„- Uneori,
spune el, cuprinzându-mă cu tandreţe de după umeri, oamenii pur şi simplu vor
să fie fericiţi, chiar dacă acea fericire nu e reală.”„Sunt a lui, iar el este al meu, și așa a fost mereu.”
„- Uneori,
spune el, cuprinzându-mă cu tandreţe de după umeri, oamenii pur şi simplu vor
să fie fericiţi, chiar dacă acea fericire nu e reală.”Tags: The magic of words
Sunt absolventă a Facultăţii de Economie, actualmente studentă la Facultatea de Litere din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, blogger literar, dar, mai presus de toate acestea, dependentă de cărţi. Sunt o cititoare împătimită, a cărei viaţă se învârte în jurul lumilor ficţionale. Jonglez între clasicii literaturii engleze şi române din bibliografia obligatorie, şi scriitorii contemporani pe care îi strecor de fiecare dată când am ocazia pe lista mea de lecturi. Îmi fac cunoscute impresiile şi trăirile despre cărţi pe acest blog, pe care scriu cu drag de 6 ani, un loc care m-a ajutat de-a lungul timpului să cunosc şi alţi oameni vrăjiţi de magia cărţilor, ca şi mine.
Cartea a apărut la Editura Leda Edge şi poate fi comandată de AICI Poveştile pline de culoare şi farmec ale mamei despre Rusia şi...
Ai primit o leapsa de la mine: http://fantasybooks-27.blogspot.ro/2013/03/leapsa.html . Sper sa-ti placa !
RăspundețiȘtergere„ - Ai luat pistolul? îl întreabă Peter pe Tobias.
RăspundețiȘtergere- Nu, răspunde Tobias. M-am gândit că aş putea trage gloanţele cu nările, aşa că l-am lăsat sus.
- Oh, taci!”
Cel mai tare citat :)) L-am adorat pe Tobias in primul volum, si il ador si acum!
Cel mai mult mi-a placut cand Tris i-a zis "Te iubesc" lui.
Citatele scoase de tine au fost foarte bine alese! Bravo !
Le-ai ales bine! :) Sunt geniale! Mă bucur că l-ai ales și pe cel cu definiția insurgentului. Lumea uită de el...
RăspundețiȘtergereMi-a placut tare mult volumul asta!
RăspundețiȘtergere:D
Cartea Insurgent, o citesc in prezent si imi place. Relatia dintre Tris si Tobias este cred ca printre cele mai frumose pe care le-am citit. Au o legatura speciala, cu toate ca ea este atat de incapatanata si nu face niciodata primul pas pentru a isi salva relatia.
RăspundețiȘtergereMa bucur ca ai mai oferit cateva momente din carte.