marți, august 28, 2012

Book Lovers Challenge (11)


11. Alege un scurt fragment care ți-a plăcut dintr-o carte și rescrie-l din perspectiva altui personaj. În postare să transcrii și fragmentul original.
Ştiu prea bine că din provocare reiese că trebuie să alegem o carte în care se narează la persoana 1, şi să rescriem un fragment din punctul de vedere altui personaj. Însă de când am citit "Prinţul Mecanic" (Dispozitive Infernale #2) de Cassandra Clare, acel fragment în care Will şi Tessa se confruntă pentru prima dată după e s-a întâmplat între ei la balul mascat mi-a rămas în minte întipărit, nu ştiu, m-a impresionat, şi am vrut să îl aleg pe acesta. Mi s-a părut că dacă îl citeşti printre rânduri spune atât de multe despre sentimentele lui WIll. Dacă reuşeşti să treci de ironii şi răspunsurile aparent tăioase ale lui, poţi desluşi atât de multe. 
Cartea este scrisă la persoana a 3-a, însă scriitoarea în majoritatea timpului, sau mai ales în discuţii cu alte personaje, descrie de obicei mai mult reacţiile şi trăirile Tessei, ea fiind eroina, cea în jurul căreia se învârte acţiunea. Aşadar un fragment pe care să-l scriu din perspectiva lui Will mi s-a dovedit că nu e atât de complicat. El face parte din capitolul 14, "Oraşul Tăcut", şi îl găsiţi la pagina 278.

~ Fragmentul original ~
„ - Will, zise ea.
- N-ar trebui să pleci cu Jem?
- Aşa voi face, îi răspunse ea. Dar, mai întâi, trebuie să-mi promiţi ceva.
El îşi mută privirea înspre foc; ea vedea flăcările care dansau reflectate în pupilele lui.
- Atunci, spune-mi repede despre ce e vorba. Am lucruri importante de făcut. Am de gând să fiu îmbufnat toată după-amiaza, şi după aceea, probabil, să am o seară de gânduri negre cinice şi o noapte de rătăciri.
- Rătăceşte cât vrei. Vreau doar să mă asigur că nu vei spune nimănui ce s-a întâmplat între noi azi-noapte pe balcon.
- Aaa..tu erai, zise el având aerul cuiva care tocmai îşi amintise un amănunt surprinzător.
- Scuteşte-mă, i-o trânti ea înţepată, în ciuda voinţei ei. Eram sub influenţa pulberilor magice. N-a însemnat nimic. Nici măcar nu te învinuiesc pentru ceea ce s-a întâmplat, oricât de supărător ţi se pare acum. Dar nu e nevoie să mai ştie şi altcineva, şi dacă ai fi un gentleman..
- Dar nu sunt.

- Însă eşti vânător de umbre, zise ea pe un ton veninos. Iar pentru un vânător de umbre care-şi face de cap cu magicienii nu există niciun viitor.
Ochii lui jucau odată cu flăcările. Îi spuse:
- Ai devenit plictisitoare de moarte, Tess.
- Atunci dă-mi cuvântul tău de onoare că nu vei spune nimănui, nici măcar lui Jem, iar eu am să plec şi n-am să te mai plictisesc.
- Jur pe Înger, zise el. Mai întâi de toate, nu e ceva cu care să mă mândresc. Cu toate că nu pricep de ce eşti atât de dornică să nu te suspecteze nimeni de pe-aici de lipsă de virtute.
Chipul lui Jem îi apăru brusc în minte.
- Nu, zise ea. Tu chiar nu pricepi.
Şi, zicând acestea, se răsuci pe călcâie şi ieşi din încăpere, lăsându-l confuz, privind lung după ea.”

~ Fragmentul rescris ~
 „ - Will, zise ea.
Am tresărit auzindu-i vocea caldă, dar am încercat să par cât mai nonşalant posibil:
- N-ar trebui să pleci cu Jem? i-am tăiat-o imediat, dar cu o urmă de speranţă că va zice nu, şi va mai rămâne, chiar şi pentru puţin timp, alături de mine..
- Aşa voi face, îmi răspunse ea. Dar, mai întâi, trebuie să-mi promiţi ceva.
Mi-am mutat privirea înspre foc, ca să îmi ascund dezamăgirea şi sentimentele contradictorii care se luptau în interiorul meu.
- Atunci, spune-mi repede despre ce e vorba. am grăbit-o uşor irascibil. Am lucruri importante de făcut. Am de gând să fiu îmbufnat toată după-amiaza, şi după aceea, probabil, să am o seară de gânduri negre cinice şi o noapte de rătăciri.
Era cel mai bine aşa, să o îndepărtez cu toanele şi ironiile mele. Să îi dau de înţeles că ea contează puţin pentru mine şi nici măcar nu sunt dispus să îmi pierd vreun moment din timpul meu preţios ca să o ascult.
În interiorul meu însă, durerea a ceea ce făceam îmi ardea inima la fel cum erau distruse acele lemne de foc.
- Rătăceşte cât vrei. Vreau doar să mă asigur că nu vei spune nimănui ce s-a întâmplat între noi azi-noapte pe balcon.
- Aaa..tu erai, m-am prefăcut surprins, jucând teatru perfect.
- Scuteşte-mă, mi-o trânti ea înţepată. Eram sub influenţa pulberilor magice. N-a însemnat nimic. Nici măcar nu te învinuiesc pentru ceea ce s-a întâmplat, oricât de supărător ţi se pare acum. Dar nu e nevoie să mai ştie şi altcineva, şi dacă ai fi un gentleman..
- Dar nu sunt.
Am înfruntat-o glacial, rănit de cuvintele ei. Încă simţeam buzele ei pe ale mele, pasiunea care ne mistuise aseară, senzaţia de a îi ţine trupul plăpând între braţele mele..
- Însă eşti vânător de umbre, mi-a zis ea pe un ton veninos. Iar pentru un vânător de umbre care-şi face de cap cu magicienii nu există niciun viitor.
Nu am putut să o privesc, şi continuam să mă prefac extrem de concentrat la acele flăcări.
- Ai devenit plictisitoare de moarte, Tess, a fost singurul lucru care mi-a trecut prin minte, ca să schimb subiectul acesta atât de chinuitor.
- Atunci dă-mi cuvântul tău de onoare că nu vei spune nimănui, nici măcar lui Jem, iar eu am să plec şi n-am să te mai plictisesc.
- Jur pe Înger, i-am zis. Mai întâi de toate, nu e ceva cu care să mă mândresc, am minţit. Cu toate că nu pricep de ce eşti atât de dornică să nu te suspecteze nimeni de pe-aici de lipsă de virtute.
Să par complet neafectat de cele întâmplate, să dau senzaţia că cele întâmplate între noi la bal nu mă afectaseră deloc, era cel mai bine pentru ea. Chiar dacă sufletul meu deja se sfărâmiţa de tristeţe.
- Nu, îmi spuse ea. Tu chiar nu pricepi.
Şi, zicând acestea, se răsuci pe călcâie şi ieşi din încăpere, lăsându-mă confuz, îndurerat, şi privind lung după ea.”

Sper să vă placă ce a ieşit, şi că am reuşit cât de cât să transmit ce doream. Inspiraţia din păcate nu mi-a fost o tovarăşă prea loială zilele acestea. Deşi Jem e preferatul meu, şi Will are un loc în inima mea, şi nu am nimic împotriva lui. Anyway, dacă nu aţi citit încă această serie magnifică, nu trebuie să mai pierdeţi ocazia asta! O să o adoraţi, pentru că e superbă. 
Am ales un fragment, sau mai degrabă o secvență care mi-o voi aduce aminte întotdeauna. Această secvență aparține volumul al treilea din seria "Academia vampirilor", numit "Atingerea umbrei", scris de Richelle Mead.
Acest fragment descrie momentul în care Rose pleacă de lângă Lissa pentru a fugi după Dimitri, care e strigoi, să îl omoare. Întotdeauna am vrut să știu ceea ce gândea Lissa în acele momente... așa că am scris din perspectiva Lissei. 
 ~ Fragmentul original ~
- Nu e vorba despre tine, OK? De data asta, e despre mine. Nu despre tine. Toată viața mea, Lissa toată viața mea, a fost același lucru. Ei au prioritate. Mi-am trăit viața pentru tine. M-am antrenat ca să fiu umbra ta, dar știi ceva ? Vreau să am eu prioritate. Am nevoie ca, măcar o dată, să-mi văd de treburile mele. M-am săturat să am grijă de oricine altcineva și să fiu nevoită să las deoparte ceea ce vreau eu. Și Dimitri, și eu, am făcut asta, și uite ce s-a întâmplat. El s-a dus. N-o să-l mai țin niciodată în brate. Acum, îi sunt dator să fac asta. Îmi pare rău dacă te rănesc, dar eu aleg !
Îmi strigasem cuvintele, fără măcar să fac pauză pentru respirație, și speram ca vocea mea să nu fi ajuns la gardienii de serviciu la poartă. Lissa se holba la mine, șocată și îndurerată. Lacrimile i se prelingeau pe obraji, făcându-mi o parte din suflet să se ofilească la gândul că-i provocam durere persoanei pe care jurasem să o protejez.
- Îl iubești mai mult decât pe mine, mi-a zis cu o voce scăzută, sunând de parcă ar fi fost cu mult mai mică de vârstă.
- El are nevoie de mine chiar acum.
- Eu am nevoie de tine. El e mort, Rose.
- Nu, am zis. Dar va fi curând.
Mi-am vârât mâna pe sub mânecă și am scos de-acolo micul chotki pe care mi-l dăruise de Crăciun. L-am întins spre ea. După o ezitare, Lissa l-a luat.
- Asta ce vrea să însemne? m-a întrebat.
- Nu pot să-l port. Este pentru gardianul unui Dragomir. O să-l iau înapoi când…
Aproape că era să zic dacă, nu cândȘi cred că ea și-a dat seama.
- Când mă întorc.
Degetele ei s-au strâns în jurul mătăniilor.
- Te rog, Rose. Te rog, nu mă părăsi.
- Îmi pare rău, i-am spus. Nu mai găseam alte cuvinte. Îmi pare rău.
Am lăsat-o acolo, plângând, și am plecat spre poartăO parte din sufletul meu murise odată cu căderea lui Dimitri. Întorcându-i spatele acum, simțeam că moare și o altă bucată. Curând, n-o să mai rămână nimic în interiorul meu.
 ~ Fragmentul rescris ~
- Nu e vorba despre tine, OK? De data asta, e despre mine. Nu despre tine. Toată viața mea, Lissa toată viața mea, a fost același lucru. Ei au prioritate. Mi-am trăit viața pentru tine. M-am antrenat ca să fiu umbra ta, dar știi ceva ? Vreau să am eu prioritate. Am nevoie ca, măcar o dată, să-mi văd de treburile mele. M-am săturat să am grijă de oricine altcineva și să fiu nevoită să las deoparte ceea ce vreau eu. Și Dimitri, și eu, am făcut asta, și uite ce s-a întâmplat. El s-a dus. N-o să-l mai țin niciodată în brate. Acum, îi sunt dator să fac asta. Îmi pare rău dacă te rănesc, dar eu aleg !
Toate aceste cuvinte, toate aceste lucruri, au strigate și înfipte în inima mea ca niște pumnale. Niciodată nu am simțit durerea cu adevărat până acum. Nu-mi venea să cred că am fost atât de oarbă, că nu am observat, că nu mi-a păsat…
Întotdeauna am crezut că eu și Rose nu suntem ca ceilalți moroi și dhampiri. Am crezut că pe noi ne leagă mai mult decât această relație obligatorie. Am crezut că între noi este ceva pur și divin, o relație de prietenie ce nu poate fi explicată cu adevărat, ci doar simtiță. Ceea ce simt pentru Rose nu voi mai simți niciodată. Nu e prietena mea, nu e sora mea ea sunt eu.
Întotdeauna am crezut că aceasta relație ciudată pentru alții, dar atât de clară pentru noi, este nemuritoare. 
Însă se pare că am fost mai naivă decât credeam. Avem aproape aceeași relație de amiciție acea relație banala între un moroi și dhampir. Acea legătură marcantă care îi obligă pe dhampiri să ne apare toată viața lor. Niciodată nu am crezut că dintre toți dhampirii, Rose Rose a mea ar simți cel mai tare această povară.
Lacrimile curgeau pe obrajii mei, dovadă a durerii din sufletul meu. Dintre toate persoanele, în ea am avut cea mai mare încredere. Știam că ea mă va iubi pentru totdeauna, că ea va fi alături de mine pentru totdeauna. Nu din obligație, nu pentru că am înviat-o și am legat-o de mine pe veci ci pentru că e prietena mea, sora mea, eu însumi.
- Îl iubești mai mult decât pe mine, am zis cu voce tare, realizând doar după ce am rostit.
A trebuit să o zic cu voce tare. Să mă conving pe mine de purul adevăr. Ceea ce era între ea și Dimitri este o iubire pură, și nu se putea compara cu ceea ce aveam noi. Și totuși
- El are nevoie de mine chiar acum.
- Eu am nevoie de tine. El e mort, Rose.
Eram egoistă. Știam asta. Fiecare celulă din corpul meu știa asta. Dar mai știam că nu puteam trăi fără ea, fără jumătatea mea. O vroiam lângă mine pentru eternitate. El nu mai era, nu înțelegea ? Eu eram tot ce avea și în loc să rămână lângă mine, dorea să plece. De ce ?
- Nu, am zis. Dar va fi curând.
Și-a vârât mâna pe sub mânecă și a scos de-acolo micul chotki pe care i-l dăruisem de Crăciun. L-a întins spre ea. Acest gest mi-a scos realmente inima din piept. Înțelegeam într-un fel sau altul cum se simțeau strigoii când li se înfingea pumnalul în inimă. Ce durere îi marca în acea clipa efemeră, înainte să moară. Din păcate, eu încă nu am murit.
După o ezitare, l-am luat.
- Asta ce vrea să însemne? am întrebat, deși știam deja ce vroia să spună.
- Nu pot să-l port. Este pentru gardianul unui Dragomir. O să-l iau înapoi când…
S-a oprit în mijlocul propoziției. Amândouă știam că ceea ce a vrut să spună era dacă, ci nu când. Însă nu vroia să mă rănească, chiar dacă reușea cu ușurință să o facă.
- Când mă întorc.
Degetele mi s-au strâns în jurul mătăniilor. Nu mai rezistam. Nu puteau să accept că ceea ce se întâmpla era adevărat.
- Te rog, Rose. Te rog, nu mă părăsi.
Nu știam ce să mai spun să o conving să nu plece. Nu vedea cât de mult o iubesc ? Iubirea mea nu era de ajuns ? Dimitri era mort, eu eram în viața.
Mi-am jelit și eu parintii și fratele, dar m-am legat strâns de Rose pentru că știam că ea reprezenta viața mea. Ceea ce ma ținea în viață cu adevărat. Ea ce făcea în schimb ? Pleca de lângă mine.
- Îmi pare rău, mi-a spus, chiar dacă anticipasem de mult ceea ce vroia să spună, deși speram încă speram că totul e doar un coșmar din care mă voi trezi. Îmi pare rău, a mai rostit încă o dată, făcându-mă sa realizez că era defapt coșmarul vieții mele.
A plecat spre poartă, lăsându-mă plângând. Niciodată nu am dorit mai mult ca acum să am puterea dhampirilor de a pune la pământ pe oricine. Astfel, aș fi putut-o să o opresc pe Rose să plece de lângă mine. Aș fi putut-o să o oblig să rămână lângă mine. Simțeam cum o parte din sufletul meu murea încet, în agonie iar ființa care putea să oprească durerea infinită din inima mea, era cea care mă părăsea.
Rose… Rose… o strigam în gând.
Doar de atât mai aveam putere. Doar de atât eram în stare în acea clipă.
M-am lăsat condusă în vârtejul durerii și a nebuniei. În acea clipă, nu-mi mai păsa. O vroiam doar pe ea… însă din păcate, ea nu mă vroia pe mine.
Sper că v-a plăcut. Nu pretind că așa ar fi gândit cu adevărat Lissa în acele momente, însă acesta e modul în care mi-am imaginat eu.
Oricum seria este superbă, dacă nu v-ați dat seama până acum și toți ar trebui să o citiți. Nu veți regreta.



NEXT TIME:
12.  Ia o carte din bibliotecă şi fă-i o poză artistică. Cu decor drăguţ, potrivit etc. Suntem curioşi să vedem cât de creativ ai fost, când ne vei arăta poza!

7 comentarii:

  1. Cand am citit, nu am inteles-o pe Lissa. Ma rog, pe parcursul tuturor volumelor nu am inteles-o si am criticat-o, spunand ca e egoista. Apoi mi-am dat seama cat de mult semanam cu ea. De obicei cand nu suferi pe cineva, nu suferi acel defect al tau pe care il vezi eglindit in el/ea. Eu nu sufeream egoismul Lisei, nestiind ca e din cauza egoismului meu.
    In urma cu un an sau doi, as fi actionam exact ca ea, eram Lisa intreaga.
    Acum nu as mai reactiona asa.
    Mi-am trimis prietena cea mai buna in alta tara, doar ca sa fie cu cel pe care il iubeste, chiar daca asta insemna departe de mine.
    Ok, am aberat muuult, ma opresc. Imi place cum ati scris, imi place muuult, si Krisz, acum vreau neaparat sa citesc Dispozitive infernale, m-ai facut curioasa rau.

    RăspundețiȘtergere
  2. Kriiisz, sper ca nu te superi scumpa mea ca nu citesc fragmentul dar nu am citit dispozitive 2, si nu vreau sa-mi stric surpriza, sunt sigura ca ti-a iesit un fragment grozav, dar nu risc sa aflu ceva :(( o sa recitesc cand voi termina cartea!
    Alexya, wow, imi place mult cum te-ai transpus in sentimentele Lissei. Este un fragment superb...un fragment la care am plans enorm. Aveti amandoua mare talent la scris, stiati asta deja, dar va reamintesc acu acum :))

    RăspundețiȘtergere
  3. Oh,ati scris atat de biiiine ! >:D< Eu n-am citit nimic din originalele voastre ,dar sper sa fac rost de carti candva,bineinteles. Felicitari !

    RăspundețiȘtergere
  4. Ce-mi place ca ati ales doua serii citite si de mine...
    In privinta celui din DI,mi se pare asa trist...totul il raneste pe Will si Tessa nu-si da seama..Ai descris foarte bine acolo gandurile lui Will,chiar m-a miscat putin,ca si cum ar fi scris Cassandra...Si cand ma gandesc la sfarsitul cartii...Ma face sa-mi amintesc ca mai este jumatate de an pana la ultima carte....
    La AV,ai descris asa bine si sentimentele Lissei,mereu am vrut sa stiu ce gandeste ea....Ma gandeam ca se gandeste la familia ei,prin ce au trecut..A fost ranita,si tu ai scris despre asta bine...
    Oricum,ambele serii merita citite chiar si pentru ce ati scris voi aici...Daca nu le cititi,pierdeti ceva fantastic :D

    RăspundețiȘtergere
  5. Ce bine ati scris amandoua! Chiar mi-au placut ambele fragmente rescrise.

    RăspundețiȘtergere
  6. Alexya, si eu cred ca as fi rescris acelasi fragment. Eu ma gandeam ca Rose e o egoista, adica de ce sa o abandoneze asa?
    Oricum, ambele sunt putin egoiste, ambele se gandesc la ele in situatia asta, dar dupa mine Rose nu trebuia sa plece, nu pana la absolvire, cel putin.

    RăspundețiȘtergere
  7. @ Rose nu a fost egoista. Rose a fost pentru prima oara o fiinta normala cand a facut asta. Eu una asta cred. Chiar daca prietenia nu se da pe dragoste, doar pentru ca Rose pleca de langa Lisa asta nu insemna ca prietenia lor era terminata, doar datoria pe care Rose o avea ca gardian al Lisei. Merita macar cateva luni in care sa-si dea seama cum este viata ei, a ei si doar a ei, fara sa fie legata de maini si de picioare de grija Lisei.
    Nici Lissa nu a fost egoista...dimpotriva, o iubea prea mult si a suferit enorm cand s-au despartit. Totusi, Alexya a rescris superb pasajul asta...mi-a placut mult!

    RăspundețiȘtergere

Vă mulțumim pentru că ne vizitați blogul și pentru comentariile voastre. Contează foarte mult pentru noi să vă aflăm gândurile :). Dacă ați pus o întrebare, reveniți, cu siguranță vă vom răspunde!