joi, decembrie 22, 2011

The magic of words (33)

Cum am promis, iată citatele din "Legăminte" de Ally Condie.

”Trebuie să plec în curând, ca să prind stingerea, dar nu vreau ca bunicul să aibă impresia că stau să număr minutele. Să cronometrez când se va termina vizita. Când i se va termina viața. Deși, dacă stai bine să te gândești,  îmi cronometrez propria viață. Fiecare minut petrecut alături de cineva îi oferă o parte din viața ta și îi răpește o parte dintr-a lui. ”


”În ciuda a ceea ce mă apasă, atingerea directă a mâinii lui e ceva nou și bine-venit. Mă miră că Xander se poartă cu atâta naturalețe. Și, plimbându-ne, recunosc sentimentele care se citesc pe chipurile unora dintre fetele care ne privesc, E pură gelozie. Mă relaxez puțin, căci le înțeleg. Nici una dintre noi nu s-a gândit că l-ar putea avea pe Xander cel blond, charismatic și deștept. Fuseserăm sigure că va fi Perechea unei fete dintr-un alt oraș, dintr-o altă provincie.
Dar nu s-a întâmplat a
ș
a. E Perechea mea.”

”Primul vers îmi întrerupe șirul gândurilor și-mi umple ochii de lacrimi. Nu știu de ce, dar acest vers îmi spune mai multe decât orice altceva:
Să nu te pierzi în vraja-acestei nopți ușor.”

”Vocea lui e blândă, dar, ca întodeauna, e mai profundă și răsunătoare. Are un timbru diferit de-al majorității. E ceva la care nu te mai gândești, până o auzi din nou și-ți amintești: ”O, da. Vocea lui e ca o muzică.”

”Cuvintele se aud încet aici, sub copaci, dar în mintea mea cântă cu putere, mai tare decât toate cele O sută de cântece intonate simultan. Iar ochii îi sunt umbriți, căci se gândește la mine. Vreau să-i ating pielea de sub ochi, singurul loc în care a dat vreodată dovadă de vulnerabilitate, să-l fac să se simtă mai bine. Apoi, mi-aș putea trece degetele peste pomeții lui, peste buze, peste locul in care linia maxilarului se prelungește cu gâtul, peste gâtul care se continuă cu umerii.”

”Dedesubt scrie: Când plouă, îmi aduc aminte.
Îmi ridic privirea și mă uit pe fereastră, la soarele care apune pe cerul senin. Nici urmă de nor, dar îmi promit că, atunci când va ploua, îmi voi aminti și eu. De această hârtie, de aceste desene și cuvinte. De această parte din el. ”

”Voiam să știu mai multe despre Perechea mea greșită. Dar acum mi se pare că, astfel, aflu mai multe despre mine. Nu mă așteptam să-i iubesc cuvintele. Nu mă așteptam să mă regăsesc în ele.
A te îndrăgosti de povestea cuiva e oare același lucru cu a te îndrăgosti de persoana în cauză?”

 ” – Ce culoare au ochii tăi? (...)
- Albaștri, zice el, părând surprins. Mereu au fost albaștri.
- Nu și pentru mine.
- Cum ți se par? întreabă el, nedumerit și amuzat totodată.(...)
- Au multe culori. La început am crezut că sunt căprui. O dată, mi s-a părut că sunt verzi, iar altă dată, cenușii. Dar cel mai adesea sunt albaștrii.
- Și ce vezi în ei acum? mă descoase el, făcând ochii mari.
Se apropie și mă lasă să mă uit cât de mult și de adânc vreau. Și sunt atâtea de văzut. Sunt albaștri, negri, și mai au multe alte culori. Iar eu știu ce-au văzut, și ce sper să vadă acum. Pe mine. Pe Cassia. Așa cum sunt eu pe dinăuntru și pe dinafară.
- Ei bine? face Ky.
- Totul, îi zic. Pentru mine sunt totul.”

”Închid ochii, iar buzele lui îmi ating obrazul. Mă gândesc la semințele de bumbac atingându-mă în ziua aceea, în trenul aerian. Moi, ușoare, pline de promisiuni.”

”Timpul petrecut împreună e ca o furtună, ca un vânt puternic și ca ploaia, e ca o forță mult prea mare pentru a putea fi controlată și mult prea puternică pentru a putea scăpa de ea. Bate în jurul meu și-mi încâlcește părul, îmi udă fața, mă face să-mi dau seama că trăiesc, că trăiesc, trăiesc. ”

”- La ce te gândeai? (...)
- La îngeri, răspund.
- La îngeri ?
- Știi tu. Cei din vechile povești. La cum pot zbura în cer.
- Oare mai crede cineva în ei ? mă întreabă.
- Nu știu. Nu. Tu?
- Eu cred în tine, dezvăluie el, cu voce șoptită și aproape respectuoasă. Cred mai mult decât mi-am imaginat că o voi face vreodată.”

”Xander se apropie de mine. Ochii lui albaștri mă privesc fix, iar mâna lui atârnă lângă a mea. Închid ochii ca să nu mai văd durerea din privirea lui și să mă abțin să-mi răsucesc palma, împletindu-mi degetele cu ale lui, să mă aplec înainte și să ne sărutăm. Deschid ochii și mă uit iar la Xander.
- Am apărut și eu pe ecran, Cassia, spune el încet. Dar pe el ai ales să-l vezi.”

”Mărturisirea adevărului e ca un echilibru fragil: cât de mult să zici, cât să ascunzi, care adevăruri vor durea, dar nu vor distruge, și care vor provoca răni prea mari pentru a se vindeca vreodată.”

”Odată ce-ți dorești ceva, totul se schimbă. Acum vreau totul. Mai mult, și mai mult, și mai mult. Vreau să-mi aleg locul de muncă. Să mă căsătoresc cu cine doresc. Să mănânc plăcintă la micul dejun și să alerg pe o stradă adevărată, nu pe bandă. Să fug când vreau și să încetinesc când vreau. Să hotărăsc ce poezii am chef să citesc și ce cuvinte tânjesc să scriu. Vreau atât de multe lucruri. Atâtea, încât sunt ca o apă, un râu de dorințe în forma unei fete pe nume Cassia.”



Aştept comentarii! Veţi mai găsi câteva citate care aici nu apar în notiţele pe care urmează să le fac pe pagina de Facebook.

8 comentarii:

  1. cu siguranta ii dau o sansa carti in ciuda coperti...citatele imi plac foarte mult:X..

    RăspundețiȘtergere
  2. wow.asta se duce pe lista mea de dorinte:d.foarte frumoase citatele.

    RăspundețiȘtergere
  3. Mmmmmm ce frumos! Cartea asta ma atrage, o voi pune pe lista.

    RăspundețiȘtergere
  4. Penultimul citate e superb ..cata dreptate.

    RăspundețiȘtergere
  5. Trebuie neaparat sa citesc cartea, citatele astea m-au cucerit.

    RăspundețiȘtergere
  6. nu am citit cartea sper sa mi-o cumpar

    RăspundețiȘtergere
  7. nu mi-am cumparat-o pentru ca se auzea k o sa apara un serial parca dupa cartea:-??

    RăspundețiȘtergere
  8. de fiecare data cand incep sa citesc alte citate, imi tot spun ca voi cumpara cartea respectiva. de acum incolo cred ca imi voi cumpara carti dupa rubrica de citate :))
    cartea asta pare asa frumoasa... <3

    RăspundețiȘtergere

Vă mulțumim pentru că ne vizitați blogul și pentru comentariile voastre. Contează foarte mult pentru noi să vă aflăm gândurile :). Dacă ați pus o întrebare, reveniți, cu siguranță vă vom răspunde!