"Elixirul Vieţii" de Kenneth Oppel - Recenzie

Cartea a apărut la Editura Leda şi o puteţi comanda de AICI

Cartea, și subiectul în sine, trezește multe întrebări și îți dă serios de gândit. Cum ar fi dacă chiar ar fi posibilă realizarea unei licori care să trateze orice boală? Ne-ar aduce asta nemurirea..într-o societate în care sufletele multora sunt atât de distruse? Sau dacă am putea transforma orice metal în aur, am deveni toți bogați? Nu ar mai fi diferențe între oameni, ar curge peste tot răuri de miere și de bunăstare? Cum ar rămâne cu bogăția sufletului atunci? Despre crearea omului artificial nici nu vreau să vorbesc, deoarece mi se pare un păcat capital joaca de-a Dumnezeu în adevăratul sens al cuvântului..

Ca să fiu mai exactă, Alchimia a frământat mințile multora în Antichitate și Evul Mediu și prin intermediul ei s-a crezut cândva că se pot realiza toate cele de mai sus. Mie mi se pare un subiect inedit, extrem de captivant, și sunt de mult timp interesată de această știință. Nu vă imaginați acum că stau cu ochelari ca fundurile de borcane la ochi, cotrobăind plină de praf prin biblioteci încărcate de mucegai și păianjeni..:)) Interesul meu se datorează doar faptului că e un subiect care îți poate purta imaginația foarte departe, care îți permite să filosofezi în liniște.

Nici nu vă imaginaţi cât de fericită am fost când am avut cartea în palmele mele, şi am început să păşesc curioasă în acele timpuri conturate cu măiestrie de Kennteh Oppel.Vom pătrunde în misteriosul şi sinistrul Castel Frankestein, şi fiţi pregătiţi să vă ţineţi respiraţia de multe ori, sau să simţiţi că vă bate aşa tare inima că vă va ieşi din piept. Glumesc :)) Nu e chiar aşa de înfricoşător, de fapt locul pare la prima vedere plin de viaţă şi de voioşie, gâzduind o familie numeroasă şi diverşi slujitori. Dar inima, centrul lui, ca să zic aşa, e format din trio-ul perfect : Viktor - Elizabeth - Konrad. Crescând împreună, jucându-se şi explorând fiecare colţişor al castelului, ei au devenit de nedespărţit. Când credeau că deja cunosc orice ascunziş, descoperă dintr-o întâmplare un pasaj secret, care duce la o bibliotecă ascunsă a unui strămoş de-al lor, Wilhelm, anume Biblioteka Oscura, adică Biblioteca Întunecată.

În acest loc, sute de cărţi vechi, pline de praf, şi îngălbenite de vreme stăteau resemnate, nefiind folosite de ani buni. Când tatăl lor îi descoperă pe cei trei în bibliotecă, le interzice categoric să mai calce acolo. De ce? Deoarece sunt cărţi obscure, pline de reţete de Alchimie, o ştiinţă considerată imorală şi interzisă. 

Cei trei eroi al noştrii nu par să ţină morţis să îl enerveze pe tatăl băieţilor şi să încalce acest ordin, până într-un moment extrem de delicat, în care Viktor şi Elizabeth vor fi puşi în faţa unei situaţii de viaţă şi de moarte. Konrad se îmbolnăveşte grav, iar într-o vreme când medicina era foarte puţin avansată, destul de nefolositoare, Viktor imediat se gândeşte la Bibliotecă. Acolo ar putea găsi o salvare. O reţetă care să îi salveze viaţa fratelui său geamăn.

Alături de neînfricata Elizabeth, şi de prietenul lor Henry, încep să caute indicii care îi vor duce la o carte veche, care ar conţine reţeta unui asemenea elixir al vieţii, dar şi la un alchimist bătrân, Julius Polidori, care va descifra literele distruse de vreme de acplo, şi îi vor îndruma în aventura pe care o vor avea de făcut. Deoarece reţeta conţine trei ingrediente, extrem de rare şi de periculos de obţinut.

La fiecare pas se confruntă cu probleme, cu decizii dificile de luat. Timpul e scurt, iar viaţa lui Konrad s-ar putea termina în orice clipă. Vor reuşi ei să obţină ingredientele? Trebuie să descoperiţi voi, pentru că e OBLIGATORIU să citiţi cartea aceasta OBSEDANTĂ.

 Am citit cartea în câteva ore, încontinuu, fără să mă pot desprinde de ea. Nu sunt mândră de mine pentru asta, deoarece după ce am terminat-o, m-a lăsat cu sute de întrebări şi îndurerată, gândindu-mă că mai am de aşteptat până mă voi putea bucura de volumul doi. 

Trebuie neapărat să citiţi cartea, e FASCINANTĂ. Totul pare atât de palpabil, de real, te identifici cu povestea, simţi că eşti acolo, în interiorul Castelului, sau că mergi cu ei în aventurile lor de a găsi ingredientele elixirului. Cartea te emoţionează, îţi smulge zâmbete, îţi întipăreşte în minte momente geniale. 

Mi-a plăcut cum a ales Oppel să-l portretizeze pe Viktor. Trebuie să fi fost foarte greu să transformi unul dintre cele mai bizare şi maniace personaje din literatură într-un băiat care inspiră simpatie, isteţime şi e disperat după atenţie. A fost uşor să te ataşezi de el şi de încercările lui încurcate, şi chiar i-am căutat scuze în multe momente. Cum să vă explic ? Deşi ştii că Vikor Frankenstein e un personaj condamnat ( nu am citit cartea lui Shelley, dar cred că oricine ştie în mare cam despre ce e vorba în povestea originală, de la care s-a născut această carte şi cam care e finalul lui Viktor) , totuşi îţi doreşti mult să reuşească, să schimbe cursul lucrurilor şi a tragediei ce va urma cândva. Mă înclin în faţa talentului lui Kenneth Oppel, care m-a făcut să admir un personaj pe care un aş fi crezut vreodată că o să-l plac. Şi m-a captivat să văd modul cum Viktor gradual începe să fie din ce în ce mai schimbător, mai agresiv, mai disperat, şi încă să rămână plăcut. Cred că e şi faptul că mă atrag personajele cu ţeluri, care îşi doresc să îşi depăşească limitele pentru a-şi dovedi valoarea.

Cartea ne dă o explicaţie plauzibilă, neaşteptată, despre cum a ajuns Viktor să sfârşească cum ştim că o va face. El nu s-a născut ca să se joace de-a Dumnezeu – a fost împins către asta iar în acel moment acţiunile lui au avut sens. Vedem sămânţa obsesiei care înfloreşte în roman, dar e cultivată de cele mai bune intenţii. Kenneth Oppel a creat un personaj complex, nu unul arogant, un băiat inteligent care va crea un montru într-o zi (e foarte posibil ca aici să nu se respecte povestea originală, şi chiar mi-aş dori asta). 

Mesajul transmis ? Sunt mai multe. Dar cred că pune accentul pe faptul că se poate trece peste orice şi poţi să faci orice sacrificiu pentru a salva o persoană iubită dar, mai ales, pe faptul că nimeni nu se naşte rău, că mijloacele şi anumite greşeli te pot duce în acest stadiu.

 Toate personajele din carte sunt extrem de bine conturate şi poţi intra în pielea lor, dar favorita mea este Elizabeth. Veţi vedea mai jos de ce. 

Konrad e geamănul perfect. Deştept, calm, manierat, apreciat şi iubit mai mult de familie datorită inteligenţei lui. E atractiv, liniştit, perfect, şi fără să facă niciun efort pentru asta. 

Tinde uneori să pară superior în faţa lui Viktor, pentru că sunt convinsă că el cunoaşte valoarea fratelui său. E evident de ce Elizabeth l-a ales pe el, şi nu pe Viktor. 
Dacă fratele lui e impulsiv, pasional, el e raţional, inteligent, îşi calculează fiecare pas. 
Din păcate nu veţi avea prea multă parte de Konrad în carte, deoarece din momentul în care se îmbolnăveşte şi cade la pat e mai mult absent. Dar vă asigur că îl veţi admira şi îndrăgi şi pe el.

Elizabeth a devenit cu siguranţă una dintre eroinele mele preferate. E puternică, curajoasă, acceptă orice provocare.  Crescând cu cei doi fraţi, e o fire băieţoasă, nu e tipul de domniţă simandicoasă şi sensibilă, din contră. 
E sarcastică, deşteaptă, plină de viaţă. E ca un izvor de bună dispoziţie.
E un personaj destul de controversat şi de bizar, deoarece parcă are două caractere diferite în interior. Are o latură inocentă, sensibilă, credincioasă, angelică - care l-a făcut pe Konrad să se îndrăgostească de ea, dar şi una pasională, animalică, pe care doar Viktor o poate vedea, şi care îi face atât de asemănători şi de potriviţi.
Când alesul inimii ei, Konrad, se îmbolnăveşte, ea se implică complet în căutarea remediului, face orice, chiar îşi pune viaţa în pericol alături de Viktor, ori de câte ori e nevoie. Nu ai cum să nu o iubeşti, e un personaj aşa special, unic aş putea zice.

Viktor e un personaj plin de defecte. E gelos, posesiv, impulsiv. El nu e mereu bun, ca fratele său, dar încearcă să fie. 
Pe de altă parte, e pasional, frământările lui emoţionează, şi e dispus să sacrifice orice pentru a-şi salva fratele. E genul acela de persoană, care atunci când îşi pune ceva în cap, învinge orice obstacol pentru a-şi atinge ţelul.

Chiar dacă Viktor are hotărâre şi ambiţie, se vede ca fratele imperfect alături de perfecţiunea lui Konrad, ca întunericul din lumina lui Konrad. În majoritatea timpului, să fii comparat cu cineva care arată exact ca tine dar e mai bun decât tine, e o adevărată suferinţă. Şi asta îl scoate din minţi pe Viktor.

Şi pe măsură ce e de necontestat că Viktor îşi iubeşte fratele, sunt momente în carte în care o gelozie urâtă se naşte în el, iar competiţia dintre ei e vizibilă. Concurează cu fratele lui, indirect, nu doar al scrimă, nu doar pentru a obţine aprecierea familiei, dar şi pentru inima lui Elizabeth.

Deoarece nu am apucat să scot mai multe citate din cartea aceasta (am fost ca într-o transă cât timp am citit-o şi cu greu mă puteam desprinde ca să pun semne la paginile cu citate), vă voi lăsa jos trei, ca să vă faceţi o idee.

“ - Dacă am să merg prin pădure în beznă şi am să mă caţăr într-un copac, am nevoie de haine potrivite. Haine care nu se fac pentru femei. O să am nevoie de nişte pantaloni.

- Pantaloni? am spus eu, uluit.

- Pari surprins.

- Am presupus că doar Henri şi cu mine o să ne căţărăm în copac.

- Ah! A dat din cap cu un aer umil. Da, presupun că ai dreptate. Eu pot să stau jos şi să fac goblenuri la lumina felinarului..

- Elizabeth.., am început eu, simţind furia din tonul ei.

- ..sau să visez la ultima modă de la Paris.

- Polidori a spus că e foarte înalt copacul.

- Precum cel din care te-am salvat eu acum câţiva ani?

“ - Frumuseţea ta face ca asfinţitul să se oprească în loc, am spus, doar ca să te mai privească preţ de o secundă.

S-a întors către mine, cu ochii larg deschişi.

- Dar dintre voi doi, tu eşti cea mai strălucitoare, am continuat. Când sunt în preajma ta mă simt precum un fluture de noapte, şi nu pot decât să-ţi evit focul.

A râs, ridicându-şi mâna ca să-şi acopere gura.

- Am spus ceva amuzant ? am întrebat-o enervat.

Elizabeth şi-a muşcat limba, apoi s-a liniştit.

- Nu, nu, e foarte drăguţ, îţi mulţumesc. Doar că, Viktor, ei bine, nu e genul de limbaj care sunt obişnuită să-l aud de la tine. “

“ – Sunt foarte frumoase, a spus ea. Dar mai bine le-ai păstra pentru altcineva.

- Atunci înseamnă că au fost risipite, am spus. Precum, precum..Încercam să găsesc ceva poetic. Precum perlele azvârlite la măgari.

- Cred că expresia pe care o cauţi e “a arunca mărgăritare la porci”.

- O, la dracu' cu vorbele frumoase.. de vreme ce tu un faci decât să mă iei în batjocură.

- Nu, într-adevăr, măgar e foarte expresiv, a spus ea, o excelentă descriere a unui flăcău care flirtează cu aleasa fratelui său.”

Pe de o parte, “Elixirul Vieţii” e magică, plină de aventuri, dramatică, uneori amuzantă, şi romantică. Pe de altă parte e înfricoşătoare, îţi dă palpitaţii, şi e tragică. 

Este o carte excelent scrisă, specială, cum nu am mai citit niciodată ; e un studiu al inimilor şi minşilor personajelor principale. Nu ne prezintă doar ce fac, ci care sunt motivaţiile care îi împingă să facă asta. Pune accentul şi pe faptul că gemenii au o legătură incredibilă, şi pe măsură ce citeşti, povestea şi personajele devin reale. Te vei pierde în paginile acestei cărţi şi povestea va rămâne alături de tine şi îţi va obseda mintea şi mult timp după ce ai citit-o. E imposibil să o laşi din mână până o termini, şi când asta se întâmplă, te va lăsa disperat pentru volumul doi.