luni, noiembrie 19, 2012

”Legile Atracției” (Chimie Perfectă #2) de Simone Elkeles - Recenzie

Cartea a apărut la Editura Leda și o puteți comanda de AICI.
Întotdeauna, când e vorba despre un tip îndrăzneț, arogant, fustangiu, tipul băiatului rău, și conștient de aspectul atractiv, îl veți vedea imediat cum își îndreaptă atenția ca un magnet către genul domnișoarei superficiale, parcă căzute dintr-o vitrină, interesată doar de felul cum arată și de distracție. Atât de simplu, ca și x+y=z. Doar că vine un moment în care x realizează că y e plictisitor de previzibilă, predispusă să aducă belele, iritantă și imatură, și mai apare și un t în ecuație care deși insipidă la prima vedere, pe parcurs îi descoperă o anumită latură plăcută, și o atracție care crește treptat pentru ea. Așa că nu disperați, dacă nu aveți prea multe în comun cu Barbie, asta nu înseamnă că cineva într-o zi nu vă va aprecia frumusețea și, mai ales, sufletul. Da, după cum știți, contrastele se atrag, și nu e nici aici o excepție. Dragii mei, să îi invităm în scenă pe latin loverul Carlos și simpatica Kiara..băiatul rău și fata cuminte, cu ale lor ciocniri și sentimente.
Datorită anumitor probleme pe care le întâmpină mama lor, aceasta decide să îl trimită pe Carlos în Statele Unite, unde este la facultate fratele mai mare Alejandro - acum responsabil și studios. Asta i se pare bad boy-ului nostru o tortură: să aibă zilnic de-a face cu fratele lui care l-a dezamăgit, acum devenind plictisitor, și cu iubita lui ”Miss Perfecțiune” Brittany pe care nu o suportă. Așa că nu pierde nicio ocazie să le facă viața grea și să se bage în tot felul de belele.
Dacă sufereați și ați simțit că viața nu e dreaptă pentru că în acest volum nu mai este Alex Fuentes ”in the spotlight”, vă spun că acesta apare și aici, mai rar, ce-i drept, însă nici nu veți mai avea timp să vă gândiți prea mult la el datorită vulcanului Carlos. Și nu glumesc, tipul ăsta arde: datorită comportamentului arțăgos, a replicilor dure și ironiilor, a modului de a vedea viața, și, mai ales, pentru că e fierbinte rău..caliente, scuze. Ce să fac, frățiorul mijlociu mi-a cam pus inima pe jar, și nu doar pe a mea, ci a Kiarei mai ales. Ea e fata căreia nu i-ar fi acordat cu siguranță atenție vreodată: stângace și băiețoasă, timidă și ciudățică, cu siguranță nu se încadrează în tiparele perfecțiunii..sau ale lui Carlos, care doar vrea să se distreze, și să aibă parte de fete sexy, dedicate acestui sport.
După ce i se înscenează ceva și se trezește că poliția găsește droguri în dulapul lui de la școală, mexicanul nostru are două variante: ori e deportat în țara de origine, ori se mută la familia perfectă a Kiarei, sub custodia tatălui ei, care este profesor, și o cunoștință de-a lui Alex. Așa că neavând de ales, rebelul nostru e nevoit să dea nas în nas în fiecare zi cu tipa preocupată mai mult de mașini și drumeții decât de băieți, și nu ratează nicio șansă să o ia peste picior sau să se amuze de nesiguranțele acesteia.
Dar încurcate-s căile iubirii, iar ce vor descoperi treptat, unul în celălalt, indică că sunt perfecți împreună, și că tocmai diferențele dintre ei îi fac atât de potriviți. Liniștea și puritatea Kiarei e singura care poate îmblânzi o inimă așa zbuciumată ca a lui Carlos Fuentes. Însă vor avea parte de niște piedici serioase în calea unei posibile relații, cel mai important dintre ele fiind trecutul zbuciumat al lui, și rămâne să vedeți voi dacă sunt capabili și își doresc să le depășească, iar dragostea va învinge și de data aceasta.
J
Am așteptat cu mare interes acest volum, și pot spune că m-a surprins într-un mod plăcut. Mi s-a părut foarte diferit de primul, și asta e genial, pentru că arată talentul lui Simone, care a reușit să diferențieze în detaliu caracterele personajelor de aici, modul lor de a vedea viața și  problemele lor, de cele ale eroilor din ”Chimie Perfectă”. Această carte a fost de departe mult mai amuzantă și ușor de savurat decât prima, m-a binedispus și adesea m-am trezit râzând sau surâzând datorită vreunei replici a lui Carlos. 
Povestea din ”Chimie Perfectă” mi s-a părut însă mai profundă față de aceasta, am avut parte de mai multe lecții de viață și de momente emoționante decât aici, iar relația dintre Alex și Britt mi s-a părut că s-a format treptat, a fost mai logică și frumoasă din punctul meu de vedere.
Cu siguranță m-a atras mai mult de frățiorul mijlociu decât Alex, care a fost cam golan la început și un limbaj mai neortodox, de multe ori jignind-o pe Brittany. Carlos e diferit, el apelează la o unealtă a oamenilor inteligenți: sarcasmul. La fete povestea stă altfel, am descoperit un suflet minunat în blonda sensibilă din primul volum, și ea încă a rămas preferata mea. Nu m-am putut indentifica deloc cu Kiara, e complet diferită de felul meu de a fi, nu îi împărtășesc pasiunile, modul de a percepe viața. E băiețoasă și deloc interesată de aspectul fizic, se îmbracă cu haine lălâi, îi plac drumețiile și mașinile, iar singurul ei prieten e un tip gay (foarte simpatic de altfel, nimic de reproșat). Cred că scopul scriitoarei a fost acela de a crea un personaj extrem de normal și simplu, și i-a reușit cu siguranță.
Însă m-a impresionat foarte mult familia ei, care e ideală din punctul meu de vedere. Conservatoare dar în același timp open minded, prietenoasă și caldă. Carlos este tratat ca un membru al familiei, și i se oferă grijă și atenție, ceea ce mi s-a părut emoționant, mai ales că el are nevoie de asta: de multă afecțiune și înțelegere. 
Deși totul e foarte drăguț la această trilogie, și de data aceasta am rămas cu aceeași impresie: aceea că aceste cărți au toate ingredientele necesare pentru a fi de succes: umor, dragoste, personaje aparte și cât mai diferite, acțiune, sunt ușor de citit, dar simt că le lipsește acel ingredient special pentru mine care m-ar lăsa cu un zâmbet tâmp pe față și inima mi-ar bate mai tare de fiecare dată când m-aș gândi la ele și la personajele lor. 
Nu mă înțelegeți greșit, cărțile mi-au plăcut foarte mult, sunt bine scrise, dar nu mă pot atașa de ele așa cum mi-aș dori. E ceva care nu m-a convins, asta am gândit și citind primul volum, dar nu am dorit să trag concluzii pripite, am vrut să văd dacă mi se va schimba părerea o dată cu ”Legile atracției”, și nu s-a întâmplat asta din păcate. Poate e stilul, poate sunt eu depășită de anumite evenimente sau de modul de a acționa a personajelor (cred că cititorii mai tineri, apropiați de vârsta Kiarei și a lui Carlos au fost mult mai entuziasmați decât mine, și așa și trebuie, așa e bine). Dar e ceva care m-a reținut și de data aceasta să îi acord punctajul maxim. 
Cu toate astea, sunt foarte curioasă de următorul volum, și aștept să îl descopăr și pe Luis, cel mai mic frate Fuentes, dar și povestea lui. Arriba los mexicanos!

Dacă v-a plăcut primul volum, cu siguranță acesta vă va depăși așteptările! O serie cu adevărat specială pe care vi-o recomand cu drag, pentru că e într-adevăr frumoasă și aveți câteva lucruri de învățat din ea. Și mai ales pentru că e ficțiune realistă pentru adolescenți, iar eu simt că e nevoie de cât mai multe cărți de acest gen să apară și la noi, pentru că sunt minunate. 

~Mulţumesc Editurii Leda pentru şansa  acordată de a citi această carte!~

6 comentarii:

  1. Mi-a placut foarte mult primul volum, si din cate vad al doilea va fi si mai si:X

    RăspundețiȘtergere
  2. Of, cat regret ca inca nu mi-am cumparat "Chimie perfecta",insa vine el Mos Craciun:))

    RăspundețiȘtergere
  3. O recenzie foarte buna. Cartea pare incredibila. Trailer-ul superb

    RăspundețiȘtergere
  4. Primul volum a fost superb si sunt tare curioasa in privinta acestuia. Sper ca de Craciun sa fac si eu rost de carte mai ales ca am fost fetita cuminte. Chiar cred ca imi va placea cartea, poate pt ca sunt mai apropiata de varsta

    RăspundețiȘtergere
  5. nu am apucat sa citesc aceasta carte,dar am auzit multe despre ea si vreau neaparat sao citesc

    RăspundețiȘtergere
  6. ai cartile si in format e-book?

    RăspundețiȘtergere

Vă mulțumim pentru că ne vizitați blogul și pentru comentariile voastre. Contează foarte mult pentru noi să vă aflăm gândurile :). Dacă ați pus o întrebare, reveniți, cu siguranță vă vom răspunde!