miercuri, septembrie 19, 2012

Nemira se mută pe Strada de C’Arte

Între 21 şi 29 septembrie, Nemira se mută pe Strada de C’Arte.
Strada Boteanu din centrul Bucureştiului se transformă pentru nouă zile în zonă pietonală, găzduind unul dintre cele mai mari târguri de carte în aer liber din Bucureşti. Editura Nemira vă invită şi anul acesta la festivalul cultural în aer liber STRADA DE C’ARTE, un regal cultural în inima Bucureştiului, ajuns cu succes la a doua ediţie şi organizat de Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” în parteneriat cu Fundaţia Universitară „Carol I”.

Aşadar, începând cu 21 septembrie şi până în 29 septembrie, zilnic, între orele 10:00 şi 22:00, bucureştenii şi vizitatorii capitalei sunt aşteptaţi la targul de  carte de pe Strada Boteanu, unde pot beneficia de cea mai amplă ofertă în aer liber de evenimente culturale de calitate. Acest festival al cărţii reuneşte mai multe arii de activitate culturală şi artistică: 14 edituri şi librării, expoziţii de arhitectură, proiecţii de filme, concerte live de blues şi jazz, seri de poezie, dezbateri şi ateliere de pictură şi desen dedicate copiilor.

Editura Nemira va fi prezentă pe Strada de C’Arte cu două standuri şi îi va intâmpina pe cititori cu o reducere generală de 25% pentru orice carte, cu promoţia 2+1 cadou (pentru oricare două cărţi cumpărate, a treia este oferită cadou), cu o gamă largă de cărţi la 5 şi 10 lei şi cu toate noutăţile editoriale.

Dintre noutăţile pe care Editura Nemira le aduce la acest târg bucureştean al cărţii şi artelor vă prezentăm doar o parte, invitându-vă să descoperiţi restul celor peste 600 de titluri, vizitând cele două standuri ale editurii.

Furnica electrică (hardcover), de Philip K. Dick - o experienţă unică, inconfundabilă. În Furnica electrică, Philip K. Dick stăpâneşte atât de bine cuvintele, încât nici nu-ţi dai seama când ai fost purtat într-o altă realitate, una care îţi provoacă fiori. Ubik, Timpul dezarticulat, Furnica electrică, toate sunt cărţile unui scriitor de geniu, care a făcut previziuni,  a imaginat societăţi ale viitorului şi  realităţi alternative.



Sfârşitul copilăriei, de Arthur C. Clarke, în colecţia Nautilus SF.
Arthur C. Clarke, mastrul desăvârşit al SF-ului mondial, autorul Odiseei spaţiale - 2001, a revenit la Nemira cu o poveste înfiorător de credibilă şi de profetică: Sfârşitul copilăriei. Această carte ne ivită la un exerciţiu de imaginaţie cu totul ieşit din comun. Sfârşitul copilăriei este în mod cert unul dintre cele mai bune şi mai îndrăzneţe romane SF din toate timpurile, ne arată încotro poate evolua omenirea.



Stephen King, celebrul scriitor american care a doborât toate recordurile de vânzare şi de popularitate, a reapărut vara aceasta la Nemira cu un nou roman: JFK 11.22.63. Un roman fascinant, inspirat din realitatea istorică şi politică a secolului al XX-lea, despre un călător în timp care încearcă să oprească asasinarea din 22.11.1963 a preşedintelui american John F. Kennedy. Devenit bestseller la scurt timp după publicare, romanul lui Stephen King îi mulţumeşte atât pe cititorii de fantasy, cât şi pe cei pasionaţi de istorie. O ficţiune istorică împletită cu evenimente şi personaje reale din America anilor 1958-1963.


Prinţesa şi profetul, de Shafique Keshavjee, încolecţia Babel. Într-o lume globalizată, împarţită între învingatori şi învinşi, analizată fără încetare, Shafique Keshavjee a scris un roman incisiv despre globalizare. Prin cartea Prinţesa şi profetul, Keshavjee pune faţă în faţă  bogăţia cu sărăcia, violenţa cu blândeţea şi imoralitatea cu bunătatea.  Scriitorul care a publicat Regele, înteleptul şi bufonul ne dezăluie în Prinţesa şi profetul o poveste tristă, al cărei deznodamânt depinde însa de fiecare dintre noi.





Nu pierdeţi al doilea volum, Doamna din lac, din antologia prozei scurte a lui Raymond Chandler, părintele literaturii polițiste, care va apărea anul acesta în patru volume la Nemira. Antologia îl readuce în scenă pe celebrul detectiv Philip Marlowe cu noi aventuri. În ianuarie 1935, povestirea Ucigaşul din ploaie îl prezintă pentru prima oară pe detectivul Philip Marlowe. Sarcastic, dur şi băutor de calibru, Marlowe rămâne un om al onoarei, un cavaler al secolului al XX-lea, cu diplomă de universitate şi înclinaţii poetice. Douăzeci de ani şi şapte romane mai târziu, Marlowe devine sinonim cu termenul „detectiv particular”, iar creatorul său devine maestrul absolut al romanului poliţist. Până în prezent, în seria de autor „Raymond Chandler” de la Nemira au apărut romanele Play-back; Adio, iubito; Sora cea mică; Fereastra de sus; Somnul de veci, Voi aştepta care s-au bucurat de un enorm succes și în rândul cititorilor români. Romanul Crimă de mântuială este în curs de pregătire în cadrul aceleiași serii.

Drood, de Dan Simmons. La 200 de ani de la naşterea lui Charles Dickens, Nemira aduce povestea ultimilor ani din viaţa cunoscutului scriitor. Dan Simmons imaginează ultimii ani din viaţa lui Charles Dickens, celebrul scriitor britanic care s-a stins din viaţă înainte de a termina romanul Misterul lui Edwin Drood. Thriller scris pentru cei mai rafinaţi cititori, povestea îl urmăreşte pe Charles Dickens, care porneşte în căutarea enigmaticului Drood, avântându-se în Londra întunecată a secolului al XIX-lea, plină de personaje pitoreşti. O fantasmă pe nume Edwin Drood îşi vânează atât propriul creator, cât şi pe scriitorul Wilkie Collins, naratorul romanului.


În numele prinţesei moarte, cartea lui Kenizé Mourad, farmecă cititorul de la primele pagini. Ar putea fi un basm cu grădini fermecate, dar este o poveste adevărată, trăită de o prințesă, Selma, născută într-un palat din Istanbul feeric, un oraș ce nu va mai fi niciodată la fel, un spațiu al desfătărilor și al parfumurilor orientale. Kenizé Mourad, prinţesa-reporter de război, specializată în relațiile cu Orientul Mijlociu, se întoarce într-o viață faţă de care se simţea străină, încercând să-i descâlcească ițele într-un roman cât se poate de captivant.



Borgia. Păcatele familiei, de Sarah Bower, apărută în colecţia Damen Tango, dezvăluie istoria ascunsă a familiei Borgia. Povestea unui personaj captiv în tainele unei lumi pe cât de strălucitoare, pe atât de promiscuă şi coruptă.
„Sarah Bowler realizează o cronică închipuită, plină de culoare, a vieții din Italia renascentistă. Autoarea îmbină cu măiestrie fapte consemnate de istoria oficială a familiei Borgia cu zvonuri și ipoteze lansate de apropiații acesteia, informații pe care nu le găsim în cărțile de istorie.” Luxury Reading




Dune, de Frank Herbert, cea mai cunoscută serie SF din lume, a reapărut la Nemira într-o ediţie de excepţie. Vândută în milioane de exemplare în lumea întreagă, seria Dune este un triumf al imaginaţiei, este cel mai important  SF din toate timpurile. Dune de Frank Herbert – o lectură obligatorie pentru cititorii de toate vârstele.






Relicvele altarului, de Phil Rickman, în colecţia Suspans - un roman poliţist de excepţie. Un scriitor de-a dreptul original, aflat în strânsă legătură cu lumea de azi. Relicvele altarului este un roman de primă mână. O crimă alambicată și demoni care se dezlănțuie noaptea.





George R.R. Martin, Gardner Dozois, Daniel Abraham – Fuga vânătorului. Trei scriitori, treizeci de ani, o carte. Fuga vânătorului – rodul unui joc care a durat trei decenii. George R.R. Martin, Gardner Dozois și Daniel Abraham au inventat o poveste subtilă, pornind de la un personaj enigmatic. Fuga vânătorului – roman al iniţierii în misterele lumilor posibile, carte a explorărilor și a descoperirilor.





Cu Iubiri nomade, de Isabelle Eberhardt, apărută în colecţia Damen Tango, călătoriţi în timp, la începutul secolului trecut şi descoperiţi cultura arabă din ținuturile nord-africane. Cartea Iubiri nomade, incursiune în sufletul omenesc, scrisă de Isabelle Eberhardt, cucereşte de la primele pagini. Iubiri nomade: călătorie într-o lume exotică, în care nici dragostea, nici sufletul, nici trupul nu se lasă descoperite uşor.




Vânturile de la Marble Arch, de Connie Willis, în colecţia Nautilus SF, pentru toti cei care se dau în vânt după Science-Fiction de calitate. Conne Willis, câştigătoare a nenumărate premii Hugo şi Nebula, în  Vânturile de la Marle Arch, ne propune o literatură de forţă. Connie Willis: una dintre cele mai puternice voci din literatura de azi.







Iată harta şi invitaţia la eveniment. La numerele 4 şi 11  sunt standurile Nemira.
Vă aşteptăm cu drag la acest regal în aer liber al cărţilor!

2 comentarii:

  1. CONCURS GENERALA DE JAMES PATTERSON http://anotherbooksworld.wordpress.com/2012/09/14/concurs-generalasponsorizat-de-libris/
    Sper ca e ok daca am lasat asta aici:*

    RăspundețiȘtergere
  2. Off..ce rau imi pare ca nu locuiesc in Bucuresto :(

    RăspundețiȘtergere

Vă mulțumim pentru că ne vizitați blogul și pentru comentariile voastre. Contează foarte mult pentru noi să vă aflăm gândurile :). Dacă ați pus o întrebare, reveniți, cu siguranță vă vom răspunde!