Concurent "Cecelena" #1

Scăparea

    Nu imi mai gaseam vocea. Aveam atatea ganduri, mii si mii, dar nu puteam sa le zic, nu aveam puterea. Tot ce simteam era durerea profunda, durerea care macina,c are te rupe in bucati. Asta vroia el. Eram constienta, ceea ce ma speria si mai mult. Asteptam ca in orice clipa sa intre pe usa cu pasii lui silentiosi, ca o felina care asteapta sa se napusteasca asupra prazii lui. Da, eu eram victima, doar inca o faptura amagita de destin. Pierduta in propria mea lume, amagindu-ma in zadar cu gandul ca poate, poate voi scapa; am auzit un zgomot. Cineva rasuci cheia in usa, deschizand-o incet. Din instinct m-am dat inapoi, speriata. In urmatoarea secunda aparu el. Cu zambetul strengar, dar plin de rautate, cu ochii negrii asemeni unei pietre de jais, plini de o dorinta arzatoare, bolnava.

- Printesa, imi zice el cu vocea ca un clinchet de clopotel.

    Da, el imi zicea “printesa”. Nu am inteles niciodata de ce imi zicea asa. Totusi cand rostea acel cuvant o facea cu o admiratie ciudata ceea ce ma facea pe mine confuza.

- Blade, i-am raspuns eu in cele din urma cu o voce usor tremuranda.

    Blade doar imi zambi, apropiindu-se de mine. Cu fiecare pas pe care il facea simteam cum inima mi se strange tot mai tare, cum zvacneste, cu fiecare bataie a ei, intre doua limite, intre viata si moarte. In cele sase luni de cand sunt aici am invatat cum e sa plangi si sa nu mai ai ce pierde. Am devenit slaba in orice situatie, simtindu-ma neinsemnata, sau poate dorindu-mi cu prea multa ardoare sa ii fiu neinsemnata lui. Ca sa pot pleca departe pentru a-mi schimba soarta.

    Blade isi ridica mana alba, degetele lui lungi atingandu-mi incet obrazul. Fiori fierbinti imi alunecara pe sira spinarii. Nu stiam ce avea sa se intample. In tot acest timp el niciodata nu m-a lovit, de vreo doua ori m-a bruscat, dar nimic mai mult.Uneori se purta frumos cu mine, uneori era trist, iar alteori era furios, cu ochii arzandu-i de furie, scancind din dinti. Ma speria, devenea o cu totul alta persoana. Atunci imi amintesc ca sunt o marioneta in mainile unui papusar nebun, masochist.

- Dakota,imi murmura el pierdut numele.

    Simteam cum puterea lui radia,cum caldura lui imi inunda corpul. Ochii negrii privindu-ma atent, analizandu-ma, parca patrunzand in mine. Nu intelegeam, nu puteam intelege de ce corpul meu reactioneaza in acest mod. Cand ma privea in acest mod, ma simteam ca o plastilina in mainile lui indemanatice.

    Blade se apropie de mine, incet, precaut, emanand insa o dorinta puternica. Isi lipi

buzele moi si carnoase de ale mele. Erau calde, le simteam, iar eu nu puteam face nimic. Stateam nemiscata, la fel si el. Impreuna, intr-un sarut care putea fie etern, amandoi parca sculptati, deoarece stateam neclintiti. Incet, buzele noastre au inceput sa se miste in ritm, ca o orchestra facand cea mai buna reprezentatie de pana acum. Stiam ca nu era bine, caci el era vanatorul, iar eu prada.

    Mi-am desprins buzele de ale lui respirand sacadat, simtindu-mi obrajii arzand. Cu frica mi-am ridicat privirea. Pe chipul lui Blade se citea surprindere, satisfactie si o oarecare fericire.

- Asta nu trebuia sa se intample! am zis repede,cu o octava mai sus decat era necesar.

    Blade se uita la mine mirat, clipind de vreo doua ori, din genele lui mari.

- De ce?! intreba taios.

    Devenea nervos.Intotdeauna cand ii ziceam ceva ce nu ii placea devenea nervos, niciodata nu stiam la ce sa ma astept din partea lui si asta ma inspaimanta.

    Cu mainile transpirate, inghitind nodul din gat am continuat:

- Pentru ca eu nu te iubesc! Nu o sa te iubesc niciodata! Nu poti sa obligi pe cineva

sa te iubeasca, e ceva bolnavicios ce simti tu. Te rog, te rog, daca exista un strop de iubire adevarata in tine pentru mine lasa-ma sa plec. Te rog…, am terminat, lacrimile incetosandu-mi privirea. Nu il iubeam, nu puteam sa il iubesc. Ma speria, atractie fizica exista, recunosc, dar asta nu insemna nimic.

    Ochii lui Blade erau mai negrii ca niciodata. Era incordat, venele de la gat devenind foarte vizibile. Isi tinea pumnii inclestati, uitandu-se cu ura la mine. Da, era ura, o ura profunda si o frustrare mare. Pentru o fractiune de secunda am crezut ca ma va lovi, dar nu imi mai era frica, simteam cum adrenalina curge in mine. Invaluindu-ma, dandu-mi puterea care mi-a lipsit. Continuam sa ma uit la Blade. El se apropie de mine, soptindu-mi la ureche:

- Niciodata, asculta-ma bine, niciodata nu o sa te las sa pleci!

    Astea fiind spuse el pleca, atingandu-mi in mers obrazul, eu ramanand impietrita in mijlocul camerei uitandu-ma pierduta in gol. Ce puteam face? Vroiam sa strig, sa zbier. Sa imi ucid plamanii intr-un strigat de ura, dar cuvintele se topeau pe a mea gura. M-am lasat usor pe podeaua rece, lacrimile curgand siroaie pe obrajii infierbantati. Ma uitam in graba prin camera in cautarea unei scapari. Am deschis dulapurile cautand, cautand disperata ceva, orice. Intr-un dulap am gasit un cutit mare. Ma uitam cu teama, mana tremurandu-mi, analizand lama ascutita. Am ridicat cutitul, dand frica la o parte si mi-am infipt cu putere cutitul in stomac zicandu-mi incet “Totul s-a terminat.” Am scos cutitul cu ultimele puteri ramase aruncandu-l in coltul opus al camerei. Cu chipul schimonosit de durere m-am indreptat spre masa unde era un pix si o hartie. Am ridicat cu greu pixul de parca cantarea kilograme, mazgalind pe foaie: ”Nimic nu ne compromite mai mult decat felul in care murim. Totul s-a terminat. Adi…”. Nu am apucat sa termin propozitia, picioarele mi-au cedat si fara sa imi dau seama am simtit podeaua sub mine. Eram usurata, fericita ca am scapat, ca nu mai sunt marioneta lui si ca nu voi mai fi niciodata. O ultima lacrima mi-a cazut din ochii de nestemata. Totul se scurse intr-un zambet tacut.