”Frenezia” de Francesca Lia Block - Recenzie

Cartea a apărut la Editura Corint Junior și o puteți comanda de AICI. 

Știți perioada aceea dificilă în care treci prin tot felul de transformări, atât fizice cât mai ales sufletești, în care te frămânți și încerci să descoperi cine ești, cum ești, și încotro te îndrepți, în care îți dai seama cine îți sunt prieteni și cine nu, iar în care familia are un rol extrem de important – fără sprijinul ei toată această etapă va fi mult mai grea? E și așa greu să te înțelegi deplin, și atunci când te trezești cu tot felul de ziduri în față e mult mai dificil. Mai ales când trebuie să te prefaci, când nu ești acceptat de cei din jur, și nu poți fi tu însuți.

Ei, adăugați la toate acestea faptul că atunci când aveai treisprezece ani ceva te-a marcat și ți-a schimbat percepția despre viață și despre tine, că tot felul de oameni mor în pădurile pe care tu le iubești, că mama ta e un vănător iar ție îți sunt dragi animalele...și încă multe altele. Vă puteți imagina atunci cam prin ce trece Olivia (Liv), personajul principal din cartea „Frenezia”.

Locuind într-un oraș plin cu oameni cu prejudecăți, trei tineri sunt nevoiți să disimuleze, să pretindă că sunt normali, doar pentru a fi acceptați de cei din jur. Liv e fata ciudată, fără prietene, de care toți se feresc sau o ironizează, datorită aspectului ei mai aparte și a trăsăturilor mai aparte. Corey, iubitul ei, un tip timid și retras, este marginalizat pentru că este negru, iar cei doi țin relația în secret de mulți ani, pentru că părinții lor nu ar fi de acord în veci cu asta. Pace, cel mai bun prieten al lui Liv, este gay, și pentru a ascunde asta, cei doi se prefac că ar fi împreună. Toți trei se ajută reciproc pentru a păstra aparențele, dar sunt extrem de nefericiți,  pentru că nu sunt ei înșiși, nu sunt liberi, ci trebuie să pretindă că sunt alfel.

Da, poate că totul vă dă senzația că vă vorbesc despre o comedie cu adolescenți, dar nu este așa deloc, ci mai mult o dramă. Tristețea dintre paginile cărții e apăsătoare și o veți simți inevitabil și voi. Veți fi emoționați de legătura strânsă de prietenie dintre cei trei, de modul cum se sprijină și înțeleg, dar și îndurerați de toate problemele și piedicile de care au parte constant.

De la acel eveniment de acum câțiva ani, Liv a început să se confrunte cu anumite transformări, fizice, dar psihice, ca și modalitate de a percepe lumea și ce e în jurul ei. O teamă profundă o macină constant, și își pune multe întrebări referitoare la ce este ea cu adevărat. Ce i s-a întâmplat când avea treisprezece ani, și când a simțit acea furie necontrolată, o sete de sânge, de ură față de mama ei, descoperind lupul din portbagaj, ucis aceasta? După acel episod, ai ei au dus-o la un psiholog, și de atunci ia constant antidepresive. Dar poate ea fi capabilă să îi rănească pe cei din jur, dacă va mai trece prin asemenea clipe de furie vreodată? 
După cum puteți vedea, o grămadă de întrebări plutesc în aer, și multe răspunsuri sunt necesare, dar nu le veți putea descoperi decât în rândurile romanului ”Frenezia” de Francesca Lia Block :). 

Am auzit atâtea despre această carte, și nu de bine, încât nu știam ce să cred când am început să o citesc. Mi-am propus doar să alung din mintea mea concluziile celorlalți, și să o parcurg cu inima deschisă, să nu mă închid și să o tratez cu indiferență doar pentru că a fost catalogată într-un anumit fel.

Și iată ce impresia mi-a lăsat: e o carte frumoasă! Are, sigur, ca oricare alta, părțile ei nu așa reușite, dar și bune, iar concluzia finală e că mi-a plăcut și nici nu știu de ce am permis vreo clipă înainte de a o descoperi să mă las influențată de părerile altora și să o evit cât de mult am putut. Neajunsurile ei ar fi că nu are așa multă acțiune, suspans, și o problemă mare pentru unii a fost că lipsesc și multe momente de fantasy, supranatural, dar asta nu m-a deranjat pe mine, deoarece eu nu caut numai lupi fioroși, lupte, și puteri extraordinare când citesc o carte, chiar dacă e cu vârcolaci. Ce m-a deranjat e că unele lucruri nu au fost clarificate, cum ar fi povestea lui Pace cu acel Michael, și mi-aș fi dorit să aflu mai multe despre asta, deoarece el a fost personajul meu preferat. Mulți au fost deranjați că finalul a fost lăsat deschis, dar nu înțeleg ce ați fi vrut, să spună unde s-au mutat, câți copii au avut și ce culoare a avut pielea lor, dacă au fost albi sau mulatri? Nu trebuie să ne așteptăm să primim totul mură în gură de fiecare dată, scriitoarea ne-a oferit șansa de a ne imagina propriul nostru deznodământ pentru personaje și poveste. Sfârșitul a fost din punctul meu de vedere bun, doar că mi-aș fi dorit să nu se fi înghesuit așa multe evenimente ale cărții doar în ultimele pagini, să fie mai echilibrată acțiunea pe parcurs. Atât.

Acum, părțile frumoase, și au fost. Am fost  emoționată de cartea aceasta, și m-a surprins plăcut cu stilul ei special, liric, melancolic (ulterior am aflat că scriitoarea a publicat și un volum de poezii, și asta explică multe). Am simțit cu adevărat tristețea din carte, m-am lăsat cuprinsă de drama acestor tineri care nu au greșit cu nimic pentru că sunt diferiți, și acum sunt nevoiți să trăiască o viață dublă, să nu aibă șansa de a fi ei însuși. 

În acest roman veți găsi una dintre cele mai frumoase prietenii posibile, cea dintre Pace, Liv și Corey. Ce n-aș da să am și eu asemenea prieteni băieți, să ne ținem unul altuia spatele, să ne înțelegem doar din priviri, să trecem împreună prin toate greutățile. Moartea unuia dintre cei trei mi-a cauzat o durere mare, și nu mă așteptam. Pentru că citesc zeci de cărți, în majoritatea cineva moare, sau este omorât, dar niciodată nu am trăit suferința propriu zisă, cum a fost aici. Am simțit că am pierdut un prieten bun, un prieten drag, de care mă atașasem și mă făcea împăcată senzația de a-i fi aproape, chiar și doar cu sufletul. 

Părerea mea e că unii au tendința să privească cărțile ca pe o casă, sau un castel frumos, și dacă are anumite crăpături, pânze de paianjen, sau defecte vizibile, nu își mai doresc să intre în ea și să îi descopere dedesubturile. Eu vă sfătuiesc să nu tratați superficial cărțile, să căutați în ele doar acțiunea, ci să însușiți și anumite lecții de viață, exemple, povești din care aveți ce învăța, pentru că acesta e unul dintre rolurile romanelor: unul educativ mai întâi. Și din cartea aceasta sunt atâtea lucruri de învățat, și situații de viață care pot fi reale, traume ale unor adolescenți și cum au reușit ei să treacă (sau nu) peste ele.
Nu am absolut nimic cu cei cărora nu le-a plăcut, fiecare are așteptările lui de la o carte, și le respect părerile. Dar asta nu înseamnă că trebuia să fiu de acord cu ele, sau să mă las influențată. 

Nu o să recomand acest roman celor care vânează doar acțiunea, firul narativ, sau alte elemente mai simple, deoarece vor fi dezamăgiți de el, nu o să le placă și îl vor cataloga prost, și asta pe nedrept. Ci celor care pot percepe profunzimea unei cărți, pot învăța din greșelile și lecțiile de viață, pot fi emoționați și interesați și de elemente realiste, nu doar de supranatural. Aceea cred că îi vor aprecia latura educativă, dacă cea fantasy nu predomină, și nu îl vor pune la colț din prima, fără să îi acorde nicio șansă. :)

~Mulţumesc Editurii Corint Junior deoarece mi-a dat şansa să citesc această carte!~