duminică, noiembrie 11, 2012

"Țigara. Povestea unei seducătoare" de Didier Nourisson - Recenzie

Cartea a apărut la Editura Nemira și o puteți comanda de AICI.
"Țigara. Povestea unei seducătoare" de Didier Nourrisson
Obiect nelipsit din societatea modernă, pentru unii izvor de bucurie, pentru alții motiv de neliniște, țigara a aprins incendii și dispute. Sursă de inspirație și de scandal, întruchipare a fructului oprit sau tentație pentru amatorii de plăceri, țigara este înconjurată de o mitologie fascinantă și are o istorie cuceritoare.

Rod al unei cercetări riguroase ce a apelat la literatură, pictură, cinematografie și arta publicitară, precum și la mărturii orale inedite, acest volum este primul studiu antrologic despre țigară.

Evoluția reprezentărilor pe care le-a avut de-a lungul timpului este martora unei deveniri extrem de interesante. Odinioară emblemă a femeii fatale și a dandyului, acum țigara este aproape să devină un tabu în public. Și astfel seducția continuă.
Ce reprezintă pentru mine țigara? Multe lucruri, dar în același timp nimic. Îmi amintesc cum tata se tot ruga de mama să se lase de fumat, iar mama îi răspundea promt că nu e la fel de puternică ca el. Îmi amintesc cum mama m-a luat la o parte și m-a întrebat dacă să se lase de fumat. A fost puțin ciudat că nu a ascultat sfatul tatei, care era un om matur, și s-a hotărât doar în momentul în care un copil de 7 ani i-a spus, fără să gândească cu adevărat la ce va rosti, că vrea să se lase. Interesant, nu credeți?
Ce amintiri mai am? Îmi amintesc cât de îngrozită am fost când am aflat că bunul meu frate fumează și ca să mă facă să nu îl pârăsc, mi-a dat tot pachetul de țigări - care era nou - și m-a lăsat să îl arunc la gunoi. Îmi amintesc cum toți prietenii mei, colegii mei, chiar și iubitul meu, fumau și fumeaza... doar eu nu.
Iar întrebarea e aceeași... ce reprezintă pentru mine țigara? Un gând interzis, o plăcere ascunsă... ceva nou și fascinant, un magnet care mă atrage și mă distruge în același timp. O ispită, o iluzie ce mă cheamă să mă las purtată de fumul de nicotină... este lucrul ce mă poate face puternică, frumoasă, dorită... 
Nu asta gândesc toți fumătorii? Nu se cred frumoși, puternici, având lumea la picioarele lor, în momentul în care țigara se mulează atât de bine între degete? Cât de ispitor și senzual să simți că faci ceva interzis în momentul în care fumul de țigară e inhalat în tine? Simți că deții într-adevăr ceva valoros, propria viață în mâini, prin simplul fapt că îți bați joc de plămânii tăi. Nu credeți?
Dar este ușor să ne povestim fiecare viețile, este ușor să spunem că țigările fac parte din viața noastră, cu sau fără acordul nostru, dar azi nu doresc să povestim despre viețile noastre alături de acest viciu cu care s-au confrutat mult prea mulți oameni, persoane care noi și alții precum Marilyn Monroe, The Beatles și sute de mii de personalități celebre. Azi vreau să vă vorbesc despre povestea celei care ne-a sedus pe toți, indiferent dacă suntem fumători sau nu, care a intrat în lumea noastră și și-a făcut un tron în viețile tuturor. Aceea e povestea țigării.
Cum am aflat povestea ei reală? Citind cartea "Țigara. Povestea unei seducătoare" de Didier Nourisson. Această carte m-a făcut să realizez că țigările au o istorie a lor, o istorie pe care ne-a influențat direct și indirect.
Consider că puțini au fost curioși să afle totul despre țigări deoarece suntem prea axați pe imaginea noastră împreună cu seducătoarea țigara, în loc să o cunoaștem cu adevărat pe cea care stă alături de noi, între degetele tremurătoare de extaz.
Nu voi nega, nici mie nu mi-a păsat de trecutul ei, până ce am dat de această carte. Oricine merită să îi fie cunoscută istoria, nu credeți? Dacă da, nu ezitați să o achiziționați.  A fost o plăcere să  aflu totul despre istoria ei. 
Știați că prima țigară din Europa a fost spaniolă? Sau că Franța prefera să prizeze tutun, ajungând ca aristocrația să facă o artă din asta? Ori după Marele Război începe o adevărată revoluție a comportamentelor în care femeia devine "băiețoasă" și, cel mai important, îi place să arate că știe să fumeze, astfel țigara ajutând-o să cucerească spațiul public? Cine a spus că femeile nu se ajută reciproc, s-au înșelat.
Asemenea informații, care mai de care mai interesante și misterioase, combinate cu un iz istoric și plăcut, le poți afla doar citind această carte. 
Dacă tot vă place să aflați purul adevăr despre istoria noastră, a umanității, va trebui să fiți informați de cea a țigării pentru că ea face parte din viața noastră la fel că o femeie seducătoare care știe să se afirme și să nu fie uitată nici măcar în zilele noastre.
Am aflat, cu ajutorul lui Krisz, că această carte este de origine franceză. Nici nu m-am mirat să aflu acest lucru. Întotdeauna i-am văzut pe francezi ca pe niște oameni culti, visători, care contemplă la nemurirea sufletului și la pasiunea nemărginită din care se naște dragostea eternă, nelipsind viciul suprem: țigara.
Mai jos, v-am lăsat coperta originală :P.
Cartea "Țigara. Povestea unei seducătoare" de Didier Nourisson  este un must read pentru orice fumător care se respectă deoarece este important să cunoască seducătoare care le e cea mai bună prietenă, dar și cea mai distrugătoare dușmancă în același timp.
Este important ca și cei ca mine, care au fost ispitiți să facă următorul pas însă nu au făcut-o, să lectureze această lucrare interesantă pentru că este plăcut să o cunoști pe cea din umbră care te vrea alături. Și... cred că este esențial și de preferat ca și cei care nu au fost atrași deloc să fumeze să citească cartea. Astfel, poate vor ajunge să înțeleagă mai bine acest fenomen pe care la răspândit țigara și poate vor reuși să atenueze acest proces alert.
În concluzie, recomand această carte tuturor pentru că e mai bine să cunoaștem adevărul, decât să trăim în minciuna care e densă ca fumul de țigară.

~Mulţumesc Editurii Nemira deoarece mi-a dat şansa să citesc această carte!~






9 comentarii:

  1. Foarte frumos scris tot. Deja ma ispiteste aceasta carte. Sincer, daca as fi vazut-o pe rafturile librariei nu mi-as fi procurat-o. Acum, datorita tie am sa merg chiar sa o caut. :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Ma bucur, Vero :*:*.
    Sper din suflet sa iti placa. Afli multe lucruri interesante :D.

    RăspundețiȘtergere
  3. Cred ca daca o sa citesc cartea cu siguranta ma apuc din nou de fumat.
    Mi-ar starni pofta fiecare pagina care o rasfoiesc. ;))

    RăspundețiȘtergere
  4. Nu stiu daca asta e de bine sau nu :)). Cartea in sine este istoria tigarilor: cum au aparut ele, cum s-au extins pe tot globul si inca face ravagii :)). Cred ca e un fenomen ce nu va fi niciodata estompat. Nu cu adevarat. Asa ca, daca se afla in vietile noastre, de ce sa nu aflam tot ce se stie despre tigari? :P
    Sper sa ii dai o sansa cartii si sa fi influentat intr-un mod pozitiv, Beto :D.
    Mersi pentru comentariu.

    RăspundețiȘtergere
  5. Foarte frumos scris! Dacă e ceva care îmi place la blogul vostru este că recenziile sunt grozave! Cartea pare foarte interesantă .

    RăspundețiȘtergere
  6. Cum incerc sa ma las, si sper ca ma las , si vreau sa ma las, si ma omoara ai mei daca nu ma las :)))
    Inteleg foarte bine recenzia ta, si crede-ma as putea scrie pagini intregi despre cat de ispititoare ( sau nu) este tigara. Am momente in care sunt total de acord: este foarte tare, si momente in care nu sunt de acord: o urasc!
    =))
    In orice caz, tigarile nu-s bune, dragii mei, sunt oribile, vorba lu taicamiu , e frumos primu an, dupa tusea si mirosu si nu mai poti sa te lasi.
    Recenzia e frumoasa, subiectu e superb, in ziua de azi subiectu asta e un mic tabu...ma uitam la filmele vechi in care tigarile erau ceva super obisnuit, in timp ce acum rar mai vezi o tigara aprinsa in vreun film. Lumea s-a schimbat mult datorita tigarilor, bune, rele, cine stie? Vicioase, dar au ceva unic...aromaa, textura=))
    Joke.
    Frumoasa recenzie, multumim Alexya!

    RăspundețiȘtergere
  7. Anca, ma bucur ca unul dintre motivele pentru care iti place blogul nostru e datorita recenziilor. Ne place sa stim ca reusim sa va impartasim dragostea noastra pentru carti si voua si chiar o simtiti:D. Multumim mult.

    Adriana... cand vine vorba de tigari, intotdeauna avem alaturi ingerasul si dracusorul, amandoi incercand sa ne convinga sa facem ceea ce vor ei:)). Stiu cum e.
    Daca iti doresti cu adevarat, cu siguranta vei reusi sa te lasi de fumat, indiferent de sfaturile celor doua miniaturi care isi fac de cap pe umerii tai:P. Am incredere in tine.
    Multumesc pentru comentariu.

    RăspundețiȘtergere
  8. Mi-ar placea la nebunie sa am aceasta carte! recenzia ta este pur si simplu geniala.... Cam cum sunt toate.
    M-a atras intr-un mod deosebit. Abia astept sa mi-o cumpar

    RăspundețiȘtergere
  9. Ador titlul. Pare o carte interesanta si cu siguranta mi-o doresc in biblioteca

    RăspundețiȘtergere

Vă mulțumim pentru că ne vizitați blogul și pentru comentariile voastre. Contează foarte mult pentru noi să vă aflăm gândurile :). Dacă ați pus o întrebare, reveniți, cu siguranță vă vom răspunde!