marți, aprilie 03, 2012
"Moartă și înviată", cartea a doua din seria "Madison Avery" de Kim Harrison, în curând la CORINTeens
Mă numesc Madison Avery, am şaptesprezece ani şi sunt pe jumătate moartă.
Sunt în fruntea îngerilor întunecaţi din Ceruri, iar aceştia ard de nerăbdare să omoare pe cineva.
Visurile lui Madison Avery de a se adapta la noua şcoală la care învaţă au murit odată cu ea. A reuşit totuşi să-şi păstreze iluzia unui corp, are de-a face cu un înger păzitor cicălitor şi, ah, da, i-a grăbit sfârşitul spintecătorului care o omorâse. În condiţiile astea, nu prea poate să intre în nicio bisericuţă. E uimitor că tipul de care este îndrăgostită, Josh, nu o crede complet ţicnită.
Acum Madison a aflat că este cronometrorul întunericului şi se află la conducerea îngerilor care urmează regulile de nepătruns ale sorţii. Cum nu i-a plăcut niciodată să respecte regulile, hotărăşte că sistemul are nevoie de o schimbare radicală. Cu ajutorul unor aliaţi neaşteptaţi, Madison creează un grup de spintecători rebeli, care nu sunt deloc de acord cu orânduirile Cerurilor.
Dar pe măsură ce se luptă cu noile abilităţi înspăimântătoare specifice unui cronometror, Madison îşi dă seama că s-ar putea să nu fie pregătită pentru ce o aşteaptă – asta dacă nu are parte de o intervenţie divină majoră.
Cartea va avea 256 de pagini pe formatul 13 x 20 cm, va fi cartonată (fără supracopertă) şi va costa 36,90 lei, preţ de listă.
Kim Harrison s-a născut şi a crescut în partea centrală a Statelor Unite, dar s-a mutat în sud ca să scape de zăpadă. Îşi petrece timpul îngrijind orhidee, gătind şi dresându-şi câinele. E pasionată de ciocolată şi sushi. Primul roman din seria Madison Avery, Pe jumătate moartă, se află pe lista de bestselleruri New York Times. Este cunoscută şi pentru bestsellerul Hollows şi, de asemenea, a contribuit la volumul de povestiri Prom Nights from Hell.
Pentru mai multe informaţii, vizitaţi www.kimharrison.net.
Tags: Editura Leda Noutăţi editoriale
Acest articol a fost scris de: Alexandra Rus/Alexya
Citesc deoarece îmi este ca un instinct. Ca o parte din mine, un fel de foame pe care o pot stăpâni doar citind, citind mult, fără a avea vreun scop anume. Citesc pentru mine, pentru că nu am nevoie de un motiv special pentru a citi. O fac pentru că asta sunt eu; asta este o parte din mine, iar eu am nevoie de ea mai mult ca oricând. Ca un fel de protecţie împotriva propriului meu eşec. Cărţile scot la iveală cea mai bună versiune a fiinţei mele.
nici macar nu am prima carte :((((((
RăspundețiȘtergere@ Apy, trebuie să ți-o iei neapărat, e fantastică. :]]
RăspundețiȘtergereAbia aștept să apară link-ul de precomandă.
yeey :X de cand astept cartea asta! abia astept link-ul de precomanda!
RăspundețiȘtergereimi place mult coperta, iar descrierea ma face sa imi para rau ca nu am primul volum. pacat, pare o serie foarte frumoasa
RăspundețiȘtergere@ Heidi, e o serie frumoasa. Daca prinzi ocazia sa iei primul volum, nu vei regreta :d
RăspundețiȘtergerefoarte draguta cartea! trebuie sa imi iau neaparat si primul volum!
RăspundețiȘtergereWow ! Nu am crezut ca al 2 - lea volum va aparea asa de repede . Mi-ar fi placut sa fi citit si primul volum , insa nu am avut ocazia :(
RăspundețiȘtergere@ Stephany, nu a aparut chiar asa de repede, tinanad cont ca astept de ceva timp dupa el :)) Ma bucur totusi, ma asteptam sa apara chiar mai tarziu, primul volum e foarte frumos, merita citit!
RăspundețiȘtergere