Înainte de culcare (1) + Primele 100 de cuvinte (9)

Hello all! Îmi e tare dor de blog şi de voi, am zeci de cărţi minunate care mă aşteaptă pe raft, multe recenzii pe care trebuie să le postez, dar mai am destul până o să pot spune că am intrat în vacanţă.. 

Am descoperit o provocare tare drăguţă iniţiată de Buburuzabia, în care trebuie să faci o poză cărţii pe care o citeşti în acest moment şi să spui câteva rânduri despre ea, ce impresie ţi-a lăsat până atunci. Şi să laşi articolul tău într-un comentariu AICI.

Acestea fiind spuse, vă prezint cartea pe care am început-o zilele acestea:

 În poză e perna mea fosforescentă din copilărie şi semnul de carte de la Booktopia, care momentan e preferatul meu. E în formă de frunză şi scrie pe el: "Nu mă frunzări, citeşte-mă!" - cât de awesome e asta? (^_^).

Am ştiut din clipa în care una dintre scriitoarele mele de suflet, Florina-Diana Cosmin (Poveştile unei inimi) a menţionat cartea "Istoria iubirii" ca fiind prima în topul cărţilor ei preferate şi când a spus într-un interviu referitor la personalităţile pe care le respectă: "Scriitoarea Nicole Krauss, pentru că scriitura ei mă duce cu gândul la dantelăria fină a unei rochii lucrate de mână." că această carte va ajunge pe raftul meu şi că îmi doresc cu ardoare să o citesc. 

Nu am reuşit să parcurg decât vreo 100 şi ceva din pagini, din cauza timpului limitat, dar nu mi-a fost nevoie de mai mult de câteva capitole ca să mă conving că e o carte complexă, specială, care urmăreşte mai multe fire narative cu mai multe personaje principale, dar ale căror poveşti simt că se intersecteză cumva, sau o vor face mai devreme sau mai târziu. De fapt, unele au şi făcut-o.

Romanul a fost povestit din două puncte de vedere, cel al lui Leo Gursky, un scriitor bătrân care a iubit o singură dată în viaţă şi care nu a avut parte de un deznodământ fericit al poveştii sale şi de Alma Singer, o tânără căreia i s-a pus numele acesta după personajul unei cărţi, "Istoria iubirii", şi care ne relatează copilăria ei, ne descrie familia, amintiri, întâmplări extrem de captivante. De asemenea, de câteva capitole a început să se scrie şi despre Zvi Litvinov, scriitorul romanului după care i s-a dat numele Almei, dar şi povestea acestei cărţi, traiectoria ei. Preferata mea a fost până acum "vocea" Almei, dar toate trei sunt foarte, foarte frumoase. Suntem purtaţi din Polonia în America, apoi în Israel, Chile..iar cartea e în sine o călătorie fascinantă. O să îi fac cu siguranţă o recenzie romanului. 

Şi pentru că cele două rubrici se îmbină de minune, o să postez şi la "Primele 100 de cuvinte", rubrică iniţiată de Rosia Lady:

"Ultimele cuvinte din lume

Când or să-mi scrie necrologul. Mâine. Sau poimâine. O să sune aşa: LEO GURSKY CĂRUIA ÎI SUPRAVIEŢUIEŞTE UN APARTAMENT PLIN DE CĂCAT. Mă mir că n-am fost îngropat de viu. Locuinţa e minusculă. Trebuie să mă străduiesc să păstrez o trecere liberă între pat şi toaletă, între toaletă şi masa din bucătărie, între masa din bucătărie şi uşa de la intrare. Dacă aş vrea să merg direct de la toaletă la uşa de la intrare ar fi imposibil, nu pot ajunge acolo decât  ocolind masa din bucătărie. Îmi place să-mi imaginez patul ca fiind a patra bază de pe un teren de baseball, toaleta fiind prima bază, masa de bucătărie, a doua, şi uşa de la intrare, a treia: dacă aud soneria în timp ce zac în pat, trebuie să ocolesc toaleta şi apoi masa din bucătărie ca să pot ajunge la uşă. (...)

De multe ori mă întreb cine o să fie ultima persoană care o să mă vadă în viaţă. Dacă ar fi să fac un rămăşag, aş paria pe băiatul care-mi livrează mâncarea de la restaurantul chinezesc."