miercuri, octombrie 26, 2011
Cărţile lui George Banu la Festivalul Naţional de Teatru.
COMUNICAT
DE PRESĂ
Cărţile lui
George Banu la Festivalul Naţional de Teatru
Editura Nemira
lansează două titluri semnate de George Banu în cadrul Festivalului Naţional de
Teatru, care va avea loc în perioada 28 octombrie – 06 noiembrie. Cele două
volume, apărute de curând în colecţia Yorick, sunt Reformele teatrului în secolul reînnoirii şi Livada de vişini, teatrul nostru.
Joi, 3 noiembrie, ora 15.00, George
Banu va prezenta cartea Reformele
teatrului în secolul reînnoirii, o sinteză originală a marilor revoluţii
estetice ale teatrului modern, panoramă
a gândirii teatrale ce a transformat scena europeană în cursul secolului XX. Evenimentul va avea loc la Universitatea Naţională
de Artă Teatrală şi Cinematografică (UNATC) I.L. Caragiale (str. Matei Voievod nr. 75-77).
George Banu va ţine o prelegere, în cadrul căreia vor interveni rectorul
UNATC-ului Gelu Colceag, regizorul Alexa Visarion şi universitarul Octavian
Saiu. Întâlnirea va fi moderată de Ludmila Patlanjoglu.
Vineri, 4 noiembrie, ora 16.30, va fi lansată o nouă ediţie,
revizuită, a cărţii Livada de vişini,
teatrul nostru în foaierul sălii Amfiteatru a Teatrului Naţional. Volumul
conţine fotografii realizate de Mihaela Marin, ce restituie momentele esenţiale
ale celebrei Livezi de vişini
regizate de Felix Alexa. Evenimentul va beneficia de prezenţa Mihaelei Marin, a
regizorului Felix Alexa şi a scriitorului George Banu. Această carte-album este
rezultatul unei colaborări ce permite să recitim capodopera cehoviană din
perspectiva prezentului şi să revizităm spectacolul memorabil de la Teatrul Naţional.
George Banu este
profesor emerit de studii teatrale la Sorbonne Nouvelle, Paris. Conduce revista
Alternatives théâtrales şi colecţia Le Temps du théâtre la
Editura Actes-Sud. Autor al unor volume de referinţă consacrate scenei
contemporane şi principalelor sale figuri, lucrări traduse în numeroase limbi,
dintre care menţionăm: Actorul nesupus,
Repetiţiile, Spatele omului, apărute la Editura Nemira. A primit de trei ori
Premiul pentru cea mai bună carte de teatru în Franţa; a obţinut Premiul de
excelenţă UNITER şi Premiul Prometeu 2007. Este preşedinte de onoare al
Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru şi preşedinte al Premiului
Europa pentru teatru, Doctor Honoris Causa al mai multor universităţi europene.
Înfiinţată
în 1991, Editura Nemira este una dintre primele edituri particulare din
România, care şi-a păstrat renumele în industria cărţii prin rafinament şi prin
valoarea autorilor publicaţi. Colecţiile editurii sunt bine cunoscute:
Nautilus, Suspans, Bonton, Damen Tango, Glossy Books, Babel, Biblioteca de
psihologie, Porta Magica, Nemira Junior, Totem, Biblioteca de politică,
Biblioteca de istorie etc.
Tags: Editura Nemira Noutăţi editoriale
Acest articol a fost scris de: Cristina Scutaru (Krisz)
Sunt absolventă a Facultăţii de Economie, actualmente studentă la Facultatea de Litere din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, blogger literar, dar, mai presus de toate acestea, dependentă de cărţi. Sunt o cititoare împătimită, a cărei viaţă se învârte în jurul lumilor ficţionale. Jonglez între clasicii literaturii engleze şi române din bibliografia obligatorie, şi scriitorii contemporani pe care îi strecor de fiecare dată când am ocazia pe lista mea de lecturi. Îmi fac cunoscute impresiile şi trăirile despre cărţi pe acest blog, pe care scriu cu drag de 6 ani, un loc care m-a ajutat de-a lungul timpului să cunosc şi alţi oameni vrăjiţi de magia cărţilor, ca şi mine.
0 gânduri:
Trimiteți un comentariu
Vă mulțumim pentru că ne vizitați blogul și pentru comentariile voastre. Contează foarte mult pentru noi să vă aflăm gândurile :). Dacă ați pus o întrebare, reveniți, cu siguranță vă vom răspunde!