luni, august 27, 2012

The magic of words (55)

Al doilea și ultimul post cu citate din cartea "Poveștile unei inimi" scrisă de Diana-Florina Cosmin, apărută la Curtea Veche Publishing, în anul 2012. Sper din suflet că ele vă vor stimula și mai mult să vă cumpărați cartea. Merită din plin.

“Cel mai scurt pas de la iadul singurătăţii la paradisul conjugal este o întâlnire aranjată. Doar dacă pleci urechea la cei care n-au trecut niciodată prin aşa ceva.” - ("Poveștile unei inimi" de Diana-Florina Cosmin, Editura Curtea Veche, anul 2012)

“Dacă, în vreun moment al existenţei tale, ţi-ai găsit locul în secţiunea « singură şi disponibilă », subcategoria « dependentă de job », ştii deja prea bine că, pentru majoritatea rudelor şi a prietenilor binevoitori, întregul CV pufos al existenţei tale se poticneşte într-o amărâtă de căsuţă goală « starea civilă ». Tânără, activă, dar fără verighetă pe deget – pentru moment ! –, priveşti cu seninătate faptul că nu ţi-ai găsit încă prinţul cu mantie roşie şi cal alb şi, fireşte, nici încarnarea lui de secol XXI, în varianta « costum negru, servieta şi bluetooth ». În fond, de ce atâta grabă ?
Totuşi faptul că tu nu l-ai cunoscut încă nu înseamnă că alţii nu-l cunosc. Dimpotrivă ! Eu, una, cunosc cel puţin trei persoane care au vorbit cu persoana « absolut ideală » pentru mine şi au ajuns, fără drept de apel, la concluzia că el este « acela ». În timp ce alte femei caută şi dau sfoară-n faţă, făcând liste cu calităţile pe care şi le doresc la bărbatul ideal, eu n-am nevoie să fac toate astea, pentru că prietena mea cea mai bună de la serviciu deja îl cunoaşte pe bărbatul perfect pentru mine. La fel şi colega mea de bancă din clasa întâi, şi cel mai bun prieten al meu din copilărie. Fiecare îl cunoaşte pe bărbatul absolut perfect, pe care « pur şi simplu trebuie să-l văd », altfel voi regreta toată viaţa.” - ("Poveștile unei inimi" de Diana-Florina Cosmin, Editura Curtea Veche, anul 2012)
 “[…] Ascultându-mi dilema existențială, Patrick a tras aer în piept și m-a privit aproape părintește. « Honey, nu te stresa, ei pur și simplu vor să-ți găsească o echipă. » Echipă ? « Da », continuă el. « Doar știi că femeile se comportă vizavi de căsătorie precum copii pe terenul de joacă, atunci când se aleg echipele. Vor cu orice preț să fie incluse într-o echipă ! » Am fost tentată să-l fac misogin , dar mi-am dat seama că are mai multă dreptate decât aș fi vrut să recunosc. « Multor femei din ziua de azi le este frică să nu rămână în afara jocului, așa că simt o mare ușurare când sunt alese. Eu zic să te duci și să te simți bine, că, la cum te cunosc, nu ești genul care să se streseze să fie aleasă », îmi făcu el cu ochiul.” - ("Poveștile unei inimi" de Diana-Florina Cosmin, Editura Curtea Veche, anul 2012)
“Deși catastrofala, prima și, dacă am vreun cuvânt de spus, ultima mea blind date mi-a demonstrat suficient de convigător că jocul « echipelor » nu funcționează doar la femei, ci și la bărbații care pot părea invincibili. Cu toții vrem să fim « aleși » la un moment  sau altul, preferabil de aceleași persoane pe care le-am alege și noi. Fie că alegerea finală are loc mai devreme sau mai tarziu decât ne-am fi așteptat, jocul are farmecului lui, ca în copilărie.
În definitiv, dacă pe terenul de joacă nu erai ales de nicio echipă la un anumit joc renunțai ? Nu, așteptai următoarea partidă sau pe cea de după. Odată cu vârsta, vine și un avantaj : poți să alegi singur unde vrei să fii și să spui « nu » atunci când preferi să stai pe bară, în loc să te avânți într-o competiție care nu te face fericit. În cele din urmă, fiecare îți găsește echipa perfectă, în care să poată da randament maxim.” - ("Poveștile unei inimi" de Diana-Florina Cosmin, Editura Curtea Veche, anul 2012)

“Să faci față respingerii este floare la ureche. Sau, cel puțin, e la fel de ușor ca atunci când te plimbi cu o pereche de urechi de iepuraș din dantelă prin centrul unei capitale europene !” - ("Poveștile unei inimi" de Diana-Florina Cosmin, Editura Curtea Veche, anul 2012)
“De când mă știu, am trăit cu frica acută de a mă face de ras. Oriunde m-aș fi dus, călătorea cu mine teama că, printr-un cuvânt nepotrivit sau printr-o atitudine stângace, orice loc s-ar transforma instantaneu într-o scenă de unde ar răsări, la comandă, un reflector și un public care să hohotească în jurul meu. La fel de fermă mi-a fost și convingerea că bărbații iubesc doar femei aproape perfecte, pe care le-ai putea oricând desprinde de oala de supă din bucătărie sau de monitorul din birou, pentru a le odihni onduleurile sublime, machiajul impecabil și corpul lucrat la sală centimetru cu centimetru direct pe coperta unei reviste glossy. Bineînțeles, femei care n-ar putea nicicând să apară ridicole ori să se facă de râs.
Chiar dacă n-am dat niciodată pe stradă peste vreo astfel de femeie, am simțit mereu suflarea ei în ceafă.” - ("Poveștile unei inimi" de Diana-Florina Cosmin, Editura Curtea Veche, anul 2012)
“Fetele single încearcă mereu, ca un scamator, să țină în aer imaginea lor de femeie ideală, jonglând cu mai multe farfurii decât pot duce: carieristă, gospodină, sportive, umăr de plâns, expert în bancuri. Orice farfurie scăpată pe jos e o ratare sancționată rapid de către acel public hohotind de râs, în care ajungem să ne transformăm noi înșine.” - ("Poveștile unei inimi" de Diana-Florina Cosmin, Editura Curtea Veche, anul 2012)
“Cine-ar fi crezut că mă voi simți cel mai puternică și sigură pe mine exact în momentul în care am atins culmea ridicolului?” - ("Poveștile unei inimi" de Diana-Florina Cosmin, Editura Curtea Veche, anul 2012)
“Am râs de mine, am râs cu mine și, cel mai important, am râs cu lumea întreagă.” - ("Poveștile unei inimi" de Diana-Florina Cosmin, Editura Curtea Veche, anul 2012)
“Chit că mai scapi farfuriile din mână din când în când și părul nu-ți lucește chiar ca-n reviste, când te dezvălui lumii fără mască și plasă de siguranță, ajungi să înțelegi un lucru absolut minunat: pentru a fi iubită, admirată și fericită, tot ceea ce ești acum este mai mult decât de-ajuns!” - ("Poveștile unei inimi" de Diana-Florina Cosmin, Editura Curtea Veche, anul 2012)
“În preajma Zilei Îndrăgostiților, dragostea devine un tel contracronometru, dar și un pretext de bilanț. Înainte să te-apuci să cauți fericirea, ar fi bine să privești puțin în urma ta.” - ("Poveștile unei inimi" de Diana-Florina Cosmin, Editura Curtea Veche, anul 2012)

“Un parfumier mi-a dat un sfat foarte interesant : dacă vrei să ți minte pentru totdeauna un anumit moment, dă-te cu un parfum nou cu acea ocazie. Poți fi sigură că nu vei mai simți niciodata aroma de zambile, mosc sau ambră fără să deschizi automat un sertăraș al memoriei în care să se regăsească toate amintirile din acea zi.” - ("Poveștile unei inimi" de Diana-Florina Cosmin, Editura Curtea Veche, anul 2012)

“Cele mai dureroase eșecuri sunt cele care pornesc din credința că putem păși pe apă în numele iubirii, iar oceanul se cască să ne înghită tocmai când ne făcuserăm curaj. Dar ele sunt, însă, și cele mai « valoroase » dureri ale vieții.” - ("Poveștile unei inimi" de Diana-Florina Cosmin, Editura Curtea Veche, anul 2012)
“În cărțile polițiste s-a consacrat deja ideea că « infractorul » se întoarce mereu la locul crimei și, dincolo de pretextul pe care-l oferă în rezolvarea intrigii, această teorie se confirmă invariabil. Nu toți facem același lucru ? Ne intoarcem cu fața către experiențele din trecut, către oamenii și locurile care ne-au marcat și ne așteptăm ca în ele să se oglindească ceea ce suntem azi. În diferite momente ale vieții, te poți găsi pe o bancă din parc, într-o cafenea sau în fața unei vitrine cu brioșe, doar tu… cu o inimă frântă. Și nu există loc mai bun pentru a înțelege, cu adevărat, cât de puternică ești. Chiar dacă revelația vine mai târziu, odata cu trecerea timpului.
Dacă suntem inteligente, vom ști mereu calea spre trecutul care ne-a rănit și nu ne vom feri să pășim pe ea, cu fruntea sus și nu fără a strânge puțin din dinți, întemeind alte amintiri, care să le șteargă pe cele vechi și dureroase.” - ("Poveștile unei inimi" de Diana-Florina Cosmin, Editura Curtea Veche, anul 2012)

8 comentarii:

  1. doamne ce frumoase sunt cititale..imi place cel cu scena si cu parfumierul sunt asa dragutze..VRRREEAAU cartea asta:))Autoarea par atat de ...nu stiu..spune atat de bine ce spune...

    RăspundețiȘtergere
  2. Citatatele sunt superbe,le ador. O sa ma omorati pana la urma facandu-mi in ciuda ca nu am carte :| .

    RăspundețiȘtergere
  3. stiu:)))deabea aatspet sa prin o ocazie sa mi-o cumpar!

    RăspundețiȘtergere
  4. “Cele mai dureroase eșecuri sunt cele care pornesc din credința că putem păși pe apă în numele iubirii, iar oceanul se cască să ne înghită tocmai când ne făcuserăm curaj. Dar ele sunt, însă, și cele mai « valoroase » dureri ale vieții.”
    Toate citatele sunt superbe, toata cartea sunt sigura ca este divina, dar acest citat m-a impresionat mult. Adevarul e ca toti avem impresia ca iubirea noastra e cea mai mare, cea mai puternica, nemuritoare, invincibila, ca ne face cei mai mari si mai minunati din lume. Intr-un fel, e adevarat. O prietena mi-a spus odata ca dragostea te face sa simti cerul mai aproape. Chiar asa este, chiar si cand iubirea nu se dovedeste a fi exact ceea ce pare. :) Superbe citatele, sper sa achizitionez cartea cat mai repede :D

    RăspundețiȘtergere
  5. cate de frumoase sunt si ctaa dreptate mai au...citind cartea asta cred ca vei invata ceva,sper sa mi-o pot cumpara in curand...
    Mie imi place asta:
    “Am râs de mine, am râs cu mine și, cel mai important, am râs cu lumea întreagă.”

    RăspundețiȘtergere
  6. Apetisante citatele! Sper sa obtin cartea de ziua mea, ca mai este asa puuuutin!!

    RăspundețiȘtergere
  7. Citatele sunt tare dragute, citindu-le nici nu-ti dai seama ca sunt scoase dintr-o carte scrisa de un roman! Sper sa ma pot bucura curand de ea.

    RăspundețiȘtergere

Vă mulțumim pentru că ne vizitați blogul și pentru comentariile voastre. Contează foarte mult pentru noi să vă aflăm gândurile :). Dacă ați pus o întrebare, reveniți, cu siguranță vă vom răspunde!