joi, noiembrie 03, 2011
Concurs Leda (3)
Pentru a vă mulţumi pe toţi, şi a acorda o şansă şi celor mai puţin nororcoşi
la tragerile la sorţi, dar care sunt pasionaţi de această serie şi de serial,
vă vom oferi acum ocazia de a vă pune imaginaţia la treabă, şi de a câştiga o
carte minunată! Este vorba de:
Cu ajutorul lui Damon, Elena l-a salvat pe vampirul ei
iubit, Stefan, din adâncurile Dimensiunii Întunecate. Dar nici unul dintre
fraţi nu a scăpat neatins.
Stefan este slăbit de lunga lui detenţie şi are nevoie
de mai mult sânge decât îi poate da Elena. Iar Damon, transformat printr-o
magie ciudată în om, va face orice ca să redevină vampir – chiar şi să se
întoarcă din nou în iad.
Dar ce se va întâmpla când o va lua din greşeală cu el pe Bonnie, iar Elena
şi Stefan vor porni pe urmele lor? Şi ce vor face ceilalţi când vor descoperi
că sursa întregului rău e mai întunecată – şi mai aproape – decât şi-ar fi
putut ei imagina?
Ce trebuie să faceţi pentru a câştiga?
Să lăsaţi un comentariu de minim 5 rânduri, maxim.. cât vreţi voi (dar fiţi rezonabili, totuşi), în care să ne spuneţi “Cum v-aţi imagina voi
prima întâlnire cu Damon / Ştefan ? Ce “arme” aţi folosi pentru a-l cuceri?
“ (trebuie
vă alegeţi doar unul dintre cei doi, preferatul vostru).
Puteţi să faceţi sub formă de povestire, puteţi avea dialog, sau doar să
descrieţi, e alegerea voastră.
Va câştiga cel mai interesant şi inventiv răspuns! Răspunsul poate să fie
amuzant, romantic, sau cum vreţi voi. Important e să ne surprindeţi, să ne
impresionaţi! Dacă nu vom reuşi să alegem noi şi ne vor plăcea mai multe răspunsuri, o să apelăm la ajutorul vostru.
Comentariile vor fi aprobate după data când se termină perioada de
înscriere, pentru a nu avea tendinţa de a vedea mai întâi de au scris colegii
voştrii şi a fi cât mai originali.
Perioada de înscriere: 3 - 17 noiembrie 2011
Aşteptăm să ne arătaţi cât de mult iubiţi această serie şi personajele ei,
şi să vă înscrieţi în număr cât mai mare. Mulţumim Editurii Leda, sponsorul nostru,
pentru oferirea cărţii!
Tags: Concurs fft Editura Leda
Acest articol a fost scris de: Cristina Scutaru (Krisz)
Sunt absolventă a Facultăţii de Economie, actualmente studentă la Facultatea de Litere din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, blogger literar, dar, mai presus de toate acestea, dependentă de cărţi. Sunt o cititoare împătimită, a cărei viaţă se învârte în jurul lumilor ficţionale. Jonglez între clasicii literaturii engleze şi române din bibliografia obligatorie, şi scriitorii contemporani pe care îi strecor de fiecare dată când am ocazia pe lista mea de lecturi. Îmi fac cunoscute impresiile şi trăirile despre cărţi pe acest blog, pe care scriu cu drag de 6 ani, un loc care m-a ajutat de-a lungul timpului să cunosc şi alţi oameni vrăjiţi de magia cărţilor, ca şi mine.
Cum v-aţi imagina voi prima întâlnire cu Damon ? Ce “arme” aţi folosi pentru a-l cuceri? “ Atunci cand ai o prima intalnire cu o persoana pe care vrei sa o impresionezi, trebuie sa ai grija la toate aspectele, de la felul cum te imbraci, machiezi, vorbesti, pana la ce mancare te decizi sa comanzi. Imi place natura foarte mult,asadar imi doresc ca intalnirea sa fie undeva in natura, langa o apa curgatoare, cadru feeric (si romantic ). Nu mi-ar place sa fie pe vreo terasa sau la cofetarie ca e prea multa aglomeratie
RăspundețiȘtergereIn rest...totul sa curga de la sine. Nu cred ca voi avea emotii prea mari (doar suntem maturi ) si sper ca nici el nu va fi atat de emotionat incat sa-si uite cuvintele acasa.Eu ma bucur atunci cand traiesc momente imprevizibile, cand totul e intamplator, cand tipul e simpatic,picant, cu simtul umorului , realist...Incerc sa fiu cat mai naturala,sa nu ma dau altceva decat sunt si am incredere in mine..Cam atat:)
Si iata-ma, gandindu-ma ce cal as putea sa aleg pentru a-l invinge pe Damon la o cursa de viteza. In cele din urma am ales un mustang tana, alb pur sange. De la grajduri am pornit direct spre padure, unde toate vrabiutele ciripeau printr ramurele, aducand un aer parca de basm. Damon statea drept, pe calul lui negru ca abanosul privindu-ma cu un aer superior findca eu am fost cea care a ales acesta activitate, dar avea si un zambet irezistibil ca de obicei.
RăspundețiȘtergere- Gata, l-am intrebat cu zambet jucaus dar totusi provocator.
- Intotdeauna sunt gata! Auzind raspunsul am numarat pana la 3 si am inceput o cursa nebuna prin padure.
Aveam un mic avantaj, avand in vedere ca am pornit la 2 si nu la 3 cum ar fi trebuit. Acum imi dadeam seama ca am ales bine acest mustang alb, pentru ca fugea atat de repede incat parca copitele lui nici nu atingeau pamantul, cand se impiedica si ma arunca din sa. Pentru o clipa am plutit printre crengile copacilor si cand sa cad pe pamantul dur, ceva ma prinse din spate. Era el, iar acum eu ma aflam in bratele lui, ferita parca de orice pericol, iar timpul se oprise pentru un minut cand il privisem in ochi. I-am atins gingas chipul parca portelanat si desi mi-era greu sa nu ii mai privesc minunatii ochi l-am sarutat pe buze cu o apasare usoara si i-am zis un multumesc dulce si bland, care se pierduse printre ciripitul vesel al pasarelelor.
Ok am scris in Word acest cometariu si am intrecut limita cu 3 randuri, imi cer scuze dar nu m-am putut opri din scris ca sa spun asa.
Afara ploua, iar toamna e pe sfarsite. Sunt in ora de engleza si imi amintesc o replica de-a lui Damon "...iarna este un anotimp neindurator". Melancolica, privesc pe fereastra si nimeni nu ma observa. O cioara se asaza pe pervaz si ma priveste cu ochi patrunzatori. Ridic, mirata, capul, dar nimeni nu mai mai vede pasarea. Dupa o vreme, aceasta isi ia zborul si se suna de iesire. Langa usa din hol, vad o silueta intunecata care e apropie incet, elegant, de mine, imi ia mana, o saruta si imi zice cu un zambet sexy:
RăspundețiȘtergere-Damon.
-S-stefania...
-...printesa mea a intunericului. Vino.
Un intuneric de nepatruns ne cuprinde si imi pare ca ne miscam. Dar nu e asa. Ochii lui cei negri ca doua tunele intunecate privesc in ai mei, verzi ca padurea primavara, pana cand timpul de inghite si iutam de tot.
voi va tineti de concursuri, nu gluma!!! :*:*:*:*:*:*:* imi place ideea voastra :X
RăspundețiȘtergereNici nu stiam cum era el; daca epic de bun sau delicios de rau.Acum il privesc cu teama cum incearca sa se stapaneasca,sa nu imi sfasie pielea cu coltii lui ascutiti.Desigur,dinafara totul ar arata ca un suav sarut pe gat. Privind ochii aceia nu ma puteam gandi decat la o cobra gata de atac.Buzele lui erau intr-o curba aspra.Maxilarul ii era incordat,la fel si al meu.Stiam ca era bun,era dulce si protector cand isi amintea de latura lui umana,deaceea mi-am ascuns frica undeva,adanc in mine si m-am apropiat de el cu pasi mici,dar hotarati.
RăspundețiȘtergere- Damon,sunt eu,i-am spus pe un ton usor,care abea ar fi putut fi auzit de o ureche umana.
Privirea lui era furioasa,iar ochii erau de un rosu aprins.Cearcanele negre isi faceau aparitia pe chipu-i chiar si asa,tulburator de frumos.Atat de frumos incat uneori ma durea sa il privesc.
Acum eram langa el.Sfioasa am ridicat mana,lasand-o suspendata in aer pentru cateva secunde fiind nesigura de ce urma sa fac,dar stiam ca asta era ultima mea sansa. I-am trasat cu degetul o linie pana dupa barbie ridicandu-i fata spre a mea ca sa pot vedea ce este in spatele privirii care parea a fi al unui monstru.
Ma prinse in bratele lui de fier. Ii simteam muschii contractandu-se, ca ai unei feline uriase.Ochii lui ardeau de furie.Spaima ma invada si am inchis strans ochii sperand sa fie doar un vis urat.Dupa cateva secunde apasatoare il simteam cum se relaxeaza.Atunci am ridicat privirea spre ochii lui,negrul inchis imi inspira acum o incredere strasnica,de care nu trebuia sa ma tem. Expresia lui nu parea a fi una furioasa,sau periculoasa,il simteam mai degraba aparator.
O sa ma bag si eu, dar momentan nu am inspiratie.:))
RăspundețiȘtergereMie imi place la nebunie de Damon...avand in vedere ca lui Damon ii place sa controleze femeia din fata lui, presupun ca ma voi imbraca intr-o rochie neagra, scurta si cat mai sexy, cu putine accesorii si pantofi cu toc foarte inalt, iar apoi ma voi lasa purtata de instinct sau de cerintele lui;))..mi-ar placea cartea aceasta:D
RăspundețiȘtergereTrebuie sa recunosc ca cel mai mult imi placea Stefan. Era atat de linistit si de uman in comparatie cu fratele lui. Totusi in ultimul timp Damon m-a impresionat foarte mult cu sensibilitatea lui.
RăspundețiȘtergereIn concluzie as merge la o intalnire cu Damon.
Pentru a-l cuceri as fi foarte eleganta, foarte naturala, sincera, as glumi, dar as fi si foarte hotarata si l-as lasa sa lupte mult pentru mine.Cu siguranta as purta verbena fiindca stiu cat de diabolic e Damon (asta pana ajunge sa tina la cineva) pentru a nu-mi bea sangele.
Yeyy! Alt concurs! Abia astept!
RăspundețiȘtergerecred ca daca m-as intalni CU Damon...as lesina de fericire!:)) :X
RăspundețiȘtergereIntalnirea mea cu Stefan,ar fi intr-o seara cand e luna plina,cu multe lumanari si floricele si ca sa-l seduc mias folosi intuitia feminina.De acea intuitie feminina are nevoie femeia pentru a da pe spate orice barbat.
RăspundețiȘtergereDaca ar fi sa ma intalnesc cu Damon, nu as folosi nicio arma pentru a-l cuceri, as incerca sa fiu eu insumi, poate doar m-as stradui sa fiu mai senina decat de obicei, caci daca as proceda altfel si as incerca sa-l atrag prin alte metode, el fiind un vampir cu simturi foarte dezvoltate, si-ar da seama foarte usor ca sunt falsa, deci mi-as irosi sansa:D
RăspundețiȘtergereDin pacate , nu voi concura pt concursul asta . In primul rand , pt ca nu am citit toate volumele , si in al 2-lea rand pt ca nu sunt egoista . De ce sa rapesc sansa unui fan JV , daca eu oricum nu imi doresc cartea ?
RăspundețiȘtergereAsa ca , la acest concurs voi spune PAS , si le urez multa bafta celorlalti participanti !
Cum iti poate schimba viata o simpla plimbare in parc? Multi ar spune ca acea plimbare nu le-ar schimba cu nimic viata, dar eu ii contrazic cu urmatoarea poveste.
RăspundețiȘtergereEu, o simpla fata, ma plimbam linistita prin parc cu melodiile minunate ale lui Taylor Swift incantandu-ma. Deodata, cum eram neatenta, ma ciocnesc de cineva, dar nici moarta nu as recunoaste asta cu voce tare si am inceput sa strig la acel baiat de care m-am ciocnit:
-Idiotule, ai grija pe unde mergi!
-Ai grija cum vorbesti, micuto, imi spune el, iar eu ma enervez si mai rau la felul cum mi-a spus si il privesc in ochii, dar asta a fost o idee proasta deoarece pentru cateva secunde m-am pierdut in ochii lui albastri.
-Cati ani crezi ca am, geniule? il intreb eu ridicand o spranceana.
-Vreo 14, imi spune el si eu incep sa rad.
-Nop, mister ,,inteligenta”, am 18, ii spun eu in timp ce ma ridicam.
-Hahaha... ce gluma buna, micuto, o sa ai tu 18 ani numai cand vor zbura porcii, imi spune el, ciufulindu-ma.
-Wow, nu stiam ca tu stii sa zbori, ii spun eu pe un ton ironic.
-Hahaha... ce am mai ras, micuto, spune el continuand sa ma calce pe nervi.
-Stii, nu are rost sa imi pierd timpul cu un idiot. Bye, i-am spus plecand.
-Nici eu nu am timp de micute sacaitoare ca tine, imi spune el.
M-am indreptat spre un magazin ca sa imi cumpar o inghetata ca nu mai puteam de cald, in primul rand din cauza vremii de afara si in al doilea rand din cauza unui idiot, care nu si-a cerut scuze. Dupa ce mi-am luat inghetata m-am indreptat spre fantana arteziana din mijlocul parcului, dar dintr-o data ma ciocnesc din nou de cineva, si ghiciti cine era, da aveti dreptate, era chiar mister ,,inteligenta”, iar inghetata a ajuns aproape toata pe tricoul meu favorit.
RăspundețiȘtergere-Esti un idiot, ii spun eu.
-Si tu ce crezi ca esti, micuto? ma intreaba el ridicand o spranceana.
-Ce ai zis, creier de gaina? l-am intrebat eu furioasa.
-Ce ai auzit, gandac, imi spune el incepand sa rada. M-am enervate asa de tare incat i-am pus in cap inghetata care mi-a mai ramas si atunci a fost randul meu sa rad de fata lui.
-HEY, mi-ai stricat parul si am stat de dimineata doua ore in fata oglinzii sa mi-l aranjez asa, spune el foarte furios.
-Hihihi... acum suntem chit mister ,,inteligenta”, ii spun eu inca razand de fata lui, ceea ce m-a uimit a fost ca dupa cateva minute a inceput sa rada si el.
-Trebuie sa recunosc, spune el si eu il privesc curioasa: esti foarte amuzanta, nu credeam ca o micuta sacaitoare asa ca tine poate fii asa.
-AM 18 ANI, tip eu furioasa la el.
-Da, da, da cum spui tu. Apropo, numele meu e Damon, iar al tau e... spune el asteptand raspunsul meu.
-Emilia, Demon, dar poti sa imi spui Emi sau Ems, ii raspund eu.
-Numele meu e Damon, nu Demon, spune el uitandu-se urat la mine.
-Mi-am dat seama, geniule, dar am vrut sa vad cum reactionezi, ii spun eu incepand sa rad din nou de fata lui. El nu mi-a mai raspuns, dar a inceput sa ma gadile, iar eu incercam sa ma indepartez de el, pana cand ma impiedic de ceva si cad, iar el ma prinde de mijloc si in acel moment ma pierd din nou in ochii aia albastri superbi si misteriosi.
-Ai niste ochii foarte frumosi, imi spune el.
RăspundețiȘtergere-Mersi. Si tu ii ai frumosi, ii spun eu si dupa nu mai stiam ce sa spun, dar ideea e ca ma simteam foarte bine in bratele lui.
Duap cateva minute, cred, el si-a apropiat fata de a mea si dupa doar cateva secunde, buzele lui erau peste ale mele. Eu in momentul acela nu mai stiam ce sa fac, dar pana la urma am raspuns sarutului. Nu gaseam cuvinte sa descriu acel sarut, dar incerc sa il rezum la cuvantul minunat, dar era prea putin zis.
El a rupt sarutul si a zis:
-Si saruti foarte bine pentru o pustoica.
-De cate ori vrei sa iti repet ca am 18 ani, il intreb eu suparata.
-Imi place sa te vad nervoasa, de asta iti spun eu asa, imi zice el, iar eu il privesc urat si ii spun:
-Sa nu intraznesti sa imi mai spui micuto sau pustoaico ca de nu...
-Ca de nu, ce, micuto? ma intreaba el chicotind.
-Esti mort si sa nu uitam ca imi datorezi un tricou si o inghetata, ii spune eu.
-S-o crezi tu, spune el scotand limba la mine ca un copil de doi ani.
-Tu ai doi ani? il intreb eu chicotind.
-Nu, asa ca taci, spune el.
-Sa nu il crezi, el are mai putin, spun doua voci din spatele lui.
-Hahaha... am scapat de glumele micutei si acum apareti voi cu glumele voastre si mai proaste, spune el.
-Hey, spun eu si cei doi.
-E adevarat, spune el. Ems ei sunt Stefan, fratele meu enervant, si Elena, iubita lui nesuferita.
-Damon, mai bine taci sau vrei sa afle si ea secretul tau? spun cei doi incepand sa rada.
-Nu indrazniti, spune el nervos.
-O ba da. Si o sa iti demonstrez. Ems sa stii ca ,,minunatul” Damon are intreaga colectie ,,My little Pony”, spune Elena razand alaturi de Stefan, iar eu cateva secunde nu cred ce a spus, dar cand i-am vazut fata lui Damon, mi-am dat seama ca era adevarat si am inceput sa rad alaturi de cei doi.
-Nu… pot… sa… cred. Soru-mea are 11 ani si nu se mai joaca cu papusile si tu la 19 ani colectionezi papusi, spun eu si incep sa rad si mai tare. El ma trage la el in brate si ma saruta ca sa nu mai rad, s-o creada el ca renunt asa usor, il las doar sa creada ca a castigat si cand nu se asteapta sa vada el ce ii fac.
Restul zilei l-am petrecut cu cei trei, razand si glumind, iar eu ii mai aminteam lui Damon de accident si ca imi e datoriar el se enerva.
A fost o zi pe care nu o voi uita vreodata, iar dragostea se intalneste in locurile in care nu te astepti sau ca acea persoana nu va fi asa cum o visezi, ea apare in locul si momentul neasteptat, chiar si in timpul unei plimbarii pe care o crezi banala.
Usa de lemn a casei parasite se dechise singura trantindu-se violent de peretele subred . Am pus sfioasa piciorul pe prima treapta a scarilor in spirala , mana stanga atinse usor balaustrada ce parea mai degraba sprijinita de mana nu mana de ea, iar pumnul drept se inclesta dandu-mi un impuls de curaj, in momentul in care un fior rece ma strabatu .Casa scartaia din toate incheieturile,iar cele mai stranii umbre misunau pe pereti.
RăspundețiȘtergereScarile mi-au sustunut greutatea pana cand una dintre trepte s-a rupt, iar golul de dedesupt imi inghiti in prima faza gamba, iar apoi intregul corp. In cadere gandurile imi spuneau ca asta a fost si am sa mor,iar sentimentele mele se invalmaseau in cap in ultimele mele secunde de viata.Insa, la un moment dat, ceva ma suspenda in aer tinandu-ma de mijloc. Abia atunci mi-am deschis ochii starns inchisi de frica ,iar in fata mea era cred ca cea mai frumoasa fata omeneasca chiar daca, ochii de un verde intens si senzatia pe care mi-o dadeau in timp ce ma priveau, ma facea sa simt ceva supranatural. Nu stiu de ce, dar mi se parea ca acel chip era mai presus de orice descriere ,desi era doar bine cunoscutul coleg de banca Stefan.
M-am scuzat din reflex si am fugit catre usa .Cu o viteza uluitoare, Stefan se repezi si ma lipi cu spatele de perete, el punanndu-se deasupra mea acoperindu-ma . Privirile noastre s-au incrucisat, iar apoi chipul sau angelic era din ce in ce mai aproape si mai aproape pana cand buzele noastre s-au unit intr-un sarut ce ma facea sa simt sa zbor, dar in acelasi timp ma epuiza . Si acum uite-ma dimineata, stand la mine in pat, gandindu-ma la momentul in care mi s-a rupt filmul asta noapte.
Damon ar putea fi cucerit doar prin indiferenta, dar cum sa-i fii indiferent mirificului Damon Salvatore?
RăspundețiȘtergereProbabil “l-as cuceri” doar daca n-as stii ca e el, ca altfel nu as putea sa-mi iau privirea din ochii lui salbatici si pasionali. Daca n-as stii ca e el m-as purta normal, poate aproape indiferenta…si totusi, nu poti sa nu-ti imaginezi o intalnire cu adevaratul Damon in toata splendoarea sa, sa-l vezi savurandu-si picatura cu picatura o victima, apoi sa iti faci numarul si tu, purtandu-se seducator de nebuna, ca mai apoi sa-l atragi intr-un joc crud al iubirii sangelui si poate, al iubirii sufletesti de care vampirasii nostrii se presupune ca nu prea au parte.
`miku
Buna Ma numesc Pana Irina -Maria , cu siguranta , cel pe care as vrea sa il intalnesc este Daemon , cum l'as face sa ma observe sau cum as incerca sa ma bag in seama cu el , foarte simplu , Facem cinste cu o Tequila , 2 - 3 Shoturi si este cel mai bun prieten :)) La un pahar de bautura au avut loc pacile mondiale :))
RăspundețiȘtergere