Hello all! Îmi e tare dor de blog şi de voi, am zeci de cărţi minunate care mă aşteaptă pe raft, multe recenzii pe care trebuie să le postez, dar mai am destul până o să pot spune că am intrat în vacanţă..
Am descoperit o provocare tare drăguţă iniţiată de Buburuzabia, în care trebuie să faci o poză cărţii pe care o citeşti în acest moment şi să spui câteva rânduri despre ea, ce impresie ţi-a lăsat până atunci. Şi să laşi articolul tău într-un comentariu AICI.
Acestea fiind spuse, vă prezint cartea pe care am început-o zilele acestea:
 |
| În poză e perna mea fosforescentă din copilărie şi semnul de carte de la Booktopia, care momentan e preferatul meu. E în formă de frunză şi scrie pe el: "Nu mă frunzări, citeşte-mă!" - cât de awesome e asta? (^_^). |
Am ştiut din clipa în care una dintre scriitoarele mele de
suflet, Florina-Diana Cosmin (Poveştile unei inimi) a menţionat cartea
"Istoria iubirii" ca fiind prima în topul cărţilor ei preferate şi
când a spus într-un interviu referitor la personalităţile pe care le respectă: "Scriitoarea Nicole Krauss,
pentru că scriitura ei mă duce cu gândul la dantelăria fină a unei rochii lucrate
de mână." că această
carte va ajunge pe raftul meu şi că îmi doresc cu ardoare să o citesc.
Nu am reuşit să parcurg decât vreo 100 şi ceva din pagini,
din cauza timpului limitat, dar nu mi-a fost nevoie de mai mult de câteva
capitole ca să mă conving că e o carte complexă, specială, care urmăreşte mai
multe fire narative cu mai multe personaje principale, dar ale căror poveşti simt
că se intersecteză cumva, sau o vor face mai devreme sau mai târziu. De fapt, unele au şi făcut-o.
Romanul a fost povestit din două puncte de vedere, cel al
lui Leo Gursky, un scriitor bătrân care a iubit o singură dată în viaţă şi care
nu a avut parte de un deznodământ fericit al poveştii sale şi de Alma Singer, o
tânără căreia i s-a pus numele acesta după personajul unei cărţi, "Istoria
iubirii", şi care ne relatează copilăria ei, ne descrie familia, amintiri,
întâmplări extrem de captivante. De asemenea, de câteva capitole a început să
se scrie şi despre Zvi Litvinov, scriitorul romanului după care i s-a dat
numele Almei, dar şi povestea acestei cărţi, traiectoria ei. Preferata mea a fost până acum "vocea" Almei, dar
toate trei sunt foarte, foarte frumoase. Suntem purtaţi din Polonia în America, apoi în Israel, Chile..iar cartea e în sine o călătorie fascinantă. O să îi fac cu siguranţă o recenzie
romanului.
Şi pentru că cele două rubrici se îmbină de minune, o să
postez şi la "Primele 100 de cuvinte", rubrică iniţiată de Rosia Lady:
"Ultimele cuvinte din lume
Când or să-mi scrie necrologul.
Mâine. Sau poimâine. O să sune aşa: LEO GURSKY CĂRUIA ÎI SUPRAVIEŢUIEŞTE UN
APARTAMENT PLIN DE CĂCAT. Mă mir că n-am fost îngropat de viu. Locuinţa e
minusculă. Trebuie să mă străduiesc să păstrez o trecere liberă între pat şi
toaletă, între toaletă şi masa din bucătărie, între masa din bucătărie şi uşa
de la intrare. Dacă aş vrea să merg direct de la toaletă la uşa de la intrare
ar fi imposibil, nu pot ajunge acolo decât
ocolind masa din bucătărie. Îmi place să-mi imaginez patul ca fiind a
patra bază de pe un teren de baseball, toaleta fiind prima bază, masa de
bucătărie, a doua, şi uşa de la intrare, a treia: dacă aud soneria în timp ce
zac în pat, trebuie să ocolesc toaleta şi apoi masa din bucătărie ca să pot
ajunge la uşă. (...)
De multe ori mă întreb cine o
să fie ultima persoană care o să mă vadă în viaţă. Dacă ar fi să fac un
rămăşag, aş paria pe băiatul care-mi livrează mâncarea de la restaurantul
chinezesc."
0 gânduri:
Trimiteți un comentariu
Vă mulțumim pentru că ne vizitați blogul și pentru comentariile voastre. Contează foarte mult pentru noi să vă aflăm gândurile :). Dacă ați pus o întrebare, reveniți, cu siguranță vă vom răspunde!