Walking on Letters

vineri, august 31, 2012

Ramona și Miku, adminele blogului "Altfel de cărți", au creat o campanie ce susține scriitorii români debutanți și ne face plăcere să facem parte din acest proiect. Mai jos vă vom lăsa câteva detalii.

Puțini români ajung să publice, iar noi vrem să demonstrăm că există mulți scriitori români talentați, care merită să se facă auziți.

Această campanie va fi însoțită și de un tur, dacă se adună mai multe bloguri care să o susțină.

Ce trebuie să faceți? Puneți bannerul pe blog, scrieți despre campanie, iar când vom porni turul, alegeți o poveste sau mai multe (nuvelă sau roman, nu fanfic) care v-a plăcut și scrieți despre ea pe blog.

De asemenea, nu uitați să mentionați și titlul poveștilor despre care s-a vorbit pe blogurile ce au postat înainte, cu un link. Dacă aveți un blog, vă invit să intrați pe Wattpad, unde sunt foarte multe povești frumoase. Sigur veți găsi ceva care să vă placă. Dacă sunteți scriitori, puteți să lăsați comentariu cu titlul creației voastre și un link.

Dacă vă hotărâți să participați la campanie și la tur, vă rog să îmi trimiteți un mail la ramona88badea@yahoo.com în care să îmi scrieți povestea pe care o promovați( sau poveștile) și linkul blogului pe care postați. De asemenea, vă puteți înscrie și dacă vreți să sustineți campania, dar nu aveți o creație anume pe care să o sprijiniți.

Pentru mai multe detalii, click aici.

Campania "Susținem scriitorii români debutanți"

Alexya 6

Cartea este disponibilă la librăria online Bookcity.ro și o puteți comanda AICI.

Mamă… un cuvânt din două silabe, patru litere. Un cuvânt simplu, banal, oferit omenirii pentru a putea fi rostit cu lejeritate de oricine. Și totuși… semnificația acestui nume cu greu poate fi rostită cu adevărat de cineva.
Mă consider ca fiind din acea categorie de oameni necredincioși. Nu mă refer la religie, ci la faptul că, câteodată, îmi place să mă joc cu unele lucruri care nu țin de gândire, ci de sentimente. Nu cerceta, doar crede… spune preotul de obicei.
Oricât de conștientă sunt că voi ajunge exact la acele vorbe la finalul cercetării mele, niciodată nu dau înapoi de la joc. Nu pun la îndoială orice lucru, dar ca să înțeleg cu adevărat semnificația unui lucru, am nevoie de mai mult decât teorie. În plus, eu cu teoria nu suntem cele mai bune prietene :)).
În concluzie, revin la cuvântul mamă. Cândva, am auzit-o pe o colegă de-a mea zicând că singura persoană care ne va plânge și va suferi cu adevărat atunci când vom muri va fi acea persoană care ne-a dat naștere : mama. În rest, toți ceilalți care vor fi la înmormantare ; indiferent dacă e tată sau frate sau cel mai bun prieten; toți vor fi doar niște pioni pe tabla de șac care nu contează, având valori inferioare pe lângă regina, care e mama.
Inițial nu am putut accepta acest lucru, pentru că mă gândeam la acei copii orfani de mamă. Cu ei ce se întâmplă ? Nimeni nu o să le ducă dorul ? Nimeni nu va suferi pentru ei ? Nimeni nu va simți acea durere agonizantă care le macină sufletul, lăsând în urmă un infinit gol, un gol ce nu îl poate umple nimeni ?
Nici acum nu cred cu adevărat acele vorbe urate… dar nu pot fi oarbă în fata acelei legături dintre mamă și fiică. Acea legatură ce nu poate fi explicată cu adevărat.
Legatura dintre mamă și fiică nu poate fi înlocuită de nimeni, nu poate fi ruptă de nimeni, indiferent de câte certuri interminabile există între acele două ființe, indiferent de câtă ură se acumuleaza și câtă răutate este în jurul lor. Este cea mai pură dragoste care poate exista vreodată în inimile oamenilor. Este o dragoste necondiționată, și nici măcar eu, o necredincioasă mica ce sunt, nu poate să nu admită acest lucru. Oricât de mult aș vrea să înțeleg acest concept, să înțeleg de ce moartea unei mame frânge cel mai mult inima unui copil… nu pot. Nu cerceta, doar crede.

Și totuși, mi-a plăcut extrem de mult să citesc cartea “Mame și fiice” de Justine Lévy, carte primită de la librăria online Bookcity, căreia îi mulțumesc foarte mult. Este o carte incredibilă în care m-am regăsit cu atâta lejeritate.
Nu aș putea să rezum această carte pentru că nu are o acțiune cu adevărat. Aș putea să spun tot ce se întâmplă într-o singură frază, dar această frază nu ar putea duce în cârcă toată greutatea emoțională care ți-o provoacă cartea. Justine Lévy vorbește despre această legătură ridicolă și imposibilă. De mici copii, în momente de izbeliște, blestemăm faptul că avem o așa mamă, și tot timpul dăm vine pe faptul că nu ne putem alege noi familia și trebuie să facem în așa fel încât să fie bine, deoarece nu avem altă soluție. Dar… suntem atât de naivi să credem că iubim o persoana din obligație, când pur și simplu iubim.
Este o blasfemie să credem că ne-a silit cineva să ne iubim mama când tocmai noi am luat această decizie… nu noi, ci inimile noastre.
Justine Lévy ne prezintă o poveste incredibilă bazată pe aceasta realitate precoce, dar fantastică. Ne prezintă cum personajul principal feminin, Louise, trece prin acest proces mamă-fiică. Este minunat felul cum gândește, cum acționează, pentru că prezinta realitatea fără menajamente, iar ceea avem noi nevoie nu e de o dragoste de mamă presărată doar cu lapte și miere peste tot, ci ceea ce e cu adevărat : o dragoste atât de minunată, încât te doare.
O iubire ce nu poate fi explicată, dar e necondiționată ; o dragoste infinită, ce izvorăște fără oprire din inimă.
Iar această carte a îmbuteliat puțin din dragostea lui Louise, pentru a simti și noi cu adevărat povestea pe care o relatează, special pentru noi, niște tinere domnișoare care vom trece cu toate prin acele clipe.

Cred și sper din suflet ca impresiile mele să vă facă cu adevărat să dați o șansă acestei cărți.
În primul rand, vreau să mă leg de începutul acestei cărți, început ce l-am oferit aici pe blog în postarea în cadrul rubricii Primele 100 de cuvinte.
Cu siguranță, mulți s-au speriat, poate chiar s-au îngrozit, de acele fraze ciudate. Nu vă compătimesc. Poate și eu aș fi făcut-o dacă nu aș fi citit în continuare cartea. Însă ceea ce spune Louise este adevărul gol, goluț.

De ce o mama trebuie să se comporte frumos cu copilul ei ? Să îl iubească, să îl ocrotească, să fie lumina ochilor ei. De ce ? O mamă ar putea face orice vrea cu copilul ei. Ar putea să îl tortureze, să îl maltrateze, să nu aibă grijă de el, să îl urască, să îi fie indiferent. Are această putere, poate să aleagă dintre aceste două extreme. Dar nu o face. Există două opțiuni, dar o mamă doar pe una o vede cu adevărat. Cea în care copilul ei îi zâmbește pentru prima dată, cea în care râde pentru prima dată, cea în care ochii îi sclipesc de fericire pentru prima dată, cea în care îi spune “mama” pentru prima dată.

Asta v-ar fi dezvăluit Louise, dacă aș fi scris mai mult din carte : adevărul.

Stilul în care cartea este scrisă vi se va părea puțin ciudat, însă dacă veți avea răbdare să străbateți peste toate zidurile și să descoperiți fiecare ascunziș, o să fie totul foarte clar. Eu m-am simțit ca și cum Louise era în fața mea și îmi spunea povestea ei : ca de la prietenă la prietenă. Nu mi-a spus : vezi, aici vine linie de dialog. Nu, mi-a povestit exact cum fac eu : turui cu repeziciune totul. Mi-a spus replicile altora de parcă ea le rostea, nu alții. Mi-a povestit cu detalii tot ceea ce a simțit și a trăit, chiar dacă simțeam uneori că a trecut prea repede prin poveste. Dar nu așa facem cu toții ? Nu simțim nevoia să spunem tot ce avem pe suflet, indiferent dacă persoana căreia ne confesăm înțelege sau nu ceea ce vrem să spunem ? Încercam din răsputeri să o pătrundem cu adevărat în povestea relatată de noi, încât ajungem să facem un talmeș balmeș și ne dăm seama că ceea ce am spus nu are nicio relevanță, dar are atâta importanță pentru noi.

Povestea în sine a cărții o să vi se pară ilogică poate, dar în fond relația dintre o mamă și o fiică e logică? Nu, și chiar de aceea această carte este magnifică prin faptul că a descris cu adevărat tot prin ceea ce o fată trece : cum își iubește propria mamă, cu defectele ei multiple, și care ajunge să vadă la rândul ei cât de înfricoșător e să fi mamă.

Mai sus am spus că m-am regăsit foarte mult în această carte. M-am regăsit în iubirea ei, suferința ei, dilemele ei, micile clipe de nebunie. Întrebările constante fără răspuns, răspunsurile dureroase pe care nimeni nu le dorește…

În timp ce citeam, inima mea bătea cu rapiditate și siteam o emoție ce nu o pot descrie nici acum.

Puțini o să se regăsească în această poveste dacă o iau per ansamblu. Nici eu nu mă regăsesc în totalitate. Dar dacă avem răbdarea și curiozitatea de a vedea înăuntrul ei, am descoperi ce suflete există în ea.

În carte stă ascuns toate sufletele fetelor care au fost fiice și la rândul lor mame. Cum a fost mic copil și a avut o mamă imperfectă pe care a iubit-o extrem de mult, prin aceasta făcând-o perfectă pentru sufletul ei. Cum dintr-o copilă naivă, a ajuns o adultă care e la rândul ei mai naivă decât crede, o naiva ce nu apreciază ce are cu adevărat, doar după ce pierde totul. O naivă ce se maturizeaza brusc, obligat. O naivă ce ajunge cu adevărat adult, un adult de îl așteaptă niște temerii peste care poate trece cu greu. Deoarece acea copilă naivă, care a ajuns o adultă naivă și care ajunge într-un final un om în toată firea… acelei persoane i se ofera darul suprem: un copil, un copil care va fi la fel de naiv ca ea, de care trebuie să aibă grijă, să îl ocrotească, să îl iubească, să îi fie alături, să îl adore… așa cum și ea a fost la rândul ei.

Puțini o să înțeleagă cu adevărat această carte. Nu pentru că puține au trecut prin ceea ce a experimentat Louise, ci pentru că puține avem mintea deschisă și nu putem accepta că ceea ce a trăit Louise poate fi o realitate pentru noi toate. Este adevărat că atunci când suntem copile, cerem imposibilul de la mame. Cerem să fie perfecte… însă doar când ajungem să fim și noi mame, știm cu certitudine ceea ce au simțit mamele noastre : frica de a greși, teama de a ne dezămagi, frica de a nu o da în bară, teama de nu iubi îndeajuns de mult.

M-a popodit de multe ori plânsul, dar am fost alături până la capăt de Louise, pentru că această carte este o lecție de viață pentru orice fată deoarece ne învață să acceptăm realitatea, realitatea că de multe ori nu apreciem ceea ce avem, iar aceea e o legatura ce doar o dată în viață o ai : legătura cu mama ta.

Este o carte de suflet care trebuie citită de toate fetele deoarece ceea ce veți descoperi în ea sunt lucruri care le știți poate, dar nu le-ați conștientizat niciodată; veți citi despre unele lucruri pe care nu aveți cum să le știți, dar le veți afla cu ajutorul lui Louise... dar cel mai important vă va pune puțin pe gânduri despre cât de efemeră poate fi viața și cât de important este să ne ținem strâns de lucrul care dăinuie pe veci, iar aceea e dragostea.

De aceea, îi mulțumesc încă o dată, sponsorului nostru, librăria online Bookcity, pentru faptul că mi-au dăruit cartea "Mame și fiice" de Justine Lévy pentru a-i face recenzie. Este minunată!

"Mame și fiice" de Justine Lévy - Recenzie

Alexya 10

Introduceți textul "septembrie2012" în câmpul "COD PROMOȚIE" din coșul dumneavoastră de cumpărături pentru a profita de reducerea de 50% la cărțile Nemira achiziționate.

Profită săptămâna aceasta de reducerea de 50% la orice comandă de cărți publicate în print de Editura Nemira.

Oferta este valabilă până la data de 6 septembrie și nu se cumulează cu alte promoții sau cupoane de reducere.

Ești născut în septembrie?

Alexya 9

joi, august 30, 2012

Am început să citesc ieri "Gazda" de Stephenie Meyer şi e..omg! Nu ştiu ce naiba mi-a trebuit să aştept aşa mult. E incredibilă, nu seamănă cu nicio carte cu extratereştrii citită până acum. I think The Host is going to be my new obsession :x. Cei care nu aţi citit-o încă, hurry up!! Şi, da, cine a zis că e mai bine scrisă decât seria Twilight, nu minţea!

O să vă arăt câteva imagini din film. Unele probabil le ştiţi, altele nu. Click pe ele să le vedeţi mai mari.

Jared şi Jeb

Ian O'Shea

Wanda / Melanie

Wanda şi Ian :X

Căutătoarea

Melanie şi Jared

Of, nu mai am răbdare până în 2013!!

Imagini noi din "The Host"!

Krisz 16

miercuri, august 29, 2012

V-am spus într-o postare anterioară că nu o să aştept să apară şi la noi, şi o să citesc volumul 2 al seriei "Ucenicia lui Viktor Frankenstein" de Kenneth Oppel în engleză, nu? Ceea ce am şi făcut, şi e o operă de artă sincer! E muuult mai bun decât primul, "Elixirul Vieţii" care şi el e genial, şi nu credeam că e posibil aşa ceva! Vă las mai jos trailerul:

Book Trailer (25)

Krisz 7

Poate eraţi curioşi cum arată coperta volumului 3 al seriei "Chimie Perfectă" de Simone Elkeles, varianta paperback:

Cover Alert!

Krisz 9

Hey all! Vreau să atrag atenția tuturor viitorilor participanti, chiar și celor înscriși deja. Mulți ați început să îmi trimiteți pozele și ne bucurăm foarte mult, însă sunt anumite persoane care mi-au trimis colaje, sau mai multe poze atașate.

Atenție! În regulament scrie că trebuie să ne trimiteți o poză. Acceptăm un mic colaj făcut din maxim 4 poze, dar care să aibă același decor, iar pozele să fie făcute din cadre diferite.

Am dat mail-uri înapoi la cei care mi-au trimis mai multe poze atașate, dar ne-am dat seama că nu e corect să îi lăsăm pe ceilalți să participe cu colaje de poze, când puteau și ei să lege acele poze pe care mi le-au trimis.

Dacă vreți să faceți colaje, nu uitați că avem un concurs cu această temă: Concurs "Colajele unei inimi"

Vă rugăm frumos să respectați cerințele concursului.

Vă mulțumim și succes tuturor!

Important pentru concursul "Vara, cărțile nu dorm"

Alexya 9

CLICK AICI PENTRU A PRECOMANDA ACUM CU 25% REDUCERE ȘI TRANSPORT GRATUIT PRIN CURIER!

Precomandă "Fantomele din AltăLume" (Tara Duncan #3) de Sophie Audouin-Mamikonian

Alexya 9

Am descoperit o superbă melodie :X. M-am îndrăgostit instantaneu de ea de cum am auzit-o. Nu voi spune mai multe. Vă voi lăsa pe voi să descoperiți magia ei :D. Enjoy!

Lana Del Rey - Blue Jeans

"I will love you till the end of time

I would wait a million years

Promise you'll remember that you're mine

Baby can you see through the tears?

Love you more

Than those bitches before

Say you'll remember, oh baby, say you'll remember

I will love you till the end of time"

Music for our souls (40)

Alexya 11

Editura Litera

Editura Tritonic

Alte promoții!

Alexya 8

Vă reamintim că Dansul dragonilor vine în format paperback. Mai aveți timp doar până la 1 septembrie 2012 să beneficiezi de cuponul de 30% reducere pe care îl puteți folosi pentru a precomanda cartea câștigătoare a prestigiosului premiu Locus 2012!

Cei ce se înscriu la precomandă până pe 1 septembrie vor primi și o carte surpriză cadou de la Nemira!

Oferta este valabilă până la data de 1 septembrie și nu se cumulează cu alte promoții sau cupoane de reducere.

Pelicula Savages își face apariția pe marile ecrane din România săptămâna viitoare. Regizorul Oliver Stone propune un thriller cu o distribuție de staruri formată din Taylor Kitsch, Blake Lively, Aaron Johnson, John Travolta, Uma Thurman, Benicio Del Toro, Salma Hayek, Emile Hirsch si Demian Bichir. Filmul se bazează pe romanul lui Don Winslow, inclus în 2010 in Top 10 al prestigiosului New York Times.

Dacă vreți să vă familiarizați cu literatura lui Don Winslow, editura Nemira vă propune un concurs interesant: folosește opțiunea Comentează cu Facebook de pe blog și spune-ne care crezi că este cel mai important păcat și poți câștigă cele două volume ce formează romanul Păcate originare.

Concursul se desfasoara in perioada 27 august - 2 septembrie.

Înscrie-te și câștigă, la editura Nemira!

Alexya 8

Click pe edituri: Editura All, Editura Litera, Editura Nemira, Editura Humanitas, Editura Sophia, Editura Cathisma.

Prinde ultimele 4 zile de reduceri la librăria Libris

Alexya 7

11. Alege un scurt fragment care ți-a plăcut dintr-o carte și rescrie-l din perspectiva altui personaj. În postare să transcrii și fragmentul original.

Ştiu prea bine că din provocare reiese că trebuie să alegem o carte în care se narează la persoana 1, şi să rescriem un fragment din punctul de vedere altui personaj. Însă de când am citit "Prinţul Mecanic" (Dispozitive Infernale #2) de Cassandra Clare, acel fragment în care Will şi Tessa se confruntă pentru prima dată după e s-a întâmplat între ei la balul mascat mi-a rămas în minte întipărit, nu ştiu, m-a impresionat, şi am vrut să îl aleg pe acesta. Mi s-a părut că dacă îl citeşti printre rânduri spune atât de multe despre sentimentele lui WIll. Dacă reuşeşti să treci de ironii şi răspunsurile aparent tăioase ale lui, poţi desluşi atât de multe.

Cartea este scrisă la persoana a 3-a, însă scriitoarea în majoritatea timpului, sau mai ales în discuţii cu alte personaje, descrie de obicei mai mult reacţiile şi trăirile Tessei, ea fiind eroina, cea în jurul căreia se învârte acţiunea. Aşadar un fragment pe care să-l scriu din perspectiva lui Will mi s-a dovedit că nu e atât de complicat. El face parte din capitolul 14, "Oraşul Tăcut", şi îl găsiţi la pagina 278.

~ Fragmentul original ~

„ - Will, zise ea.

- N-ar trebui să pleci cu Jem?

- Aşa voi face, îi răspunse ea. Dar, mai întâi, trebuie să-mi promiţi ceva.

El îşi mută privirea înspre foc; ea vedea flăcările care dansau reflectate în pupilele lui.

- Atunci, spune-mi repede despre ce e vorba. Am lucruri importante de făcut. Am de gând să fiu îmbufnat toată după-amiaza, şi după aceea, probabil, să am o seară de gânduri negre cinice şi o noapte de rătăciri.

- Rătăceşte cât vrei. Vreau doar să mă asigur că nu vei spune nimănui ce s-a întâmplat între noi azi-noapte pe balcon.

- Aaa..tu erai, zise el având aerul cuiva care tocmai îşi amintise un amănunt surprinzător.

- Scuteşte-mă, i-o trânti ea înţepată, în ciuda voinţei ei. Eram sub influenţa pulberilor magice. N-a însemnat nimic. Nici măcar nu te învinuiesc pentru ceea ce s-a întâmplat, oricât de supărător ţi se pare acum. Dar nu e nevoie să mai ştie şi altcineva, şi dacă ai fi un gentleman..

- Dar nu sunt.

- Însă eşti vânător de umbre, zise ea pe un ton veninos. Iar pentru un vânător de umbre care-şi face de cap cu magicienii nu există niciun viitor.

Ochii lui jucau odată cu flăcările. Îi spuse:

- Ai devenit plictisitoare de moarte, Tess.

- Atunci dă-mi cuvântul tău de onoare că nu vei spune nimănui, nici măcar lui Jem, iar eu am să plec şi n-am să te mai plictisesc.

- Jur pe Înger, zise el. Mai întâi de toate, nu e ceva cu care să mă mândresc. Cu toate că nu pricep de ce eşti atât de dornică să nu te suspecteze nimeni de pe-aici de lipsă de virtute.

Chipul lui Jem îi apăru brusc în minte.

- Nu, zise ea. Tu chiar nu pricepi.

Şi, zicând acestea, se răsuci pe călcâie şi ieşi din încăpere, lăsându-l confuz, privind lung după ea.”

~ Fragmentul rescris ~

„ - Will, zise ea.

Am tresărit auzindu-i vocea caldă, dar am încercat să par cât mai nonşalant posibil:

- N-ar trebui să pleci cu Jem? i-am tăiat-o imediat, dar cu o urmă de speranţă că va zice nu, şi va mai rămâne, chiar şi pentru puţin timp, alături de mine..

- Aşa voi face, îmi răspunse ea. Dar, mai întâi, trebuie să-mi promiţi ceva.

Mi-am mutat privirea înspre foc, ca să îmi ascund dezamăgirea şi sentimentele contradictorii care se luptau în interiorul meu.

- Atunci, spune-mi repede despre ce e vorba. am grăbit-o uşor irascibil. Am lucruri importante de făcut. Am de gând să fiu îmbufnat toată după-amiaza, şi după aceea, probabil, să am o seară de gânduri negre cinice şi o noapte de rătăciri.

Era cel mai bine aşa, să o îndepărtez cu toanele şi ironiile mele. Să îi dau de înţeles că ea contează puţin pentru mine şi nici măcar nu sunt dispus să îmi pierd vreun moment din timpul meu preţios ca să o ascult.

În interiorul meu însă, durerea a ceea ce făceam îmi ardea inima la fel cum erau distruse acele lemne de foc.

- Rătăceşte cât vrei. Vreau doar să mă asigur că nu vei spune nimănui ce s-a întâmplat între noi azi-noapte pe balcon.

- Aaa..tu erai, m-am prefăcut surprins, jucând teatru perfect.

- Scuteşte-mă, mi-o trânti ea înţepată. Eram sub influenţa pulberilor magice. N-a însemnat nimic. Nici măcar nu te învinuiesc pentru ceea ce s-a întâmplat, oricât de supărător ţi se pare acum. Dar nu e nevoie să mai ştie şi altcineva, şi dacă ai fi un gentleman..

- Dar nu sunt.

Am înfruntat-o glacial, rănit de cuvintele ei. Încă simţeam buzele ei pe ale mele, pasiunea care ne mistuise aseară, senzaţia de a îi ţine trupul plăpând între braţele mele..

- Însă eşti vânător de umbre, mi-a zis ea pe un ton veninos. Iar pentru un vânător de umbre care-şi face de cap cu magicienii nu există niciun viitor.

Nu am putut să o privesc, şi continuam să mă prefac extrem de concentrat la acele flăcări.

- Ai devenit plictisitoare de moarte, Tess, a fost singurul lucru care mi-a trecut prin minte, ca să schimb subiectul acesta atât de chinuitor.

- Atunci dă-mi cuvântul tău de onoare că nu vei spune nimănui, nici măcar lui Jem, iar eu am să plec şi n-am să te mai plictisesc.

- Jur pe Înger, i-am zis. Mai întâi de toate, nu e ceva cu care să mă mândresc, am minţit. Cu toate că nu pricep de ce eşti atât de dornică să nu te suspecteze nimeni de pe-aici de lipsă de virtute.

Să par complet neafectat de cele întâmplate, să dau senzaţia că cele întâmplate între noi la bal nu mă afectaseră deloc, era cel mai bine pentru ea. Chiar dacă sufletul meu deja se sfărâmiţa de tristeţe.

- Nu, îmi spuse ea. Tu chiar nu pricepi.

Şi, zicând acestea, se răsuci pe călcâie şi ieşi din încăpere, lăsându-mă confuz, îndurerat, şi privind lung după ea.”

Sper să vă placă ce a ieşit, şi că am reuşit cât de cât să transmit ce doream. Inspiraţia din păcate nu mi-a fost o tovarăşă prea loială zilele acestea. Deşi Jem e preferatul meu, şi Will are un loc în inima mea, şi nu am nimic împotriva lui. Anyway, dacă nu aţi citit încă această serie magnifică, nu trebuie să mai pierdeţi ocazia asta! O să o adoraţi, pentru că e superbă.

Am ales un fragment, sau mai degrabă o secvență care mi-o voi aduce aminte întotdeauna. Această secvență aparține volumul al treilea din seria "Academia vampirilor", numit "Atingerea umbrei", scris de Richelle Mead.

Acest fragment descrie momentul în care Rose pleacă de lângă Lissa pentru a fugi după Dimitri, care e strigoi, să îl omoare. Întotdeauna am vrut să știu ceea ce gândea Lissa în acele momente... așa că am scris din perspectiva Lissei.

~ Fragmentul original ~

- Nu e vorba despre tine, OK? De data asta, e despre mine. Nu despre tine. Toată viața mea, Lissa… toată viața mea, a fost același lucru. Ei au prioritate. Mi-am trăit viața pentru tine. M-am antrenat ca să fiu umbra ta, dar știi ceva ? Vreau să am eu prioritate. Am nevoie ca, măcar o dată, să-mi văd de treburile mele. M-am săturat să am grijă de oricine altcineva și să fiu nevoită să las deoparte ceea ce vreau eu. Și Dimitri, și eu, am făcut asta, și uite ce s-a întâmplat. El s-a dus. N-o să-l mai țin niciodată în brate. Acum, îi sunt dator să fac asta. Îmi pare rău dacă te rănesc, dar eu aleg !

Îmi strigasem cuvintele, fără măcar să fac pauză pentru respirație, și speram ca vocea mea să nu fi ajuns la gardienii de serviciu la poartă. Lissa se holba la mine, șocată și îndurerată. Lacrimile i se prelingeau pe obraji, făcându-mi o parte din suflet să se ofilească la gândul că-i provocam durere persoanei pe care jurasem să o protejez.

- Îl iubești mai mult decât pe mine, mi-a zis cu o voce scăzută, sunând de parcă ar fi fost cu mult mai mică de vârstă.

- El are nevoie de mine chiar acum.

- Eu am nevoie de tine. El e mort, Rose.

- Nu, am zis. Dar va fi curând.

Mi-am vârât mâna pe sub mânecă și am scos de-acolo micul chotki pe care mi-l dăruise de Crăciun. L-am întins spre ea. După o ezitare, Lissa l-a luat.

- Asta ce vrea să însemne? m-a întrebat.

- Nu pot să-l port. Este pentru gardianul unui Dragomir. O să-l iau înapoi când…

Aproape că era să zic dacă, nu când. Și cred că ea și-a dat seama.

- Când mă întorc.

Degetele ei s-au strâns în jurul mătăniilor.

- Te rog, Rose. Te rog, nu mă părăsi.

- Îmi pare rău, i-am spus. Nu mai găseam alte cuvinte. Îmi pare rău.

Am lăsat-o acolo, plângând, și am plecat spre poartă. O parte din sufletul meu murise odată cu căderea lui Dimitri. Întorcându-i spatele acum, simțeam că moare și o altă bucată. Curând, n-o să mai rămână nimic în interiorul meu.

~ Fragmentul rescris ~

- Nu e vorba despre tine, OK? De data asta, e despre mine. Nu despre tine. Toată viața mea, Lissa… toată viața mea, a fost același lucru. Ei au prioritate. Mi-am trăit viața pentru tine. M-am antrenat ca să fiu umbra ta, dar știi ceva ? Vreau să am eu prioritate. Am nevoie ca, măcar o dată, să-mi văd de treburile mele. M-am săturat să am grijă de oricine altcineva și să fiu nevoită să las deoparte ceea ce vreau eu. Și Dimitri, și eu, am făcut asta, și uite ce s-a întâmplat. El s-a dus. N-o să-l mai țin niciodată în brate. Acum, îi sunt dator să fac asta. Îmi pare rău dacă te rănesc, dar eu aleg !

Toate aceste cuvinte, toate aceste lucruri, au strigate și înfipte în inima mea ca niște pumnale. Niciodată nu am simțit durerea cu adevărat până acum. Nu-mi venea să cred că am fost atât de oarbă, că nu am observat, că nu mi-a păsat…

Întotdeauna am crezut că eu și Rose nu suntem ca ceilalți moroi și dhampiri. Am crezut că pe noi ne leagă mai mult decât această relație obligatorie. Am crezut că între noi este ceva pur și divin, o relație de prietenie ce nu poate fi explicată cu adevărat, ci doar simtiță. Ceea ce simt pentru Rose nu voi mai simți niciodată. Nu e prietena mea, nu e sora mea… ea sunt eu.

Întotdeauna am crezut că aceasta relație ciudată pentru alții, dar atât de clară pentru noi, este nemuritoare.

Însă se pare că am fost mai naivă decât credeam. Avem aproape aceeași relație de amiciție… acea relație banala între un moroi și dhampir. Acea legătură marcantă care îi obligă pe dhampiri să ne apare toată viața lor. Niciodată nu am crezut că dintre toți dhampirii, Rose… Rose a mea… ar simți cel mai tare această povară.

Lacrimile curgeau pe obrajii mei, dovadă a durerii din sufletul meu. Dintre toate persoanele, în ea am avut cea mai mare încredere. Știam că ea mă va iubi pentru totdeauna, că ea va fi alături de mine pentru totdeauna. Nu din obligație, nu pentru că am înviat-o și am legat-o de mine pe veci… ci pentru că e prietena mea, sora mea, eu însumi.

- Îl iubești mai mult decât pe mine, am zis cu voce tare, realizând doar după ce am rostit.

A trebuit să o zic cu voce tare. Să mă conving pe mine de purul adevăr. Ceea ce era între ea și Dimitri este o iubire pură, și nu se putea compara cu ceea ce aveam noi. Și totuși…

- El are nevoie de mine chiar acum.

- Eu am nevoie de tine. El e mort, Rose.

Eram egoistă. Știam asta. Fiecare celulă din corpul meu știa asta. Dar mai știam că nu puteam trăi fără ea, fără jumătatea mea. O vroiam lângă mine pentru eternitate. El nu mai era, nu înțelegea ? Eu eram tot ce avea și în loc să rămână lângă mine, dorea să plece. De ce ?

- Nu, am zis. Dar va fi curând.

Și-a vârât mâna pe sub mânecă și a scos de-acolo micul chotki pe care i-l dăruisem de Crăciun. L-a întins spre ea. Acest gest mi-a scos realmente inima din piept. Înțelegeam într-un fel sau altul cum se simțeau strigoii când li se înfingea pumnalul în inimă. Ce durere îi marca în acea clipa efemeră, înainte să moară. Din păcate, eu încă nu am murit.

După o ezitare, l-am luat.

- Asta ce vrea să însemne? am întrebat, deși știam deja ce vroia să spună.

- Nu pot să-l port. Este pentru gardianul unui Dragomir. O să-l iau înapoi când…

S-a oprit în mijlocul propoziției. Amândouă știam că ceea ce a vrut să spună era dacă, ci nu când. Însă nu vroia să mă rănească, chiar dacă reușea cu ușurință să o facă.

- Când mă întorc.

Degetele mi s-au strâns în jurul mătăniilor. Nu mai rezistam. Nu puteau să accept că ceea ce se întâmpla era adevărat.

- Te rog, Rose. Te rog, nu mă părăsi.

Nu știam ce să mai spun să o conving să nu plece. Nu vedea cât de mult o iubesc ? Iubirea mea nu era de ajuns ? Dimitri era mort, eu eram în viața.

Mi-am jelit și eu parintii și fratele, dar m-am legat strâns de Rose pentru că știam că ea reprezenta viața mea. Ceea ce ma ținea în viață cu adevărat. Ea ce făcea în schimb ? Pleca de lângă mine.

- Îmi pare rău, mi-a spus, chiar dacă anticipasem de mult ceea ce vroia să spună, deși speram… încă speram că totul e doar un coșmar din care mă voi trezi. Îmi pare rău, a mai rostit încă o dată, făcându-mă sa realizez că era defapt coșmarul vieții mele.

A plecat spre poartă, lăsându-mă plângând. Niciodată nu am dorit mai mult ca acum să am puterea dhampirilor de a pune la pământ pe oricine. Astfel, aș fi putut-o să o opresc pe Rose să plece de lângă mine. Aș fi putut-o să o oblig să rămână lângă mine. Simțeam cum o parte din sufletul meu murea încet, în agonie… iar ființa care putea să oprească durerea infinită din inima mea, era cea care mă părăsea.

Rose… Rose… o strigam în gând.

Doar de atât mai aveam putere. Doar de atât eram în stare în acea clipă.

M-am lăsat condusă în vârtejul durerii și a nebuniei. În acea clipă, nu-mi mai păsa. O vroiam doar pe ea… însă din păcate, ea nu mă vroia pe mine.

Sper că v-a plăcut. Nu pretind că așa ar fi gândit cu adevărat Lissa în acele momente, însă acesta e modul în care mi-am imaginat eu.

Oricum seria este superbă, dacă nu v-ați dat seama până acum și toți ar trebui să o citiți. Nu veți regreta.

NEXT TIME:

12. Ia o carte din bibliotecă şi fă-i o poză artistică. Cu decor drăguţ, potrivit etc. Suntem curioşi să vedem cât de creativ ai fost, când ne vei arăta poza!