falie, eroina a încercat să redevină banala Alina Starkov, fata uscățivă și normală, fugind alături de Mal, prietenul ei din copilărie față de care a recunoscut că are anumite sentimente de dragoste. Melancolia vremurilor când se simțea specială o apasă, însă e mulțumită și așa, trăind la limită, mereu pe ascuns. Însă va veni vremea când Alina va înțelege că ea nu e o oarecare, că nu va mai putea evita multă vreme puterea care zace în ea, destinul, atunci când va realiza că Întunecatul nu numai că a supraviețuit acelei bătălii, dar în urma ei și-a amplificat magia, poate crea monștri din întuneric și acum e de neînvins. Mai mult decât atât, el e pe urmele ei iar scopul lui final e acela de a-și duce planurile la bun sfrârșit, acelea de a domni peste Ravka, regat pe care intenționează să îl înece în întuneric pentru totdeauna.

Atunci când toată lumea ridica în slăvi primul volum al seriei, eu am avut rezervele mele, pe care le-am și menționat în recenzie, la acel moment. Apoi m-am simțit puțin vinovată și m-am gândit că sunt eu prea cârcotașă, prea perfecționistă și atentă la detalii, și nu pot să mă las purtată de val ca ceilalți și să mă bucur doar de imaginea de ansamblu a cărții și de rezultatul final. ”Regatul furtunilor”, continuarea trilogiei, avea să îmi dea un fel de verdict: am fost eu prea critică prima dată? M-am înșelat? Iar răspunsul, cel puțin din punctul meu de vedere, e ”nu”; deși Leigh Bardugă merită aplauze puternice pentru lumea fascinantă creată, pentru ordinea ierarhiilor și a categoriilor de personaje, harta imaginară cu toate regatele și zonele create de ea cu precizie, are anumite lipsuri în a construi acțiunea și dinamismul ei.

Nemulțumirile mele în trecut au pornit de la personajul principal feminin, care nu reușise să mă convingă nicicum, mi se părea că e cu mintea și inima împrăștiate în mai multe zări. Alina a început să îmi câștige respectul din clipa în care a ales să îl înfunte pe Întunecat, iar încet încet mi-a captivat tot mai mult atenția și m-a făcut să o plac cu adevărat. În sfârșit aceasta are inițiativă, nu mai este doar o unealtă, o păpușă în mâinile celor mai puternici și cu minți iscuțite. Începe să se focuseze într-o singură direcție, să aibă o intenție clară, să își asume responsabilități fără ca cineva să îi ceară în mod expres asta. Alina s-a obișnuit în acum cu statutul ei înălțător de Invocatoarea Luminii, a înțeles că acesta nu e un simplu titlu și odată cu el vine și o responsabilitate uriașă, pe care ea singură și-o asumă. Alege să fie Conducătoarea Armatei a Doua, una dezorientată și ruptă în două în clipa în care o parte din Grisha au ales să rămână loiali Regatului, iar alții l-au urmat pe fostul lor conducător, Întunecatul. Misiunea ei nu e ușoară deloc, i se pun bețe în roată, dar e hotărâtă, nu se dă la o parte de la nimic, reușește să pară mai sigură pe ea, sau cel puțin să impună respect soldaților ei. În sinea ei e o furtună, adevărata luptă se duce în interior, înțelegem prin intermediul introspecției adevăratele ei gânduri și frământări, o cunoaștem și o apreciem tot mai mult.

Am întâmpinat cu bucurie noile personaje pe care Leigh Bardugo le introduce, mai ales că reușește să creeze anumite tipologii interesante. Corsarul Sturmhond  e o prezență interesantă și misterioasă cel puțin în prima parte a cărții, și reușește să țină cititorii pe jar în ceea ce privește adevărata lui identitate. Ceea ce apreciez e că nu au fost neglijate anumite personaje mai vechi care cu siguranță au trezit simpatii, și astfel reușim să descoperim cum a decurs viața lor, cât de blândă sau aspră a fost soarta cu ele, după evenimentele din trecutul nu foarte îndepărtat. De asemenea, mi-a plăcut faptul că majoritatea se schimbă, intervin modificări evidente în modul de a gestiona situațiile în cazul unora dintre ele. Se simte însă absența Întunecatului, m-am convins că mare parte din farmecul și elementul cheie care a scos această serie din anonimat și a făcut-o apreciată, ține de el. El e acolo, cumva, în umbră mai mult, parcă suflă în ceafă tuturor, ca un animal feroce ce stă la pândă gata să atace și să devoreze, dar nu mai avem parte de acele interacțiuni dese și memorabile cu Alina. Dezamăgirea mea e că nu s-a exploatat mai mult acest personaj în acest volum, că nu am descoperit mai multe despre el și despre acțiunile lui, ce le-a declanșat în definitiv, și s-a încercat înlocuirea lipsită de succes a lui cu altă persoană, sau măcar distragerea temporară a atenției de la el.

Acest volum secundar mi s-a părut ca o punte de legătură între primul și ultimul, a fost mult mai static și nu atât de plin de adrenalină, de întâmplări care să îți taie respirația. Avem pe la început o întorsătură sau două de situații, la fel și la sfârșit, însă miezul e destul de molcom și nu așa de simplu de parcurs datorită strategiilor politice, e ca o așteptare dureroasă și stânjenitoare a personajelor, ceea ce e și firesc oarecum, deoarece ele acționează în defensivă și nu știu în nicio clipă la ce să se aștepte de la viclenia Întunecatului.

Cu o doză substanțială de întuneric, răutate, monștri înfiorători și animale mitice care par să se desprindă din legende, ”Regatul furtunilor” cu siguranță va fi pe placul fanilor trilogiei și ai genului fantasy. Nu știu sincer cum va evolua povestea din acest punct, deoarece turnura și cursul pe care le iau acțiunea sunt neașteptate cu adevărat. Finalul cărții e extrem de nedrept și frustrant, parcă îți taie complet aripile și ultima boare de speranță, și îți lasă neplăcuta senzație că oricât te-ai strădui și ai lupta, e fără rost.. plus că  autoarea nu se dă în lături de la a măcelări pe capete, și pe oricine, lăsându-te în șoc, groază, și disperare. Ultimul volum însă va fi decisiv: va avea cititori împăcați, sau în agonie?

Carte primită pentru recenzie de la Editura TREI.

Recenzia primului volum: