marți, februarie 25, 2014

Ce ai face dacă te-ai trezi ostatic într-o încăpere încuiată? "Ostatic 2.0: Camera din Teheran" de Alex Deva - Recenzie

Cartea poate fi cumpărată de AICI, sau în format electronic de AICI

Cred că ceea ce ne defineşte pe noi, oamenii, într-o anumită măsură, e încercarea aceasta de a fi liberi, de a ne simţi cât de cât stăpâni pe vieţile noastre. Însă suntem fragili, perisabili şi supuşi pericolelor cu uşurinţă, iar asta va simţi pe pielea lui şi Andrei Mohor, un pilot de elicoptere, în momentul în care este luat ostatic în Iran. Persoane care au fost luate captive au mai fost, însă în acest caz avem parte de o premieră: în camera în care se va trezi Andrei că a fost luat prizonier se află un calculator cu conexiune de internet prin care poate comunica cu cei din exterior, şi o camera video care transmite live toate mişcările lui.
Problema ridicată de romanul lui Alex Deva este una dificilă şi cred eu, foarte greu de abordat. Îţi trebuie o documentare serioasă, o cantitate suplimentară de muncă de cercetare pentru a scrie despre acest subiect, nu este suficient să ai o idee bună şi să dezvolţi pe marginea ei. Operaţiunea de salvare este una complicată, periculoasă, în care se implică numeroase instituţii ale statului, iar noi, cititorii, avem şansa de a descoperi cum se procedează în astfel de situaţii limită. Drumul spre Andrei şi spre recuperarea acestuia este unul migălos, acţiunile ce trebuie realizare sunt de tipul unui bulgăre de zăpadă împins la vale care tot se măreşte, tot atrage pe parcurs participarea câtor mai multe persoane, formând în final o echipă competentă şi care se străduieşte să facă faţă cu brio.
Debordând de acţiune la tot pasul, plină de neprevăzut şi de întrebări care le ridică, cartea e ca o bombă cu ceas care simţi că va exploda la un moment dat. Întâmplările ţin pe jar cititorul care nu se poate întreba ce va urma, cum se vor rezolva problemele ivite pe parcurs, cum vor fi descâlcite toate iţele acestei poveşti şi care va fi deznodământul. Acesta e genul de roman care nu are cum să te plictisească vreo clipă, fie că eşti un cititor mai pretenţios sau genul care citeşte mai greu. Paginile sunt presărate de articole de ziar, conversaţii prin email sau prin chat, iar acestea dau un plus cărţii.
Nu ştiu dacă autorul a intenţionat ca povestea lui să aibă un personaj principal, deoarece am simţit că participarea tuturor celor care contribuie la operaţiunea de salvare este egală din punct de vedere cantitativ şi calitativ, fiecare are rolul lui cheie, ajutorul oferit în acest caz este unul crucial, extrem de important. Andrei Mohor, deşi se află în gândurile şi pe buzele tuturor, este totuşi absent în mare parte a timpului, apare destul de rar şi astfel nu aş putea afirma că el este totuşi personajul central, deşi poate mulţi aţi fi înclinaţi să credeţi asta. În acest caz s-a pus mai mult accentul pe impactul pe care o astfel de situaţie o are asupra celor care trebuie să o rezolve, şi a exteriorului, decât pe trauma interioară a prizonierului.
Nu aş putea spune că personajele sunt foarte bine caracterizate, cu toate acestea, nu ai cum să le confuzi, în mintea cititorului ele sunt plasate cu precizie ca şi cum ar fi anumite semne pe o hartă strategică. Totuşi, am admirat-o pe Cristina Mohor, soţia pilotului capturat, pentru tenacitatea şi stăpânirea de sine de care a dat dovadă. S-a putut observa, în cazul ei, capacitatea de a face faţă situaţiilor critice, deoarece medic fiind, este obişnuită să aibă de-a face cu un mediu stresant şi plin de provocări. Nu s-a pierdut cu firea şi a ajutat cum a putut mai bine, a colaborat cu salvatorii, şi-a protejat fetiţa ca o fiară de presiunile exterioare ale jurnaliştilor, sau ale oamenilor curioşi, şi pentru asta e demnă de lăudat şi un adevărat exemplu pentru noi toţi.
Aşa cum am spus şi mai sus, nu se dezvoltă prea mult trăirile şi frământările ostaticului, iar de aici provine cel mai mare regret al meu în ceea ce priveşte această carte, alături de faptul că nu are multe pagini. Situaţia în care este pus este una inedită, pe viaţă şi pe moarte, iar faptul că are mijloacele de a comunica cu exteriorul este nemaiîntâlnită. La toate acestea se adaugă şi faptul că este urmărit de o lume întreagă, fiecare mişcare a lui este comentată, ceea ce nu ar putea adăuga decât mai mult stres pe umărul lui. Mi-aş fi dorit să pătrundem în mintea lui Andrei Mohor şi să descoperim modul cum trece prin tot, să aflăm care sunt reacţiile celor din jur, ce fel de mesaje primeşte, cum gestionează el lucrurile. Este genul de roman care pune preţ doar pe ce se întâmplă, nu şi pe ce se simte. Din acest punct de vedere povestea are un minus de la mine.
Deşi nu îmi stă în caracter să pun accent pe aspectul exterior, de data aceasta nu am cum să nu laud calitatea cărţii, paginile groase şi lucioase, coperta captivantă şi care mi-a atras atenţia prima dată, şi nu în ultimul rând, ilustraţiile realizare de Darius Panaite şi care completează atât de bine povestea. Se vede că s-a acordat atenţie fiecărui aspect, că s-a pus suflet în ea şi asta nu poate decât să mă bucure. 
Recomand „Ostatic 2.0: Camera din Teheran” tuturor celor avizi de acţiune scrisă bine, celor care doresc să descopere informaţii preţioase despre o operaţiune de salvare şi celor cărora le plac cărţile realiste. „Ostatic 2.0: Camera din Teheran” este genul de roman pentru care nu ai nevoie de semn de carte, din momentul în care îi deschizi prima pagină eşti absorbit cu totul de acţiunea antrenantă şi plină de neprevăzut. Te vei trezi peste câteva ore, în momentul în care ajungi la final, complet răvăşit şi dorind să fi făcut parte mai mult timp din această poveste aparte.

Carte primită de la autor pentru recenzie.



Concurs

M-am gândit să fac o bucurie unui cititor al blogului nostru şi să îi ofer exemplarul meu din "Ostatic 2.0: Camera din Teheran” de Alex Deva. Doresc să aibă şi altcineva plăcerea de a-l citi şi de a se confrunta cu acest subiect inedit.

Toţi cei care lasă la aceasta postare un comentariu  referitor la carte sau la recenzia mea intră în mod automat la tragerea la sorţi pentru carte.
Pentru intrări în plus, puteţi da Like paginii de Facebook a cărţii şi să distribuiţi în mod public pe Facebook acest concurs (nu uitaţi să spuneţi numele cu care aţi dat Like şi să lăsaţi link-ul unde aţi distribuit în comentariu, dacă aţi făcut intrări în plus).

Concursul va dura până pe 24 februarie 2014, iar după această dată voi afişa câştigătorul.
...................................................................................................................................................................
Câştigător

Vă mulţumesc tuturor pentru participare şi sper ca câştigătoarea să se bucure de aventura personajelor din "Camera din Teheran". Aceasta este:


Alexa Ioana

Aici găsiţi LISTA cu toate intrările participanţilor.

Felicitări! Aştept datele tale la krisz_fanfic@yahoo.com în termen de 4 zile.

26 de comentarii:

  1. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  2. Frumoasa recenzia si interesanta cartea!
    Like:Loredana Vlasceanu
    Link: https://www.facebook.com/vlasceanu.loredana.5/posts/665980883447804?stream_ref=1

    RăspundețiȘtergere
  3. Mi.ar placea sa citesc cartea + recenzia ta pare interesanta:)

    RăspundețiȘtergere
  4. Facebook: https://www.facebook.com/maria.nanu2

    RăspundețiȘtergere
  5. Cartea se citeste pe nerasuflate. E de laudat efortul autorului de a nu crea un simplu roman de actiune; evenimentele se incadreaza intr-o perspectiva foarte bine documentata, care, impreuna cu efectul vizual produs de narativa fluenta si bine balantata, transpun cititorul in miezul unui oras nestiut inainte. O surpriza placuta e simtul evident al umorului care razbate prin sobrietatea circumstantelor descrise. Felicitari pentru o reusita prima incercare.
    Lili Marginean - SUA

    RăspundețiȘtergere
  6. Am omis un comentariu la adresa ilustratiilor incluse. Mi-a placut simplicitatea lor desi e foarte clar ca au implicat ore de munca, nu din necesitate cit dintr-o dorinta aparenta a artistului de a da viata personajelor si aventurilor descrise. "Value-added", dupa o vorba americana. Si da, m-au facut sa zimbesc.
    Lili Marginean

    RăspundețiȘtergere
  7. Prima data cand am vazut aceasta carte mi s-a parut ca este o carte oarecare, iar descrierea nu ma atragea deloc. Acum ca am citit recenzia parerea mea s-a schimbat total si chiar vreau sa-i dau o sansa. :D

    RăspundețiȘtergere
  8. Nemele cu care am dat like: Diana Dii
    Postarea: https://www.facebook.com/diana.dii.9469/posts/1393805364216894?stream_ref=10

    RăspundețiȘtergere
  9. Pare o carte promitatoare.
    Like: Botezatu Paula
    https://www.facebook.com/botezatu.paula.1/posts/521674497864791?stream_ref=10

    RăspundețiȘtergere
  10. După ce am citit recenzia am devenit curioasă și mi-aș dori să citesc și cartea.
    FB like: Adina Gavriloi
    Share link:https://www.facebook.com/adinamirabela.gavriloi/posts/670998449609821?stream_ref=10

    RăspundețiȘtergere
  11. auzisem si inainte de aceasta carte , dar nu stiam despre ce este vorba deoarece nu m-am obosit sa-i citesc descrierea. mare greseala am facut, dupa ce am citit recenzia ta mi-am dat seama ca este exact genul meu preferat de carte si ma simt norocoasa ca am mai descoperit inca un autor roman atat de talentat. imi doresc enorm de mult sa o citesc si sper sa am noroc de data asta :)
    like: Ioana Alexandra
    share: https://www.facebook.com/yoana.alexandra1/posts/664078840300253?stream_ref=10

    multumim pentru concurs

    RăspundețiȘtergere
  12. Reusita recenzie! Mi-a starnit curiozitatea si chiar sper sa o citesc in viitorul apropiat.

    RăspundețiȘtergere
  13. Foarte frumoasa recenzia.Felicitari!

    RăspundețiȘtergere
  14. Mi-as dori tare mult sa citesc aceasta carte, pare atat de interesanta, iar recenzia ta, ca mai toate, este atat de buna! <3 Multumim pentru concurs!

    RăspundețiȘtergere
  15. Cartea pare foarte interesanta si de mult timp vreau sa o citesc. Imi place foarte mult recenzia ta. :)
    Am dat like cu "Sabrina Lupsan"

    RăspundețiȘtergere
  16. cartea are un subiect interesant si as vrea sa o citesc
    **like: Elena Mihaela

    RăspundețiȘtergere
  17. Am mai citit o recenzie pozitiva si pe un alt blog, imi place subiectul cartii dar nu inteleg de ce nu se gaseste in ofertele librariilor libris si elefant?

    RăspundețiȘtergere
  18. Am mai auzit de aceasta carte si mi se pare chiar interesanta. Mi-ar placea mult sa o citesc.
    Fb: Ilie Andreea

    RăspundețiȘtergere
  19. Foarte interesanta carte. Chiar imi doresc s-o citesc! Multumim pentru recenzie! :D

    Like FB: Cismaru Camelia
    Share: https://www.facebook.com/camelia.cismaru.5/posts/735458069808861?stream_ref=10

    RăspundețiȘtergere
  20. multumesc din suflet !!!!
    ti-am trimis datele mele, sper ca le-ai primit :)

    RăspundețiȘtergere
  21. Felicitari castigatoarei si lectura placuta!! :D

    RăspundețiȘtergere
  22. Bună tuturor!

    Cristina: îți mulțumesc pentru recenzie și mă bucur că ți-a plăcut.

    Tuturor celor care au comentat, chiar dacă nu ați cîștigat concursul (dar felicitări cîștigătoarei!), sper să citiți totuși cartea și să îmi spuneți ce părere aveți. Se poate comanda online foarte simplu și costă doar nouăsprezece lei, iar părerile voastre le aștept pe pagina de Facebook ori pe site-ul de unde o veți fi cumpărat.

    Pentru Cătălina Păun: librăriile pomenite de tine nu au fost interesate să-mi distribuie cartea, în principal pentru că e auto-publicată, fără sprijinul vreunei edituri cunoscute. Ori poate nu le-a plăcut titlul :)

    !تشکر از شما

    Alex Deva

    RăspundețiȘtergere
  23. Felicitari @alexa ioana! Sa ne spui cum e cartea dupa ce o citesti! :)

    RăspundețiȘtergere
  24. @Alex, ce urat din partea lor:(

    RăspundețiȘtergere
  25. @Alex multumesc :) abia astept sa o citesc

    RăspundețiȘtergere

Vă mulțumim pentru că ne vizitați blogul și pentru comentariile voastre. Contează foarte mult pentru noi să vă aflăm gândurile :). Dacă ați pus o întrebare, reveniți, cu siguranță vă vom răspunde!