The rest is still unwritten

    BibbyEllen ne-a trimis câteva selecţii din fan ficul "Mai vedem noi, Cullen" . Sunt nişte citate superbe, care sper să vă încânte şi pe voi.

" Am ridicat din umeri. Şi aşa. Neantul nu poate fi nici apucat, nici spart în bucăţi. "


"- Până şi cerul mi se pare ceva comun, ceva de care nu mă mai pot bucura aşa cum trebuie.
- Mnu e corect, am ripostat eu. Uite ce e. Cerul este pentru noi altceva decât ce spun astronomii. E o parte din relaţie, o anexă a ei. Nu-l împărţim cu alte galaxii, cu alte planete şi nici măcar cu alte ţări sau judeţe. Îl împărţim cel mult cu alte relaţii, aflate în imediata învecinătate a… ceea ce simţim noi. Este cerul nostru şi nu are nimic în comun cu ceea ce, ulterior, am aflat că se cheamă banal. "


"Tentativele de a ajunge la sufletul cuiva – de a-l îmblânzi, căci el este mult prea spontan – implică multe… În câteva cuvinte, simţi că viaţa ta depinde generos de a-ţi menţine echilibrul pe tăişul unei săbii."


"L-am privit confuză. Ochii îi luceau haotic, scăpărându-i în mii de nuanţe de verde şi gri.
- Nu e corect… murmură cu o voce tremurândă.
Am evitat să-l privesc.
- Mulţumesc, mi-era mult prea dor de tine. Şi ştii bine că altcineva merită afecţiunea mea. Te-am sărutat pentru că nu vedeam cum altcumva puteam scăpa de imaginea ta zburând prin mine. "


"Nici nu eram sigură la ce se referea „acel anume mod” în care el îşi risipea culorile ochilor într-ai mei. Hei! Şi aia doar când aveam curajul să-l privesc în faţă. Suna total atipic mie, dar… mă intimida. În scurtele mele tentative de-a pătrunde în globurile lui verzui, reuşeam să identific prezenţa unei tristeţi apoase, care se prelingea usturătoare în mine, acuzându-mă. Ce?! Îi era atât de greu să accepte realitatea? Să înfrunte armele ei? Orgoliile şi zâmbetele de-o glacială încăpăţânare ce planau în jurul fiecăruia? Falsitatea? Faptul că nu puteam fii împreună dintr-un motiv mai deloc descoperit? Eschivarea din nimic? Aia era! Lupta dintre doi era de-ajuns ca să combată fericirile şi ambiţiile pozitive ale celorlalţi. Fiind cu negru pe inimă împotriva cuiva, automat puneai bariera în calea celorlalţi."


"- Păi e sufocantă deja situaţia creată de voi. Sunt curios, pe de altă parte, cum sună o conversaţie între voi, cei învinuiţi pe drept. O conversaţie seriosă, nu tu către Edward „Mai vedem noi, Cullen!”, iar el către tine „Nu ieşi vie de aici!”.
- Cum sună? am râs cu amărăciune, încetând să mă mai gândesc la incomoditatea redată de lipsa luminii. E... ca un cuţit ce se răsuceşte neîncetat în puctul tău cel mai slab. Reuşim să ne demascăm unul pe altul. E uimitor cât de bine ne cunoaştem, cât de bine ştim cum să dăm replici care să ne dezarmeze. Iar în urma acelei dezarmări, adversarul începe să te descrie exact cum eşti tu de fapt. Şi mai apoi… gândeşti că merită să moară! Că „Vai!”, moartea îi este cea mai bună răsplată. Că „Şi aşa eşti un nenorocit care îndrăzneşte să-mi dezvăluie persoana sufletului meu ce nu vrea să audă…”. Cine a spus că e bine să te cunoască lumea? Nu e bine…
- Ştii ce? Asta e dovada că oamenii sunt făcuţi din pământ netrecut prin sită, au fost lucraţi în grabă. E un lucru bun că vă cunoaşteţi aşa de bine, dar când te gândeşti la ce folosiţi această piesă, îţi vine să laşi totul baltă. Sau maniera prin care aţi ajuns să vă ştiţi toate ungherele, reciproc. Folosiţi puţinul bine pentru a coagula răul, şi până la urmă acea diversitate precară a sentimentelor se transformă într-un tot unitar al negativului."


"Copleşită de atâtea sentimente arzătoare, îmi pierdeam armele; mândria şi reţinerea. Cel mai adânc miez al inimii îmi zbiera afirmaţia că-l iubeam pe Jasper. Şi odată ce-mi turnase replica aceea, parcă Universul meu de netrebnică se desprinse de al lui, între ele modelându-se cea mai limpede lumină salvatoare. Însă eu nu puteam atinge acele sclipiri pure, doar el. Doar el, şi parcă-l auzeam spunându-mi: „Am toate luminile întunericului. Ţi le pot oferi ţie, doar că trebuie să le meriţi.” "


"- Damon nu e un sfânt, este un om normal, dar care ştie să caute realismul în sentimente şi invers. Unul care îşi ţine echilibrul indiferent cât de precară este siguranţa firului pe care merge. Este extraordinar şi nu-l merit.
Îşi ghemui mâinile la piept, iar coatele începu să şi le înfigă în coastele mele. I-am dat drumul, realizând că schimbările ei de atitudine aveau să fie la ordinea minutului şi în acea seară.
- Este extraordinar şi nu-l merit, am îngânat-o pe o voce piţigăiată, pufnind. Eu nu sunt extraordinar, nu-mi menţin nicicum echilibrul în viaţă şi nu ştiu să caut ceva în altceva, am rânjit mulţumit. Sunt opusul lui, deci mă meriţi. Ia-mă!am lărgit braţele teatral, către ea."


"- Cel mai des îmi dai impresia că nu eşti un om adevărat. Că te-a modelat vreun fenomen al naturii, sau… ce ştiu eu, ridică din umeri, neoprindu-se din plimbat. Am şi eu o întrebare. Ai încercat vreodată să renunţi la deprinderile tale negative pentru cineva? Şi să simţi că reuşeşti, fie pentru cinci minute?
Îmi arătă un zâmbet satisfăcut, apoi se întoarse din nou.
- Poate că dacă nu existau aceste trăsături fizice atrăgătoare, lumea mă caracteriza prompt ca fiind un animal. Şi atâta tot. Însă, în situaţia de faţă, animalul din mine le suflă numai în subconştient, şi poate că aşa e mai rău. Vorba aia, ceea ce stă ascuns poate răni mai bine, i-am declarat rotindu-mi privirea după ea. "


    Aşteptăm alte citate care să ne placă de la voi. 
    O zi bună!