miercuri, mai 16, 2012

Noutăți editoriale și apariții vitoare la Editura ALL & ALLFA!

Noutăți editoriale:

Aventură, umor şi judecăţi de valoare. Cum arată oamenii, văzuţi din perspectiva amuzantă a unor personaje care nu le ajung nici până la genunchi. O societate bizară formată dintr-un ursuleţ de pluş fugit de acasă, maidanezi conduşi de un câine-colonel şi pisici aristocrate ajunse pe drumuri analizează şi trage concluzii inedite despre lumea oamenilor.
Poate că nu sunt prea deştept, dar cât am stat acolo, în magazin, am observat că oamenii sunt de două feluri: mari şi mici. Nu ştiu de unde îşi iau oamenii mari oameni mici, dar au mare grijă de ei, să nu cadă, să nu plângă. Fac aproape orice să nu-i supere. Micii strigă la ei “mama” şi vorbesc o altă limbă decât a noastră, pe care marii o înţeleg. Am discutat odată problema asta cu prietenul meu. El susţinea că oamenii mici sunt cei mai importanţi. Cu cât sunt mai mici, cu atât sunt mai importanţi. Avea o teorie, complicată pentru mine, cum că adevăraţii stăpâni ai lumii sunt cei mici, că li se îndeplinesc toate dorinţele. Aici nu puteam să-l contrazic, văzusem cu ochii mei. Era suficient ca un prichindel să arate cu degetul spre rafturi şi unul dintre ai noştri pleca pentru totdeauna. Şi nu zicea decât “mama!” şi arăta către noi.

Eduardo Saverin şi Mark Zuckerberg, buni prieteni şi colegi de facultate, au petrecut multe nopţi nedormite, încercând să găsească o modalitate de a se face remarcaţi printre studenţii eminenţi ai Universităţii Harvard. În 2003, Zuckerberg a spart sistemul computerizat al Universităţii, riscând să fie exmatriculat, şi atunci i-a venit ideea să creeze Facebook-ul, reţeaua de socializare care a revoluţionat comunicarea în toată lumea.
Cu finanţarea lui Saverin, ideea lor a străbătut rapid drumul de la un proiect gândit într-o cameră de cămin studenţesc, la o companie din faimoasa Silicon Valley. Dar viziunile contradictorii despre viitorul Facebook-ului i-au transformat pe cei doi prieteni în inamici. Nu peste mult timp, exuberanţa şcolărească care le-a marcat colaborarea s-a transformat într-o rivalitate crâncenă, când în scenă au intrat investitorii, banii şi avocaţii.
Miliardari din întâmplare (The Accidental Billionaires) este un bestseller New York Times, a fost tradus în douăzeci şi patru de ţări şi a stat la baza filmului Reţeaua de socializare (The Social Network), răsplătit cu patru premii Golden Globes şi trei premii Oscar.

Lion avea douăzeci şi unu de ani atunci când a murit din cauza unei meningite fulgerătoare, forţându-l pe tatăl său, Michel, să retrăiască dintr-o perspectivă schimbată ultimele momente petrecute împreună. Împăcarea cu absenţa este însă cu atât mai dificilă cu cât ultimele lor clipe s-au numărat printre cele mai fericite.
Scrisă sub forma unui discurs al fiului care îşi urmăreşte părinţii de dincolo de moarte, Fiul constituie o declaraţie de dragoste cu un timbru original şi ironic care încearcă să umple golul lăsat în urmă de Lion.
Michel Rostain s-a născut pe 18 septembrie 1942 şi este cunoscut şi apreciat ca regizor de teatru liric şi operă. Pe lângă studiile de muzică şi regie, Michel Rostain a studiat psihologia, între anii 1969 – 1974 susţinând cursuri de psihologie clinică la Université de Paris VII. În 1978 a fondat Compania Naţională de teatru liric, “Un théâtre pour la musique.” Din anul 1995 până în 2008 a fost director al Teatrului Naţional din Quimper, iar din 1978 până în 2010 a pus în scenă 39 de piese.

 Apariții viitoare: 

Seisme, erupţii vulcanice, ploi torenţiale...
Pământul este lovit din toate părţile! Fugind din Londra invadată de apele furioase ale Tamisei, Oksa şi familia Pollock pleacă în căutarea Portalului spre Edefia, tărâmul magic al strămoşilor. Este singura lor şansă de a restabili echilibrul celor două lumi.
Începe astfel o aventură foarte periculoasă pentru Oksa, Tânăra Binevoitoare, nevoită să se alieze cu Trădătorii, duşmanii ei de moarte, care abia aşteaptă s-o... trădeze. Din fericire, are în jurul ei şi oameni de încredere: pe Dragomira, nemaipomenita ei bunică, pe Pavel, tatăl care se poate transforma în dragon, pe Gus şi Tugdual, cei doi băieţi rivali la inima ei, şi, bineînţeles, pe credincioşii Sisizurlii, pe Getorix, Indolent, Ghicitoare, Balanso-Goarne şi toate celelalte creaturi simpatice şi extravagante...
După nenumărate obstacole şi peripeţii, va reuşi Oksa să găsească intrarea secretă în Edefia? Şi ce va găsi oare de cealaltă parte a Portalului?
Oksa Pollock a cucerit toată Europa! De la apariţia, în 2010, a primului volum din seria Oksa Pollock, aventura a devenit una de vis: vânzări de sute de mii de exemplare, traduceri în zeci de ţări şi un film care va fi produs în curând!
 
În 1862, după căsătoria cu Lev Nikolaevici Tolstoi, Sofia Andreevna Bers începe să scrie un jurnal pe care îl va continua cu acribie până la sfârşitul vieţii. Jurnalul ei este cronica unei familii aristocrate medii, cu nelipsitele-i conversaţii, picnicuri, partide de vânătoare şi seri muzicale. O viaţă în aparenţă liniştită, în care Sofia încearcă să facă faţă nevoilor cotidiene, să administreze cu parcimonie banii, transcriind şi corectând în acelaşi timp lucrările lui Tolstoi.
Încearcă să nu dezamăgească pe nimeni şi mai ales să păstreze unită familia. Sofia a avut parte de un destin contradictoriu: soţie a unuia dintre cei mai mari scriitori din toate timpurile, îşi idealizează soţul, care este în acelaşi timp şi cauza suferinţelor ei. Mamă a treisprezece copii pe care îi iubeşte enorm, cunoaşte drama despărţirii şi a continuei griji. Femeie complexă, cu o energie inepuizabilă şi un suflet de artistă, ea traversează împreună cu toată familia Tolstoi o perioadă frământată din istoria Rusiei, reuşind să fie alături de soţul ei vreme de mai bine de jumătate de secol. Acest jurnal nu este doar povestea vieţii contesei Tolstaia, ci prietenul ei cel mai bun, contrapartida la viaţa şi căsnicia ei.

5 comentarii:

  1. wow cred ca e super prima carte Nono..suna interesant descrierea

    RăspundețiȘtergere
  2. sunt interesata de povestea cu facebook-ul..am vazut filmul si chiar mi-a placut;;)

    RăspundețiȘtergere
  3. Editura All editeaza carti interesante pentru copii si adolescenti, iar seria "Oksa Pollock" este intr-adevar reusita !

    RăspundețiȘtergere
  4. e draguta prima carte:)..si celelalte sunt bune dar parca nu prea ma atrag:D

    RăspundețiȘtergere

Vă mulțumim pentru că ne vizitați blogul și pentru comentariile voastre. Contează foarte mult pentru noi să vă aflăm gândurile :). Dacă ați pus o întrebare, reveniți, cu siguranță vă vom răspunde!