"Mame și fiice" de Justine Lévy - Recenzie

Cartea este disponibilă la librăria online Bookcity.ro și o puteți comanda AICI.

Mamă… un cuvânt din două silabe, patru litere. Un cuvânt simplu, banal, oferit omenirii pentru a putea fi rostit cu lejeritate de oricine. Și totuși… semnificația acestui nume cu greu poate fi rostită cu adevărat de cineva.
Mă consider ca fiind din acea categorie de oameni necredincioși. Nu mă refer la religie, ci la faptul că, câteodată, îmi place să mă joc cu unele lucruri care nu țin de gândire, ci de sentimente. Nu cerceta, doar crede… spune preotul de obicei.
Oricât de conștientă sunt că voi ajunge exact la acele vorbe la finalul cercetării mele, niciodată nu dau înapoi de la joc. Nu pun la îndoială orice lucru, dar ca să înțeleg cu adevărat semnificația unui lucru, am nevoie de mai mult decât teorie. În plus, eu cu teoria nu suntem cele mai bune prietene :)).
În concluzie, revin la cuvântul mamă. Cândva, am auzit-o pe o colegă de-a mea zicând că singura persoană care ne va plânge și va suferi cu adevărat atunci când vom muri va fi acea persoană care ne-a dat naștere : mama. În rest, toți ceilalți care vor fi la înmormantare ; indiferent dacă e tată sau frate sau cel mai bun prieten; toți vor fi doar niște pioni pe tabla de șac care nu contează, având valori inferioare pe lângă regina, care e mama.
Inițial nu am putut accepta acest lucru, pentru că mă gândeam la acei copii orfani de mamă. Cu ei ce se întâmplă ? Nimeni nu o să le ducă dorul ? Nimeni nu va suferi pentru ei ? Nimeni nu va simți acea durere agonizantă care le macină sufletul, lăsând în urmă un infinit gol, un gol ce nu îl poate umple nimeni ?
Nici acum nu cred cu adevărat acele vorbe urate… dar nu pot fi oarbă în fata acelei legături dintre mamă și fiică. Acea legatură ce nu poate fi explicată cu adevărat.
Legatura dintre mamă și fiică nu poate fi înlocuită de nimeni, nu poate fi ruptă de nimeni, indiferent de câte certuri interminabile există între acele două ființe, indiferent de câtă ură se acumuleaza și câtă răutate este în jurul lor. Este cea mai pură dragoste care poate exista vreodată în inimile oamenilor. Este o dragoste necondiționată, și nici măcar eu, o necredincioasă mica ce sunt, nu poate să nu admită acest lucru. Oricât de mult aș vrea să înțeleg acest concept, să înțeleg de ce moartea unei mame frânge cel mai mult inima unui copil… nu pot. Nu cerceta, doar crede.
Și totuși, mi-a plăcut extrem de mult să citesc cartea “Mame și fiice” de Justine Lévy, carte primită de la librăria online Bookcity, căreia îi mulțumesc foarte mult. Este o carte incredibilă în care m-am regăsit cu atâta lejeritate.
Nu aș putea să rezum această carte pentru că nu are o acțiune cu adevărat. Aș putea să spun tot ce se întâmplă într-o singură frază, dar această frază nu ar putea duce în cârcă toată greutatea emoțională care ți-o provoacă cartea. Justine Lévy vorbește despre această legătură ridicolă și imposibilă. De mici copii, în momente de izbeliște, blestemăm faptul că avem o așa mamă, și tot timpul dăm vine pe faptul că nu ne putem alege noi familia și trebuie să facem în așa fel încât să fie bine, deoarece nu avem altă soluție. Dar… suntem atât de naivi să credem că iubim o persoana din obligație, când pur și simplu iubim.
Este o blasfemie să credem că ne-a silit cineva să ne iubim mama când tocmai noi am luat această decizie… nu noi, ci inimile noastre.
Justine Lévy ne prezintă o poveste incredibilă bazată pe aceasta realitate precoce, dar fantastică. Ne prezintă cum personajul principal feminin, Louise, trece prin acest proces mamă-fiică. Este minunat felul cum gândește, cum acționează, pentru că prezinta realitatea fără menajamente, iar ceea avem noi nevoie nu e de o dragoste de mamă presărată doar cu lapte și miere peste tot, ci ceea ce e cu adevărat : o dragoste atât de minunată, încât te doare. 
O iubire ce nu poate fi explicată, dar e necondiționată ; o dragoste infinită, ce izvorăște fără oprire din inimă.
Iar această carte a îmbuteliat puțin din dragostea lui Louise, pentru a simti și noi cu adevărat povestea pe care o relatează, special pentru noi, niște tinere domnișoare care vom trece cu toate prin acele clipe.

Cred și sper din suflet ca impresiile mele să vă facă cu adevărat să dați o șansă acestei cărți.
În primul rand, vreau să mă leg de începutul acestei cărți, început ce l-am oferit aici pe blog în postarea în cadrul rubricii Primele 100 de cuvinte.
Cu siguranță, mulți s-au speriat, poate chiar s-au îngrozit, de acele fraze ciudate. Nu vă compătimesc. Poate și eu aș fi făcut-o dacă nu aș fi citit în continuare cartea. Însă ceea ce spune Louise este adevărul gol, goluț.

De ce o mama trebuie să se comporte frumos cu copilul ei ? Să îl iubească, să îl ocrotească, să fie lumina ochilor ei. De ce ? O mamă ar putea face orice vrea cu copilul ei. Ar putea să îl tortureze, să îl maltrateze, să nu aibă grijă de el, să îl urască, să îi fie indiferent. Are această putere, poate să aleagă dintre aceste două extreme. Dar nu o face. Există două opțiuni, dar o mamă doar pe una o vede cu adevărat. Cea în care copilul ei îi zâmbește pentru prima dată, cea în care râde pentru prima dată, cea în care ochii îi sclipesc de fericire pentru prima dată, cea în care îi spune “mama” pentru prima dată.

Asta v-ar fi dezvăluit Louise, dacă aș fi scris mai mult din carte : adevărul.

Stilul în care cartea este scrisă vi se va părea puțin ciudat, însă dacă veți avea răbdare să străbateți peste toate zidurile și să descoperiți fiecare ascunziș, o să fie totul foarte clar. Eu m-am simțit ca și cum Louise era în fața mea și îmi spunea povestea ei : ca de la prietenă la prietenă. Nu mi-a spus : vezi, aici vine linie de dialog. Nu, mi-a povestit exact cum fac eu : turui cu repeziciune totul. Mi-a spus replicile altora de parcă ea le rostea, nu alții. Mi-a povestit cu detalii tot ceea ce a simțit și a trăit, chiar dacă simțeam uneori că a trecut prea repede prin poveste. Dar nu așa facem cu toții ? Nu simțim nevoia să spunem tot ce avem pe suflet, indiferent dacă persoana căreia ne confesăm înțelege sau nu ceea ce vrem să spunem ? Încercam din răsputeri să o pătrundem cu adevărat în povestea relatată de noi, încât ajungem să facem un talmeș balmeș și ne dăm seama că ceea ce am spus nu are nicio relevanță, dar are atâta importanță pentru noi.

Povestea în sine a cărții o să vi se pară ilogică poate, dar în fond relația dintre o mamă și o fiică e logică? Nu, și chiar de aceea această carte este magnifică prin faptul că a descris cu adevărat tot prin ceea ce o fată trece : cum își iubește propria mamă, cu defectele ei multiple, și care ajunge să vadă la rândul ei cât de înfricoșător e să fi mamă.

Mai sus am spus că m-am regăsit foarte mult în această carte. M-am regăsit în iubirea ei, suferința ei, dilemele ei, micile clipe de nebunie. Întrebările constante fără răspuns, răspunsurile dureroase pe care nimeni nu le dorește…

În timp ce citeam, inima mea bătea cu rapiditate și siteam o emoție ce nu o pot descrie nici acum.

Puțini o să se regăsească în această poveste dacă o iau per ansamblu. Nici eu nu mă regăsesc în totalitate. Dar dacă avem răbdarea și curiozitatea de a vedea înăuntrul ei, am descoperi ce suflete există în ea.

În carte stă ascuns toate sufletele fetelor care au fost fiice și la rândul lor mame. Cum a fost mic copil și a avut o mamă imperfectă pe care a iubit-o extrem de mult, prin aceasta făcând-o perfectă pentru sufletul ei. Cum dintr-o copilă naivă, a ajuns o adultă care e la rândul ei mai naivă decât crede, o naiva ce nu apreciază ce are cu adevărat, doar după ce pierde totul. O naivă ce se maturizeaza brusc, obligat. O naivă ce ajunge cu adevărat adult, un adult de îl așteaptă niște temerii peste care poate trece cu greu. Deoarece acea copilă naivă, care a ajuns o adultă naivă și care ajunge într-un final un om în toată firea… acelei persoane i se ofera darul suprem: un copil, un copil care va fi la fel de naiv ca ea, de care trebuie să aibă grijă, să îl ocrotească, să îl iubească, să îi fie alături, să îl adore… așa cum și ea a fost la rândul ei.

Puțini o să înțeleagă cu adevărat această carte. Nu pentru că puține au trecut prin ceea ce a experimentat Louise, ci pentru că puține avem mintea deschisă  și nu putem accepta că ceea ce a trăit Louise poate fi o realitate pentru noi toate. Este adevărat că atunci când suntem copile, cerem imposibilul de la mame. Cerem să fie perfecte… însă doar când ajungem să fim și noi mame, știm cu certitudine ceea ce au simțit mamele noastre : frica de a greși, teama de a ne dezămagi, frica de a nu o da în bară, teama de nu iubi îndeajuns de mult.

M-a popodit de multe ori plânsul, dar am fost alături până la capăt de Louise, pentru că această carte este o lecție de viață pentru orice fată deoarece ne învață să acceptăm realitatea, realitatea că de multe ori nu apreciem ceea ce avem, iar aceea e o legatura ce doar o dată în viață o ai : legătura cu mama ta.  

Este o carte de suflet care trebuie citită de toate fetele deoarece ceea ce veți descoperi în ea sunt lucruri care le știți poate, dar nu le-ați conștientizat niciodată; veți citi despre unele lucruri pe care nu aveți cum să le știți, dar le veți afla cu ajutorul lui Louise... dar cel mai important vă va pune puțin pe gânduri despre cât de efemeră poate fi viața și cât de important este să ne ținem strâns de lucrul care dăinuie pe veci, iar aceea e dragostea.

De aceea, îi mulțumesc încă o dată, sponsorului nostru, librăria online Bookcity, pentru faptul că mi-au dăruit cartea "Mame și fiice" de Justine Lévy pentru a-i face recenzie. Este minunată!