The rest is still unwritten (13)

Ramona ne-a trimis niște citate foarte interesante și amuzante din noua ei nuvelă, ”În lumea lui Evy”.

"-Evy! Strigã Adelina la mine, cu vocea ei prelungã, un fel de EEeeeevyyyyyy.

Nu am crezut niciodatã cã numele meu ar putea suna ca Veşnica pomenire, pânã nu am auzit-o pe ea rostindu-l. Mã întreb ce cautã  în grupul nostru.

-Ai auzit vestea?

Veeesteeeaaa.Ȋncerc sã nu îmi dau ochii peste cap. A, da, ea e cea care ne aprovizioneazã cu bârfele, de aia o ţinem pe lângã noi. "

"-De parcã nu te-ai fi obişnuit pânã acum, zice Robert. Tata e însurat cu cabinetul de avocaturã şi mama cu slujba ei de psiholog.

-Şi noi ce suntem? Spun mergând spre bucãtãrie.

Şi noi ai cui suntem?ar fi fost o întrebare mai potrivitã, dar nu am spus-o, nu vreau sã fac prea mult caz din asta, încerc sã mã descurc singurã.

-Copii atomici, îmi rãspunde Robert."

" -Cardul dumneavoastrã a fost închis, zice vânzãtoarea.

-Glumeşti!

Mã priveşte pe sub ochelari, cu o expresie care îmi spune clar cã mã considerã obraznicã.

-Sunteţi sigurã?încerc eu sã o dreg.

-Absolut.

-Ce s-a întâmplat? Spune Ruxy venind spre mine, dupã ce a privit zece minute fix o bluzã neagrã de catifea, apoi a pus-o înapoi pe raft.

-Mi-a închis cardul.

-Eşti sigurã?

-Absolut, repet eu cuvintele vânzãtoarei. Mai absolut ca vodka. "

" -Se pare cã directorul a aprobat un bal mascat de Halloween chiar aici, în sala de sport.

-Halloween?spun, încã îmbãtatã de prezenţa prelungitã şi atât de minunatã a lui Mihai care a fost curmatã brusc de intrarea în salã.

-Hello, sãrbãtoarea aia, Halloween, ai auzit de ea?

-Mda.

-Se pare cã toatã lumea vrea sã vinã, iar banii strânşi în urma vânzãrii de bilete vor fi folosiţi pentru a moderniza biblioteca şcolii.

-Serios?

Nu ajung la mine decât frânturi de informaţii, de aici şi rãspunsurile mele monosilabice. Efectele drogului numit Mihai îmi fac capul sã vâjâie şi probabil arãt ca o idioatã."

"Când iau foarfeca din mânã lui, degetele ni se ating şi simt un curent electric strãbãtându-mi tot corpul. Pânã reuşesc sã tai fâşia de hârtie creponatã, s-au mai adunat şi alţii care vor sã facã ghirlande. Mihai începe sã ne arate cum trebuie îndoitã şi rãsucitã hârtia ca sã iasã bine. Fiecare trudeşte ca sã reuşeascã, dar cele mai multe aratã ca nişte mingii pe care s-a aşezat cineva. Mãcar sunt rotunde. Eu sunt singura cãreia i-a ieşit pãtratã. "

"Ȋntors la maşinã, mã bombardeazã cu întrebãri.

-Cine era tipul?

Mi se pune un nod în gât. Bãrbatul pe care-l iubesc, doar atât.

-Lasã asta, zi-mi cum a mers cu Claudia.

-Eva, cine era?

-Profu’ de românã, spun oftând.

Robert mã priveşte de parcã tocmai i-aş fi mãrturisit cã am omorât un om, l-am tranşat şi îl ascund în frigider.

-Glumeşti!

Aş vrea eu.

-S-a luat un tip de mine şi el m-a salvat.

-Şi între timp a realizat cã îţi e frig, spune Robert cu o notã de sarcasm.

Mã încrunt la el, apoi observ cã încã am pe umeri cãmaşa lui Mihai. Oh, Doamne!

-Cam aşa, spun.

Robert priveşte încruntat într-un punct fix.

-Te joci cu focul.

-E profesorul meu, am spus încercând sã par cât mai nevinovatã cu putinţã.

-Asta spuneam şi eu.

-Nu, adicã, e doar profesorul meu, a fost o coincidenţã…

-Eva, chimia dintre voi e atât de puternicã şi vizibilã cã poţi sã o tai cu cuţitul.

-E doar…am încercat eu.

-Spune-I asta lu’ mutu’. "

"Privesc pe fereastrã la puzderia de stele, care scânteiesc asemeni unor speranţe luminoase presãrate pe cerul întunecat şi îmi doresc ca şi el sã se gândeascã acum la mine şi sã priveascã stelele, iar astrele sã ne lege într-o uniune a tãcerii, sã ne ocroteascã legãtura ascunsã."

"Disperarea mã învãluie asemeni unui gaz toxic, o respir, o simt, îmi curge prin vene şi gândurile, atât de multe, atât de dureroase, se întâlnesc, se ciocnesc, iscând cutremure înãuntrul meu, purtându-mã în agonie, acolo unde o singurã dorinţã conştientã îmi arde pe buze: aş vrea sã fii aici."

"Simt cum corsetul rochiei îmi împiedicã respiraţiile accelerate, iar în piept o energie puternicã declanşeazã un haos ordonat de emoţii din cele mai diverse."