The magic of words... by you (59)

Adriana ne-a făcut o mare plăcere când ne-a trimis citate din al doilea volum din seria Georgina Kincaid, numit "Nopți de sucub" de Richelle Mead. O carte foarte frumoasă pe care am citit-o pe nerăsuflate. Merită din plin toate laudele.

“- … Ah, era să uit. Horatio s-a întors spre Kasper, care i-a mai dat ceva stăpânului său. Astea sunt pentru tine, a adăugat el. Ca semn al aprecierii noastre.

Mi-a întins un card cadou la Applebee* şi cupoane cu care puteam să închiriez gratis filme de la Blockbuster. Şi eu şi Jerome am rămas cu ochii căscaţi preţ de o clipă, fără grai.

- Ce tare, am spus într-un târziu.

Probabil că tipa de pe locul doi primise cadou un card de la Sizzler*. Niciodată să nu aveţi dubii , locul doi îl desemnează pe primul perdant.

Horatio şi Kasper s-au făcut nevazuţi, iar Jerome şi cu mine am rămas câteva clipe în tăcere.

- Jerome, te fac nişte costiţe? 

*Applebee- restaurant cu specialitatea pe bază de costiţe

* Sizzler – restaurant unde se servesc salate, fructe de mare şi fripturi.

[…]

Până la urmă am închiriat Gladiatorul, moment în care am descoperit că acele cupoane de la Horatio, care-mi permiteau să închiriez filme gratis, erau de mult expirate…

- Netrebnicul! “

“Partea mai consistentă consta din faptul că orice altceva care depăşea ţinutul de mână avea să facă din mine breşa prin care i se scurgea viaţa din trup. Dar, în fond, toate cuplurile au momente mai dificile, corect? “

“- E cam depăşită atitudinea asta a ta de peşte.

S-a dat înapoi, netulburat de răutatea mea, cu ochi jucăuşi.

- Dacă eu sunt peşte, atunci tu ce eşti, Georgina?

Demonul a iscat un rotocol de fum din recuzita personală şi a dispărut înainte să apuc să răspund.

Ai dracu’ demoni!”

“În final, n-am întârziat decât vreun sfert de oră la cheful prietenului meu, Peter. A deschis uşa înainte să apuc măcar să bat. I-am studiat boneta albă, umflată, şi şorţul cu inscripţia “Sărută-l pe bucătar” şi am spus:

- Scuze. Nu mi-a spus şi mie nimeni că în seara asta se filmează Iron Chef.

- Ai întârziat, m-a mustrat el, agitând prin aer o lingură de lemn. Şi ce, dacă primeşti un premiu, crezi că poţi să te laşi pe tânjeală cu manierele?

Nu  i-am băgat în seamă mustrarea şi m-am prelins înăuntru. Atât puteai să faci în prezenţa unui vampir cu tulburări obsesiv-compulsive.

În living am dat şi peste ceilalţi prieteni ai noştri, Cody și Hugh care stivuiau teancuri de bani.

- Aţi spart vreo bancă, ceva?

-Nţ, a făcut Hugh. Dat fiind că Hugh încearcă să ne ofere o cină civilizată, am decis că se impune o distracţie în aceeaşi notă.

- Spălare de bani?

-Poker.

Din bucătărie îl auzeam pe Peter mormăind ceva în barbă despre un sufleu, chestie care a mai îndulcit tabloul unei adunări de personaje dubioase bulucite în jurul unei mese de joc disimulate în umbre, care mi se înfiripase în minte. “

“-Eu cred că bridge-ul ar fi mai nimerit.

Hugh m-a privit nesigur.

-Ăsta e joc de bătrânei , drăguţă.

 Chestia asta m-a făcut să zâmbesc. “Bătrânel”era un termen relativ, dat fiind că majoritatea dintre noi aveau la activ secole.”

“-De când jucăm noi jocuri? M-am întrebat cu glas tare.

Ultima noastră tentativă fusese Monopoly cu Jerome.  E cam inutil să te iei la întrecere cu un demon, când miza e proprietatea şi controlul suprem.

- De când nu  jucăm noi jocuri?”

“ -Ştiu şi eu… Nu e chiar aşa o nebunie. Mereu auzi despre cupluri care nu mai fac sex, şi supravieţuiesc. Asta ar fi cam aceeaşi chestie.

- Nu şi în cazul fetei noastre, a spus Hugh, clătinând din cap. Ia uitaţi-vă la ea. Cine n-ar vrea să facă sex cu aşa ceva?

 M-au privit din nou cu toţii, moment  în care m-am foit stingheră.

- Hei, am protestat, simţind nevoia să lămuresc o chestiune. Ia uitaţi-vă la ea. Cine n-ar vrea să facă sex cu aşa ceva? Numai ca nu o să se întâmple. E o diferenţă.”

“- Mitch Hunter, a explicat el, cu un glas suav, de star de cinema, făcându-mi cu ochiul.

 Nu mai era nici urmă de accent.

- Ai şi vreun titlu de prost gust care să meargă la asta? Mitch Hunter, doctor în medicină, sau  Mitch Hunter, detectiv particular? Pare din acelaşi tablou.

- Nţ. Sunt consultant, desigur. E meseria greu de definit, dar bine plătită şi cu pretenţii după care se înnebuneşte toată lumea.

- Eu zic că-ţi mai lipseşte o crosă de golf într-o mână şi o spatulă de întors hamburger în cealaltă.”

“-Când spui “un vechi prieten”, te referi la ceva de genul… din era glaciară?

- Nu. Normal ca nu.

- Ah.

-Ne ştim de numai vreo patru sute de ani.

- Ah, da. De numai patru sute de ani, a spus şi pe chip i s-a răspândit un aer ironic. Relaţia cu tine este ca un permanent experiment. [..] A meditat un pic şi a continuat: Şi ce e? Vârcolac? Semizeu? “

“-Vreau clătite.

- Poftim? Acum?

- Nu, la micul dejun.

- Ah, a spus cu un căscat. Atunci trebuie să te trezeşti devreme.

- Eu? Nu fac eu clătite.

- Serios? A spus cu un glas somnoros în care se simţea o compătimire batjocoritoare. Şi atunci cine îţi face?

- Tu.

- Serios? a spus trecându-şi buzele peste lobul urechii mele, şi îi simţeam răsuflarea caldă pe piele. Crezi că o să-ţi fac clătite? Chiar aşa crezi că o să fie?

-Te pricepi aşa de bine…, am scâncit. Şi dacă faci chestia asta, am să stau pe blat în halat scurt cât timp le pregăteşti.

Ups, te pomeneşti că până la urmă clătitele chiar deveneau ceva sexual.

- Hm, ce să zic? A spus şi mi-a sărutat din nou urechea. Poate îţi fac clătite. “

“În scurt timp, am descoperit că dacă jucam Scrabble cu Seth era ca şi când aş fi jucat Monopoly cu Jerome, o bătălie pierdută din start.  [..] Studia tabla, stătea un minut să calculeze şi apoi forma un cuvânt care nu numai că valora o grămadă de puncte, dar pe deasupra mai era şi interesant. Păpuşoi. Hexagon. Împopoţonat. Bisque.

 Ultimul dovedea chiar cruzime. Între timp, eu formam cuvintele de genul ca viu, rău şi ateu. Şi aproape niciodată în poziţii care să-mi aducă multe puncte.

- Stai un pic, a spus. Asta nu e cuvânt.

Mi-am coborât ochii spre locul în care, într-un moment de disperare, pusesem zixic  pe un spaţiu unde mi se tripla valoarea cuvântului.

- Ba cum să nu fie.

-Şi ce înseamnă?

- E ceva gen… donquijotesc, dar cu mai mult…

- Rahat ?

La faza  asta am râs în hohote. Nu-l mai auzisem niciodată vorbind urât.

- Cu mai mult zel, de unde şi litera z în cuvânt.

- Îhi. Ia foloseşte-l într-o propozitie.

- Aaa… eşti un scriitor zixic.

- Nu pot să cred aşa ceva.

- Ce? Că eşti zixic?

- Că încerci să trişezi la Scrabble. S-a sprijinit de canapea clătinând din cap. Eram pregătit să accept toată povestea cu slujbaşa iadului , dar chestia asta e cam exagerată.

- Hei, asta nu se cheamă trişat. Nu e nimic sinistru aici, doar pentru că vocabularul tău limitat nu include şi cuvântul ăsta.

- Vrei să-ţi susţii afirmaţia cu ajutorul dicţionarului?

- Auzi- am spus cu un aer superior- să ştii că nu-mi place tonul tau zixitor.

- Dacă n-ai fi o femeie aşa de zixoasă, m-aş înfuria.

- Zixitatea ta mă scoate din minţi.”

“  Îhh! Am strigat deodată, cu ochii holbaţi într-un sertar.

Bastien a venit într-un suflet.

- Ce? Ce e?

Am ridicat ceea ce era probabil cea mai cuminte pereche de chiloţi de mamaie pe care îi văzusem în viaţa mea. De fapt, erau chiloţi de stră-mamaie. Erau chiar şi albi. [..]

Bastien mi-a dat cu cotul drept pedeapsă pentru vestimentaţia mea.

- Cum de te miri după ce ai auzit-o peronând despre vestimentaţia modestă?

 - Modest e una, dar, Iisuse… până unde ajung chestiile astea? Până la gât?”

“ - Nu, dar… Dar simţisem ceva din partea altcuiva, cineva care stătea cu Alec, şi atunci mi s-a aprins beculeţul. Ştiu cine e. El e, e tipul ăla.

- Normal, a spus Carter sec. Ştiam că e tipul ăla. Întotdeauna e tipul ăla. “

“- Ascultă-mă…

- Ba nu. Asculta-mă tu. Dacă am chef să te evit, lasă-mă să te evit. Nu da buzna la mine acasă, beat, încercând să mă forţezi să stau de vorbă cu tine. Pentru că aşa eşti mai dobitoc decât ai fi în alte împrejurări. Nu vreau să vorbesc cu tine. Nu prea curând. Poate niciodată.”