vineri, august 30, 2013

O surpriză… cinematografică!

Trailerul filmului inspirat din cartea întâi a trilogiei ”DIVERGENT” de Veronica Roth, publicată în România de Editura LEDA, a putut fi vizionat pentru prima oară, duminică, 25 august, în cadrul galei MTV Video Music Awards.
Filmul produs de Summit Entertainment şi regizat de Neil Burger le are în rolurile principale pe actriţele Shailene Woodley şi Kate Winslet.
Din distribuţie mai fac parte actorii Jai Courtney, Ashley Judd, Maggie Q, şi Theo James.
Filmul DIVERGENT va fi lansat în cinematografele din Marea Britanie şi Statele Unite pe 21 martie 2014. (Vorm reveni cu informaţii despre data când va rula şi în România imediat ce vor fi făcute publice.)
Acţiunea filmului se desfăşoară într-un Chicago distopic, oraşul în care trăieşte Beatrice Prior (interpretată de actriţa Shailene Woodley). Societatea este împărţită în cinci facţiuni, fiecare dintre ele cultivând o anumită virtute: Candoarea (cei sinceri), Abnegaţia (cei altruişti), Neînfricarea (cei curajoşi), Prietenia (cei paşnici) şi Erudiţia (cei inteligenţi).
În fiecare an, într-o zi anume, tinerii în vârstă de şaisprezece ani trebuie să-şi aleagă facţiunea căreia îi vor fi devotaţi pentru tot restul vieţii. În timpul iniţierii care urmează, marcată de o puternică rivalitate, Beatrice îşi ia un alt nume, Tris, şi descoperă că este Divergentă – adică o persoană care nu se încadreza în niciuna dintre cele cinci facţiuni.
O carte de neratat, un film care promite să fascineze!

14 comentarii:

  1. sunt curioasa de filmul divrgent, cartea nu a fost tocmai pe gustul meu datorita lumii putin violente , dar si pentru ca a fost primul roman dispotic si nu intelegeam mare lucru, acum cred ca daca as reciti-o lucrurile ar fi altfel;))

    RăspundețiȘtergere
  2. de-abia astept sa-l vad :x cartea mi-a placut mult mult

    RăspundețiȘtergere
  3. Mie nu prea mi-a plăcut cartea, sper ca filmul să fie mai bun, deşi nu tşiu ce să spun, în general ecranizările lasă mult de dorit.

    RăspundețiȘtergere
  4. vaaaai <3
    De abia astept sa-l vad :)

    RăspundețiȘtergere
  5. De abia astept sa-l vad.
    Pacat ca mai e mult pana cand apare :(

    RăspundețiȘtergere
  6. Buna! Iata o leapsa draguta si de la mine, curcubeu din carti :
    http://justmejustforever.wordpress.com/

    RăspundețiȘtergere

  7. Sunt curioasa.De-abia astept sa vad filmul.

    RăspundețiȘtergere
  8. Nu sunt chiar incantata de cast (aici ma refer la actori principali). Sunt mai entuziasmata de a 3-a carte. :))

    RăspundețiȘtergere
  9. vreau sa vad filmul la anul probabil cand va fi lansat si la noi in tara! de ceva timp am trecut si cartile pe wishlist, cred ca mi-ar placea sa le citesc, desi distopiile nu sunt genul meu,....actrita seamana cu Mama Natura:))-nu stiu numele ei, o stiu doar dupa aceasta denumire

    RăspundețiȘtergere
  10. Nu pot sa spun ca m-a dat pe spate trailerul, dar nu imi pot forma o parere pana nu vad filmu.

    RăspundețiȘtergere
  11. cand am vauzt trailerul am avut putin si am muit.Mi s pare perfect.Absolut perfect.Sincer tobias e bunaciune,vocea lui seamana cu ce mi-am inchipuit eu,Tris e omg,recuzitae e prea geniala...nu stiu ce imi mai pot dori...

    RăspundețiȘtergere
  12. poate apuc sa citesc si eu cartea pana la film :)

    RăspundețiȘtergere
  13. @Paun Catalina Cezarina, eu iti recomand seria. Mie mi-a placut foarte mult!

    RăspundețiȘtergere

Vă mulțumim pentru că ne vizitați blogul și pentru comentariile voastre. Contează foarte mult pentru noi să vă aflăm gândurile :). Dacă ați pus o întrebare, reveniți, cu siguranță vă vom răspunde!