The magic of words (56)

Sper să vă placă citatele selectate din "Femeia - oracol" de Margaret Atwood :). Sunt foarte frumoase.

”Încruntările și mânia nu-s a bună, zâmbetele ne dau aripi de zână.”

”Avea mâinile delicate, cu degete lungi și unghii roșii și părul aranjat cu grijă; nu era loc de vren cuib pentru mine printre buclele acelea imaculate și țepene. Aș fi în stare să-mi amintesc în orice clipă cum arăta mama, dar nu și cum era când o atingeai.”

”În esență, diferența dintre noi era că eu credeam în dragostea adevărată, iar el credea în soții și amante; eu credeam în finaluri fericite, el în cele catastrofice; mie mi se părea că eram îndrăgostită, în vreme ce el era destul de bătrân și de cinic să-și dea seama că nu era. Pur și simplu, fusesem indusă în eroare de cealaltă credință a mea, cea în dragostea adevărată. ”

”Ani de zile m-am străduit să fiu așa cum credea el că sunt, sau ceea ce dorea el să fiu. Avea multe planuri în legătură cu mine, ambițioase, modalități prin care mi-aș putea antrena constructiv inteligența, iar eu zăceam ca o plăcintă în pat, dimineața, în timp ce el se trezea și își făcea cafea și își urma unul dintre scopurile pe care și le propusese. Ăsta era necazul cu mine, mi-a spus el, faptul că nu aveam nici o țintă. Din păcate, mi-era imposibil să mă gândesc la acest cuvânt fără să fac legătură cu tirul, un sport pe care nu-l prea agream.”

”După părerea mea, majoritatea femeilor fac o greșeală fundamentală: se așteaptă ca soții lor să le înțeleagă. Pierd timp prețios încercând să se explice, punându-și pe tavă emoțiile și reacțiile, dragostea, mânia și sensibilitățile, pretențiile și frustrările, ca și cum simpla relatare a acestora ar avea vreun rezultat.”

”Nu avea prea mulți bani, însă era un catalog ambulant al efemerului, al irelevantului și al disponibilului. Totul era la el stil; nimic conținut. Alături de el, mă simțeam aproape profundă.”

”Dar nu era fericit, îmi dădeam seama foarte bine. Altădată, aș fi făcut eforturi mari să îi schimb dispoziția, dar am început să nu îi mai suport aura cenușie pe care o emana tot timpul, ca pe un halo în negativ. Erau zile în care simțeam că nefericirea lui era din cauza mea, pentru că îl neglijam. Dar, de cele mai multe ori, încercam să nu mă mai gândesc la asta. Probabil avea, pur și simplu, talent la nefericire, așa cum unii au talent să facă bani. Sau, cine știe?, încerca să se autodistrugă, ca să-mi demonstreze că sunt distructivă.”

”Când eram cu Arthur, Chuck mi se părea un vis de-al meu, cu ochiii deschiși, din genul poveștilor de dragoste cele mai neverosimile, cu un absurd al personajului pe care eu încercam să-l exclud din romane. Dar când eram cu Chuck, acesta părea plauzibil și palpabil. Tot ce spunea și ce făcea avea sens, în felul lui, iar Arthur devenea ireal; se estompa până la fantomatic - o fotografie decolorată pe care o abandonasem demult, deasupra unui șemineu.”

” – Ce naiba vrei să spui? Izbucneam eu, care încercasem să fiu drăguță toată după-amiaza.

- Calci în picioare egourile bărbaților fără măcar să-ți dai seama, continua el. Ești lipsită de tact, din punctul de vedere emoțional.

- N-ai vrea tu să-ți pui ceva pe tine, dacă tot e să avem o asemenea conversație? ziceam eu.

Îmi tremura buza de jos. Nu mă puteam certa cu un bărbat dezbrăcat.

- Vezi la ce mă refer? pufnea el. Îmi spui ce să fac. Ești o amenințare.

- Nu sunt o amenințare!

- Dacă nu ești o amenințare, de ce ridici glasul?

Începeam să plâng. Mă lua în brațe, eu îl îmbrățișam, la rându-mi, vărsând lacrimi ca un copil orfan, ca o ceapă, ca un limax presărat cu sare.

- Îmi pare rău, zicea el. Oricum, eu nu am un ego de mascul, mai degrabă am un ego de ursuleț.”

” «Iubirea și zâmbetele sunt magice. Faceți zi de zi apel la ele, în tot ceea ce faceți, și-o să vedeți ce lucruri minunate se-ntâmplă» zicea Bufnița Cafenie voioasă, citind din cărticica ei. Crezusem în sloganul acela, crezusem că absența lucrurilor frumoase din viața mea se petrecea  din cauza propriului meu eșec, a iubirii insuficiente. Acum mi se părea că se putea foarte bine înlocui cuvântul «iubire» din maxima aceasta cu denumirea unui lac de mobilă, fără să se schimbe înțelesul. Dragostea și zâmbetele nu erau decât niște unelte care te ajutau să atingi anumire scopuri. Nici o magie, doar chimicale. Simțeam că nu am iubit niciodată cu adevărat: nici pe Paul, nici pe Chuck, și nici măcar pe Arthur. Îi lăcuisem doar cu iubirea mea și mă așteptasem să strălucească destul de tare, ca să mă întorc la propria mea reflexie mărită și sclipitoare.”