miercuri, noiembrie 13, 2013

Filme pe care orice iubitor de cărţi ar trebui să le vizioneze! (2)

Am dat din întâmplare peste prima parte a acestei rubrici şi mi-am dat seama că uitase complet de ea! Cât de aiurită pot fi! Mai ales că prima postare a "prins destul de bine la public" şi chiar îmi propusesem atunci să o continui. Dar nu e nimic, mai bine mai târziu decât niciodată, nu? 

Girl with a Pearl Earring
Delft, Olanda, 1665. Dupa ce tatăl său, un pictor de ţigle, este orbit de o explozie, Griet, în vârstă de numai 17 ani, trebuie sa muncească pentru a-şi întreţine familia. Se angajează ca servitoare în casa lui Johannes Vermeer, treptat atragându-i atenţia stăpânului sau. Deşi aflaţi în lumi diferite ca educaţie şi status social, Vermeer observa intuitia lui Griet in ceea ce priveste culorile si lumina si o va atrage incet catre misterioasa lume a picturii.
Vermeer este un perfectionist, luandu—i adeseori luni intregi pentru a termina un tablou, Vicleana sa soacra, Maria Thins, incearca din rasputeri sa mentina stiulul de viata opulent al familiei, pe seama banilor de pe picturile sale. Observand inspiratia pe care Griet i-o insufla, Maria ia decizia periculoasa de a incuraja relatia dintre cei doi. Aruncata intr-o casa catolica, stapanita de Catharina, sotia labila a pictorului, si inconjurata de o ceata de copii curiosi, Griet este singura si neprotejata.
Maleficul van Ruijven, protectorul financiar al pictorului, observand intimitatea dintre cei doi, comanda un tablou in care sa fie zugravita Griet. Doar ea. Rezultatul va fi una dintre cele mai mari opere de arta realizate vreodata, insa cu ce pret?
3 nominalizari la Premiul Oscar!
Cea mai buna scenografie, cea mai buna imagine, cele mai bune costume.
Cartea după care e realizat:
The Other Boleyn Girl
O poveste somptuoasă şi senzuală despre intrigi, dragoste şi trădare, derulată pe fundalul unui moment definitoriu pentru istoria Europei, "CEALALTĂ MOŞTENITOARE BOLEY" este povestea a două frumoase surori, Anne (Natalie Portman) şi Mary Boleyn (Scarlett Johansson), care, împinse de ambiţia oarbă a familiei, intră în competiţie pentru iubirea lui Henry al VIII-lea (Eric Bana), un rege chipeş şi plin de pasiune.
Deşi în final ambele femei vor ajunge în patul regelui, numai una va reuşi să urce pe tron, dar pentru o domnie scurtă şi tulbure, încheiată tragic de călău, cu o singură lovitură de sabie.
Cartea de care îmi aminteşte:
The Diving Bell and the Butterfly
Jean-Dominique Bauby are 43 de ani şi este un tată de familie fericit. Dar suferă un atac cerebral şi, după ce se trezeşte din comă, îşi dă seama că a rămas paralizat complet. Bărbatul nu mai poate decât clipi. Cu ochiul stâng. Clipind din ochi pentru fiecare literă a alfabetului, Bauby scrie o carte, Scafandrul şi fluturele, frescă a trăirilor sale din trupul care nu-i mai este decât o închisoare.
“Oare înainte am fost orb şi surd sau a fost nevoie de lumină necruţătoare a dezastrului, ca să îmi pot găsi adevărata natură?”, se întreabă Jean-Dominique Bauby, adresându-se atât lui însuşi, cât şi nouă, tuturor. E nevoie să suferi de “sindromul locked-in” pentru ca o fiinţă omenească să devină conştientă şi să îi facă pe ceilalţi să empatizeze? Trebuie să ne îmbolnăvim, pentru ca îngerii să apară şi să ne ajute?”
Când Jean-Dominique era un membru al societăţii sănătos, inteligent şi viguros, era scriitor. Nu era nimic altceva decât un autor care lucra în conformitate cu standardele succesului social. După ce a paralizat şi a renăscut sub formă de ochi - punctul de vedere a ceea ce el numeşte “fluturele” - a pornit în căutarea vieţii sale şi a paradoxurilor vieţii, realizând o lucrare care are un efect uriaş asupra tuturor celor care o citesc. 
Cartea după care e realizat:
Now is Good
Filmul prezintă povestea Tessei, o fată de 17 ani diagnosticată cu leucemie în stadiu terminal. Determinată să facă fiecare moment să conteze, ea alcătuiește o listă cu lucruri pe care un adolescent normal le-ar experimenta inclusiv consumul de droguri și pierderea virginității. În timp ce familia ei se confruntă cu frica și durerea, fiecare în felul lui, Tessa explorează o lume nouă. Să se îndrăgostească de Adam, noul ei vecin, nu a fost pe lista ei, dar se dovedește a fi cel mai important lucru dintre toate.
Cartea după care e realizat:
Oz: The Great and Powerful
"Grozavul şi puternicul Oz" (Oz: The Great and Powerful), noua producţie cinematografică marca Disney, ilustrează originile iubitului personaj, creat de L. Frank Baum, acum mai bine de 100 de ani.
Povestea începe odată cu alungarea lui Oscar Diggs (James Franco), un magician de circ cu principii etice discutabile, din prăfuitul Kansas. Acesta ajunge astfel pe Tărâmul lui Oz, un loc plin de viaţă şi crede că a dat norocul peste el: aici ar putea deveni faimos şi s-ar putea îmbogăţi. Însă, în scurt timp, cunoaşte trei vrăjitoare de-ale locului, Theodora (Mila Kunis), Evanora (Rachel Weisz) şi Glinda (Michelle Williams), care nu sunt sigure că acesta este marele vrăjitor pe care îl aşteptau cu toţii.
Fără să vrea, magicianul devine implicat în problemele noii lui ţări şi ale locuitorilor acesteia şi trebuie să îşi folosescă talentul şi farmecele pentru a deosebi binele de rău, înainte să fie prea târziu. Astfel, Oscar se transformă în "Grozavul şi Puternicul Magician din Oz" şi în acelaşi timp, devine un om mai bun.
Cartea de care îmi aminteşte:
The Painted Veil
Londra, 1922. După ce descoperă că-l înşeală cu un alt bărbat, soţul lui Kitty Fane (Naomi Watts), un cunoscut bacteriolog (Edward Norton), o duce într-un îndepărtat teritoriu chinez, unde încearcă să combată devastatoarele efecte ale holerei. O călătorie iniţiatică în timpul căreia tânăra femeie va înţelege adevăratul sens al vieţii şi al dragostei şi va ajunge să se descopere pe sine însăşi.
Pentru Kitty superficialitatea burgheziei londoneze conferă refugiul ideal. Din momentul în care familia a refuzat să-i mai susţina modul de viaţă capricios, singura ei scăpare a venit din partea lui Walter, doctorul timid care a cerut-o de soţie şi i-a propus să se mute la Shanghai. La prima vedere Walter degajă elaganţă şi bunele maniere ale gentlemanului perfect. Un intelectual introvertit, dar care ştie să profite de beneficiile conferite de statutul de doctor.
Pentru Walter căsnicia sa cu Kitty însemna redefinirea sensului vieţii. Dedicat muncii sale şi aparent un tip stângaci, Walter avea sa descopere aspectul mistuitor al iubirii orbite de gelozie, în momentul în care s-a lovit de infidelitatea soţiei sale. Cu doua staruri de talia talentatului Edward Norton (dublu nominalizat la Oscar şi câştigător a alte 14 premii) şi a promiţătoarei Naomi Watts (nominalizată la Oscar şi câştigătoare a alte 28 de premii), "Vaăul pictat" se bucură şi de un scenariu impresionant semnat de Ron Nyswaner, cel care în 1993 primea Oscarul pentru Cel mai bun scenariu, cu filmul Philadelphia.
Cartea după care e realizat:
Diana
Filmul Prinţesa Diana rememorează ultimii doi ani de viaţă ai celei mai îndrăgite prinţese din istorie. 
Regizat de Oliver Hirschbiegel, filmul relatează o poveste de dragoste impresionantă, dar şi felul în care printesa şi-a găsit adevărata fericire, bucurându-se de simpatia unei lumi întregi prin personalitatea copleşitoare şi campaniile umanitare susţinute. 
Naomi Watts, nominalizată la Oscar pentru rolul din Paradisul spulberat, interpretează rolul frumoasei Diana.
Cartea de care îmi aminteşte:
Silver Linings Playbook
Pat este un fost profesor de liceu, care a petrecut 4 ani într-o clinică destinată tratării bolilor nervoase după ce a fost înşelat şi părăsit de soţia lui, Nikki. Mutându-se sub acelaşi acoperiş cu părinţii lui după ce este externat, Pat are impresia falsă că nu a lipsit de acasă mai mult de câteva luni şi este obsedat de ideea de a o recuceri pe Nikki.
Vechii prieteni ai profesorului şi-au întemeiat între timp familii, tatăl lui este mereu într-o dispoziţie proastă fiindcă este fan al echipei de fotbal american Philadelphia Eagles care pierde un meci după altul, iar psihiatrul cu care face şedinţe de terapie îl şochează pe Pat recomandându-i adulterul ca metodă de vindecare.
Situaţia se schimbă atunci când Pat o cunoaşte pe vecina Tiffany, o tânără văduvă care a fost concediată din cauza faptului că s-a culcat cu toţi colegii de serviciu după ce moartea soţului i-a cauzat o depresie severă. Afecţiunile mintale cu care se confruntă amândoi îi apropie pe Tiffany şi Pat, care devin prieteni şi încep să aibă sentimente profunde unul faţă de altul.
Cartea după care e realizat:
Ender's Game
Într-un viitor nu foarte îndepărtat, o rasă extraterestră ostilă atacă Pământul, salvatorul planetei fiind comandantul flotei internaţionale, Mazer Rackham (Ben Kingsley). Un nou atac este însă iminent, iar colonelul Graff (Harrison Ford) şi Armata Internaţională trebuie să găsească cel mai puternic luptător care să oprească invazia.
Spre uimirea tuturor, salvarea stă în mâinile lui Ender Wiggin (Asa Butterfield), un tânăr timid, dar incredibil de inteligent. El învaţă rapid strategii de luptă dificile, impunându-se în faţa tuturor colegilor lui şi devenind astfel marea speranţă a forţei armate.

Cartea după care e realizat:
On the road
Dean și Sal sunt promotorii Generației Beat de poeți americani. Ei caută ”Ceva-ul” într-un ritm alert, ca și cum ar fi într-o amețitoare cursă de montagne rouse. A doua zi de după înmormântarea tatălui său, Sal Paradise, un new-yorkez care aspiră să fie scriitor, îl cunoaște pe Dean Moriarty, un tânăr fermecător căsătorit cu foarte libera și foarte seducătoarea Marylou. Relația dintre Sal și Dean se încheagă imediat foarte strâns. Deciși să nu se lase prinși într-o viață blazată sau prea strâmtă pentru ambițiile lor mari cei doi prieteni se rup de toate și o pornesc la drum, împreună cu Marylou. Ei vor să cuncerească lumea, să cunoască oameni și pe ei înșiși.

Cartea după care e realizat:
Descrierile filmelor au fost preluate de pe Cinemagia.

Promit solemn că următoarea postare din rubrică nu va mai dura atât până să apară! :D

11 comentarii:

  1. Din aceste filme am vazut doar: Now is good. Scenariu pentru happy-end si Diana. Si am auzit despre celelalte carti, insa nu le-am citit si nici filmele nu le-am vazut, insa Girl with a Pearl Earring pare interesant :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Si eu am vazut "Now is good" si am plans la el:">;)). Chiar vreau sa ma uit la "Vrajitorul din Oz",imi aminteste de copilarie,si e marca disney <3.

    RăspundețiȘtergere
  3. Uau! Am vazut si eu unul din cele de mai sus! <3 Silver linings playbook :D Mi-a placut foarte mult, Jennifer Lawrence a fost bestiala! A fost.. de Oscar :3 Vrajitorul din Oz am auzit ca e slab, nu intentionez sa-l vad, iar de restul, poate cand termin clasa a 12-a :D

    RăspundețiȘtergere
  4. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  5. Am văzut “The other Boleyn girl”, care mi s-a părut destul de bun, încă nu am citit cartea şi nu sunt sută la sută sigură că o s-o fac. Nu prea m-am documentat despre ea.
    Am vrut să văd “Now is good” în perioada tristă în care căutam să văd filme cu o morală, trăieşte-ţi viaţa şi nu lăsa nimic să te oprescă. Dar acum am de gând să citesc cartea mai întâi, chiar nu ştiam de ea.
    “Vrăjitorul din Oz” genial, mai ales că îl are în distribuţie pe James Franco, îmi era aşa dor de poveştile copilăriei. Bine a fost adaptat altfel, dar tot mi-a plăcut.
    Oh, da şi ultimul film pe care am vrut să-l văd dar nu cred că aveam dispoziţia este “Scenariu pentru happy-end”, acum vreau cartea. Dar chiar dacă nu o citesc, filmul e cu Jennifer Lawrence, deci sigur o să-l vizionez.

    RăspundețiȘtergere
  6. wow imi place foarte mult rubrica asta!!! sa nu o lasati de izbeliste:)
    singurul film pe care l-am vazut este Silver Linins Playbook.m-am dus la cinema intr-o doara, vroiam sa-l vad pentru ca era cu Jennifer Lawrence, pe care o stiam din The Hunger Games, dar m-a surprins placut. mi-a placut enorm de mult si vreau sa fac rost si de carte neaparat
    vreau sa vad si The Other Boleyb Girl si sa citesc si cartea. de la un timp imi plac foarte mult cartile/filmele istorice.
    de cartea Scafandrul si fluturele auzisem de mult si stiu ca este o poveste impresionanta, dar habar n-aveam ca exista si un film.
    si filmul Diana vreau sa-l vizionez, imi place foarte mult trailerul
    sunt o multime de carti frumoase si filme bune care merita vizionate, timp sa avem

    RăspundețiȘtergere
  7. am vazut majoritatea filmelor, dar pe bune ca oz nu prea meriita. au cam stricat tot farmecul :))

    RăspundețiȘtergere
  8. Eu am vazut doar doua filme""Now is good" si "Silver Linings Playbook" care mi s-au parut geniale.Au fost doua filme foarte frumoase,dar,din pacate,nu am citit si cartile.

    RăspundețiȘtergere
  9. Singurul film de aici pe care l-am vazut, a fost "Now is good", care a fost superb!! <3
    Le voi trece si pe celelalte pe lista mea si vreau sa citesc neaparat si cartile!! :D

    RăspundețiȘtergere
  10. Si eu la fel.
    "Now is good" a fost genial.L-as revedea de o suta de ori.Mi-a placut foarte mult.

    RăspundețiȘtergere
  11. Daca v-a placut filmul "Now is good" ar trebui sa cititi "Sub aceiasi stea", mie mi-a placut foarte mult si are un subiect destul de asemanator cu cel al acestui film.

    RăspundețiȘtergere

Vă mulțumim pentru că ne vizitați blogul și pentru comentariile voastre. Contează foarte mult pentru noi să vă aflăm gândurile :). Dacă ați pus o întrebare, reveniți, cu siguranță vă vom răspunde!