A venit timpul să dezvăluim parteneriatul pe care l-am realizat cu blogul de cărţi de care am prins mult drag de mult timp. Blogul este "Love for Books", admine fiind Dee', Criss şi Rebe.
În ce constă acest parteneriat? În fiecare lună, fiecare dintre noi trebuie să căutam autori mai puţin cunoscuţi, dar care ne-au atras cărţile prin coperţilor lor superbe şi rezumatele cărţilor incitante. După ce am găsit acei autori, să luăm legătura cu ei pentru a-i ruga să ne răspundă la anumite întrebări care sperăm să le găsiţi interesante. Dacă scriitorii sunt dispuşi să ne răspundă, noi vom traduce pentru a vă putea delecta cu acestea fiecare dintre voi.
La sfârşitul fiecarei luni, după ce fiecare dintre bloguri şi-a îndeplinit sarcina de a găsi un autor, vom supune la vot pentru a vedea care dintre cei doi scriitori va impresionat cel mai mult.
Aşa că a venit timpul să vă dezvăluim scriitoarea pe care blogul "Walking on Letters" a găsit-o. Se numeşte Amber Argyle. Ne-am îndrăgostit atât de copertă, cât şi de rezumatul cărţii ei, şi sperăm să vă placă şi vouă.
"Witch Song" de Amber Argyle
Lumea e în schimbare. Odată, Cântecul Vrăjitoarelor controla totul, începând cu vântul până la schimbare anotimpurilor - dar asta se va termina. Toate Vrăjitoarele au dispărut, fiind răpite de o trădătoare. Toate, mai puţin Brusenna. Pe măsură ce ecoul cântecelor lor se stinge, trădătoarea creşte tot mai puternică. Acum ea vine după Brusenna. Protectorul ei i-a jurat că o va proteja, dar chiar nici el n-o poate opri pe Vrăjitoarea Întunecată. Cumva, Brusenna trebuie să aibă succes acolo unde toate celelalte vrăjitoare au eşuat. Să găsească trădătoarea. Să lupte cu ea. Să o învingă. Pentru că dacă Brusenna nu face asta, nu va mai rămâne nimic de salvat.
"Witch Song" este o carte amuzantă şi plină de aventuri. Amber Argyle şi-a construit povestea diferită de oricare altă carte cu vrăjitoare. Cu stilul simplu, dar în acelaşi timp elegant de a scrie şi o lume fantastică nouă, această carte este de-a dreptul unică.
În începutul cărţii, Brusenna abia ştia câte ceva despre moştenirea ei deoarece mama sa intenţiona să o ţină pe Senna în siguranţă şi ascunsă de Vrăjitoarea Întunecată. După ce mama ei pleacă ca să se lupte cu aceasta, Senna decide că e timpul să renunţe la frică. În timp, învaţă să aibă încredere în ceilalţi, îşi dezvoltă abilităţi de lider şi descoperă ce înseamnă să fi o vrăjitoare. În această carte, vrăjitoarele ajută mediul înconjurător, şi de asemenea cu seminţe, uleiuri şi poţiuni, toate alături de cântecul lor, folosesc natura pentru a lupta şi a se apăra. Desigur, asta se bazează pe puterea vocilor lor iar Senna exersează constant şi munceşte din greu pentru a cânta cât mai bine , mai clar şi mai tare pentru mama ei şi celelalte vrăjitoare.
Joshen, protectorul ei, este curajos, ocrotitor şi extrem de loial. El este plasat alături de ea şi în curând prietenia lor înloreşte în ceva mai profund. Pe măsură ce petrec mai mult timp împreună, devine din în ce mai evident, şi avem parte de o frumoasă poveste de iubire.
“Witch Song” este o relaxantă şi minunată poveste fantasy, cu un mix de personaje cu personalitate puternică, o dată cu construcţia unei lumi fascinante, care fac această carte un must read!
Ideile prezentării au fost preluate de AICI şi AICI.
DATE DESPRE AUTOARE
Amber Argyle a crescut cu cei trei fraţi ai ei într-o fermă din Rocky Mountains. Şi-a petrecut timpul călărind caii, hoinărind prin munţi, şi jucăndu-se in şopronul înfricoşător al familiei. Acest mediu i-a alimentat imaginaţia pentru a scrie romanul de debut. A lucrat o scurtă perioadă de timp ca bucătar, îngrijitor şi membru al consiliului într-o instituţie de boli mentale. Toate acestea i-au oferit o percepţie asupra condiţiei umane ajutând-o sa creeze nişte personaje unice. Şi-a luat licenţa în Engleză si Educaţie Psihică la Universitatea din Utah. În prezent locuieşte în Utah cu soţul şi cei trei copii.
Autoarea a fost drăguţă şi ne-a răspuns la câteva întrebări interesante:
1. Poţi să retrăieşti orice moment al vieţii tale. Perioada de timp poate fi de doar jumătate de oră, totuşi. Ce jumătate de oră din trecutul tău ţi-ai dori să experimentezi din nou?
Când fiecare din copilaşii mei erau nou născuţi. Iubeam modul cum se ghemuiau cu capetele lor mititele lângă gâtul meu şi le simţeam în respiraţie mirosul dulce de bebeluşi.
2. Ai un talent secret în afară de a scrie şi care e acesta?
Îmi pot răsuci limba ca marginile unei scoici şi atinge vârful nasului.
3. Casa ta e în flăcări! Ai destul timp să fugi înăuntru şi să apuci un singur obiect fără viaţă. Nu îţi face griji, cei dragi şi animalele de companie au ieşit în siguranţă afară. Deci care este obiectul pe care ai de gând să-l salvezi din acel infern arzător?
Mai întâi, pozele şi filmuleţele de familie. Apoi, verigheta.
4. Dacă ai putea fi oricare personaj fictiv, care ar fi acela ?
Maleficul dragon / vrăjitoarea cea rea din “Frumoasa din Pădurea Adormită”. Adică, acum pe bune! Fata are o mulţime de minioni la dispoziţie (gata cu treburile casei!) , poate zbura (gata cu blocatul în trafic), propriul ei majordom care să se ocupe de probleme şi de copiii năstruşnici , se poate transforma într-un dragon (notă personală - arde zânele) şi iubeşte trandafirii.
5. Dacă cineva ar scrie o biografie despre tine, care crezi că ar trebui să fie titlul ?
Sunt anumite lucruri pe care niciun om nu ar trebui obligat să le citească...această carte e una dintre ele ;).
6. Dacă ai fi un supererou , ce puteri supranaturale ai vrea sa ai ?
Să zbor ar fi super - gata cu traficul, răul de maşină, canioanele, asigurarea maşinii ...
7. Pleci pe o insulă pustie şi poţi lua doar o singură carte cu tine. Ce carte ai alege? ( în afară de a ta )
„Jocurile foamei”.
Îi multumim blogului "Love for Book" pentru această propunere superbă de parteneriat, îi mulţumim din suflet şi autoarei pentru bunăvoinţa de care a dat dovadă, răspunzând la întrebari şi vă mulţumim şi vouă, dragi cititori pentru că sunteţi deschisi la toate ideile noastre mai putin ortodoxe.
E absolut superb !
RăspundețiȘtergereImi place noua voastra rubrica !
Pupici!
Foarte tare ideea, super colaborare! Sper ca in timp sa aduceti cat mai multi scriitori aici.
RăspundețiȘtergereFelicitari!
`miku
Foarte tare! Sper sa aveti cat mai multe interviuri. Bafta!>:d<
RăspundețiȘtergere