miercuri, decembrie 12, 2012

"Easy" de Tammara Webber și ”Pushing the Limits” de Katie McGarry la Editura Epica!

Deși am aflat de câteva zile, am vrut să aștept să mă asigur că așa e, înainte să vă anunț. Dar acum totul e oficial, și două romane New Adult Contemporany superbe, pe care TREBUIE să le citiți, ”Easy” de Tammara Webber și ”Pushing the Limits” de Katie McGarry vor apărea la Editura Epica, o editură nouă care va publica cărți pentru adolescenți. E la început de drum, dar pornește în forță și ne promite multe surprize plăcute. Vă las mai jos descrierile traduse mai demult de mine.

“Easy” de Tammara Webber
O fată care crede că adevărul poate fi înşelător, promisiunile sunt făcute ca să fie încălcate, şi loialitatea e o iluzie. Un băiat care crede că adevărul e relativ, minciunile pot ascunde durerea insuportabilă, şi vina e eternă. Ce vor găsi ei unul în celălalt le va valida unul altuia concluziile, sau le va nega pe toate?

Când Jacqueline îşi urmează iubitul cu care e împreună de ceva timp, la facultatea aleasă de el, ultimul lucru la care se aşteaptă e să se despartă de ea la două luni după ce au intrat în anul doi. După două săptămâni cât stă în şoc, ea se trezeşte la o nouă realitate: este singură, merge la o universitate de stat în loc de conservator, e ignorată de cercul anterior de prieteni şi e pe cale să pice un curs pentru prima dată în viaţa ei.
Ieşind de la o petrecere singură, Jacqueline este atacată de unul dintre cei care fac parte din aceeaşi fraternitate cu ex-ul ei. Salvată de un străin care pare să fi fost în locul potrivit la timpul potrivit, ea nu îşi doreşte altceva decât de uite de atacul din acea noapte - dar salvatorul ei, Lucas, stă în rândul din spate la cursul de economie, făcând schiţe într-un caiet şi privind-o fix. Prietenele ei îl nominalizează a fi perfect pentru a o ajuta să uite de fostul.
Când atacatorul ei se transformă într-un urmăritor, Jacqueline are două opţiuni: să fie înfrântă sau să înveţe cum să se lupte. Lucas rămâne protector, dar ascunde secrete ale lui. Deodată aparenţele sunt totul, şi să ştii în cine să ai încredere e oricum numai nu uşor.

DATE DESPRE AUTOARE:
 "Cititul a fost prima şi cea mai rapidă iubire a mea, şi scrisul a urmat imediat după. Prima mea carte a fost despre un urs rătăcit, dar lipsa mea de abilitate ca ilustrator m-a convins să renunţ la efort şi să mă concentrez a trece de clasa a 3-a. Am scris poezie romantică şi tristă în liceu şi prima jumatate de roman când aveam 19 ani, pentru care am făcut o groază de cercetări despre Vikingi, şi care a fost din greşeală distrus când am umplut casatorul la servici. Vicii: cafea şi iaurtul îngheţat Cherry Garcia. Îmi place să cumpăr cercei, pentru că ei întotdeauna se potrivesc - chiar dacă ocazional “uit” să merg la sală. Sunt o romantică incurabilă care adoră romanele cu finaluri fericite, pentru că sunt destule finaluri triste în viaţa reală."

           >>RECENZIA CĂRȚII<<

“PUSHING THE LIMITS” de Katie McGarry
“Nu o să spun nimănui, Echo. Îţi promit.” Noah mi-a dat o buclă după ureche. A trecut aşa mult timp de când cineva m-a atins aşa cum a făcut-o el. De ce trebuia să fie Noah Hutchins? Ochii lui căprui închis s-au oprit asupra braţelor mele acoperite. “Nu tu ai făcut asta - aşa e? Cineva ţi-a făcut asta?”. Nimeni nu întreba asta. Ei se holbau. Şopteau. Râdeau. Dar niciodată nu au întrebat.

Atât de greşiţi unul pentru celălalt..şi în acelaşi timp atât de potriviţi.

Nimeni nu ştie ce s-a întâmplat în seara în care Echo Emerson a trecut de la fata populară cu iubitul sportiv la persoana exclusă şi bârfită cu cicatrici ciudate pe braţe. Nici Echo nu îşi poate aminti tot adevărul şi acea noapte oribilă. Dar când Noah Hutchins, tipul hot, singuraticul care se folosea de fete, cu geacă de piele neagră, pătrunde în viaţa ei cu o atitudine puternică şi surprinzător de înţelegător, lumea lui Echo se schimbă în moduri pe care nu şi le-a imaginat niciodată. Se presupune că ei nu au nimic în comun. Şi datorită secretelor pe care ambii le au, să fie împreună e destul de imposibil. Cu toate astea atracţia nebună dintre ei refuză să înceteze. Şi Echo trebuie să se întrebe cât de departe pot ei împinge limitele şi ce ar risca pentru tipul care ar putea-o învăţa cum să iubească din nou.

DATE DESPRE AUTOARE:
KATIE MCGARRY 

 a fost o adolescentă în perioada grunge şi a formaţiilor de băieţi şi îşi aminteşte acei ani ca fiind cei mai frumoşi dar şi cei mai uraţi din viaţa ei. Este o iubitoare a muzicii, a finalurilor fericite, a televiziunilor reality şi e o fană secretă a echipei de basket a Universităţii Kentucky.

Katie iubeşte să audă veşti de la fanii ei. O puteţi contacta pe website-ul ei, katielmcgarry.com, urmări pe Twitter @KatieMcGarry sau să deveniţi fani pe Facebook sau Goodreads.

2 comentarii:

  1. Doamne, sunt asa curioasa pentru luna ianuarie cand vor publica prima carte :x sunt curioasa care va fii. Pana atunci ma intreb ce coperti vor alege, ce format vor avea cartile, hartia, pretul, totul. Tare palpitant.

    RăspundețiȘtergere
  2. Cat am intrat eu pe site la ei, cand inca mergea, am vz coperta primei carti, si arata asa dragut! Si eu abia ast sa tin in maini prima lor carte, sunt extrem de curioasa cum va fi!

    RăspundețiȘtergere

Vă mulțumim pentru că ne vizitați blogul și pentru comentariile voastre. Contează foarte mult pentru noi să vă aflăm gândurile :). Dacă ați pus o întrebare, reveniți, cu siguranță vă vom răspunde!