The magic of words (6)

Pentru că am pus şi recenzia la această carte, citatele de astăzi sunt din Jurnalele Vampirilor volumul I "Trezirea", de J.L.Smith, care poate fi comandată de AICI. 

„Dar ceea ce Ştefan văzu în acea clipă fu ca o lovitură puternică în stomac. Katherine zâmbea - acel zâmbet uşor, tainic, pe care adeseori i-l adresa. Doar că acum nu se uita la el. Privirea ei era îndreptată spre Damon.

In acel moment, Ştefan îl urî pe fratele lui, îi urî frumuseţea întunecată şi graţia şi senzualitatea care atrăgeau femeile către el precum o flacără atrage fluturii de noapte. In acea clipă vru să-l lovească pe Damon, să distrugă pentru totdeauna frumuseţea aceea.

In schimb, trebui să stea acolo şi să o privească pe Katherine cum se îndreaptă încet către fratele lui, pas cu pas, cu rochia ei lungă de brocart atingând cu un foşnet uşor pardoseala de piatră.

Şi, în vreme ce el privea, Damon întinse o mână spre Katherine, având pe buze zâmbetul nemilos al triumfului...”

”- Nu te urăsc, continuă el, rostind fiecare cuvânt cu grijă, clar. Nu te-am urât niciodată. Dar tu... îmi aduci aminte de cineva.

Elena fu surprinsă. Se aşteptase la orice, dar nu şi la asta.

- Îţi aduc aminte de o persoană pe care ai cunoscut-o?

- De o persoană pe care am cunoscut-o,spuse el calm. Dar, adăugă încet, ca şi cum ar fi vorbit cu sine, de fapt nu eşti ca ea. Ea semăna cu tine, dar era fragilă, delicată. Vulnerabilă. în interior, ca şi pe dinafară.

- Iar eu nu sunt.

El scoase un sunet care ar fi putut fi un hohot de râs, dacă ar fi existat ceva amuzat în el.

- Nu. Tu eşti o luptătoare. Tu eşti... tu.”

  ”Continua să-şi râdă de ea, Elena o vedea în ochii lui. Mai făcuse un pas către ea, şi acum Elena putea vedea că ochii lui erau ciudaţi, aproape negri, dar cu lumini stranii în ei. Ca şi cum te-ai fi putut uita în adâncul lor, tot mai adânc, până când cădeai în ei, şi continuai să cazi întruna.”

”- Da, am venit aici ca să caut pe cineva, repetă el, la fel de încet ca înainte.

Apoi, dintr-un pas, se apropie de ea, şi acum între ei nu se mai afla decât colţul unui scaun din graden.

Elena nu mai putea respira. El stătea atât de aproape. Suficient de aproape pentru a-l atinge. Simţea un parfum uşor şi mirosul jachetei lui de piele. Iar ochii lui continuau să fie aţintiţi în ai ei - ea nu-şi putea lua privirea de la ei. Nu mai văzuse niciodată asemenea ochi, negri precum miezul nopţii, cu pupilele dilatate ca ale unei pisici. îi umplură privirea când el se aplecă spre ea, lăsându-şi capul către al ei.”

”Creatura aceea îngrozitoare, creatura cu chipul lui Ştefan, venea către ea, cu ochii verzi arzând. Se smuci în spate când el mai făcu un pas, cu mâna întinsă. Mâna aceea prelungă, cu degetele subţiri, care îi mângâiase cu atâta blândeţe părul...”

”Nu putea decât să se uite lung la el, cu un soi de mirare. Era atâta tristeţe în ochii lui. Ochii aceia verzi arzători erau acum întunecaţi, cu o privire goală, disperată. Aceeaşi privire pe care o văzuse în acea primă noapte în camera lui, doar că acum era mai rău. Căci acum în ea era ură îndreptată asupra lui însuşi, amestecată cu regret şi învinuire amară. Nu o putea îndura.”

”- Nu-ţi ajunge ce-ai văzut? Sau trebui să-ţi arăt mai mult? Nu-ţi poţi închipui ce-aş putea să-ţi fac? Se îndreptă cu paşi mari către căminul rece şi luă de acolo o bucată mare de lemn, mai groasă decât braţele Elenei împreună. Dintr-o singură mişcare, o rupse în două ca şi cum ar fi fost un băţ de chibrit. Ce-aş putea să le fac oaselor tale fragile? spuse el.

In partea cealaltă a camerei era o pernă aruncată de pe pat; o luă de jos şi cu o mişcare a unghiilor sfârtecă faţa de mătase. .

- Pielii tale moi?

Apoi se apropie de Elena cu o iuţeală nefirească; înainte ca ea să-şi dea seama ce se întâmplă, el era lângă ea şi o strângea de umeri. O privi în ochi o clipă, apoi, cu un şuierat sălbatic care făcu să i se ridice Elenei părul pe ceafa, îşi dezgoli dinţii.”

”Elena închise ochii şi se gândi doar la Ştefan, nu la lucrurile îngrozitoare pe care le aflase în seara asta, ci doar la Ştefan, care îi mângâiase părul atât de uşor, de parcă ea s-ar fi putut frânge în mâinile lui. Se gândi la asta, şi sărută acea gură de animal de pradă care o ameninţase cu câteva minute în urmă. ”

”- Asta e o minciună!

- Oh, nu, frate dragă. Eu nu mint niciodată când e vorba de ceva important. Sau vreau să spun lipsit de importanţă? Oricum, prea frumoasa ta domniţă aproape că a leşinat în braţele mele. Cred că îi plac bărbaţii în negru. 

În vreme ce Ştefan îl privea fix, încercând să-şi controleze respiraţia, Damon adăugă, aproape cu blândeţe: 

- Ştii, te înşeli în privinţa ei. Crezi că e dulce şi docilă, aşa cum era Katherine. Dar nu e. Nu e deloc genul tău, neprihănitul meu frate. Are în ea un spirit şi un foc cu care tu n-ai şti ce să faci.

- Şi tu ai şti, nu?

Damon îşi desfăcu braţele şi zâmbi din nou, încet.

- Oh, da.”

Click AICI pentru mai multe citate.