joi, iulie 18, 2013

Aflat în căutarea femeii perfecte."Climate" de André Maurois - Recenzie

Cartea poate fi comandată de AICI.


O floare frumoasă şi gingaşă îşi va face apariţia la un moment dat, plină de contraste şi speranţă. Un trandafir roşu, pe care îl voi numi dragoste. El se va înălţa pas cu pas, va prinde curaj, va sta mândru, dar inevitabil vor apărea şi buruienile răutăcioase  din jurul lui, care vor încerca să îl dărâme cu orice preţ. Una dintre aceste buruieni este gelozia, cea mai periculoasă dintre ele, deoarece ea se va căţăra treptat pe tulpina trandafirului, încolţindu-l, punând stăpânire pas cu pas pe plăpânda floare. Asta până când puterea ei va fi atât de mare, încât va sugruma, va sufoca iubirea, o va distruge.. sau măcar va încerca.
Provenind dintr-o familie strictă şi tipicară, Philippe Mercenat a moştenit seriozitatea părinţilor, fiind la fel de calculat şi raţional ca şi ei, şi care nu a pus preţ pe iubire până atunci. În momentul în care Odile intră în viaţa lui, este cucerit imediat de exuberanţa tinerei, de firea ei visătoare, copilăroasă, şi de capacitatea de a însufleţi orice loc. Însă chiar aceste diferenţe dintre ei, care iniţial îi apropie, ei fiind ca doi magneţi de poli opuşi care se atrag, completându-se unul pe celălalt, umplând golurile din sufletelor lor, chiar acelea vor produce treptat fisuri în căsătoria lor, deteriorând-o. Nu va dura mult până când sămânţa geloziei va încolţi în sufletul lui şi îl va otrăvi lent, ajutată să răsară de mintea lui analitică, dar mai ales de comportamentul superficial al lui Odile, şi de alegerea ei de a lăsa mereu loc de interpretări.
Romanul este structurat în două părţi mari, scrise sub forma unor scrisori, deci avem două voci care ne relatează povestea şi viaţa lui Philippe Mercenat. Cu toate acestea, deşi putem avea acces în mintea şi inima unor personaje, nu m-am putut regăsi în ele, nu le-am înţeles adesea deciziile extrem de eronate, iar de multe ori m-au revoltat, înfuriat chiar. O carte care nu se joacă doar cu emoţiile tale, stilul fiind unul pătrunzător, intens, ci şi cu răbdarea şi capacitatea de a oferi circumstanţe atenuante lui Odile şi apoi lui Philippe. Am fost atât de furioasă pe ea adesea, pe modul ei nepăsător de a fi, împrăştiat, egoist, dar şi pe el, deoarece nu s-a comportat ca un bărbat adevărat şi nu a pus piciorul în prag atunci când trebuia.
Nu am să înţeleg niciodată alegerea unor persoane de a se complace într-o relaţie care nu mai funcţionează, una în care toate semnele arată că cel de lângă tine este infidel, de a prefera să se chinuie, să se tortureze prin toate gândurile negre şi dezamăgirile de care se lovesc. E ca şi cum ar prefera să rămână într-o cameră care cândva a fost luxoasă şi luminoasă, dar între timp a pornit un incendiu care ameninţă să o mistuie, iar tu, în loc să te ieşi, să încerci să te salvezi, preferi să te uiţi nostalgic la lucrurile dragi care acum se fac scrum şi să te intoxici cu fumul. Dacă nu am fost de acord cu multe decizii, nu înseamnă că le condamn pe toate, doar că m-au întristat anumite momente, când am încercat să înţeleg frământările şi durerea din multe clipe. Ce m-a frapat şi mi-a plăcut foarte mult, e că ambii, atât Odile, cât şi Philippe, vor schimba rolurile la un moment dat şi vor vedea cum e să fii cel care iubeşte mai mult, dar este iubit mai puţin, şi viceversa.
Mi-am dorit extrem de mult să citesc „Climate, iar în timp ce o citeam de multe ori m-am oprit şi am admirat coperta, de care m-am îndrăgostit efectiv. E simplă dar atât de potrivită, şi exprimă atât de multe lucruri. Cartea este extraordinară şi oferă o adevărată lecţie despre gelozie, mai ales, şi cum poate aceasta distruge inima celui „contaminat” cu ea, cum îl poate transforma, ataca. Personajele greşesc, poate prea mult, dar asta le conferă realism, face cartea credibilă, şi acţiunea palpabilă.
„Climate”de André Maurois s-a ridicat la nivelul aşteptărilor mele, poate nu datorită tipologiei personajelor şi alegerilor lor, ci pentru că rândurile sunt înrobitoare, exprimă pasiune, iar cartea e ca o tornadă de trăiri puternice de care veţi deveni dependent pe parcursul lecturii.

„Greşesc aceia care spun că dragostea e oarbă; adevărul e că dragostea-i indiferentă la defecte sau slăbiciuni – pe care le vede foarte bine – când îşi închipuie că a găsit într-o fiinţă acel ceva ce-o interesează mai mult decât orice şi care, de cele mai multe ori, nici nu se poate defini.”

„Când iubeşti o femeie, aşa cum o iubeam eu pe soţia mea, tot ce e legat de chipul ei e împodobit, în dragostea ce i-o porţi, cu calităţi şi virtuţi imaginare: oraşul în care ai întâlnit-o ţi se pare mai frumos decât este în realitate, şi restaurantul unde ai luat cina împreună cu ea ţi se pare deodată mai bun decât toate celelalte; chiar şi rivalul, cu toate că-l deteşti, îl vezi într-o lumină mai frumoasă. ”

„Femeile sunt schimbătoare, totdeauna sunt în căutarea unei ţinte precise către care să-şi îndrepte gândurile şi dorinţele lor rătăcitoare; poate această nevoie îi creează bărbatului datoria de a fi busola lor, de a fi punctul fix. O mare dragoste nu reuşeşte să lege de tine fiinţa iubită, dacă nu ştii, în acelaşi timp, să-i umpli viaţa cu o bogăţie de sentimente mereu reînnoite.”
Carte primită pentru recenzie de la Libris.

Libris.ro este o librărie online de unde puteţi achiziţiona o mulţime de cărţi la cele mai bune promoţii. De asemenea, puteţi cumpăra şi  cărţi în engleză foarte îndrăgite şi de succes în străinatate

17 comentarii:

  1. Am citit si eu cartea!!! Este atat de tragica! Pe mine m-a rascolit foarte tare finalul ei! Ma bucur sa vad ca este apreciata de mai multe persoane <3
    PS: foarte frumos ai scris recenzia

    RăspundețiȘtergere
  2. imi place foarte mult recenzia:D si este o carte pe care am citito si eu fara stiu macar nimic despre ea:D mia cumparato mama si cered ca e cel mai frumos cadou facut de ea:D ador si am sa ador mereu cartea asta:D ma bucur ca tia placut

    RăspundețiȘtergere
  3. Am citit si eu cartea acum cativa ani si mi-a placut enorm de mult!:)

    RăspundețiȘtergere
  4. De fiecare data cand citesc una dintre recenziile vostre imi mai adaug cate o carte in wishlist.desi nu cred ca as putea sa ma concentrez cu adevarat pe intamplari...sunt eu mai ciudata.totusi ador prima parte din impresiile tale.E asa de poetica,si....desi nu am citit cartea,se potriveste perfect cu ce am inteles eu din sinopsis.Si citatele sunt superbe,mai ales ultimul!

    RăspundețiȘtergere
  5. Krisz, iti voi raspunde la asta:

    "Nu am să înţeleg niciodată alegerea unor persoane de a se complace într-o relaţie care nu mai funcţionează, una în care toate semnele arată că cel de lângă tine este infidel, de a prefera să se chinuie, să se tortureze prin toate gândurile negre şi dezamăgirile de care se lovesc. E ca şi cum ar prefera să rămână într-o cameră care cândva a fost luxoasă şi luminoasă, dar între timp a pornit un incendiu care ameninţă să o mistuie, iar tu, în loc să te ieşi, să încerci să te salvezi, preferi să te uiţi nostalgic la lucrurile dragi care acum se fac scrum şi să te intoxici cu fumul."
    -
    Oamenii se sperie in general de ceea ce este nou. Camera aia, asa in flacari cum este, e familiara, e comoda, e securizanta. Stiu la ce sa se astepte de la ea. Stiu ca vor sfarsi ucisi de flacari, dar STIU. Omul detesta sa NU STIE. Si daca omul nu stie ce e afara, ce il asteapta cand va iesi din camera in flacari, ii trebuie mult curaj ca sa afle si sa infrunte ce e dincolo de usa. Rareori are curajul asta. Curajul vine din increderea in sine, iar daca nu ai fost curajos macar o data, ca sa vezi ca poti face fata, nu ai incredere. Iar daca nu ai incredere, nu ai curaj. E un cerc vicios in care ne putem invarti la infinit.

    RăspundețiȘtergere
  6. Şi eu sunt de acord cu Ramona de mai sus. Oamenii detestă să nu ştie. Atât Philippe, cât şi Odile,par că se tem să iasă din acea "cameră", deoarece, chiar dacă uneori se ceartă, se "înjunghie" cu vorbe grele, ei se iubesc şi au un sentiment de siguranţă când sunt unul cu altul. Per total, cartea pare bună, deci trebuie să o adaug la wishlist-ul meu enorm :)).

    RăspundețiȘtergere
  7. Nu mai auzisem de aceasta carte pana acum.Chiar mai facut curioasa in legatura cu ea.Inca o carte pe lista mea.Sper ca voi putea sa o citesc in viitorul apropiat!! :D

    RăspundețiȘtergere
  8. Ador psihologia,iar cartea mi se pare una de suflet. Citatele incredibile,imi dau senzatia ca ascund o imensa lectie de viata.
    ^_^

    RăspundețiȘtergere
  9. Sincer în general personele foarte calculate, care nu se lasă purtate de fiorii iubirii tind să fie obsesive într-o relaţie şi să devină foarte geloase şi posesive. Ceea ce se spune că opuşii se atrag e foarte adevărat, dar până într-un punct. Dacă sunt total opuşi nimic bun nu va ieşi până la urmă pentru că două persoane au nevoie de lucruri în comun pentru a convieţui, altfel magia şi pasiunea de la început se va duce la un moment dat şi vor rămâne cu nimic decât nişte amintiri.
    Personal îmi plac femeile astea care nu dau multă importanţă, care sunt puţin nepăsătoare, bine doar în cărţi, dar sunt aşa nişte diri interesante măcinate totuşi de nişte frici interioare. nici eu nu înţeleg de ce să suporţi infideşitatea când e aşa de uşro să te desparţi? De ce să suferi când poţi să nu? Pur şi simplu încerci să salvezi ceva ce nu merită şi care nu a meritat.
    Faptul că e un roman epistolar nu e chiar pe placul meu, am fost de multe ori dezamăgită de tipul acesta de roman.

    RăspundețiȘtergere
  10. Suna interesant din cate ai povestit. Nici de asta nu am mai auzit pana acum - cum de faceti sa cititi toate cartile bune? :) - dar cu siguranta mi-a captat atentia.
    Sincer, cu toate ca Ramona a explicat foarte bine, nici eu nu pot intelege, pe de-o parte pentru ca eu de felul meu sunt mai schimbatoare si nu cunosc notiunea de 'confort', iar pe de alta parte pentru ca nu am experienta necesara pentru a judeca :)

    RăspundețiȘtergere
  11. Da, Ramona, iti inteleg punctul de vedere. Dar tot nu pot pricepe de ce unii prefera sa sufere, sa stea alaturi de un om care evident nu ii mai iubeste, sa le gaseasca mereu scuze, sa ierte. Cred ca aceia nu au mai deloc stima de sine. Si daca nici tu nu te respecti, atunci cine sa o faca?

    RăspundețiȘtergere
  12. pe bune?! chiar e frumoas acartea, m-am tot ferit sa o interceptez desi mi se oferea aproape pe gratis la 2-3 lei! deci nu stiu ce sa zic, cred ca acea coperta ma sperie, nu ma atrage acesta e motivul pentru care nu ma incumet sa o citesc, avem asadara o poveste de dragoste?! e prima oara cand ii citesc recenzia, air cu primul citat m-ai topit! exact asa este nu vedem defectele pentru ca vrem sa credem ca am agsit persoana pe care o cautam demult iar defectele minore preferam sa le ignoram pentru a fii perfecta in ochii nostrii!

    RăspundețiȘtergere
  13. Citatele astea, buna idee ati avut cu ele. Imi place recenzia, ai tu un stil aparte de a ne convinge.
    Presupun ca o voi cumpara dupa ce imi termin de luat cartile pe care le vreau de mult :)).

    RăspundețiȘtergere
  14. Si eu am gasit cartea la 4 lei pe elefant :) In curand in bilbioteca ^_^

    RăspundețiȘtergere
  15. Poate data viitoare mi-o iau si eu, pentu 4 lei nu moare nimeni.

    RăspundețiȘtergere
  16. Imi place mult ideea cartii si datorita recenziei voastre,m-am hotarat sa o citesc si eu.Plus ca pretul ei este de odar 4 lei pe elefant.

    RăspundețiȘtergere
  17. Am facut o comanda, dar am uitat sa adaug cartea... Acum imi pare rau!

    RăspundețiȘtergere

Vă mulțumim pentru că ne vizitați blogul și pentru comentariile voastre. Contează foarte mult pentru noi să vă aflăm gândurile :). Dacă ați pus o întrebare, reveniți, cu siguranță vă vom răspunde!