miercuri, noiembrie 09, 2011
Simon Toyne vine în România
COMUNICAT DE PRESĂ
Simon Toyne, autorul bestsellerului internaţional Sanctus, vine în România
Scriitorul Simon Toyne va veni în România în perioada 24 - 26 noiembrie. Pe parcursul vizitei sale, autorul va participa la întâlniri cu cititorii şi presa, în cadrul unui program organizat de editura ALLFA, parte a Grupului Editorial ALL.
Joi, 24 noiembrie, ora 18.00: Lansarea romanului Sanctus
Locaţie: Magazinul Cocor, etaj 3, zona Atrium
Participă: scriitorul Simon Toyne, Andrei Gheorghe – ambasador de brand Editura ALL şi Mario Demezzo – vicepreşedinte Grupul Editorial ALL
Sambata, 26 noiembrie, 11.00 – 15.00: Sesiune de autografe
Locaţie: Standul Editurii ALL, Târgul de carte Gaudeamus (Complexul Romexpo)
Parteneri:
Despre autor:
Simon Toyne s-a născut în 1969 la Cleethorpes, în Marea Britanie. A studiat literatură engleză şi teatru la Goldsmiths College din Londra, iar timp de douăzeci de ani a lucrat în televiziune, ca scenarist, regizor şi producător.
A produs documentarul „100 Greatest Films“, difuzat pe Channel 4, şi i-a intervievat, printre alţii, pe Omar Sharif, Michael Caine, Peter Fonda şi Steven Spielberg. Programele de televiziune la care a lucrat au primit numeroase premii – de la BAFTA, la „Best Makeover Show“, acordat de Good Homes.
Sanctus este primul lui roman, parte a unei trilogii.
Despre carte:
„Sanctus e un tobogan, odată ce ai apucat să guşti, nu te mai opreşti. Alergi năuc între preoţi misterioşi şi brazilieni exotici, scapi din mâinile mercenarilor şi pici în mijlocul unei conspiraţii milenare, o conjuraţie care ascunde o taină, o taină care găzduieşte răspunsul la cea mai importantă întrebare de la apariţia omenirii până azi. Sanctus, de Simon Toyne, prima carte, premiera lui Toyne, ar putea anunţa apariţia unui nou nume strălucitor în galaxia autorilor de romane poliţiste scrise într-un ritm alert. Astăzi, cel ce domină acest univers al conspiraţiilor asezonate cu pistoale, avioane de luptă şi peisaje sălbatice e autorul de mega-succes Dan Brown, cu al său Cod al lui Da Vinci. Ei bine, mă tem că singurătatea lui Dan Brown a luat sfârşit. Păzea, Dane, că vine Simon, şi vine bine, vine tare!”
Andrei Gheorghe, ambasador de brand Editura ALL
Tags: Editura ALL Noutăţi editoriale
Acest articol a fost scris de: Alexandra Rus/Alexya
Citesc deoarece îmi este ca un instinct. Ca o parte din mine, un fel de foame pe care o pot stăpâni doar citind, citind mult, fără a avea vreun scop anume. Citesc pentru mine, pentru că nu am nevoie de un motiv special pentru a citi. O fac pentru că asta sunt eu; asta este o parte din mine, iar eu am nevoie de ea mai mult ca oricând. Ca un fel de protecţie împotriva propriului meu eşec. Cărţile scot la iveală cea mai bună versiune a fiinţei mele.
imi place descrierea cartii, as fi curioasa sa vad cum e. poate o sa o citesc
RăspundețiȘtergereWAW ! Trebuie sa recunosc : Cartea pare interesanta , chiar daca nu dezvaluie foarte multe !
RăspundețiȘtergereEXtrem de super! Păcat că nu sunt din București. |.|
RăspundețiȘtergereNu sunt din Bucuresti, asa ca...:(asta e! In timpul scolii stam asteptam sa pice J.K. Rowling in halat de baie in centru:))
RăspundețiȘtergereSuper tare, as putea trage o fuga pana la Bucuresti:)) Ar fii pacat sa nu merg:D
RăspundețiȘtergeretot....se petrece in bucuresti..:(
RăspundețiȘtergereInteresant. Cu siguranta voi merge si eu. Iar cartea de-abia astept s-o citesc.
RăspundețiȘtergere