marți, mai 22, 2012

Cărți Leda care se vor distribui cu revista Bravo Girl!

FANTOMELE NE ŞTIU TOATE SECRETELE de Megan Crewe
din 29 mai numai împreună cu revista BRAVO GIRL. Preţ excepţional: 10,99 lei!
Singurii prieteni ai lui Cass McKenna, o fată de şaisprezece ani, sunt câteva fantome: a surorii ei şi a câtorva foşti colegi de şcoală. Fantomele nu sunt deloc complicate şi poţi avea încredere în ele. Mai mult decât atât, ele pot afla secretele compromiţătoare ale celor din jur… iar lui Cass îi place să ştie totul despre colegii ei îngâmfaţi.
Însă când Tim, vicepreşedintele consiliului de elevi, descoperă secretul lui Cass – acela că poate să comunice cu fantomele –, situaţia tinde să se schimbe. El îi cere să-l ajute pentru a putea intra în legătură cu mama lui, moartă de curând, iar ea, după îndelungi ezitări, sfârşeşte prin a fi de acord. Pe măsură ce-l cunoaşte mai bine pe Tim, Cass are surpriza să constate că acesta nu este un băiat atât de rău precum crezuse ea până atunci şi că, într-adevăr, avea mare nevoie de sprijinul ei.
Să fie aceasta cea mai bună ocazie să se împrietenească din nou cu cei vii… ?
„E minunat scrisă, are personaje cu care cititorii se pot identifica, iar dialogul este impecabil.” – Teens Read Too
„O poveste supranaturală, cu o intrigă amintind de Mean Girls (Fete rele), cu o acţiune alertă… Întâmplările misterioase şi prietenia dintre Cass şi vicepreşedintele consiliului de elevi îi vor fascina de la primele pagini chiar şi pe cititorii cei mai exigenţi.”— School Library Journal

Cartea va avea formatul 10,5 x 17,5 cm, 256 pagini, coperta broşată şi se va putea achiziţiona începând din 29 mai împreună cu revista BRAVO GIRL.

Începutul lunii iunie aduce o nouă serie (de 4 volume) împreună cu revista BRAVO GIRL
 THE ASHLEYS de Melissa de la Cruz
Din 12 iunie primul volum: O nouă senzaţie în şcoală.
Gaşca Ashleys este cea mai tare şi trage toate sforile la Şcoala particulară pentru fete a domnişoarei Gamble, din San Francisco. Cele trei tinere sunt superbe, bogate, cu un gust impecabil pentru ce e mai nou în modă – şi da, aşa e, pe toate le cheamă Ashley!
Lauren Page a fost colegă cu ele de când se ştie, iar cele trei „vedete” ar putea să aibă totuşi o amintire vagă despre ce feste i-au jucat acesteia la grădiniţă… dar asta numai dacă sunt puse să facă un efort de memorie.
Însă Lauren Page nu mai este fetiţa timidă de odinioară. Şi deşi şi-a schimbat cu totul lookul – de la hainele de mâna a doua la garderoba de mare clasă de pe podiumurile de modă (având acum chiar şi o asistentă personală pentru shopping!), pe dinăuntru a rămas aceeaşi persoană. Iar acea persoană s-a cam săturat de toate fiţele celor din jur.
PĂZIŢI-VĂ, ASHLEYS!
O NOUĂ SENZAŢIE FACE FURORI ÎN ŞCOALĂ!

Melissa de la Cruz este autoarea unor foarte îndrăgite serii pentru tineri, precum Blue Bloods, The Ashleys, Au Pairs etc., foarte lăudate de critică şi devenite bestselleruri New York Times şi USA Today, prima dintre ele, apărută şi la Editura LEDA sub titlul Sânge Albastru, fiind deja un succes confirmat şi printre cititorii din Romania.
Pe lângă cărţile publicate, Melissa lucrat ca editor pe probleme de modă şi frumuseţe  şi a publicat numeroase articole în reviste prestigioase precum The New York Times, Marie Claire, Harper’s Bazaar, Glamour, Cosmopolitan, Allure, The San Francisco Chronicle, McSweeney’s, Teen Vogue, CosmoGirl! şi Seventeen. A avut de asemenea apariţii în calitate de expert de modă, tendinţe şi viaţa celebrităţilor la  posturile de televiyiune CNN, E! şi FoxNews.

Minunate vești!! <3

10 comentarii:

  1. Fantomele ne stiu toate secretele de abia o astept :>
    si inca o serie?semnata de la Cruz de data aceasta!de abia astept!cu ajutorul revistei bravo,si nu numai o sa am o biblioteca de milioane,nu ca nu am deja..:))

    RăspundețiȘtergere
  2. Eu abia astept sa-mi cumpar seria din iunie :D

    RăspundețiȘtergere
  3. am citit deja cartea cu fantome:))..asa ca astept seria scrisa de Melissa de la Cruz:D..pare interesanta si imi place cum scrie autoarea:)

    RăspundețiȘtergere
  4. Intr-adevar minunate vesti :).Abia astept sa mi le cumpar!

    RăspundețiȘtergere
  5. Fantomele ne stiu toate secretele nu cred ca mi-o iau.. mai fac pauza de fantasy. In schimb, seria Melissei de la Cruz mi-o iau sigur, suna tare bine.

    RăspundețiȘtergere
  6. Fantomele merita, va asigur! O am deja,desi o citisem de la o prietena, am tinut sa mi-o cumpar, chiar mi-a placut- mi-a facut placere sa o citesc intr-o singura noapte, povestea mi-a ramas si acum in minte. Chiar este frumaosa, este o pauza de la "complicaciunile vietii":)) Este foarte amuzanta, destul de complexa pentru a putea fi savurata chiar si obosit/a, este o carte foarte buna, si , de as fi in locul vostru nu as rata sansa asta! Revistele astea isi fac pomana cu noi... :))

    RăspundețiȘtergere
  7. Cat despre cartea Melissei, cu siguranta ca o voi achizitiona si eu. Imi place ideea si ar fi pacat sa o ratez. Cum ziceam, pomana...
    Imi place si de autoare, din cate am mai citit de pe-un site pe altul, e destul de bine cotata asa ca nu ma va dezamagi. Sunt niste carti foarte interesante, abia astept sa apara :) Ne marim biblioteca!!!

    RăspundețiȘtergere
  8. The Ashleys nu e doar o carte.. e o serie de 4 patru volume.

    RăspundețiȘtergere
  9. Eu n-am citit seria "Sange Albastru" de Melissa de la Cruz , dar am Bloody Valentine si imi place felul ei de a scrie. Abia astept sa-mi iau cartea. La fel ca in cazul "Fantomele ne stiu toate secretele" . Cand a fost reducerea aia de Sf. Valentin am vazut-o si pe ea la reducere, dar n-am luat-o.

    RăspundețiȘtergere
  10. deja am cumparat-o inca nu am apucat sa o citesc

    RăspundețiȘtergere

Vă mulțumim pentru că ne vizitați blogul și pentru comentariile voastre. Contează foarte mult pentru noi să vă aflăm gândurile :). Dacă ați pus o întrebare, reveniți, cu siguranță vă vom răspunde!