duminică, septembrie 09, 2012

"Cincizeci de umbre întunecate" (Fifty Shades #2) de E.L.James - Recenzie

Cartea va apărea la Editura TREI mâine, 10 septembrie. 
O puteţi precomanda şi de AICI.
Mereu am admirat acele situații în care cineva, oricât de sobru, ursuz, dur, trufaș ar fi cu cei din jur, lângă persoana iubită e cineva complet diferit. Oricât ar vrea unii să nu creadă asta, dragostea ne schimbă. Ne face mai generoși. Mai sensibili. Mai visători. Mai optimiști. Ne îndeamnă să fim mai buni, să ne depășim limitele, să facem multe pentru persoana iubită și ca să fie totul bine. Nici Christian Grey, enigmaticul și atractivul om de afaceri, nu face o excepție de la regulă.
După ce scurta vreme fără Ana Steele a fost tortură pură, o perioadă plină de disperare și de suferință, el a realizat că nu mai poate trăi fără ea, că viața lui e nefericită și nu mai e nimic la fel fără cea care i-a furat inima. Așa că acum e dispus să facă orice pentru a o recupera, pentru a-i demonstra că se poate schimba, că își dorește asta, și că alături de el va fi cea mai iubită și fericită femeie din lume. Nici nu va dura mult să o recucerească, deoarece și Anastasia e îndrăgostită nebunește de acest tânăr diferit, plin de secrete, dar care alături de ea e cel mai protectiv și blând om posibil. Și ce e mai important, Christian e dispus să se schimbe, și să se implice pentru prima dată în viața lui într-o relație serioasă, normală, care să nu implice torturi sexuale și camere roșii, pentru că acum se simte împlinit, fericit, și fără toate acestea. Doreşte să fie romantic, să îi ofere iubitei lui ceea ce îşi doreşte: inimioare şi floricele şi tot ce ţine de poveştile de dragoste din basme. E dispus să ofere iubire, nu doar plăcere. 
Dacă în primul volum am avut parte de un Christian plin de contraste, o antiteză, acum fermecător, incredibil, apoi posesiv, furios, acum veţi remarca cu siguranţă schimbarea din el, care e vizibilă. Nu doar se străduieşte să fie altfel, să fie normal, ci o face din inimă, pentru că îşi doreşte asta, şi e uimitor cum reuşeşte să se transforme în cineva aproape perfect.
Momentele dintre ei sunt extrem de frumoase, tachinările, emailurile de care avem parte și în acest volum, iar totul în relația lor pare să meargă bine, deși el mai are uneori tendința de a controla totul, fapt care pe Ana o nemulțumește. Însă asta nu afectează așa mult, cum o face ceva iremediabil: trecutul lui.
Christian e hăituit de mulți demoni, care nu îl lasă în pace nici acum. Doamna Robinson, cea care l-a inițiat în acea viață depravată şi vicioasă, nu e deloc mulţumită de noua iubită a lui, şi nu pierde nicio ocazie să îşi bage coada în relaţia lor, şi să o terorizeze pe Ana. 
În plus, o nouă ameninţare, mult mai mare, apare. E vorba de una dintre fostele Supuse ale lui Grey, care stă ca o fantomă în espectativă, îi urmăreşte şi are de gând să se răzbune pe cea care acum are parte de dragostea şi atenţia omului de afaceri. 
Ana nu doar e în pericol să îşi frângă din nou inima, ci de data aceasta îi este ameninţată chiar viaţa..
Christian Grey e dispus să se schimbe, dar nu îşi poate schimba trecutul. Va reuşi Ana să treacă peste toate lucrurile pe care le va afla despre viaţa zbuciumată a iubitului ei, unele de-a dreptul şocante?
Primul volum, „Cele 50 de Vicii ale Domnului Grey”, s-a terminat neaşteptat, aş spune eu, fapt pentru care mi-am dorit să citesc şi volumul următor, să aflu ce se va mai întâmpla cu Christian şi Anastasia.
Cel mai mult, mi-am dorit să descopăr în sfârşit mai multe despre el, despre trecutul lui, şi motivele care l-au determinat să fie acum atât de distrus, pentru că am recunoscut deja că am fost cam fermecată de personajul Christian Grey de la început. Da, în sfârşit ne este satisfăcută o parte din curiozitate, şi  scriitoarea ne serveşte treptat, lent, aceste informaţii atât de preţioase care i-au modelat temperamentul şi viitorul domnului Grey, menţinându-ne constant curiozitatea.
Acele umbre întunecate, demonii care îl macină şi nu îl lasă pe Christian să fie în sfârşit fericit, sunt secretele lui, pe care încearcă cu disperare să le ascundă de Ana. Nu vrea să rişte relaţia lor, şi ştie că ele ar putea cauza despărţirea lor iremediabilă, deoarece sunt grave, dureroase, mai mult decât surprinzătoare. Exact cum cred eu, oamenii nu ne nasc răi sau buni, ci caracterul, viaţa, modul de acţiona le sunt motivate de circumstanţe, de anumite evenimente din copilărie, de mediul în care au crescut, de tristeţe şi de dezamăgire. Acesta este şi cazul lui.
Însă, secretele lui nu m-au dezgustat atât de tare, deoarece el nu mai este acel om. Este complet schimbat, devotat, sensibil, iubitor, atent, genul de bărbat pe care orice femeie ar fi norocoasă să îl aibe alături. Avem parte în sfârşit de un Christian aşa cum e el: fără mască, vulnerabil, dar atât de captivant din toate punctele de vedere.
Nu ştiu dacă de vină a fost faptul că e volumul doi, că autoarea era deja mai experimentată deja, sau că am citit cartea în engleză, însă am descoperit o evoluţie în stilul de a scrie, o îmbunătăţire vizibilă, şi acest volum mi s-a părut mai complex decât primul, lipsit de atâtea repetiţii, şi mai interesant. Scriitoarea poate nu e profesionistă, dar cu siguranţă e taletată. M-am simţit mai implicată în poveste, am simţit în unele momente că trăiesc alături de personaje, că le percep trăirile şi reacţiile. Că le înţeleg, ceea ce e minunat.
Vreau să vă mărturisesc că este în această carte un capitol tulburător, care pe mine m-a emoţionat extrem de mult, m-a surprins atât de tare, încât am simţit tristeţe, milă, în care mi-am dorit din tot sufletul să fiu acolo pentru Christian, să îl ajut, să îi arăt că nu e singur, că sunt acolo pentru el. E atât de răvăşitor acel capitol, plin de momente şocante, de reacţii neaşteptate, de încărcătură sentimentală, că te loveşte din plin. Eşti acolo. Simţi tot. 
Sunt acele clipe în care se vede într-adevăr cât de mare este dragostea lui pentru Ana, în care i se dăruieşte complet, aşa, cu un suflet zbuciumat, cu regrete, cu durerile lui, dar în care vedem că întreaga lui viaţă, inima şi fericirea lui stau în mâinile şi în deciziile acestei tinere. Că el e dsitrus fără ea, că nu mai există, că e doar o fantasmă, cineva fără formă. Ea e ca oxigenul pentru domnul Grey, e mai mult decât totul. Ea e acum ..Dominatoarea
Dacă v-a plăcut primul volum, cu siguranţă acesta vă va surprinde într-un mod mult mai plăcut, deoarece veţi descoperi o evoluţie clară a personajelor, a stilului de scriere a autoarei, dar şi a poveştii, care devine din ce în ce mai conturată, mai captivantă. Lucrurile sunt din ce în ce mai interesante, noi întrebări apar, şi e imposibil să nu vă frământaţi: oare ce se va întâmpla mai departe? 

15 comentarii:

  1. uu carte de mine..mi-o iaauu..cred..sper..da o vreau:)) nepaaraaat

    RăspundețiȘtergere
  2. da o sa mi-o iau eu,cand o sa am varsta:))
    faina recenzie,ca de obicei;incerc sa-l inteleg pe christian din ce ai scris aici,dar nu pot...va trebui sa citesc cartile pentru asta..
    faina ultima poza,as vrea si eu ca cineva sa faca asta pentru mine :P

    RăspundețiȘtergere
  3. ma bucur ca v-a placut cartea;;) o recomand cu multa caldura....abia astept sa va aud parerea despre ultimul volum(eu l-am citit;)) )

    RăspundețiȘtergere
  4. da Law ..me da same...wainting fo' the age:)))....e enervanta asteptarea:)))

    RăspundețiȘtergere
  5. Ai dreptate a doua carte este superba insa mie din toate mi-a placut a treia. Si, consider ca autoarea a crescut foarte mult, ca scriitor, in timp ce a scris aceste carti. Eu le-am citit doar in engleza. Si multe dintre capitole m-au facut sa rad pina la lacrimi. In timp ce altele mi-au tulburat sufletul. Daca doreste cineva toate trei carti in engleza, pdf anuntati-ma la adresa de email untilav@gmail.com.

    RăspundețiȘtergere
  6. Nici macar primul volum nu l-am citit :(.Sper sa fac rost de el in viitorul apropiat.Frumoasa recenzie !

    RăspundețiȘtergere
  7. Ador recenzia!
    Volumul doi parca suna mai bine decat primul :D.. Pf, abia astept sa fiu mai mare si sa pot sa pun gheruta pe ele :))

    RăspundețiȘtergere
  8. Vaai :x Zilele trecute am vazut primul volum intr-o librarie si chiar ma gandeam ca in Italia vazusem toate cele trei volume si aici doar pe primul. Din pacate, este cam indecent... sa spunem, pentru mine.

    RăspundețiȘtergere
  9. Cred ca traducerea in romana a facut primul volum sa sune atat de...porno. Ma bucur sa aud ca autoarea a crescut ca scriitor, stilul ei lasa de dorit, chiar daca ideea e una buna, originala cat de cat.
    Din primul volum am avut impresia ca citesc in continuare un fanfic...totusi, voi citi in engleza doi si trei.
    abia astept sa iti pot da dreptate krisz :))
    imi place mult cum ai scris recenzia, mi-ai captat atentia legat de noul christian...da, dragostea schimba, dar uneori am impresia ca...te indragostesti de o persoana asa cum e, si fara sa vrei o schimbi. cred ca anei, desi la inceput ii va placea de noul christian, cred ca nu o va mai atrage atat de tare cum a fermecat-o la inceput. el o vrajea intocmai pentru cat era de misterios si rau si... rece.
    oricum, Dominatoarea Ana sunt sigura ca va strica tot :)))
    superba recenzia, ca intotdeauna, ne chinui curiozitatea, krisz :)):*

    RăspundețiȘtergere
  10. Recunosc ca nu am citit recenzia pentru ca vreau sa citesc seria. Cred ca o sa mai astept eva timp pana sa o citesc. Sper sa fie pe masura asteptarilor mele, nu as vrea sa dau banii pe ea daca nu merita.

    RăspundețiȘtergere
  11. wowww...vreau neaparat sa citesc asta!!

    RăspundețiȘtergere
  12. Sandy, nici eu nu citesc recenziile la cartile pe care nu le-am citit inca. Dar chiar aveam nevoie sa aflu daca volumul este mai bun decat primul.
    Seria merita cumparata, prima carte o citesti destul de repede si e o lectura cat de cat...placuta si te tine in suspans.
    Doar ca...critic prea mult cateodata unele defecte, ce vad in recenzie ca s-au schimbat. Asta e de bine :D

    RăspundețiȘtergere
  13. Ce imi place recenzia..si in general recenziile de pe blogul acesta..scrieti foarte bine

    RăspundețiȘtergere
  14. Dragelor, eu am citit primul volum din serie in mai putin de 24 de ore :) cafea = carte , baie = carte etc ce sa spun dea drepul fascinanat, abia astept volumul trei in limba romana (citesct acum volumul trei in engleza dar cred ca o sa il citesc si in romana) :)), draga mea Kriz recenzia ta te face sa recitesti cartea.

    P.S. abia am descoperit blogul asta si il adooor citesc pe nerasflate receziile din el si ..... tentatia e mare la achizitia mai multor carti. MULTUUU

    RăspundețiȘtergere
  15. Buna!:)
    "Vreau să vă mărturisesc că este în această carte un capitol tulburător, care pe mine m-a emoţionat extrem de mult, m-a surprins atât de tare, încât am simţit tristeţe, milă, în care mi-am dorit din tot sufletul să fiu acolo pentru Christian, să îl ajut, să îi arăt că nu e singur, că sunt acolo pentru el. E atât de răvăşitor acel capitol, plin de momente şocante, de reacţii neaşteptate, de încărcătură sentimentală, că te loveşte din plin.."
    Mai bine decat asa nici ca se putea.:)
    Sa spun drept primul volum nu ma incantat atat de tare,poate pentru ca era camera aceea si el era atat de inchis,fara sentimente.
    Dar totusi am zis sa continui sa o citesc deoarece primul volum s-a incheiat cu despartirea lor si am fost curioasa ce se va intampla mai departe.Si nu regret deloc.:)
    In volum al 2 el este tot ce ne'am dori noi,si cum ai spus si tu,ai simtit tristete si vroiai sa fii acolo langa el,pentru ca erau momente in care el chiar nu mai semana cu Dominatorul..deci pentru mine,al 2 volum e cel mai fain <3.
    PS:Tot am cautat recenzii cat mai frumoase pentru aceasta carte dar nu am gasit mai nicaieri si azi am gasit'o pe a ta.Buna treaba!:)

    RăspundețiȘtergere

Vă mulțumim pentru că ne vizitați blogul și pentru comentariile voastre. Contează foarte mult pentru noi să vă aflăm gândurile :). Dacă ați pus o întrebare, reveniți, cu siguranță vă vom răspunde!