Kelsea Raleigh a trăit în umbră, ascunsă de ochii celor din jur, până în
momentul în care îndeplineşte 19 ani. Din acea clipă, ea este nevoită să îşi
lase în urmă părinţii adoptivi, care au vegheat la protecţia şi educaţia ei, să
îşi ia la revedere de la pădurea ei dragă, de la căsuţa în care a locuit şi de
la biblioteca care a purtat-o în atâtea locuri şi i-a făcut mai palpitantă
viaţa atât de îngrădită.. Trebuie să o
lase în urmă pe Kelsea, fetiţa, şi să îşi ia în mâini destinul şi titlul de
regină care i se cuvine.
Însă oricâţi ani de instruire ar fi făcut, nimic nu o putea pregăti cu adevărat pentru ce o aşteaptă: domnia unui
regat destrămat dintr-un viitor distopic, în care oamenii trăiesc ca în Evul
Mediu, un timp în care lumea în loc să evolueze, a regresat, după un cataclism
numit Trecere. Ţinutul ei, Tearling, e decimat de nedreptăţi şi teroare,
de durere şi sărăcie, e plin de duşmani care plătesc asasini profesionişti
pentru a o elimina. În plus, o regină malefică, Regina Roşie, o vrăjitoare ce domneşte de zeci de ani în Mortmesne,
deţine controlul şi asupreşte toate celelalte teritorii. Contrar aşteptărilor
ei, se pare că moştenirea pe care o primeşte tânăra nu seamănă deloc cu ce îşi
imagina şi este izbită din plin de furtuna şi toate dificultăţile care o
aşteaptă, dar mai ales de pericolele care o pândesc la tot pasul.
Kelsea trebuie să repare toate greşelile făcute de mama ei, să ţină pasul
cu avalanşa de informaţii pe care le află, deloc plăcute, să câştige încrederea
şi respectul membrilor gărzii ei, circumspecţi că va avea sorţi de izbândă, dar
mai ales, al poporului, însă pentru a reuşi să facă ceva din toate acestea trebuie, mai înainte de toate, să reuşească
să rămână în viaţă cât mai mult.
Cartea aceasta nu a fost primită în mod foarte ospitalier la noi în ţară,
ţin minte că primele reacţii ale cititorilor, după ce au descoperit povestea,
nu au fost cele mai bune şi drăguţe. Tot valul acesta de negativism îndreptat
asupra ei recunosc că mi-a mai tăiat din elan şi entuziasm şi am început
volumul cu inima oarecum îndoită, sceptică, nesigură că ce voi găsi în ea va fi
pe placul meu. Cred că tot răul, ca să spun aşa, a fost înspre bine, deoarece
astfel am reuşit să fiu, în final,
extrem de încântată de poveste, de personaje, să mă ia prin total prin
surprindere ce am descoperit ascuns în filele cărţii.
Dacă ar fi să definesc „Regina Adevărată” de Erika Johansen în
două cuvinte, ele ar fi: diferită şi îndrăzneaţă. De ce spun asta? Pentru că autoarea s-a
îndepărtat de tiparele posibile care aparţin atât distopiilor cât şi cărţilor
fantasy (fiindcă există strecurate şi elemente supranaturale) a
construit personajele într-un manieră nouă, originală, şi şi-a îndreptat armele
în direcţii nebănuite. A avut curajul şi
intuiţia grozavă să străbată tărâmuri neexploatate de alţii până acum şi, în
plus, să le cucerească. Cu toate acestea, cred că lumea ei putea fi mai
atent construită, deoarece este destul de înceţoşată povestea despre Trecere,
ce a generat aceste modificări care au dus la traiul lipsit de tehnologie, ca
în Evul Mediu, de ce anumite elemente din trecut, din lumea noastră, sunt atât
de adânc ancorate în memoria colectivă şi alte detalii. Am speranţa că acest
lucru se va remedia pe viitor şi voi descoperi mai multe în celelalte volume.
Total neaşteptat, personajul principal feminin nu este unul previzibil şi
decupat din acele şabloane uzate şi super uzate la care scriitorii apelează de
obicei. Kelsea nu e frumoasă, ci banală, nu e extraordinară, ci o fată normală,
care are propriile temeri şi defecte, nu ştie totul, dar are o capacitate
uimitoare de a recupera toate informaţiile care i-au fost ascunse până acum, şi
îi erau total necunoscute. Cu toate că mulţi s-au plâns de lipsa ei de pregătire,
consider că tocmai acest fapt a pus baza la transformarea ei evidentă, la
evoluţia pe care o simţim la persoana ei, una vibrantă şi clară. Cu fiecare
nouă încercare pe care o are de trecut, fiecare ameninţare care o zdruncină,
vedem clar că se conturează o regină curajoasă, puternică, din tânăra ce până
atunci trăise doar cu nasul în cărţi. E
hotărâtă nu doar să facă schimbări, ci să fie chiar ea schimbarea din regatul
pe care îl va conduce.
O apariţie cu adevărat spectaculoasă în acţiune o are Spectrul cu cele
două incursiuni ale sale. El este o enigmă, nimeni nu îi cunoaşte adevărata
identitate, e un hoţ şi singurul care se
joacă cu nervii Regentului după bunul plac, care l-a îngenunchiat vreodată.
Kelsea este imediat vrăjită de acest tânăr
fermecător şi independent, sarcastic şi intrigant, şi pe bună dreptate, dar
el nu pare a-i răspunde cu acelaşi interes. Singura lui dorinţa e ca fata să
devină regină, şi una bună. Apreciez alegerea Erikăi Johansen de a se detaşa
iar de alte serii şi de a elimina complet din schemă o relaţie, un lucru atât
de rar la cărţile de genul. Deşi eroina se gândeşte la Spectru uneori, latura
amoroasă nu e prezentă, lipseşte, iar acest lucru nu m-a deranjat deloc,
deoarece acest volum pune accent pe alte lucruri mai importante.
Am observat că autoarea a avut în
primul volum anumite deficienţe în a zugrăvi antagoniştii „ca la carte”. Fiindcă
iniţial am avut un contact indirect cu ei, prin intermediul caracterizării
realizate de alţii sau prin simpla enumerare a faptelor lor, mai mult decât
grăitoare, toate informaţiile prezentate pe marginea acestor personaje negative
le-au pus într-o lumină puternică, maliţioasă, mi-au dat senzaţia unor prezenţe
îngrozitoare, terifiante. Faima lor precede realitatea însă, deoarece atunci când i-am
întâlnit cu adevărat, prin intermediul pasajelor narative din perspectiva lor, sau
când le-am observat comportamentul, atât Regina
Roşie, cât şi Regentul (unchiul lui Kelsea), deoarece despre ei e vorba, mi
s-au părut lipsiţi de substanţă, realitatea a pălit în faţa imaginii din mintea mea şi a aşteptărilor pe care le aveam. Poate pentru că ezitările şi
patimile reginei din Mortsmen nu mi s-au părut fondate, având în vedere
atu-urile de care dispune, şi, mai ales, Regentul mi s-a
părut doar o caricatură proastă şi neconvingătoare a ceea ce credeam că e un candidat
fioros la tronul Tearlingului.
Dacă vă aşteptaţi să citiţi o distopie ca toate celelalte, care foloseşte acelaşi prototip utilizat până acum, acest lucru nu se va întâmpla. Iniţiativele curajoase la care apelează scriitoarea te pot cuceri sau dezamăgi, dacă nu eşti genul de persoană care iese uşor din zona sa de confort şi nu e deschis la noi propuneri din lumea ficţională, dar cu siguranţă nu te vor lăsa indiferent, asta vă garantez.
Pentru mine totul a funcţionat minunat, aplaud creaţia Erikăi, ideile ei, personajele şi legăturile construite între acestea şi aştept cu mult entuziasm continuarea.
Carte primită pentru recenzie de la Editura Trei.
