sâmbătă, noiembrie 12, 2011

Doza de continuări :-)

M-a întrebat Miriam aseară când mai postez la ficul meu, pentru că sunt persoane care așteaptă continuarea. Mărturisesc că m-a bucurat din tot sufletul, și nu mă așteptam ca cineva să mai citească. Eu povestea o am în minte, știu ce urmează, dar nu credeam că mai sunt persoane care doresc să o afle pe toată. Îmi cer iertare. 
Am scris cam 3 sfeturi de capitol mai demult, dar nu am avut timp deloc în ultima vreme ca să îl termin. Dar acum mă simt impulsionată! Promit că atunci când termin cu examenele parțiale o să postez. Și vă mulțumesc celor care mai credeți în mine.
Până atunci vă las cu continuările celor mult mai conștincioși decât mine :-).


Capitolul 14 din ”Equinox” scris de Erin AICI

Capitolul 22 din ”Jurnalul unei adolescente” scris de Emma AICI

Capitolul 19 din ”Love without barriers” scris de Peach29 AICI

Capitolele 9 - 11 din ”O viață dificilă” scris de Stephany AICI , AICI și AICI

Capitolul 13 din „Inconjurata de diamante, traind printre monstrii” scris de Allexandra AICI

Capitolul 5 din ”A través de la imaginación” scris de Lavideea AICI

Capitolul 6 din ”The Journey To War” scris de Twilightpurple AICI 

Capitolul 9 din ”Dias de ira” scris de Twilightpurple AICI 

Capitolul 11 din ”Ascunsi in intuneric” scris de Twilightpurple AICI

12 comentarii:

  1. Sa stii ca te sustin, chiar daca n-am lasat comentarii, imi place mult fic-ul tau, abia astept continuarea. =)
    Si, felicitari scriitoarelor care isi iau o mica bucatica din timpul lor ca sa ne incante cu noi capitole!

    RăspundețiȘtergere
  2. jurnalul unei adolescnte..imi place si ma bucur ca m-ati anuntat..:):D

    RăspundețiȘtergere
  3. Hei ! Intotdeauna eu sunt inaintea voastra :D
    Tocmai am citit aseara continuarile ficurilor pe care le urmaresc :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Hei Krisz !
    Nu ai primit aseara one-shotul meu despre zombi ?
    Ca eu ti l-am trimis :(((

    RăspundețiȘtergere
  5. Stephany, one-shot-urile le postam la creatii noi:), adica eu le postez:P. Krisz mi le-a trimis si mai tarziu voi posta si eu:).

    RăspundețiȘtergere
  6. Ok ! Ms muuuuuult de tot :)
    Pwpici !!!

    RăspundețiȘtergere
  7. Eu ti-am trimis comentariu, si mereu intru sa vad daca ai mai postat. Abia astept :*

    RăspundețiȘtergere
  8. Krisz, abia asteptam sa postezi din nou:X Abia astept sa citesc continuarile!

    RăspundețiȘtergere
  9. Continuari...harnice mai sunt fetele! Eu postez ataaaat de rar..rfelicitari celor care isi fac timp sa posteze cu regularitate.

    RăspundețiȘtergere
  10. deci...Krisz fanii tai te asteapta :) stiu ca sunt mai multi ..dar nu se arata..
    P.S abia acum am vazut ce ai scris:)
    P.S 2....mergi la BD in prima zi nu?

    RăspundețiȘtergere
  11. P.S 3...eu cred in tine super mult! si stiu ca urmatorul capitol o sa fie super:*

    RăspundețiȘtergere
  12. Nu o sa merg in prima zi, sunt ocupata cu examenele partiale si am de invatat :( saptamana viitoare sper sa ajung si eu.

    RăspundețiȘtergere

Vă mulțumim pentru că ne vizitați blogul și pentru comentariile voastre. Contează foarte mult pentru noi să vă aflăm gândurile :). Dacă ați pus o întrebare, reveniți, cu siguranță vă vom răspunde!