vineri, noiembrie 25, 2011

Biblioteca Națională a României


Zilele trecute am citit câte ceva despre inaugurarea (întârziată, evident) a mult așteptatei Biblioteci Naționale a României.Va fi cea mai modernă clădire de acest fel din România, cu două nivele în subsol și peste 7 etaje la suprafață, înălțimea de 40 de metri curpinzând inclusiv o Aulă spectaculoasă, de 5 nivele!
Cu toate că ar fi trebuit să fie complet gata la finalul lunii Noiembrie, Biblioteca Națională are acum parte de ultimele retușuri care, culmea, s-ar putea întinde până spre finalul anului viitor. Asta pentru că, în afară de faptul că trebuie formată o Comisie de Recepție, un proces birocratic care va dura în jur de 10 zile, conform reprezenților Ministerului Culturii, cărțile care au început deja să fie transportate și chiar așezate pe rafturi trebuie igienizate individual, clasate și înregistrate într-o bază de date electronică, conform anumitor criterii.
Ce mă bucură însă este spațiul generos pe care ni-l garantează dimensiunile impresionante ale noului sediu al Bibliotecii Naționale: “Acum există aici în jur de şapte milioane de volume. Mai sunt de adus câteva transporturi, inclusiv de la depozitele din Sibiu, până când atingem cifra de 12,5 milioane de volume“.
Nu mă pot abține să mă întreb dacă Biblioteca Națională a României va acoperi și nevoia cititorilor de Fantasy sau SF sau dacă vom regăsi pe miile de rafturi și lecturile controversate ale momentului: un Barnes, un GRR Martin sau bestellerele lui Suzanne Collins? Ei bine, am căutat (nu mi-a luat prea mult) și am fost tare surprinsă de ceea ce am aflat!
Catalogul online este deja disponibil pe site-ul oficial aici, iar folosind câmpurile de căutare în baza de date, am regăsit câteva exemplare din “Urzeala Tronurilor” de George R.R. Martin!
Sper doar că acest catalog va fi într-o continuă creștere, pentru că momentan “oferta” nu mi se pare suficient de diversă. În orice caz, apreciez mult această inițiativă a coordonatorilor proiectului!

6 comentarii:

  1. wow...si unde va fi?..(sigur in Bucuresti:()

    RăspundețiȘtergere
  2. In sfarsit! Ma bucur totusi ca se deschide inainte sa mor:))
    Desi nu pot ajunge chiar des la capitala, ma bucur pentru toti cei care vor putea...iar eu ma multumesc cu judeteana:)

    RăspundețiȘtergere
  3. Era cazul ca si noi sa avem o Biblioteca Nationala! Sper doar sa o doteze ca lume nu doar carti de pe timpul Comunismului cum di pacate gasim la Bibliotecile din Romania.

    RăspundețiȘtergere
  4. Waw ! era si timpul ! Adica , trebuia sa fie si la noi ceva maret ! :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Asta DA! Avem biblioteca:D si ia ghiciti au si carti fantasy, am cautat cateva titluri in catalog si nu am fost dezamagita:) Sper sa fie o colectie mare si frumoasa:P

    RăspundețiȘtergere
  6. Era si timpul sa avem si noi asa ceva:))

    RăspundețiȘtergere

Vă mulțumim pentru că ne vizitați blogul și pentru comentariile voastre. Contează foarte mult pentru noi să vă aflăm gândurile :). Dacă ați pus o întrebare, reveniți, cu siguranță vă vom răspunde!