The magic of words... by you (74)

Adriana ne-a trimis citate din "Sherlock Holmes" de Sir Arthur Conan Doyle. Pentru Adriana, este o carte care i-a dat multe de gândit, fiind cartea copilăriei ei. Voi ce amintiri aveți cu această carte? Mulțumim mult, Adriana.

“- Când te aud expunându-ţi raţionamentele, lucrul mi se pare întotdeauna atât de ridicol de simplu, încât aş fi putut foarte uşor să fac şi eu asta, deşi fiecare moment succesiv al raţionamentului tău mă nedumereşte, până în clipa în care îmi explici procesul. Cu toate astea, cred că ochii mei sunt la fel de buni ca şi ai tăi.

- Chiar aşa, răspunse el, aprinzându-şi o ţigară şi aruncându-se într-un fotoliu. Vezi, dar nu observi. Diferenţa e clară. De exemplu, ai văzut de multe ori treptele care duc din hol până în această cameră.

- De multe ori.

-Cât de des?

- Păi, de vreo câteva sute de ori.

- Atunci, câte sunt?

- Câte sunt? Nu ştiu.

- Exact! Nu ai observat. Şi totuşi ai văzut.”

“Este o greseală capitală să emiţi teorii înainte de a avea informaţii. Fără să-ţi dai seama, începi să distorsionezi faptele ca să se potrivească cu teoriile, în loc ca teoriile să se potrivească cu faptele.”

“ – Şi despre Irene Adler ce-ai aflat?

- Le-a sucit minţile tuturor bărbaţilor din partea locului. Este cel mai delicios lucru cu boneta de pe planeta asta. Aşa spun grăjdarii din Serpentine.”

“Nu era numai simplul fapt că Holmes îşi schimbase costumul. Expresia lui, comportamentul şi însuşi sufletul păreau că variază cu fiecare nou rol pe care şi-l asumă. Scena a pierdut un actor minunat, tot aşa cum ştiinţa a pierdut un gânditor cu mintea ascuţită, atunci când Holmes a devenit un specialist al crimei.”

“Femeile sunt secretoase din fire şi le place să se ocupe personal de secretele lor. De ce să-I încredinţeze altcuiva fotografia? În ea însăşi are încredere…”

“Când o femeie crede că i-a luat casa foc, instinctual ei este să se repeadă imediat spre lucrul la care ţine cel mai mult. Este un impuls covârşitor şi am profitat de multe ori de el[… ]O femeie măritată se repede să-şi ia copilul; una nemăritată îşi ia cutia cu bijuterii.”

“Domnul Jabez Wilson râse cu poftă.

- Ca să vezi!, zise el. La început am crezut că aţi făcut vreo şmecherie, dar văd că, la urma urmei, nu era nimic deosebit.

- Watson, încep să cred că fac o greşeala dând explicaţii, zise Holmes. Ştii că “Tot ceea ce nu se cunoaşte este considerat magnific” ( în carte, în latină*), iar biata mea reputaţie, aşa cum e ea, o să se ducă la fund dacă o să continuu să fiu atât de sincer.”

“De obicei, lucrul cel mai bizar se dovedeşte a fi cel mai puţin misterios, zise Holmes. Crimele banale sunt cele care te încurcă cu adevărat, la fel cum o fată banală este cel mai greu de identificat. Dar trebuie să acţionez prompt în această chestiune.

- Ce intenţionezi să faci? Am întrebat eu.

- Să fumez, răspunse el. Este o problemă care necesită trei pipe şi te rog să nu-mi adresezi niciun cuvânt timp de cincizeci de minute.”

“- Te rog să nu mă atingi cu mâinile tale murdare, remarcă prizonierul nostru, în timp ce i se puseră cătuşele. Poate nu ştii că îmi curge sânge albastru prin vene. De asemenea, când vorbeşti cu mine, fii bun şi spune mereu “domnule”şi “vă rog”.

- Bine, zise Jones, privindu-l fix şi chicotind. Domnule, aveţi vă rog amabilitatea să urcaţi spre intrare, unde putem găsi brija care să o ducă pe înălţimea voastră la secţia de poliţie?

- Aşa e mai bine, zise John Clay cu seninătate.”

“- Raţionamentul tău e minunat!, am exclamat eu, plin de admiraţie sinceră. Este un lanţ atât de lung şi totuşi fiecare verigă pare adevărată.

- M-a salvat de plictiseală, răspunse el, căscând. Vai! Deja o simt apropiindu-se de mine. Îmi petrec viaţa într-un efort îndelungat de a scăpa de banalitaţile existenţei. Aceste mici probleme mă ajută să fac acest lucru.

- Şi eşti un binefăcător al rasei omeneşti.

El dădu din umeri.

- Ei bine, la urma urmei, poate că foloseşte şi asta la ceva, remarcă el. Omul nu e nimic- opera e totul ( în carte, în lb franceză)”

“Dragă prietene, viaţa este infinit mai ciudată decât orice poate inventa mintea omului, zise Sherlock Holmes, în timp ce stăteam amândoi pe de-o parte şi de alta a focului, în locuinţa lui din strada Baker. N-am îndrăzni să ne închipuim lucrurile care sunt de fapt doar simple banalităţi ale existenţei. Dacă am putea să zburăm pe fereastra aia, mână în mână, să plutim deasupra acestui mare oraş, să îndepărtăm uşor acoperişurile si să ne uităm la lucrurile cauzate care se petrec, la coincidenţele bizare, la planuri , la neînţelegeri, la minunatele înşiruiri de evenimente care acţionează de-a lungul mai multor generaţii şi duc la cele mai exagerate rezultate, întreaga ficţiune, cu convenţionalismul şi concluziile ei previzibile ar deveni extreme de veche şi profitabile […]

“Nu exista nimic mai nefiresc decât banalul; poţi să te bazezi pe asta.”

“-Nu…nu e ilegal, se bâlbâi el.

-Tare mă tem că nu. Dar, între noi fie vorba, domnule Windibank, a fost cea mai crudă şi egoistă înşelătorie meschină pe care am întâlnit-o vreodată… Un om s-a căsătorit pentru bani cu o femeie mult mai în vârsta decât el şi s-a bucurat de banii fiicei acesteia atât timp cât fata locuia cu ei,zise el. Era o sumă considerabilă pentru nişte oameni în situaţia lor, iar pierderea ei i-ar fi afectat serios. Merita efortul de a o păstra. Fata era bună şi prietenoasă, afectuoasă şi simţitoare din fire, aşa că era evident că, având aceste avantaje personale şi micul ei venit, nu putea să rămână mult timp singură. Căsătoria ei ar însemna desigur pierderea a o sută de lire pe an; prin urmare, ce face tatăl ei vitreg ca să împiedice acest lucru? O ţine bineînţeles în casa şi îi interzice să caute tovărăşia celor de vârsta ei. Dar descoperă curând că fata nu se va supune o veşnicie. Ea se încăpătânează, insista asupra drepturilor ei şi, în cele din urmă, îşi anunţa intenţia de a se duce la un anume bal. Ce face atunci isteţul ei tată vitreg? Concepe o idee pentru care merită laude mai mult capul decât inima lui. Cu încuviinţarea şi ajutorul soţiei sale, omul se deghizează, îşi ascunde ochii pătrunzători în spatele unor lentile fumurii, îşi maschează faţa cu o mustaţă şi o pereche de favoriţi stufoşi, îşi transformă vocea puternică într-o şoaptă insinuantă şi, bazându-se de asemenea pe miopia fetei, apare sub forma domnului Hosmer Angel şi ţine la distanţă alţi pretendenţi, prefăcându-se că este el însuşi îndrăgostit.”