The magic of words... by you (44)

Addicted ne-a trimis citate din "Parfumul" de Patrick Süskind. Am auzit doar cuvinte de laudă legate atât de carte, cât și de film și cred că zvonurile sunt reale. Îți mulțumim, Addicted.

Enjoy them.

"Grenouille simți cum îi bate inima și înțelese că nu e din pricina trudei alergării, ci din emoționata sa neajutorare în fața acelei miresme. Încercă să-și amintească ceva asemănător, dar trebui să renunțe. Mirosul sugera prospețime; dar nu prospețimea lămâilor și a naramzelor, nici a mirtului sau a frunzei de scorțișoară, nici aceea de izmă creată, mesteacăn, camfor sau ace de molid, nici prospețimea ploii de mai, a vântului geros sau a apei de izvor… și avea în același timp căldură, dar ca pergamuta, chiparosul sau moscul, nu ca yasminul și narcisa, nici ca lemnul de trandafir sau stânjenelul”

“Se apropie pe tăcute de fată, din ce in ce mai mult, pătrunse sub tindă și rămase la un pas în spatele ei, în picioare. Ea nu-l auzi.

Avea păr roșcat și purta o rochie cenușie, fără mâneci. Brațele îi erau foarte albe și mâinile îngălbenite de sucul desfăcutelor corcodușe. Grenouille sta acum aplecat asupra ei și îi sorbea mireasma întru totul neamestecată, așa cum urca de la ceafă, din plete, din tăietura rochiei, lăsând-o să se reverse în el ca o blândă adiere. Nu se simțise niciodată mai bine."

"Trase jaluzele și fu inundat din cap și până în picioare de amurgul care-l învăpăie înainte de stingere ca pe o făclie. Zări dincolo de Luvru tivul roșu-întunecat al soarelui și mai delicata flacără de pe acoperișurile de ardezie ale orașului. Dedesubt, râul strălucea ca aurul și vasele dispăruseră. Începuse pesemne și vântul, căci rafalele cădeau ca solzii peste apă și sclipeau ici-colo, tot mai aproape, de parcă o uriașa mână aruncă în apă milioane de ludovici, iar pentru o clipă direcția râului păru să se fi schimbat: un sclipitor flux de aur curat curgea spre Baldini."

"Dar lăuntric- cât era de lung, și moțăia pe proaspăt scuturatele saltele ale sufletului, lăsând să-i joace-n jurul nărilor miresme alese: o aromat-picantă adiere, ca de pe câmpuri de primăvară; un vânt de mai, călduț, cel care bate printre primele frunze de fag; o briză a mării, aspră ca migdalele sărate."

"Inima sa era un castel purpuriu. Așezat într-o pustie stâncoasă, ascuns în spatele dunelor, înconjurat de o oază de mlaștină, dincolo de șapte ziduri de piatră. Nu se putea ajunge acolo decât în zbor.

Avea o mie de cămări, o mie de pivnițe și o mie de saloane alese, printre care unul cu o simplă canapea purpurie, pe care, întinzându-se, Grenouille nu mai era Cel Mare, ci doar cu totul particularul Grenouille, sau mai simplu, dragul de Jean-Baptiste care obișnuia să se odihnească astfel după corvezile zilei.

Însă în cămările castelului se aflau, din podele până-n tavan, rafturi cu toate mirosurile pe care le adunase în timpul vieții sale Grenouille: mai multe milioane. Iar în pivnițele castelului odihneau butoaie cu cele mai bune parfumuri pe care le întâlnise."

"Alergă până la locul știut pe lângă zidul grădinii. Cu toate că fata nu se afla acolo, pesemne, ci în casă, într-o odaie dindărătul ferestrelor închise, mireasma ei pogoră ca o briză constantă. Grenouille încremeni. Nu era beat, fermecat ca prima oară. Era fericit ca îndrăgostitul care își ascultă sau cercetează iubita din depărtare, știind că peste un an și-o va aduce acasă. Într-adevăr, Grenouille, căpușa solitară, monstrul, neomul Grenouille, cel care nu simțise nicicând iubirea și nici n-o putea inspira cuiva, stă în acea zi de martie lângă zidul cetății Grasse, iubind și lăsându-se bucurat profund de iubirea sa."

"Toți socoteau că nu putea fi imaginată o ființă mai frumoasă, atrăgătoare și desăvârșită decât omul în haină albastră; călugărițelor le apăru că însăși Salvatorul, adepților lui Satan ca strălucitorul Domn al beznei, iluminiștilor ca ființă supremă, tinerelor fete ca Prințul din poveste, bărbaților ca imaginea lor ideala. Se simțeau cu toții prinși de parcă le-ar fi simțit tuturor punctul nevralgic, de parca i-ar fi nimerit chiar în miezul lor erotic. Zece mii de mâini părea să fi avut bărbatul acela, atingând cu acele mâini nevăzute pe toți cei zece mii de oameni exact acolo unde fiecare, bărbat sau femeie, își doreau acum, după cele mai tainice închipuiri ale sale."