"Vei fi acolo?" de Guillaume Musso - Recenzie

Cartea o puteţi comanda de AICI.

Toţi ne-am pus urmatoarea întrebare: Dacă ai putea să te întorci în trecut, pentru ce ai face-o?

Chiar şi Krisz a spus, nu demult, că şi-ar dori să o facă. Nu pot să neg, şi eu aş accepta cu dragă inimă să mă întorc în trecut, să văd persoane pe care le-am pierdut, să mai petrec puţin timp în compania lor, să aud sunetul vocii lor, râsul lor minunat, atingerea lor care mă calma, prezenţa lor puternică…

Stiţi cum se spune: întotdeauna ne dorim ce nu putem avea, iar acest lucru este în cazul tuturor persoanelor.

Această ipoteză ne-o poate demonstra personajul Elliot din cartea “Vei fi acolo?” scrisă de Guillaume Musso, aceasta carte fiind primită de la Librăria Online Libris, căreia îi mulțumesc din tot sufletul.

Cine e el? Este un chirurg pasionat de meseria lui, care a reuşit să crească în acelaşi timp o fată minunată pe nume Angie, ce urmează paşii tatălui ei, dând la medicină. Pe deasupra are un prieten, care face cât o mie de amici, deoarece este persoana căruia i se poate destăinui fără frică şi care îl bine dispune în acelaşi timp cu buna dispoziţie cu care e înzestrat. Acest om remarcabil cu care se mandreşte Elliot fiind prietenul lui este Matt.

Oricât de mult credem că Elliot este împlinit, nu este aşa, deoarece au trecut treizeci de ani de la moartea femeii iubite, Ilena, şi nici acum nu s-a împăcat cu moartea ei. Însă în fond cine s-ar împăca?

Totuşi au trecut treizeci de ani în care a devenit un tată extraordinar şi un chirurg excepţional, însă inima lui încă nu a reuşit să bată pentru o altă femeie. Din cauza că era aproape de moarte, fiind bolnav de cancer la plămâni, sentimentul acesta devenea din ce în ce mai mare, cuprinzându-i sufletul în timp ce boala sa avansa.

Într-o zi, aflat în Cambodgia, într-o misiune umanitară, reuşeşte să dea sansa unui copil să trăiască ca un copil normal, deşi mulţi fugiseră de această responsabilitate. În schimbul acestei fapte, a fost întrebat de un bătrân, ce dorinţă şi-ar pune dacă aceasta i s-ar îndeplini. Fără ezitare, a spus ceea ce îl macină din totdeauna: să dea timpul înapoi pentru a o vedea pe Ilena încă o dată, înainte să moară.

Nimeni nu l-ar fi luat în seamă pe acel bătrân, nici măcar Elliot nu a crezut că ar putea să îi îndeplinească această dorinţă imposibilă. A luat-o ca pe o conversaţie uzuală, în care doi oameni doresc să se cunoască, doar că bătrânul era de altă părerea.

După ce Elliot a reuşit să călătorească în timp, şi-a dat seama că problema principală nu era faptul că nu va reuşi, ci dacă se va abţine să nu facă nicio schimbare în trecut, deoarece fiecare pas greşit este întotdeauna urmat de consecinţe, consecinţe ce s-ar putea să nu le facă faţă.

Ajuns în trecut, s-a întâlnit cu o persoană peste care nu a crezut că va da: el la 30 de ani. După multe incertitudini şi investigaţii din ambele părţi, amândoi Elliot şi-au dat seama că ceea ce se întâmpla e ceva real. Ca şi în cazul religii: nu cerceta, doar crede; cei doi şi-au dat seama că întâlnirile lor oricât de imposibile par, sunt cât se poate de adevărate. Elliot cel bătrân reuşeşte să îşi îndeplinească dorinţa cea aprigă, aceea de a o revedea pe Ilena, însă nu poate scăpa de sinele său ce e la fel de deştept ca el, doar că mai puţin înţelept. In cele din urma, se scapa siesi ca Ilena va muri cat de curand iar moartea va fi provacata de el insusi.

Vă puteți imagina ușor cât de bine a primit această veste Elliot cel tânăr. Cum ați reacționa voi să știți că persoana iubită va muri cât de curând și poți afla cu exactitate în ce împrejurări se va stinge? Ați încerca să opriți moartea ei, sau ați sta pe banca voastră?

Oricât de simplu de răspuns e la această întrebare, Elliot cel de 60 de ani își dă seama că această schimbare radicala în viata lor ar putea avea niște cosecințe de nesuportat. Cum ar fi viața fiicei lor.

Va accepta în cele din urmă riscul de a o salva pe Ilena? Vor reuși să o salveze fără să afecteze atât viața lor, cât și a persoanelor iubite?

Cel mai bun sfat pe care vi-l pot da este că trebuie să citiți cartea pentru a știi ce s-a întâmplat cu acest personaj care este ca orice om: n-a ezitat să viseze la ceva imposibil.

Nu mă pot abţine să nu zic câteva cuvinte la fiecare personaj îndrăgit, în parte.

Cel mai mult l-am adorat pe Matt, cel mai bun prieten a lui Elliot. Este un om minunat şi am râs cu lacrimi la fiecare replică zisă de el. Câteodată aveam impresia că atunci când a fost născut Matt, în loc să plângă ca un copil normal, el a început să râdă şi să se dea la asistenta care îl ţinea în braţe. Era un mare gigolo, cu un şarm de inegalat, fetele căzându-I în braţele lui puternice tot timpul. Pe lângă asta, ar fi reuşit să facă şi un om bolnav pe patul de moarte, să râdă până ce îşi dă duhul, fiind totuşi fericit că a trecut râzând pe partea cealaltă. Pe unde umblă, împrăştie doar bucurie şi veselie, iar acest lucru admiră cel mai mult Elliot la prietenul său. Un lucru ştia sigur însă, că peste acest înveliş delicios, se ascundea o persoană cu un suflet rătăcit, un suflet care dorea să îl ajute, dar totdeauna nepermiţându-i în totalitate să îl viziteze.

Elliot este, după cum ştiţi deja, personajul principal al acestei cărţi. M-a fascinat mult, deoarece am avut plăcerea să îl cunosc aşa cum era atât tânăr, cât şi bătrân. S-a văzut diferenţa de gândire dintre cei doi Elliot, demonstrându-mi că fiecare om se schimbă pe parcursul vieţii, oricât de mult am vrea să rămânem cu aceleaşi principii pe care am crezut că le-am fixat pentru totdeauna înăuntrul nostru.

Mai mult, mi-a demontrat că pot exista şi medici buni, care să sufere de fiecare dată când îi moare un pacient, dar să încerce să se detaşeze îndeajuns încât să reuşească să salveze alte vieţi. Era renumit pentru afecţiunea pe care o dona fiecărui bolnav, dar şi stăpânirea de sine cu care trata fiecare boală. Nici ca părinte nu a dat-o în bară, deşi mulţi – chiar şi eu – ar fi gândit că o meserie atât de solicitantă, ar fi făcut imposibilă creşterea unui copil. Însă Elliot mi-a demonstrat încă o dată că orice e posibil, Angie fiind dovada vie.

Pentru a încheia pe deplin personalitatea acestui personaj, trebuie să menţionez şi despre Ilena, iubirea vieţii lui. Consider că ei doi sunt un suflet împarţit în două jumătăţi, de la început, cu scopul de a se regăsi, pentru a fi un întreg. Se completează reciproc extrem de frumos, afişând un cuplu de îndrăgostiţi de nedespărţit… nici măcar de moarte… sau poate că nu?

Am descoperit două coperți, una în franceză, iar cealaltă în engleză. Oricât de mult aș vrea să aleg care îmi place cel mai mult dintre cele două coperți, nu pot, deoarece eu aleg coperta a treia, fiind cea in romana. Mi se pare mult mai sugestivă, arătând o mică parte din sufletul acestei cărți minunate.

Ce pot spune ca încheiere? Pot doar să mărturisesc că admir creatorul acestei cărți pentru că a cuprins în această operă de artă tot ce ar trebui să trăiască fiecare om în viața lui. O viață trebuie trăită în compania lacrimilor amare, fiind urmate îndeaproape de râsetele înfocate; o viață trebuie să conțină atât durere agonizantă, cât și iubire necondiționată... iar ultimele condimente pentru a clădii o viață este credința în speranță.
Guillame Gusso a reușit pe deplin să combine aceste sentimente contradictorii, dând naștere unei povesti complexe din care învățăm ca nu trebuie să ne fie frică de necunoscut, ci să acceptam imposibilul ca fiind parte din viața noastră.