The magic of words (7)

Citatele fac parte din "Lupta", volumul 2 din seria "Jurnalele Vampirilor" de J.L.Smith (am pus astăzi recenzia AICI). Cartea poate fi comandată  AICI. 

De acum înainte încercăm ca această rubrică să conţină citate din cărţile la care facem recenzii. 

În caz că nu aţi citit citatele din primul volum al seriei - "Trezirea", le găsiţi AICI.

”Se întoarse şi i se tăie respiraţia. Era chiar în spatele ei, atât de aproape încât hainele ei se lipiră de ale lui când se întoarse. La o asemenea distanţă, ar fi trebuit să-şi dea seama că lângă ea stă o altă fiinţă umană, ar fi trebuit să-i simtă căldura trupului sau să-l audă. Dar, desigur, Damon nu era o fiinţă umană.”

”Era îmbrăcat la fel ca prima oară când îl văzuse, în negru. Ghete moi, negre, jeanşi negri, pulover negru şi geacă de piele neagră. Şi semăna cu Ştefan. Nu înţelegea cum de nu observase asta până acum. Avea acelaşi păr negru, aceeaşi piele palidă, aceeaşi frumuseţe tulburătoare. Dar părul lui era drept, nu ondulat, ochii îi erau negri ca noaptea, iar gura neîndurătoare.”

”Întunericul umplu din nou ochii lui, o furie rece care străbătu aerul dintre ei. Privind ochii aceştia, Elena se gândi la o cobră gata să atace.

- Nu fi şi tu la fel de proastă ca fratele meu, îi spuse el. Altfel, va trebui să te tratez şi pe tine la fel.”

”Degetele ei se odihneau în părul lui, presându-i uşor capul spre ea. Şi le plimba leneş printre şuviţele moi şi întunecate. Părul lui era ca mătasea, cald şi viu sub degetele ei.”

”Vocea lui era furioasă.

- Proastă mică! Dacă eşti atât de nerăbdătoare să dai ochii cu moartea, pot să ţi-o prezint chiar eu.

- Dă-mi drumul, îi aruncă Elena printre dinţi.

Cineva avea să iasă pe balconul ăla din clipă în clipă, era sigură.

- Dă-mi drumul!

- Chiar acum?

Uitându-se în ochii lui negri, de nepătruns, îşi dădu seama că vorbea serios. Dacă ar fi zis da, i-ar fi dat drumul.”

„Dintr-o singură mişcare, o trase sus, în siguranţă. Spre el. Braţele lui o înlănţuiră, strângând-o la pieptul lui puternic şi protector şi, dintr-odată, Elena nu mai văzu nimic. Era înfăşurată în el. Ii simţi muşchii contractându-se, ca ai unei feline uriaşe, şi apoi amândoi se lansară în spaţiu.”

„- Atunci, de ce nu? Ştefan, am nevoie...

Dar nu putea să termine. Nu putea să-i spună de ce anume avea nevoie; era o nevoie de a simţi legătura dintre ei, o nevoie de apropiere. Avea nevoie să-şi amintească ce însemna să fie împreună cu el, să şteargă amintirea dansului din vis şi a braţelor lui Damon în jurul ei.”

”- Te iubesc, spuse el încet.

La început, în ameţeala ei plăcută, Elena acceptă pur şi simplu cuvintele. Apoi, cu un fior dulce, înţelese ce-i spusese el.

0 iubea. O ştiuse dintotdeauna, dar era prima oară când o spunea.

- Te iubesc, Ştefan, îi şopti ea răspunsul.”