miercuri, mai 25, 2011

"Mistere veneţiene" de Kathryn Walker - Recenzie

Cartea a apărut la Editura Tritonic şi poate fi comandată AICI.

"Mistere veneţiene", romanul de debut a lui Kathryn Walker în literatură, este cu siguranță promițător, și unul foarte bun.
Cornelia Everett, o tânără americancă, coboară deodată din trenul ce se îndrepta către Roma, într-un moment de adrenalină, am putea spune, sau mai bine zis, împinsă de nefericirea de a fi legată de o căsnicie eșuată, care nu îi aduce niciun beneficiu sentimental. Timp de opt ani, Cornelia a fost constanta din viața soțului ei. Pe cât de mult călătorea și își împărțea talentul celorlalți, pe atât de puțin îi oferea din timpul și din viata lui ei. Desigur soțul ei Antony, un muzician rock de succes, i-a oferit tot luxul care ar fi putut-o face fericită, dar indiferența și desconsiderarea cu care a tratat-o au împins-o în acest punct critic, când decide să pună punct acestei vieți pe care i-a dedicat-o numai lui, însoțindu-l în toate turneele, fiind o soție iubitoare, dar fără să primească afecțiune în schimb.
Având sprijin cardul soțului ei celebru, viața ei o turnură spectaculoasă și plină de aventuri, așa că se cazează la un hotel de lux din Veneția, Gritti Palace, meditează intens la schimbările care au venit, și salvează într-una din plimbările ei un cățel chinuit de niște copii răutăcioși , pe care îl ia cu ea.
Animăluțul este cel care o conduce involuntar pe Nel într-o nouă viață, atunci când un bărbat, Matteo, îl recunoaște, și o conduce la stapana de drept a acestuia și sefa lui . Așadar, protagonista noastră ajunge la palatul “Signorei” Lucrezia da Isola , o contesă care îl angajase pe Matteo Clemente ca restaurator al operei de artă “ascunse” sub straturile de vopsea veche – și astfel începe adevărata aventură și misterul.
Cornelia leșină și este invitată să rămână pentru a se recupera, timp în care este atrasă de pictura murală ce dezvăluie o tânără femeie aflată in primejdie.
"Ne-am apropiat de perete. Printr-un furnir dens am reuşit să disting nişte veşminte de un verde pal, poate o parte dintr-un braţ şi partea superioară a unui corp fără cap ce părea să fi aparţinut unei femei. Mai jos, un fragment auriu ce reprezenta un singur ochi verde. Ce ar fi putut fi frunze sau cercuri."

În scurtă vreme, Nel și Matteo, împreună cu diverşi oameni de ştiinţă și istorici pun cap la cap povestea picturii. . In urma căutarilor în trecutul istoric al casei, ies la iveală treptat diverse obiecte personale ale celor care au locuit acolo. Vila are o poveste tragică. Cândva a fost o mănăstire pentru nişte măicuţe, care erau mai degrabă neconvenţionale, acestea aparţinând celor mai distinse familii din Veneţia. Însă ciuma a adus și asupra acestor fete ale elitei consecinţe devastatoare.
Un jurnal al unei femei din anul 1505 este găsit în podul casei, alături de multe alte lucruri care ajută la dezlegarea misterului. Povestea Clarei (cea care ţine jurnalul) este fascinantă. Citind despre viaţa unei femei din secolul XVI avem ocazia să vedem care era poziţia acesteia, cum era privită şi apreciată, rolul ei în societate. Clara, o tânără pictoriţă de numai 16 ani, ne arată ce înseamnă să iubeşti într-o perioadă în care căsătoria însemna avere, în care a iubi un evreu era interzis.
Astfel, în ultima parte a romanului se păstrează constant suspansul din trei unghiuri sau puncte de vedere: cum se va termina idila dintre Nel si Matteo, care a fost destinul Clarei si cine a pictat fresca din palatul contesei.
Kathryn Walker este suficient de abila pentru a putea prezenta paralele fiind constientă, în modul subtil, că cititorul inteligent va trage concluziile corecte. 
Nel are posibilitatea să privească cu multe vieți în urmă și să învețe din regretele lor, disperarea și dorințele neîmplinite. Acum, ea trebuie sa ia propria decizie.

6 comentarii:

  1. Sunt atat de frumoase imaginile, iar descrierea mi se pare buna!:)

    RăspundețiȘtergere
  2. Pardon, am vrut sa spun recenzia in loc de descrierea;))

    RăspundețiȘtergere
  3. Ei bine,fie ce o fi,recenzie,descriere.Important este ca e bine facuta:D Apropo,ador imaginile.Am ce am cu mastile:x le iubesc:X

    RăspundețiȘtergere
  4. Uu.. imi place recenzia. Am auzit multe pareri bune despre "Mistere venetiene"

    RăspundețiȘtergere
  5. frumoasa carte insa nu e chiar genul meu :)

    RăspundețiȘtergere

Vă mulțumim pentru că ne vizitați blogul și pentru comentariile voastre. Contează foarte mult pentru noi să vă aflăm gândurile :). Dacă ați pus o întrebare, reveniți, cu siguranță vă vom răspunde!