”Dacă aș rămâne” (Dacă aș rămâne #1) de Gayle Forman - Recenzie!

Cartea a apărut la Editura Rao și o puteți comanda de AICI.

“Trăieşte fiecare zi ca şi cum ar fi ultima.” este unul dintre citatele acelea care se află în mintea şi pe buzele multora, dar prea puţini reuşesc să îl pună în practică. Cărând pe umeri problemele, grijile de zi cu zi, uneori nu avem timp decât să ne tragem suflul şi apoi să ne ducem mai departe existenţa complicată, care nu ne dă răgaz să ne bucurăm cum ar trebui nici măcar de clipele frumoase. Aşa că rareori reuşim să ieşim din tipare, să avem parte de experienţe inedite, de neuitat, sau cel puţin să profităm de fiecare moment special, fiecare îmbrăţişare, fiecare zâmbet.

Contrar lucrurilor pe care descrierea cărţii le sugerează, nu, Mia nu avea o viaţă perfectă, ci una normală, cu grijile specifice vârstei, cu anumite frământări şi mici probleme în relaţia cu iubitul ei, iar recent e pusă în faţa unei alegeri dificile, care îi poate defini viitorul: aceea de a-şi urma visul şi a-şi acorda şansa unei cariere de succes ca violonistă, urmând conservatorul Julliard, sau de a alege o facultate mai aproape de iubitul ei Adam, un rocker carismatic, şi mai presus de toate, un tip deosebit şi minunat. Însă, dincolo de aceste lucruri, era fericită, iubită, avea o familie frumoasă, o prietenă loială şi amuzantă şi o relaţie profundă. Toate până într-un moment scurt cât o bătaie de inimă, cât un ticăit de ceas de rapid, în care totul s-a dărâmat în lumea ei.

Mia nu şi-a văzut viaţa trecându-i fulgerător prin faţa ochilor în acea clipă groaznică, din acea zi blestemată de iarnă care i-a distrus familia, cei pe care îi iubea, iar apoi totul s-a terminat. Ea a continuat să fie martora unor scene de un profund impact emoţional, sfâşietoare pentru oricine ar fi fost în locul ei.  De parcă asta nu ar fi fost şi aşa prea greu de suportat, Mia a trebuit să vadă şi impactul pe care dispariţia ei ar aduce-o în viaţa bunicilor ei, prietenilor de familie, a iubitului ei, a celor care o iubesc. Le-a auzit rugăciunile şi lacrimile, disperarea şi resemnarea, lupta interioară şi suferinţele lor.

Miei nu i-a trecut trecutul rapid prin faţa ochilor în momentul accidentului, ci a avut timp la spital, în timp ce medicii se chinuiau să o aducă la viaţă din coma profundă, să rememoreze fiecare amintire importantă, fiecare moment definitoriu, fiecare zâmbet sau tristeţe. Astfel, călătorim alături de eroină printr-o incursiune pe altarul amintirilor ei şi fiecare capitol ne dezvăluie tot mai multe informaţii referitoare la multe aspecte: relaţia ei cu familia, cu bunicii, cu prietena Kim sau cu Adam, contextul apariţiei ei pe lume, iubirea pentru frăţiorul mai mic, şi, mai ales, pasiunea ei nemărginită pentru muzică şi violoncel.

M-au încântat fragmentele despre familia ei atipică şi părinţii ei nonconformişti şi moderni dar care şi-au găsit echilibrul când copiii au venit pe lume, m-a amuzat începutul prieteniei ei cu Kim, discuţiile şi planurile lor, legătura puternică, am iubit momentele cu Adam, începutul relaţiei lor, şi cum a ajuns să fie adorată de tipul popular al şcolii, frumos şi cu o personalitate deosebită, de care nu ar fi sperat vreodată să fie remarcată măcar. Ceea ce conferă realism poveştii lor sunt acele nonconcordanţe dintre ei, faptul că fiind aşa diferiţi le-a adus şi probleme, frământări, dar că au ştiut mereu să depăşească şi momentele mai grele datorită sentimentelor lor.

Când una dintre asistente spune că depinde doar de ea să revină la viaţă, să se trezească, Mia începe să se gândească la ce ar mai găsi dacă ar rămâne. Tristeţe, suferinţă, amintiri dureroase, lipsa părinţilor, răni şi cicatrici fizice dar mai ales sufleteşti, care nu pot fi îndepărtate.

Când nu ţi-au mai rămas decât puţină forţă să mai lupţi, ai face-o? 
Ai alege viaţa, oricât de nefericită sau tristă poate fi ea? 

Mare parte din impresiile mele se regăsesc și mai sus, deci nu o să mai aduc în discuție acele gânduri, sentimente. 

Acest roman nu e doar despre viaţă, moarte şi alegeri dificile, ci este o lecţie importantă pentru oricine. Suntem perisabili, iar existenţa noastră ajunge cu uşurinţă să atârne de un fir de aţă, şi într-o secundă pot să ni se dărâme brusc toate speranţele, motivele de a lupta, de a trăi.

Şi eu, ca majoritatea oamenilor, poate aleg să trăiesc în această bulă a siguranţei, şi îl iau pe „Nu” în braţe când văd ştiri despre accidente tragice sau citesc cărţi cu un subiect delicat ca acesta. „Nu, mie nu mi se poate întâmpla aşa ceva”, „Nu, asta păţesc doar alţii, eu nu o să trec niciodată prin asta”.. dar oare e aşa? Nu suntem toţi fragili, predispuşi la pericole la tot pasul?

Nu am încercat să mă pun în locul eroinei pentru că aş suferi cu adevărat doar imaginându-mi cum rezista la asemenea durere, sau aş vedea imagini sfâşietoare. Dacă am ceva de reproşat romanului, acela e că mi-aş fi dorit ca trăirile Miei să fie mai încărcate de dramatism, de disperare, în momentele tragice. Să îi simt adânc suferinţa. În anumite clipe am simţit ca şi cum altcineva îi spunea povestea şi nu ea însăşi. Spre final am găsit o oarecare explicaţie pentru asta..ea rămăsese doar o fantasmă, un martor tăcut, care doar vedea, dar nu îşi putea exprima sentimentele, trăirile, despărţită de corpul ei nu putea simţi cu adevărat durerea. Încă un lucru pe care aş fi dorit să îl găsesc în carte ar fi fost gândurile Miei referitoare la viitor, nu doar amintirile din trecut. M-am simţit ca şi cum din start ar fi decis că nu mai există un viitor pentru ea din clipa accidentului, deşi nu e aşa.. putea să îşi formeze propria familie, să devină o violonistă cunoscută, putea găsi cu uşurinţă motive de a trăi.

O să încerc să fiu mai succintă şi doar să conturez uşor personajele principale, pentru că iar am scris foarte mult la o recenzie. 

Mia Hall e genul de fată specială, dar care nu conştientizează cât de aparte e. Realistă şi cu picioarele pe pământ, muncitoare şi devotată pasiuni ei.. Deşi diferită de părinţii ei cu personalităţi puternice şi fani ai muzicii rock, asta nu a împiedicat-o să îşi arate iubirea pentru muzica clasică. Ea a ales să facă ce îi place, să îşi urmeze visele, iar familia ei a sprijinit-o mereu, în orice decizie. Dragostea ei pentru muzică şi violoncel e intensă, ea parcă respiră note şi nu aer, şi ne insuflă şi nouă, cititorilor, această admiraţie pentru artă.

De când Adam intră în viaţa ei, Mia are parte de anumite schimbări. Tot muzica, cea care i-a unit, îi şi ameninţă să îi îndepărteze în momentul în care dă audiţii pentru Julliard. De-a lungul cărţii am simţit-o pe eroină egoistă uneori, atât în relaţia ei cu Adam, cât şi când avea de făcut acea decizie crucială la sfârşit..dacă să renunţe la luptă sau să rămână. Mia mi s-a părut o fire mai izolată, mai rece, şi m-am lovit adesea de un zid când am vrut să am acces la emoţiile ei, dar am încercat să mă strecor cum am putut în adâncul sufletului ei  şi să o înţeleg.

Adam Wilde a devenit unul dintre personajele mele preferate, nu doar din această carte, ci în general. E atât de drăguţ şi special, nu ai cum să nu îl iubeşti! El e tipul băiatului popular, atractiv, talentat, plin de viaţă, obişnuit cu aplauze, zgomote, muzică rock..şi poate la început mă aşteptam să fie altfel..mai inaccesibil. Dar se comportă exemplar, atât în relaţia cu Mia, cât şi cu părinţii şi frăţiorul ei, pe care îi vede ca pe familia lui.

Face gesturi frumoase, planifică momente speciale, de neuitat, iar toate atenţia şi comportamentul exemplar faţă de Mia m-au cucerit definitiv şi mi-au topit inima ca şi cum ar fi fost un cub de ciocolată. Prima lor întâlnire mi s-a părut una dintre cele mai frumoase citite în romane şi faptul că el a organizat cu grijă totul a fost foarte drăguţ.

Ei sunt diferiţi, dar se completează perfect. Ea e mai serioasă, mai liniştită, pe când Adam e mai vulcanic, mai plin de viaţă. Totuşi, în relaţia lor, mi s-a părut mereu că el a iubit mai mult, a pus mai mult suflet, a suferit mai mult..pentru că Mia era dispusă să renunţe de două ori la el, în momente diferite, fără multă durere. Iar eu cred că Adam merita mult mai multă consideraţie, având un comportament perfect, iubitor, unic. 

~ Câteva citate: ~

"Uneori,  în viaţă, faci alegeri, iar alteori le face viaţa pentru tine."

“Orice ai alege, câştigi. Orice ai alege, pierzi. Ce să-ţi spun? Dragostea este dificilă.”

“Înteleg acum că este uşor să mori. Să trăiesti este greu."

"Dacă rămâi, voi face tot ce vrei. Voi renunta la trupă, voi merge cu tine la New York. Dar, dacă vrei să plec, voi face şi asta. Vorbeam cu Liz şi ea mi-a spus că, poate, să revii la vechea ta viaţă ar fi prea dureros, că poate ar fi mai simplu să renunţi la noi. Asta ar fi cumplit, dar aş accepta. Aş putea sa te pierd în felul acela dacă nu te-aş pierde azi.Te-aş lăsa să pleci. Dacă rămâi."

Deşi scris într-un mod simplu, romanul „Dacă aş rămâne” e profund, dă de gândit,  te face să apreciezi ceea ce ai, şi consider că e o lectură obligatorie şi o lecţie de viaţă nepreţuită pentru toţi, de aceea trebuie să citiți cu prima ocazie cartea și să vă însușiți toate sfaturile și gândurile pe care le oferă.