Dezbatere Anticipaţia la Noaptea Cercetătorilor,
astăzi, ora 16:30, la Biblioteca
Naţională a României
Editura Nemira, una dintre primele edituri particulare din Romania, se află
de 21 de ani în topul preferinţelor cititorilor, prin prestigiul autorilor şi
rafinamentul cărţior publicate. Iniţial asociată cu literatura science-fiction,
Nemira s-a afirmat ulterior cu nenumarate colecţii, cu primele cărţi în format
electronic şi cu propriul lanţ de librării (librării în București (4), Timișoara,
Iași, Cluj și în curs de pregătire și în alte orașe). Recent, Editura Nemira a
achiziţionat brand-ul Anticipaţia şi
pregăteşte apariţia acestui proiect pe piaţă pentru luna noiembrie, anul
acesta.
Anticipaţia a fost unul dintre cele mai populare branduri editoriale
româneşti, specializat în publicarea literaturii științifico-fantastice și de
popularizare a științei, constituind punctul de întâlnire dintre ştiinţă, ficţiune
şi eseu filozofic.
Ca o avanpremieră şi o afirmare a direcţiei şi sferei sale de interes, Anticipaţia va fi prezentă, cu noua sa
identitate, la proiectul “Noaptea Cercetătorilor”. Evenimentul are loc astăzi, 28 septembrie, în intervalul 16:00 – 22.00 (sau mai tarziu, în funcție de locație).
În Bucureşti, activităţile
vor avea loc în sediul nou al
Bibliotecii Naționale a României, pe Bulevardul Unirii nr. 22.
La “Noaptea Cercetatorilor” echipa
Anticipația va susţine o conferință-dezbatere despre „Cât de atenţi
suntem cu viitorul”. Conferinţa va avea loc la ora 16:30, în cadrul AGORA, în
noul sediu al Bibliotecii Naționale a României, București, Bulevardul Unirii
nr. 22.
În fond, proiectul Anticipaţia are şi această miză, de a polariza şi a face
din nou cunoscute cititorilor preocupările specialiştilor şi creatorilor români
şi de a oferi publicului informaţii şi literatură de înalt nivel din avangarda
ştiinţei, cercetării şi literaturii speculative contemporane.
Vă reamintim că Nemira dezvoltă sub
numele ANTICIPAŢIA mai multe produse editoriale: revista de ştiinţă şi ficţiune, www.anticipatia.com, Almanahul
Anticipaţia, Colecția de Povestiri Științifico-Fantastice (CPSF), cât și un
proiect complex, incluzând cărţi aflate sub acelaşi semn al ştiinţei şi ficţiunii
prospective.
În virtutea intereselor comune, de a promova ştiinţa şi cercetătorii în randurile publicului larg, Anticipaţia
susţine Researchers' Night. Proiectul este iniţiat de Uniunea Europeană şi se
desfăşoară în toate ţările membre şi afiliate, cu scopul de a permite interacţiunea
cu ştiinta şi cercetătorii, într-un cadru relaxat şi prietenos. Unul dintre
mesajele Nopţii Cercetătorilor este acela de a arăta că cercetătorii sunt
oameni obişnuiţi cu o meserie neobişnuită, ce contribuie la dezvoltarea
comunităţilor prin ceea ce fac zi de zi. Se doreşte astfel schimbarea
percepţiei actuale, prezentarea lor ca membrii activi ai societăţii şi, în
acelaşi timp, stimularea tinerilor pentru a lua în considerare o carieră
ştiinţifică.
În România, acest eveniment se organizează din anul 2006, echipa Researchers'
Night fiind implicată în activităţile din 2007, 2008, 2010 și 2011 în oraşele
Bucureşti, Braşov, Constanţa, Sibiu, Mediaș, Târgoviște, Slatina, Tulcea,
Covasna, Ploiești, Sinaia. În 2012 în România oraşele ce vor găzdui evenimentul
sunt: București, Tulcea, Sinaia, Târgu Mureș, Suceava și Piatra Neamț. Locaţiile
de desfaşurare în cele 6 oraşe sunt muzee şi instituţii publice. Activităţile
Researchers' Night vor permite interacţiunea directă cu cercetătorii,
prezentarea experimentelor ştiinţifice într-un mod simplu şi distractiv,
implicarea tinerilor participanţi în activităţi pregătitoare, care să
încurajeze contactul ulterior cu cercetătorii şi domeniile lor de activitate.
Editura Nemira şi echipa Anticipaţia vă
invită ca în această seară să paticipaţi la Researchers' Night şi să
interacţionaţi direct cu oamenii pasionați de ştiință și inovație, să
descoperiţi realizările și poveștile din spatele muncii lor de cercetare.
0 gânduri:
Trimiteți un comentariu
Vă mulțumim pentru că ne vizitați blogul și pentru comentariile voastre. Contează foarte mult pentru noi să vă aflăm gândurile :). Dacă ați pus o întrebare, reveniți, cu siguranță vă vom răspunde!