Cartea poate fi comandată de la librăria online Books Express, de AICI

Premisa de la care romanul de debut al autoarei Victoria Aveyard a luat naștere este una cu adevărat intrigantă și de apreciat: o lume împărțită în două, o lume nefirească, construită în funcție de culoarea sângelui. Cei cu sânge roșu, Reds, sunt oamenii comuni, banali, care trăiesc în sărăcie în satele mizere, au slujbele cele mai grele, iar mare parte din ei sunt trimiși la război, la moarte sigură. De cealaltă parte avem elita, aristocrații, cei de la conducere, care au o viață minunată, se bucură de lux, extravaganță, iar aceștia sunt  cei cu sânge argintiu, The Silvers. Cei din urmă, pe lângă confortul de care se bucură, sunt și ca niște zei coborâți pe pământ, deoarece au anumite abilități supranaturale: pot controla focul, apa și celelalte elemente, mișca obiecte cu puterea minții, supune pe cei din jur după voia lor, și tot felul de alte puteri.

Mare Barrow e, aparent, o fată cu sânge roșu ca oarecare: nu dispune de vreun talent care să îi asigure o slujbă cât de cât decentă, nu a obținut rezultate bune la școală, iar singura ei îndemânare e aceea de a șterpeli cu rapiditate lucruri de la cei din jur, pentru a le aduce familiei ei înfometate și sărace. Ca și frații ei, destinul ei părea unul clar stabilit: va ajunge pe front, unde nu va supraviețui prea mult. Însă anumite circumstanțe neobișnuite o rup din realitatea ei cruntă și o aduc într-una și mai terifiantă, într-un loc în care pericolele o pândesc la orice pas, toți din jur îi vor răul, nu poate avea încredere în nimeni.. la curtea regelui. Deoarece acesta ia cunoștință de o anumită abilitate extraordinară a lui Mare de a controla electricitatea, pe care nici ea nu știa că o posedă, lucru nefiresc, deoarece ea are sânge roșu, aceasta e obligată să trăiască printre cei pe care i-a detestat din tot sufletul toată viața, cei cu sânge argintiu, să se prefacă că e unul dintre ei. Va fi prinsă între doi prinți fermecători, intrigi, dar și o revoluție care se pregătește din umbră și căreia i se alătură și ea, pentru a demola în sfârșit acest sistem nedrept și odios. Însă cei din jur nu sunt așa cum par, linia dintre loialitate și trădare e foarte fragilă, iar o mulțime de evenimente neprevăzute și întorsături de situație îi vor periclita orice urmă firavă de echilibru ar putea ea dobândi.

Observ în ultima vreme un fenomen în ceea ce mă privește: cărțile populare, pe care cei din jur le ovaționează și de care se îndrăgostesc de la primele pagini, pe mine nu mă conving deloc, din contră. Am ajuns să încep temătoare un titlu nou, dacă acesta se află pe buzele tuturor. ”Red Queen” nu e un volum aflat pe val la noi, nu deocamdată, cel puțin, pentru că urmează să fie tradus la editura Nemira, dar afară a avut parte de o promovare în masă, de o primire entuziastă din partea cititorilor și a bloggerilor, una cu floricele, aplauze, confetti și ce mai vreți voi. Ei, în ceea ce mă privește pe mine, cartea nu a reușit să aibă acces în inima mea; a rămas undeva la ușă.

Deși în ultima vreme devenisem mai cerebrală și responsabilă, de data aceasta nu m-am putut abține și am fost luată de val, de frumusețea copertei, de descrierea cărții și de cei care îmi promiteau o lectură fabuloasă. M-am fript, ce e drept, iar asta îmi va fi învățătură de minte pe viitor. Aș dori să încep prin a spune că nu știu în ce gen poate fi încadrată această carte, e greu de inclus într-o anumită categorie. Mare parte din acțiune am avut senzația că citesc un fantasy și atât, dar apoi mai sunt celelalte elemente care tind să mă ducă cu gândul la o distopie. Cu toate acestea, lumea aceasta din ”Red Queen” e foarte slab conturată, încât ajungi la finalul primului volum fără să ai mare habar despre ea: de ce a ajuns în acest mod, cum s-a petrecut asta (de unde provin puterile celor cu sânge argintiu, au avut loc niște mutații?), de la cine a pornit războiul, între cine și cine e, și care e rostul lui.. și alte întrebări se îngrămădesc pe o listă uriașă. Se fac anumite referiri la un trecut îndepărtat, așa cum se întâmplă de obicei în distopii, dar totul e foarte slab construit. Baza pe care Victoria Aveyard a pus-o pentru lumea ei e mai șubredă ca un foc de paie, e ca și casa pe care o construiesc cei trei purceluși și pe care vine lupul cel rău (în acest caz, cititorul circumspect, care totuși își pune anumite probleme, disecă anumite lucruri, nu acceptă cu lingurița tot ce îi bagă pe gât autorul) și i-o clatină imediat. Deci această incapacitate a scriitoarei de a-și clădi acțiunea pe o bază credibilă e un prim minus al cărții.

Nici la capitolul originalitate nu pot excelează această poveste, am avut constant senzația că elementele componente ale altor cărți fantasy și distopii au fost amestecate, iar apoi au fost selectate anumite piese care i-au convenit autoarei și pe care a încercat să le unească, să le omogenizeze într-un nou tablou, care a ieșit distorsionat. În afară de ideea genială a celor cu sânge roșu și a celor cu sânge argintiu, și a diferențelor dintre ei, oricât de mult s-ar fi străduit, multe similarități cu alte povești sunt vizibile, deranjante, bat la ochi fără să vrei. Ca să nu mai spun că, din nefericire, ”Red Queen” abundă de clișee, ceea ce e foarte trist și frustrant și mă face să mă frământ, să mă gândesc unde au văzut ceilalți măreție când eu m-am lovit doar de platitudine. Am observat pe net că majoritatea celor din străinătate au fost grav avariați de întorsătura de situație de la final, au rămas răvășiți, nu se așteptau. Pentru mine a fost de la început mai evident ca o gorilă dansând samba în centrul orașului cine e antagonistul și pe ce drum merge totul, care va fi deznodământul. Era clar, simplu, nu m-a surprins absolut nimic din ce s-a întâmplat, și credeți-mă că nu trebuie să fiți Sherlock Holmes sau Hercule Poirot ca să vă dați seama cu ușurință de turnura pe care evenimentele o să o ia.

Personajele nu au o personalitate a lor, nu sunt acel tip care îți rămâne în minte, nu sunt memorabile. Sunt..cum să le spun.. oameni ficționali de carton. Mare Barrow e un narator necredibil în mare parte din poveste, ceea ce nu pot spune că m-a deranjat neapărat. Am apreciat faptul că nu e perfectă, nicidecum, are și ea o parte a ei malițioasă, duplicitară, asta i-a mai dat o boare de umanitate. Însă relațiile pe care ea le construiește cu cei din jur nu sunt foarte puternice, par superficiale, nu sunt bine închegate. Nu am simțit vreo clipă că se nasc sentimente între ea și vreunul din cei doi prinți, Maven sau Cal, deși e evident că autoarea a vrut să includă neapărat și triunghiul amoros. Mi s-au părut mult mai interesante anumite personaje secundare, a căror substrat mi-aș fi dorit să fie mai exploatat.

Deși eram convinsă că voi iubi ”Red Queen” de Victoria Aveyard, și mi-am și dori din tot sufletul să fie așa, pentru mine rețeta folosită de autoare nu a funcționat iar ingredientele cărții nu m-au convins. Dar asta nu înseamnă că vă îndemn să nu îi acordați o șansă, dacă aveți ocazia să o citiți, deoarece fiecare percepe altfel fiecare poveste, o filtrează prin filtrul propriei conștiințe, propriilor așteptări.

Carte primită pentru recenzie de la librăria online Books Express.

Puterea e un joc periculos. ”Red Queen” de Victoria Aveyard - Recenzie

Krisz 4

Read More

Cartea a apărut la Editura Trei şi o puteţi comanda de AICI

Să fii regină poate părea cândva o binecuvântare, onoarea, confortul şi respectul de care beneficiau conducătoarele din trecut făceau să pălească orice încercări şi probleme care se puteau ivi. Să fii regină într-un viitor distopic se pare că e cel mai mare blestem, soarta îţi e petcetluită, viitorul e întunecos, iar asta ne dovedeşte autoarea Erika Johansen în volumul ei de debut, „Regina adevărată”.

Kelsea Raleigh a trăit în umbră, ascunsă de ochii celor din jur, până în momentul în care îndeplineşte 19 ani. Din acea clipă, ea este nevoită să îşi lase în urmă părinţii adoptivi, care au vegheat la protecţia şi educaţia ei, să îşi ia la revedere de la pădurea ei dragă, de la căsuţa în care a locuit şi de la biblioteca care a purtat-o în atâtea locuri şi i-a făcut mai palpitantă viaţa atât de îngrădită.. Trebuie să o lase în urmă pe Kelsea, fetiţa, şi să îşi ia în mâini destinul şi titlul de regină care i se cuvine.

Însă oricâţi ani de instruire ar fi făcut, nimic nu o putea pregăti cu adevărat pentru ce o aşteaptă: domnia unui regat destrămat dintr-un viitor distopic, în care oamenii trăiesc ca în Evul Mediu, un timp în care lumea în loc să evolueze, a regresat, după un cataclism numit Trecere. Ţinutul ei, Tearling, e decimat de nedreptăţi şi teroare, de durere şi sărăcie, e plin de duşmani care plătesc asasini profesionişti pentru a o elimina. În plus, o regină malefică, Regina Roşie, o vrăjitoare ce domneşte de zeci de ani în Mortmesne, deţine controlul şi asupreşte toate celelalte teritorii. Contrar aşteptărilor ei, se pare că moştenirea pe care o primeşte tânăra nu seamănă deloc cu ce îşi imagina şi este izbită din plin de furtuna şi toate dificultăţile care o aşteaptă, dar mai ales de pericolele care o pândesc la tot pasul.

Kelsea trebuie să repare toate greşelile făcute de mama ei, să ţină pasul cu avalanşa de informaţii pe care le află, deloc plăcute, să câştige încrederea şi respectul membrilor gărzii ei, circumspecţi că va avea sorţi de izbândă, dar mai ales, al poporului, însă pentru a reuşi să facă ceva din toate acestea trebuie, mai înainte de toate, să reuşească să rămână în viaţă cât mai mult.

Cartea aceasta nu a fost primită în mod foarte ospitalier la noi în ţară, ţin minte că primele reacţii ale cititorilor, după ce au descoperit povestea, nu au fost cele mai bune şi drăguţe. Tot valul acesta de negativism îndreptat asupra ei recunosc că mi-a mai tăiat din elan şi entuziasm şi am început volumul cu inima oarecum îndoită, sceptică, nesigură că ce voi găsi în ea va fi pe placul meu. Cred că tot răul, ca să spun aşa, a fost înspre bine, deoarece astfel am reuşit să fiu, în final, extrem de încântată de poveste, de personaje, să mă ia prin total prin surprindere ce am descoperit ascuns în filele cărţii.

Dacă ar fi să definesc „Regina Adevărată” de Erika Johansen în două cuvinte, ele ar fi: diferită şi îndrăzneaţă. De ce spun asta? Pentru că autoarea s-a îndepărtat de tiparele posibile care aparţin atât distopiilor cât şi cărţilor fantasy (fiindcă există strecurate şi elemente supranaturale) a construit personajele într-un manieră nouă, originală, şi şi-a îndreptat armele în direcţii nebănuite. A avut curajul şi intuiţia grozavă să străbată tărâmuri neexploatate de alţii până acum şi, în plus, să le cucerească. Cu toate acestea, cred că lumea ei putea fi mai atent construită, deoarece este destul de înceţoşată povestea despre Trecere, ce a generat aceste modificări care au dus la traiul lipsit de tehnologie, ca în Evul Mediu, de ce anumite elemente din trecut, din lumea noastră, sunt atât de adânc ancorate în memoria colectivă şi alte detalii. Am speranţa că acest lucru se va remedia pe viitor şi voi descoperi mai multe în celelalte volume.

Total neaşteptat, personajul principal feminin nu este unul previzibil şi decupat din acele şabloane uzate şi super uzate la care scriitorii apelează de obicei. Kelsea nu e frumoasă, ci banală, nu e extraordinară, ci o fată normală, care are propriile temeri şi defecte, nu ştie totul, dar are o capacitate uimitoare de a recupera toate informaţiile care i-au fost ascunse până acum, şi îi erau total necunoscute. Cu toate că mulţi s-au plâns de lipsa ei de pregătire, consider că tocmai acest fapt a pus baza la transformarea ei evidentă, la evoluţia pe care o simţim la persoana ei, una vibrantă şi clară. Cu fiecare nouă încercare pe care o are de trecut, fiecare ameninţare care o zdruncină, vedem clar că se conturează o regină curajoasă, puternică, din tânăra ce până atunci trăise doar cu nasul în cărţi. E hotărâtă nu doar să facă schimbări, ci să fie chiar ea schimbarea din regatul pe care îl va conduce.   

O apariţie cu adevărat spectaculoasă în acţiune o are Spectrul cu cele două incursiuni ale sale. El este o enigmă, nimeni nu îi cunoaşte adevărata identitate, e un  hoţ şi singurul care se joacă cu nervii Regentului după bunul plac, care l-a îngenunchiat vreodată. Kelsea este imediat vrăjită de acest tânăr fermecător şi independent, sarcastic şi intrigant, şi pe bună dreptate, dar el nu pare a-i răspunde cu acelaşi interes. Singura lui dorinţa e ca fata să devină regină, şi una bună. Apreciez alegerea Erikăi Johansen de a se detaşa iar de alte serii şi de a elimina complet din schemă o relaţie, un lucru atât de rar la cărţile de genul. Deşi eroina se gândeşte la Spectru uneori, latura amoroasă nu e prezentă, lipseşte, iar acest lucru nu m-a deranjat deloc, deoarece acest volum pune accent pe alte lucruri mai importante.

Am observat că autoarea a avut în primul volum anumite deficienţe în a zugrăvi antagoniştii „ca la carte”. Fiindcă iniţial am avut un contact indirect cu ei, prin intermediul caracterizării realizate de alţii sau prin simpla enumerare a faptelor lor, mai mult decât grăitoare, toate informaţiile prezentate pe marginea acestor personaje negative le-au pus într-o lumină puternică, maliţioasă, mi-au dat senzaţia unor prezenţe îngrozitoare, terifiante. Faima lor precede realitatea însă, deoarece atunci când i-am întâlnit cu adevărat, prin intermediul pasajelor narative din perspectiva lor, sau când le-am observat comportamentul, atât Regina Roşie, cât şi Regentul (unchiul lui Kelsea), deoarece despre ei e vorba, mi s-au părut lipsiţi de substanţă, realitatea a pălit în faţa imaginii din mintea mea şi a aşteptărilor pe care le aveam. Poate pentru că ezitările şi patimile reginei din Mortsmen nu mi s-au părut fondate, având în vedere atu-urile de care dispune, şi, mai ales, Regentul mi s-a părut doar o caricatură proastă şi neconvingătoare a ceea ce credeam că e un candidat fioros la tronul Tearlingului.

Înţeleg cum acest roman nu ar putea fi pe placul tuturor, datorită numărului destul de mare de pagini, care conţin uneori pasaje mai statice, mai puţin antrenante, sau a inovaţiilor pe care le conţine şi a faptului că se deplasează de la traiectoria cu care cititorii acestui gen sunt obişnuiţi. Dar vă rog să îi acordaţi o şansă, să descoperiţi singuri tot ce oferă, să acceptaţi să pătrundeţi în lumea lui. E posibil să fiţi total uimiţi de poveste, cum am păţit şi eu.
Dacă vă aşteptaţi să citiţi o distopie ca toate celelalte, care foloseşte acelaşi prototip utilizat până acum, acest lucru nu se va întâmpla. Iniţiativele curajoase la care apelează scriitoarea te pot cuceri sau dezamăgi, dacă nu eşti genul de persoană care iese uşor din zona sa de confort şi nu e deschis la noi propuneri din lumea ficţională, dar cu siguranţă nu te vor lăsa indiferent, asta vă garantez. 
Pentru mine totul a funcţionat minunat, aplaud creaţia Erikăi, ideile ei, personajele şi legăturile construite între acestea şi aştept cu mult entuziasm continuarea.

Carte primită pentru recenzie de la Editura Trei.

Regina a sosit! Trăiască Regina! "Regina Adevărată"(Regina Ţinutului Tearling #1) de Erika Johansen - Recenzie

Krisz 43

Read More