luni, martie 24, 2014

Știință și credință, însă o singură iubire. "Castelul din Pirinei" de Jostein Gaarder - Recenzie

Cartea a apărut la Editura Univers şi o puteţi comanda de AICI

Fiind copii, întrebările pe care le punem constant este despre ceea ce vedem. La astfel de întrebări, toate persoanele au câte un răspuns: "Este un copac... este o pisică... este o biserică."
Pe parcurs ce creștem, cel mai adesea ne lovim de întrebarea ce începe cu "De ce?". La aceste întrebări, primim un răspuns mai amplu la care nu îi înțelegem doar simplitatea lui, ci și complexitatea pe care o avem în sufletul nostru tânăr.
Însă vine un moment în viață în care punem întrebări la care nu găsim niciun răspuns bun sau greșit, adevărat sau fals.
Răspunsul trebuie să îl găsim noi, să îl creăm noi, să îl atingem noi. Și să îl credem noi.
Așa cum și Solrun, din cartea "Castelul din Pirinei" caută un răspuns la întrebarea pe care ne-am pus-o cu toții pe parcursul vieții: "Există viață după moarte?"
Această carte, în toată esența ei, este o carte minunată. Atinge niște subiecte frumoase și interesante în același timp.
De ce? Deoarece este vorba despre doi oameni care au avut propria credință, propriile dorințe, propriile aventuri, propriile țeluri, propria iubire. Toate aceste lucruri îi evidența de toți ceilalți, de toate cuplurile. Erau Steinn și Solrun. Iar asta spunea tot ce doreai să știi: erau un întreg.
Dar chiar și cele mai rezistente lucruri au un sfârșit... iar relația lor s-a încheiat în momentul în care au avut parte de o experiență devastatoare, însă enigmatică. O experiență ce le-a spulberat încrederea, ce le-a sfărâmat gândurile, ce i-a făcut să se îndoiască de propria persoană.
Chiar dacă a fost o ruptură curată între ei doi, acea ruptură i-a făcut să țină o tăcere de treizeci de ani, în care și-au trăit viețile separat, alături de alte persoane care le-au ținut locul în viața lor.
În momentul în care s-au revăzut, în locul în care s-au despărțit sufletește în urmă cu treizeci de ani, a fost ca o reuniune a ceea ce au simțit și trăit împreună. Solrun era convinsă că întâlnirea lor nu era întâmplătoare, însă Steinn contrazicea această ipoteză. În urma unei plimbări împreună în care au povestit, și-au promis că vor coresponda prin e-mail, pentru a se pune la punct cu tot ce au trăit separat. 
În urma acestor e-mail-uri, au realizat amândoi că sunt foarte diferiți. Steinn a ajuns să devină un rațional.
Un om de știință ce caută, cercetează, ce trebuie să găsească soluția la fiecare problemă. El nu crede, el doar afirmă sau neagă. El trebuie să fie conștient de existența fiecărui lucru material, să cunoască istoria universului, omenirii. Solrun însă... este o persoană credincioasă ce crede într-o putere divină, ce crede în supranatural, în ceea ce nu vede, dar cu siguranță există... ce crede în sufletele noastre, ale oamenilor, niște entități ce sunt singurele ce pot fi nemuritoare, în urma corpului nostru muribund.
Dialogul este interesant, fascinant, plin de informații adevărate, ce te pun pe gânduri. Chiar dacă au păreri diferite, chiar dacă viața lor se ghidează pe lucruri total opuse, ei reușesc să aibă o conversație frumoasă, plină de respect pentru părerile fiecăruia.
Ceea ce mi-a plăcut a fost felul în care mă simțeam în timp ce citeam. Eu sunt de regulă o persoană ce crede într-un Dummnezeu, ce îi place să creadă că sufletele noastre vor trăi, chiar dacă noi am murit pe această lume. Însă deopotrivă, prin profesia pe care am ales să merg, am o parte rațională, logică, ce dorește să descopere, să cerceteze, să afle dovezile de care are nevoie pentru a știi dacă e adevărat sau nu.
Așa că... da, mă simțeam ca un clovn care jongla cu cele două personaje. În timp ce Steinn își spunea punctul de vedere, îl ridicam sus, iar pe Solrun o țineam în mână pentru a nu o lăsa să cadă, iar când Solrun își etala crezul și ceea ce simțea, o aruncam spre ceruri, iar pe Steinn îl atrăgeam cu propria gravitație. Ajungând astfel să îi respect pentru ceea ce reprezintă, pentru ceea ce simbolizează. Steinn este evoluția omului, iar Solrun evoluția sufletului.
De asemenea, amândoi își calcă pe promisiunea făcută acum treizeci de ani și încep să discute despre acea experiență pe care au trăit-o împreună și care a fost ceea ce i-a despărțit... chiar dacă amândoi au găsit în ea ceea ce aveau nevoie pentru a continua, pentru a merge mai departe, pe propriul drum, având propria liniște. Chiar dacă au trăit împreună acea întâmplare, au avut păreri total diferite despre ceea ce s-a petrecut, fapt care le-a adus sfârșitul relației. 
Oare acum, după treizeci de ani, vor ajunge să se pune de acord în privința acelor clipe pline de groază și însemnătate? Sau vor da greș și de data asta?
Citiți cartea și lăsați-vă impresionați.
Chiar dacă sfârșitul este tulburător, ce te poate marca, este tocmai mesajul pe care trebuia să îl trasmită pentru a fi cu adevărat o carte remarcabilă. Chiar dacă două persoane sunt diferite, atâta timp cât dragostea îi leagă, așa cum Steinn și Solrun au împărtățit o iubire incredibil de frumoasă, nu mai e nevoie să demonstrezi că ai dreptate. Trebuie doar să accepți, să îl accepți și să te accepți. Asta înseamnă iubirea adevărată.

“N-am vrut să par arogant, dar nu mai sunt în stare să-mi amintesc exact cum m-am exprimat. Ce am scris? N-am scris că mă mișc pe-aici pe-acasă fredonând continuu de fericire că ne-am reîntâlnit?”


“Lumea nu este un mozaic de coincidențe, Steinn. Toate lucrurile din lume se leagă între ele.”

“Ce este o ființă omenească, Steinn? Te-ai gândit vreodată, sau de câte ori te-ai gândit că sub pielea sensibilă, subțire ca un șervețel de hârtie, a antebrațului sau a coapsei tale, este carne și sânge? Ți-ai imaginat vreodată cum arată interiorul intestinelor tale? Înăuntru, mă refer! Acesta ești tu? Unde ți-ai ancora centrul ființei tale, acea părticică din tine care spune: eu gândesc și visez? În fiere sau în splină? În inimă sau în rinichi? În intestinul subțire, poate? Dar de ce n-am căuta această esență în suflet, în spirit, acolo unde de fapt există, deoarece toate celelalte nu sunt altceva decât ticăitul unui ceas și nisipul dintr-o clepsidră. Mocirlă și noroi, după părerea mea.”
Carte primită pentru recenzie de la Editura Univers

19 comentarii:

  1. Cartea pare putin cam ciudatica, dar de asemeni pare si foarte frumoasa. Faptul ca cele doua personaje au opinii diferite si se lupta sa-si arate punctul de vedere cred ca m-ar face sa ador aceasta carte. De obicei acestea sunt lucrurile care ma atrag cel mai mult la cari, patimele personajelor, personalitatile lor, dar si realiatea. Nu-mi place o carte ridicola, in care personajele se fac singure de ras, e ca si cum m-as pune eu insami intr-o situatie penibila.
    Imi place ultimul citat, e exprimat ciudat si direct, dar imi place :)) Si, Alexya, eram sigura ca aceasta este o recenzie scrisa de tine, "Castelul din Pirinei" pare genul tau de carte :)

    RăspundețiȘtergere
  2. „Până la deznodământul surprinzător din final, în care se dovedeşte că, mai ales în dragoste, nimic nu este mai greşit decât să cauţi cu orice preţ să demonstrezi că ai dreptate.”- cât de adevărat. Cartea pare destul de interesantă și cred că, probabil este o lecție de viață pentru mulți dintre noi.

    RăspundețiȘtergere
  3. Titlul imi aduce aminte de "Castelul din Carpati" de Jules Verne. Din fericire, nu si continutul :D

    RăspundețiȘtergere
  4. ai mare dreptate, adevarata iubire inseamna sa il accepti pe cel de lanaga tine asa cum este el, cu bune si cu rele si sa fii mereu alaturi de el, la bine si la rau
    povestea celor doi este foarte frumoasa si induiosatoare

    RăspundețiȘtergere
  5. Povestea pare chiar interesanta. Ma bucur foarte mult ca editura Univers publica carti atat de interesante si ca voi, odata cu parteneriatul cu editura ati ajuns sa le promovati

    RăspundețiȘtergere
  6. de la un timp a inceput sa imi placa foarte mult editura Univers. am o multime de carti de la ei pe lista mea de must-read. cred ca in curand o sa raman saraca daca mai apar multe carti bune :))

    RăspundețiȘtergere
  7. Cartea pare una destul de interesanta. Imi place ca cei doi lupta pentru ceea ce cred si pentru ceea ce simt si cand ma refer la lupta ma refer la o lupta frumoasa. Editura Univers a inceput sa scoata pe piata o gramada de carti frumoase si cred ca daca o tin tot asa, in final voi ajunge sa nu mai am nici un ban in buzunar:)) Orice ar fi, trebuie neaparat sa'mi cumpar aceasta carte. Alexya, m'ai fascinat cu recenzia ta. Mi'a placut la nebunie modul in care ai descris sentimentele lor iar de la primele cuvinte m'ai lasat cu gura deschisa pana cand am citit tot ce ai scris. Imi place!!!

    RăspundețiȘtergere
  8. Intr-adevar, editura Univers publica carti de proza foarte bune. Am observat ca foarte multi adolescenti citesc carti care nu sunt obligati sa le citeasca la scoala, chiar si literatura universala, deci editura Univers a avut o foarte buna initiativa atunci cand a publicat aceste carti

    RăspundețiȘtergere
  9. Frumoasa recenzia!! Nu prea am citit carti de la aceasta editura, dar aceasta mi se pare interesanta. Cred ca i-as da o sansa! :)

    RăspundețiȘtergere
  10. Inca nu am apucat sa citesc nimic de la Editura Univers, dar am cateva carti de la ei pe lista de must-read si sper ca voi reusi sa le citesc curand.

    RăspundețiȘtergere
  11. "Castelul din Pirinei" pare genul acela de carte care te pune pe ganduri si iti produce multe framantari la nivelul constiintei. Ne nastem, ceea ce reprezinta o minune, urmeaza primii pasi , primul zambet,primele cuvinte , invatam, ne dezvoltam,crestem, primul sarut, prima dezamagire in dragoste,luptam pentru ceea ce credem,impunem standarde,le urmam, iubim, facem la randul nostru copii, ii crestem,ne bucuram impreuna cu ei de fiecare clipa , dar in fiecare zi imbatranim, si la un moment dat parasim aceasta lume. Intrebarea este: oare ce se intampla dupa aceea? Sa fie viata asta doar cea mai frumoasa experienta pe care o putem noi avea ca fiinte umane? Sau sa fie un inceput spre o alta viata mai buna intr-o alta dimensiune pe care acum nu o putem percepe? Daca aceasta viata este un fel de pregatire asa cum se spune in Biblia, iar odata ce trecem in nefiinta ne gasim pacea, locul in care ne simtit impliniti? Nu sunt religioasa, dar nici nu dau in extrema cealalta ca sa afirm ca nu exista Dumnezeu sau cineva care a creat toate aceste lucruri, care a dat un sens vietii. Asa cum discuta si Solrun cu Steinn, daca nu ar fi ceva mai mult, cum se face ca avem suflet, adica da avem suflet, dar unde se afla acesta?
    "Unde ți-ai ancora centrul ființei tale, acea părticică din tine care spune: eu gândesc și visez? În fiere sau în splină? În inimă sau în rinichi?"
    Moartea are multe dedesubturi, poate nu aici, dar pe lumea cealalta cu siguranta este ceva mai mult.

    RăspundețiȘtergere
  12. Diana DD, frumos spus. Comentariul tau mi-a dat de gandit. Pot spune doar ca ai mare dreptate. Nici eu nu oi fi mare religioasa, dar nu pot nega nici existenta lui Dumnezeu. Sunt mii de intrebari la care nu gasim raspunsuri. Omul se incapataneaza sa afirme ca stie tot, dar de fapt, nu stie nimic. Totusi, eu merg pe principiul reincarnarii, dar nu in animale. Prefer sa cred asta decat un Rai unde totul este perfect( eu una m-as plictisi acolo )...

    RăspundețiȘtergere
  13. “Lumea nu este un mozaic de coincidențe, Steinn. Toate lucrurile din lume se leagă între ele.” - cred ca propozitia asta, ma reprezinta foarte bine. Refuz sa cred ca momentele pe care le consideram intamplatoare nu afecteaza ceva, inauntrul nostru, inauntrul celorlati.
    Mi-am pus de multe ori intrebare: daca nu as fi facut asta, nu as mai fi ajuns aici, nu as fi cine sunt azi.
    De aceea cred ca orice lucru, oricat de minuscul ar fi, are mereu impact asupra a ceva.
    Sunt o persoana care crede in Dumnezeu, uneori e bine sa crezi ca exista o forta mai puternica decat noi, dar nu duc asta la extrem. Ceva ce ne poate pune in ordine, nu neaparat ceva ce ne da sens vietii sau ne arata incontro sa mergem.
    Probabil as fi undeva intre cele doua personaje. Imi place sa visez, dar faptele sunt fapte.

    RăspundețiȘtergere
  14. Omul nu e neaparat determinat sa afirme ca le stie pe toate, ci e avid dupa cunoastere si unele lucruri tind sa ii ofere dreptate. Sunt unele lucruri in Biblia care se cam bat cap in cap si e evident ca unii oameni nu vor crede in Dumnezeu. Unii doresc sa mearga pe stiinta si nimeni nu ii invinovateste. Sincer, in opinia mea religia si stiinta se pot impaca una cu alta.

    RăspundețiȘtergere
  15. Cartea asta pare ca atungi totusi si o latura psihologica, desi nu sunt sigura in totalitate. Poate doar o mascheaza bine sau nu am citit eu cu indeajuns de multa atentie descrierea si recenzia.

    RăspundețiȘtergere
  16. Imi place foarte mult cum suna si mai ales ca ador stilul psihologic ,mi-ar placea sa o citesc.Foarte bine realizata recenzia,multumim mult ca ne-ati spus de carte! :)

    RăspundețiȘtergere
  17. Denise, da. Toate lucrurile se invart in jurul a ceva. Toate se leaga intre ele. Chiar si gandurile, stii cum se spune...Puterea gandului si a cuvantului sunt cele mai puternice( sau ceva de genul ). Oricum, si eu sunt de parere ca totul se invarte intr-un cerc infinit. Cum e si cu karma, faci rau, primesti rau sau depinde de caz, dar de fiecare data primesti ceea ce dai. Si..nimic nu e intamplator.

    RăspundețiȘtergere
  18. O carte interesantă, pe care aș citi-o cu drag.Cred că fiecare și-a pus întrebarea dacă există sau nu viață după moarte și ce ne așteaptă Dincolo.

    RăspundețiȘtergere
  19. Gavriloi Adina, ai dreptate, acestă întrebare și-o pune oricine măcar o dată în viață. Ceea ce mă irită pe mine este faptul că sunt oameni plătiți care ne „înavață” pe noi și ne „informează” cu ceea ce se presupune că vom întâlni după moarte, dar ei de unde știu? Nimeni nu știe cu adevărat, toate sunt doar presupuneri și nimeni nu are dreptul să vină și să ne „aburească” pe noi cu tot felul de povești de adormit copiii mici :)

    RăspundețiȘtergere

Vă mulțumim pentru că ne vizitați blogul și pentru comentariile voastre. Contează foarte mult pentru noi să vă aflăm gândurile :). Dacă ați pus o întrebare, reveniți, cu siguranță vă vom răspunde!