marți, aprilie 23, 2013

"Când eşti vrăjitoare" de Carolyn MacCullough în curând la Editura Leda!


Emoţionantă şi fermecătoare de la prima până la ultima pagină!
Atât de fascinantă, încât îţi vei dori să continue într-un al doilea volum – pentru că atunci…

CÂND EŞTI VRĂJITOARE…
…RĂMÂI VEŞNIC VRĂJITOARE!

Fiica ta va fi una dintre cele mai puternice vrăjitoare pe care le-am avut vreodată în familia noastră. Va fi ca un far călăuzitor pentru noi toţi.

TAMSIN GREENE face parte dintr-o familie de vrăjitoare cu lungă tradiţie. În ziua în care s-a născut, bunica ei a prezis că va fi cea mai Talentată dintre ele. Dar Talentul lui Tamsin nu s-a confirmat.
Acum, când are şaptesprezece ani, îşi petrece cea mai mare parte din timp la şcoala cu internat din Manhattan, unde măcar poate pretinde că este normală. Însă, în timpul vacanţelor de vară, este obligată să revină acasă şi să lucreze la librăria magică a familiei sale.
Într-o seară, un tânăr foarte atrăgător, profesor la Universitatea New York, intră în librărie şi o confundă pe Tamsin cu sora ei mai mare, extrem de Talentata Rowena. Pentru prima dată în viaţa ei, Tamsin se simte privită cu respect şi admiraţie, şi, înainte de a apuca să se gândească mai bine, acceptă să caute pentru acesta un obiect valoros şi vechi pe care familia lui l-a pierdut cu mai bine de un secol în urmă. Dar căutarea se dovedeşte a fi mult mai ciudată decât părea la prima vedere.

„Cu acest roman al său, Carolyn MacCullough aruncă o vrajă uluitoare. Secrete de familie şi rivalităţi între surori, călătorii în timp şi Talente magice – toate urzite laolaltă pentru a crea o poveste supranaturală, captivantă pentru cititorii tineri. La toate acestea se mai adaugă  lupta dintre bine şi rău, precum şi momentul încântător al primului sărut, astfel încât ajungem să ne dorim ca acest roman fermecător să aibă o continuare.” - Megan McCafferty

“Cu un ritm rapid, plin de suspans, cu un punct culminant bine pregătit, acest roman va fi pe gustul adolescenţilor, pasionaţi de poveşti dramatice şi de aventuri magice.” - The Bulletin

“Un roman urban fantasy elegant, pasionant.” - Publishers Weekly

Cartea are 320 pagini, formatul 13×20 cm, ediţia este broşată,iar preţul de listă 29,90 RON. La precomandă beneficiaţi de 25% reducere şi transport gratuit. 

Carolyn MacCullough
s-a născut şi a crescut într-un orăşel liniştit din Connecticut, dar a visat dintotdeauna să călătorească în locuri exotice. În cele din urmă, dorinţa i s-a împlinit – a vizitat Scoţia, Sicilia şi Islanda, înainte de a se stabili la New York.
Dacă ar fi să-şi aleagă un Talent, aşa cum şi personajele sale din Când eşti vrăjitoare…  au câte unul, atunci probabil că şi-ar alege Talentul de a zbura. Sau poate Talentul de a citi ce e în minţile oamenilor. Ori poate Talentul de a face ca în copaci să crească bani. Sau cel de a face ca toate legumele să aibă gust de ciocolată cu lapte. Oh, aţi înţeles voi care e ideea! 
S-a îndrăgostit de cărţi de la o vârstă fragedă şi şi-a dorit dintotdeauna să devină scriitoare.
Totuşi, au existat perioade în care şi-a dorit să se facă: a) doctor veterinar; b) balerină; c) pilot; d) prinţesă într-un turn. Cu timpul însă, a descoperit că: a) nu-i prea plac orele de zoologie; b) este cam neîndemânatică; c) are o relaţie de dragoste/ură cu altitudinea (în principal, o suportă doar teoretic, când se află cu picioarele pe pământ); d) nu se prea mai caută prinţesele din turnuri.
Între timp, a scris: ode închinate copacului aflat în curtea din faţa casei sale, poeme despre surorile ei, poveşti cu balauri şi, da, cu prinţese închise în turnuri.

Alte coperte:

5 comentarii:

  1. Am văzut cartea pe Goodreads şi mi-a plăcut mult descrierea.Mă bucur că editura Leda o va publica.
    Leda you rock!!

    RăspundețiȘtergere
  2. Alelui!De 0 mie de ani tot zic ca o sa apara!In sfarsit!

    RăspundețiȘtergere
  3. A si intrebare.....Cate volume contine seria?Nu prea imi place sa astept atunci cand seriile sunt kilometrice si deobicei aleg sa nu mai precomand cartea.Desi imi cam place cum suna asceasta...
    Multumesc anticipat;)

    RăspundețiȘtergere
  4. Pana acum au aparut 2 volume din serie in afara, dar nu stiu cate va avea.

    RăspundețiȘtergere
  5. Vai coperta noastra e cea mai tare , doar eu cred asta/?

    RăspundețiȘtergere

Vă mulțumim pentru că ne vizitați blogul și pentru comentariile voastre. Contează foarte mult pentru noi să vă aflăm gândurile :). Dacă ați pus o întrebare, reveniți, cu siguranță vă vom răspunde!