The magic of words (53)

Am făcut recenzie la cartea "Poveștile unei inimi" scrisă de Diana-Florina Cosmin,  apărută la Curtea Veche Publishing, în anul 2012. Ce urmează? Muuulte citate. Sincer, nu știu câte postări voi face cu citate din această carte :)), dar voi încerca să postez în fiecare zi câte unul. Enjoy them!

“Demult cineva mi-a spus că oamenii nu ar trebui să se aventureze să scrie decât despre lucrurile pe care le știu bine, pentru că dubii și întrebări fără răspuns avem cu toții. După ce treci de un anumit prag al maturității, al durerii sau al celor două la un loc, răspunsurile vin însă mai ușor, ca și cum ai aprinde o lampă într-o încăpere întunecată. Dacă suntem norocoși, e suficient să apese altcineva pe întrerupător ca să se facă lumină în lumea noastră. Fie că este vorba de un prieten, de un părinte sau, pur și simplu, de un străin care a cunoscut și el, cândva, aceeași beznă și s-a decis să-și poarte lumina înăuntrul lui pentru totdeauna.” - ("Poveștile unei inimi" de Diana-Florina Cosmin, Editura Curtea Veche, anul 2012)

“Stând în fața vitrinei cu lămpi, m-am simțit pentru prima oară ca un personaj din acele poze făcute în sepia și procesate pe calculator în așa fel, încât un singur element al compoziției sa apară colorat. Lumea mea era, toată, în alb-negru, iar de cealaltă parte a vitrinei locuiau lumina și toate nuanțele curcubeului. și, pentru prima oară după multă vreme, mi-am dorit din tot sufletul să mă mut și eu în partea colorată a fotografiei. De atunci, ori de câte ori văd o lampă Tiffany, îmi vine să zâmbesc discret, în semn de recunoaștere.” - ("Poveștile unei inimi" de Diana-Florina Cosmin, Editura Curtea Veche, anul 2012)

“Destinatarul poveștilor mele se regăsește în fiecare dintre cei care au simțit măcar o dată în viață că dragostea e un mecanism dificil și ermetic, care adesea dă rateuri la întâmplare și care poate scoate pepițe de aur, dar și bucăți de tinichea, în funcție de norocul sau de ghinionul celui care așteaptă, nerăbdător, la capătul liniei. Nu cred în ghinioane, nici în nefericiri, în schimb, cred în curaj. În curajul de a dansa în magazinul de cristaluri fără să-ți fie teamă că vei trânti vazele de Boemia pe podea. Și în curajul de a aprinde toate luminile din sufletul tău fără să-ți fie teamă de ceea ce se poate ascunde prin ungherele aflate până atunci în beznă.” - ("Poveștile unei inimi" de Diana-Florina Cosmin, Editura Curtea Veche, anul 2012)

“Iubesc lămpile Tiffany pentru că arta lor este, de fapt, o joacă a culorilor și a luminii, care ascunde o certitudine: apăsând pe un buton, știm sigur că abajurul din bucățele de sticlă ne va coloro încăperea. Cu cristalurile, în schimb, am o relație mai complicată, pentru că în ele găsesc cea mai apropiată reprezentare a vieții. Magia lor e mai puțin evidentă și ostentativă decât a lămpilor, iar dacă le abandonez într-un colț, în întuneric, poți ajunge să crezi că nu au nicio frumusețe, că sunt doar o sticlă banala, cu pretenția că este prețioasă. Dacă le pui însă în calea unei singure raze de lumină, poti admira în ele întreg curcubeul.” - ("Poveștile unei inimi" de Diana-Florina Cosmin, Editura Curtea Veche, anul 2012)

“Pentru a înțelege cât de simplu e să-ți croiești drum printre problemele vieții, este, poate, suficient să încerci să te “strecori”, mai întâi, într-un corset minuscul din anii ’20.” - ("Poveștile unei inimi" de Diana-Florina Cosmin, Editura Curtea Veche, anul 2012)

“[…] Pentru libertăți pe care noi le luăm de-a gata și nu prea știm ce să facem cu ele. Putem să alegem singure pe cine să iubim, fără să ne intereseze gura lumii, dar punem ochii pe cele mai nepotrivite persoane. Putem ieși pe stradă neînsoțite, cu libertatea de a vorbi cu cine vrem, fără să ne « compromitem » social. Ne pierdem însă în teama de a nu divulga prea mult, de a nu fi nici prea insistente, nici prea reci. Nici prea amorezate, nici prea indiferente. Ca să aflam ce simțăminte poartă iubirile noastre, nu e necesar să le trimitem scrisorile prin mesageri de taină, ci le putem scrie instant, pe Facebook, primind răspuns în câteva secunde. Însă ne e teamă să-l aflăm, așa că ne înghițim cuvintele.
Ne bucurăm de privilegii la care străbunicile noastre nici nu visau, dar suntem mai temătoare decât erau ele, în lumea lor strâmtă, cu iubiri disciplinate. Avem drept de vot, putem deveni femei de afaceri sau cosmonauți și ne putem îndrăgosti de vecinul de scară, de colegul de birou sau chiar de cineva din celălalt colț al planetei. Ne poticnim însă în dileme vechi de când lumea.

M-am gândit ce și-ar fi dorit femeia care a purtat cândva acel corset din poză. Pe cine invidia ea, dincolo de mode, funde și baluri ? Probabil, pe bărbați, singurii cărora le era permis totul pe atunci. Și, chiar dacă azi noi, femeile, suntem, oficial, pe picior de egalitate cu bărbații, am mai avea multe de « furat » de la ei. Lucruri cu adevarat importante, pe care nu îndrăznim, nici după aproape un secol, să ni le însușim cu totul.” - ("Poveștile unei inimi" de Diana-Florina Cosmin, Editura Curtea Veche, anul 2012) 

“Altfel spus, o iubire neîmpărtăşită nu este simptomul unui defect iremediabil, al unei lipse acute de farmec, umor sau frumuseţe, ci este pur şi simplu, o chestiune de chimie. Nu toată lumea trebuie să mă iubească şi nu e o problemă (şi cu atât mai puţin vina mea) dacă nu se întâmplă.

Bărbatul pe care-l iubesc este cine este, nu cine mi-aş dori eu să fie. Şi, uneori, trebuie să am curajul de a face eu primul pas.” - ("Poveștile unei inimi" de Diana-Florina Cosmin, Editura Curtea Veche, anul 2012)

“M-a ajutat să înţeleg că femeile de demult ştiau să-si joace cu măiestrie puţinele cărţi pe care le aveau la îndemână. Ştiau cum să dea din gene pentru a-şi arăta iubirea sau respingerea, pentru a scrie istorie şi a-şi schimba destinul. Învăţaseră să facă mult cu foarte puţin.

Noi, în schimb, putem mişca munţii pentru ceea ce ne dorim, avem voie să rostim toate cuvintele care lor le erau interzise şi să dăm glas tuturor sentimentelor care nu erau « de bonton ». Dar, din păcate, cădem în depresie pentru că suntem nevoite să dăm din coate şi pumni, în loc să ne simţim norocoase că avem dreptul s-o facem. Ori de câte ori voi privi poza mea de  bucureşteancă interbelică, o să-mi aduc aminte că, atunci când îţi place cu adevărat cineva sau îţi doreşti atât de mult un lucru, încât aproape ţi-e teamă să-l rosteşti cu voce tare, cel mai înţelept este să tragi adânc aer în piept – pentru că nu te jenează niciun corset – şi s-o alungi cât ai da de doua ori din gene. Teama, nu dragostea.” - ("Poveștile unei inimi" de Diana-Florina Cosmin, Editura Curtea Veche, anul 2012)

“Cea mai dificilă formă de reinventare este să reuşeşti să te transformi în tine însăţi.” - ("Poveștile unei inimi" de Diana-Florina Cosmin, Editura Curtea Veche, anul 2012)

“Am învăţat deja: pentru a fi iubite, trebuie să fim altfel. Să ne reinventăm, să fim imprevizibile, surprinzătoare, mereu altfel decât s-ar aştepta Măriile lor, bărbaţii visurilor nostre imposibilie. Să facem eforturi dătătoare de atacuri de panică, ce ne tocesc răbdarea şi sfârşesc subordonându-se, toate, aceluiaşi scop : uniformizarea fiinţei complicate care suntem într-un ambalaj demn de iubit şi, dacă se poate, de adjudecat « până când moartea ne va despărţii ». Deşi, cu cât ne străduim să fim mai « altfel », cu atât ne îndepărtăm mai mult de ceea ce avem cu adevărat special în noi. Mesajul subînţeles : « Ceea ce sunt nu este suficient, aşa că voi încerca să devin altceva. » Eu, una, nu mi-am dorit niciodată să fiu « altfel ».” - ("Poveștile unei inimi" de Diana-Florina Cosmin, Editura Curtea Veche, anul 2012)

“Şi, dacă ar fi să aleg pe cineva cu care m-am indentificat cel puţin o dată în viaţă, acela ar fi tot un personaj, dar unul din film: Judy, din comedia clasică Ce se întâmplă, doctore?. « Ştiu că sunt altfel decât ceilalţi », îi explică rebela Barbara Streisand liniştitului Ryan O’Neal.  «Dar dacă mă iubeşti, îţi promit că de-acum înainte voi încerca să fiu la fel. » « La fel ca… ? » sovăieşte el, nedumerit. Iar răspunsul ei vine, sincer, deznădăjduit şi teribil de real : « La fel ca toţi ceilalţi oameni care nu sunt altfel. »” - ("Poveștile unei inimi" de Diana-Florina Cosmin, Editura Curtea Veche, anul 2012)

“Cu mult înainte de reinventările mele, la 15 ani, am rostit prima declaraţie de identitate: « N-o să fiu niciodată cea mai frumoasă, pentru ca lumea să mă iubească, dar o să fiu cea mai deşteaptă, iar lumea o să mă respecte. » Puseul de înțelepciune zvâcnise în inima mea frântă de cel mai drăguț băiat din clasă, care-mi ceruse să-l ajut, « cu extraordinarul meu talent la scris », să ticluiască o scrisoare pentru marea lui pasiune, din clasa paralelă. În acel moment am decretat că, oricât m-aș strădui, voi fi mereu altfel. Un « altfel » compatibil cu talentul, dar nu cu îndrăgostirea. Și, indiferent de cât de departe am ajuns în viață, m-am așteptat mereu, instinctiv, ca lumea să mă respecte, dar nu să se îndrăgostească de mine.” - ("Poveștile unei inimi" de Diana-Florina Cosmin, Editura Curtea Veche, anul 2012)

“De multe ori am avut impulsul să trag de volan spre stânga şi într-o iubire, recunoscând un tipar, o slăbiciune din trecut, o situaţie în care « altfel»-ul meu n-a fost de-ajuns. Şi, ca să mă protejez, am vrut să fac acelaşi gest salvator. Încet cu încetul însă, mi-am învăţat inima cu o geografie nouă. Fără goluri, fără cratere. Şi fără tras de volan.” - ("Poveștile unei inimi" de Diana-Florina Cosmin, Editura Curtea Veche, anul 2012)

“ « Vrem să rămânem exact ceea ce suntem » ” - ("Poveștile unei inimi" de Diana-Florina Cosmin, Editura Curtea Veche, anul 2012)

Click AICI pentru mai multe citate.