marți, februarie 28, 2012

The magic of words... by you (62)

Oanaaa. ne-a trimis citate din "Viața ca o pradă" de Marin Preda. Mie imi plac tare mult, de aceea voi incerca sa citesc cat de curand cartea. Multumim, Oanaaa.

“Loviți, oamenii se întunecă, ceva străin pune stăpânire pe ei, le spulberă frumusețea privirii, le ia surâsul, le chircește sufletul și le desfigurează chipul.”

“Nu ideile în sine sunt interesante, ci oamenii care le poartă şi le trăiesc.”

“Tinereţea ne dă adesea această stare de spirit de jubilaţiune nemotivată şi puţin profundă.”

“Nu există o fiinţă care să nu fie înzestrată cu instinctul pri¬mejdiei. La oameni el agită presentimentele cu atât mai mult cu cât raţiunea nu-şi dă seama de nimic. Tatăl meu era posomorât şi nu scotea un cuvânt mergând pe lângă cai. Nu se uita la mine, se ferea de ochii mei, a căror expresie îl împiedica, pesemne, să înţeleagă avertismentele turburi pe care le simţea zdruncinându-i credinţa în steaua mea. Ce eram eu? Ce putea să-i spună lui în¬crederea naivă a unui băiat că într-acolo unde mergeam ne aş¬tepta lumea cu braţele deschise, să confirme adevărul înzestrării fiului din căruţă, de care în sat nimeni nu se mai îndoia demult? Şi dacă toată lumea se înşela?”

“Nimeni nu scapă de violenţa altora, după cum nimeni nu scapă ocazia, cel puţin până la vârsta în care devenim morali, de a fi violent cu alţii. După această vârstă, violenţa e o slăbiciune. M-a impresionat totdeauna acest fenomen.“

“Afară vedem totdeauna cerul albastru, sau norii, care ne pro¬tejează cu ploile lor şi simţim paşii noştri stăpâni pe lume, până nu suntem loviţi şi inima nu ne bate să ne spargă pieptul... Trăi¬sem astfel de lovituri; palma grea, ţărănească, înjurătura, cuvân¬tul trivial, josnic, la adresa mamei mele, se abătuseră adesea asupra mea. Familia însă, cât era ea de dezbinată, mă protejase. Astfel de oameni pe care nici un gând înalt nu-i călăuzea, erau dispreţuiţi de tatăl meu. Îi cunoşteam pe toţi oamenii prin el.”

“Turmentarea marilor spirite îmi dădea o stare intensă de jubilaţiune: cu o acuitate având de partea mea începutul vieţii, nu mă speria nebunul lui Gogol, şi contrariu a ceea ce îmi spusese orbul, râdeam de Dobcinski şi Bobcinski, de Manilov şi de Sobakievici... Rămâneam pierdut ceasuri întregi cu coatele sub ceafă, în mica odaie a lui Nilă, de la mansardă, stăpânit de ad¬miraţie pentru marele Gogol, ale cărui rătăciri nu mă interesau şi nu vroiam să le cunosc şi dorind să scriu ca el, să surprind şi eu, asemeni lui, spectacolul vieţii, care poate stârni în noi acel sentiment de salvare, de eliberare, de libertate a gândului, de tri¬umf asupra a ceea ce e diform şi grotesc... Imaginaţia lui Swift îmi era străină, a lui Gogol apropiată, familiară... Desigur, n-ara înţeles decât mai târziu de ce Gulliver, în ţara piticilor, se poartă atât de blând cu acei omuleţi cât un deget, când ar fi fost atât de uşor să-i distrugă pe toţi... în loc de asta s-a lăsat dat în judeca¬tă, s-a neliniştit de intrigile de la curte ale unor vietăţi pe care, ca să poată vorbi cu ele, le lua în palmă şi le ţinea aproape de gură. Simţeam vag superioritatea lui în spirit, era un om care nu vroia să abuzeze de puterea lui, deşi ar fi putut fi scos din sărite de faptul că stingând incendiul palatului regal cu propria-i sursă organică de lichid, a fost acuzat de lezmajestate.”

“Când spiritul stă prea mult fixat asupra unei singure idei, in¬tensitatea lui slăbeşte. Aceste amintiri, acute în primele săptămâni de la venirea mea la Sinaia, au început să se estompeze fără să întrezăresc un răspuns la întrebarea ce să scriu. Am petrecut un revelion de care nu vreau să-mi amintesc, cum spune Cervantes despre un anumit sat din Mancha, şi m-am reîntors la Sinaia împins de ora mea care simţeam că sunase. Dar fără să ştiu spre ce anume aventură eram împins. Aveam să scriu sau nu?”

“Dimineţile, când o luam înapoi spre statistică, tot pe jos, ca şi întoarcerile acasă pe la ora două după masă, nu-mi alungau cu nimic euforia în care trăiam... Zece mii de lei, pe care abia aşteptam să-i văd pe toţi în mână, să mă îmbrac şi să-mi cumpăr cu ei cărţi, se aflau, desigur, la sursa acestei euforii. Dar nu era numai atât... începeam să am în jurul meu prieteni... Marele oraş, în care rătăcisem până atunci atâta vreme căutându-mi în el un rost, începea să fie şi al meu. Blocurile, marile lui bulevarde, tramvaiele, restaurantele, cinematografele şi teatrele îmi plăceau, ca altădată uliţele, gardurile, salcâmii care acopereau satul...”

5 comentarii:

  1. imi plac citatele alese de Oanaa sper sa recitesc aceasta carte

    RăspundețiȘtergere
  2. dragute citate :d Marin Preda e un autor desavarsit; nu am citit cartea aceasta, dar ii cunosc foarte bine stilul, si, sper ca voi ajunge sa citesc si cartea asta :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Gheorghiev Alexandra28 februarie 2012, 23:04

    geniale citate:x,imi place scrisul lui marin preda:x

    RăspundețiȘtergere
  4. foarte bine alese:)
    o voi citi si eu:D

    RăspundețiȘtergere
  5. La acel moment nu m-a impresionat, dar stii cum e , incepi sa te gandesti la adevaratele semnificatii si uite cum intra printre cartile romanesti preferate

    RăspundețiȘtergere

Vă mulțumim pentru că ne vizitați blogul și pentru comentariile voastre. Contează foarte mult pentru noi să vă aflăm gândurile :). Dacă ați pus o întrebare, reveniți, cu siguranță vă vom răspunde!