sâmbătă, martie 24, 2012

Primele imagini din “The Host”, adaptarea romanului lui Stephenie Meyer.

Thriller-ul SF “The Host” al regizorului şi scenaristului neo-zeelandez Andrew Niccol (“In Time”, “Gattaca”) nu va fi lansat peste Ocean mai devreme de 29 martie 2013, însă compania de distribuţie Open Road Films a decis să dea publicităţii primul teaser oficial cu mai mult de un an înainte de ajungerea filmului pe marile ecrane, nefiind exclus ca trailerul cu o durată de peste 2 minute pe care fanii romanelor Stepheniei Meyer îl aşteaptă cu sufletul la gură să preceadă fantezia de aventuri “The Twilight Saga: Breaking Dawn – Part 2″ din noiembrie 2012.
Fără să dezvăluie elementele relevante ale poveştii pentru a nu diminua interesul spectatorilor, teaser-ul preluat de jurnaliştii de la Collider.com  ne introduce într-o atmosferă sumbră şi apăsătoare, în care oamenii nu mai deţin controlul asupra propriilor trupuri şi minţi şi s-au transformat în gazde pentru o specie extraterestră parazitară denumită “souls”, semnul distinctiv al pământenilor a căror conştiinţă a fost acaparată de invadatorii de pe altă planetă fiind ochii strălucitori şi albaştri. Persoane de diverse vârste, rase şi naţionalităţi de pe tot Globul au căzut pradă paraziţilor care au instaurat un climat de pace pe Terra, vindecând bolile considerate incurabile, stopând foametea, împiedicând izbucnirea războaielor şi scoţând la lumină calităţi precum bunătatea, generozitatea şi onestitatea, însă puţinii supravieţuitori care au refuzat să permită unui “soul” să le ia în stăpânirea mintea sunt revoltaţi de faptul că lumea în care trăiesc nu le mai aparţine.
 În aceeaşi situaţie se află şi Melanie Stryder, care a fost capturată în Chicago de un “Soul” botezat Wanderer şi i-a opus rezistenţă organismului de origine extraterestră, folosindu-şi ultimele resurse şi ultimele sclipiri de conştiinţă pentru a-l convinge pe alien să meargă împreună în deşertul Arizona pentru a-i căuta pe unchiul Jeb, fratele ei Jamie şi iubitul ei Jared Howe, care au format un grup de rezistenţă împotriva invadatorilor. Deşi a fost avertizat cu privire la provocările pe care le presupune împărţirea aceluiaşi corp şi aceleiaşi minţi cu un pământean, Wanderer nu s-a aşteptat să fie atât de copleşit de emoţii, senzaţii şi amintiri ce îi aparţin Melaniei, după cum nu s-a aşteptat nici ca îndrăzneaţa fată să refuze să-i cedeze controlul asupra creierului ei.
Transformaţi în aliaţi, Melanie şi Wanderer se reunesc cu familia şi prietenii tinerei în deşert, iar entitatea extraterestră, primită iniţial cu ostilitate de oameni, este rebotezată Wanda şi începe să aibă sentimente puternice faţă de persoanele pe care Melanie le iubeşte, stârnind interesul romantic al lui Ian O’Shea. Problema este că Melanie şi Wanda împart acelaşi trup şi este dificil să îşi trăiască poveştile de dragoste cu Jared şi Ian.
Din distribuţia thriller-ului romantic cu elemente ştiinţifico-fantastice “The Host” fac parte Saoirse Ronan (Melanie Stryder), Max Irons (Jared Howe), Jake Abel (Ian O’Shea ), William Hurt (Jeb Stryder), Diane Kruger, Chandler Canterbury (Jamie Stryder) şi Frances Fisher (Maggie Stryder).
 
SURSA

7 comentarii:

  1. Foarte tare :x abia astept sa vad filmul, pare promitator

    RăspundețiȘtergere
  2. OMG !!!!!!!!!!!
    De cand astept filmul asta !!!!!!
    Cred ca de cand am citit cartea pentru prima data . Sincer stiam ca se va face un film , dar imi era teama ca personajele nu vor fi compatibile cu ceea ce-mi imaginasem eu .
    Si sici nu o fac , dar se aseamana putin cu ce imi doream eu .
    Si chiar ma gandeam zilele astea sa citesc cartea a 3-a oara :D E fantastica ( si foarte groasa ) insa merita sa stai 3 zile la ea :D

    RăspundețiȘtergere
  3. Cartea e foarte frumoasa, sper sa fie la fel si filmul.

    RăspundețiȘtergere
  4. nu am citit cartea dar sper sa vad filmul

    RăspundețiȘtergere
  5. Oh Doamnee, de cand astept filmul asta!!! Am suferit enorm cand mi-am dat seama ca nu va exista o continuare a cartii, si am tot asteptat filmul. Se pare ca ingerii ma asculta :)))
    Imi plac mult imaginile, si imi plac mult actorii...desi imi va fi ciudat sa vad filmul, eu imaginandu-mi total altfel personajele; oricum, va iesi ceva groo-zaav :D

    RăspundețiȘtergere
  6. De acord cu @ adriana 108 !~!!
    Parca mi-au citit gandurile . Sunt chiar foarte curioasa cum vor face anumite secvente . cred ca filmul va fi impartit in 2 parti , fiindca sincer , cartea e mult prea complexa pt a fi relatata pe scurt :)

    RăspundețiȘtergere
  7. @ Stephany, cu siguranta o vor imparti in 2. Nu are cum altfel. Cartea e prea geniala ca sa fie relatata pe scurt. E prea...prea. Dupa mine sa se faca 3 filme :))) Merita fiecare detaliu!

    RăspundețiȘtergere

Vă mulțumim pentru că ne vizitați blogul și pentru comentariile voastre. Contează foarte mult pentru noi să vă aflăm gândurile :). Dacă ați pus o întrebare, reveniți, cu siguranță vă vom răspunde!