miercuri, mai 04, 2011

Saoirse Ronan - Melanie în ”The Host”

Da, ați auzit bine, Saoirse Ronan a acceptat rolul personajului principal din romanul SF ”The Host” al autoarei seriei Twilight, Stephenie MeyerCei care au citit volumul cred că vor fi foarte încântați și că așteaptă asta de mult. 

Va fi un rol interesant pentru Ronan, mai ales că personajul său, Melanie Stryder, este posedat de o creatură extraterestră, ceea ce va însemna o dublă postură pentru actriţa de 17 ani.  
În The Host, celebra scriitoare a imaginat o rasă extraterestră numită „Sufletele”, care ajunge pe Pământ cu intenţia de a trece sub controlul său întreaga umanitate, intrând în corpurile oamenilor şi ştergându-le din memorie orice amintire. 

Când un „suflet” numit Wanderer preia controlul asupra corpului lui Melanie, se întâmplă ceva straniu. Puterea emoţiilor şi amintirilor sale copleşesc fiinţa extraterestră. Drept urmare, Wanderer simte că începe să se dezvolte o legătură puternică între ea şi fostul iubit al lui Mel, moment în care aventura începe, odată cu dorinţa de a şti ce s-a întâmplat cu iubitul fetei şi cu fratele acestuia. 
Filmul va fi o producţie independentă şi ar putea fi regizat de Andrew Niccol. SURSA

Ce părere aveți de actriță? Vă place? Seamănă cu personajul din imaginația voastră ? Aștept părerile voastre aici.

Pupici!

6 comentarii:

  1. OMG OMG OMG !!
    Se face ecraniazarea Gazdei ???? :x
    VREAU sa il vad :x .
    Ai dreptate ca fanii vor fi entuziasmati.
    Nu am citit tot volumul,ci doar o parte din el dar e GENIAL .
    Merita citit ;x .
    Recomand .
    Cand apare filmul ? :x

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu stiu sincer cand apare filmul, de abia sunt in etapa de alegere a actorilor, dupa cum vezi. Stiam mai demult ca se face ecranizarea, dar nu se mai auzise nimic in ultima vreme, pana acum.
    Si eu sunt foarte incantata. :X

    RăspundețiȘtergere
  3. Abia astept sa apara:X
    Totusi, nu e chiar Melanie la care ma asteptam. Ma gandeam la cineva mai rebel, nu stiu..:) Oricum, cred ca ar fi mai draguta in rolul Wandei sa zic asa..corpul lui Pet:D

    RăspundețiȘtergere
  4. Sincer se potriveste:X
    E ca o papusica si are niste ochi minunati:X

    RăspundețiȘtergere

Vă mulțumim pentru că ne vizitați blogul și pentru comentariile voastre. Contează foarte mult pentru noi să vă aflăm gândurile :). Dacă ați pus o întrebare, reveniți, cu siguranță vă vom răspunde!