joi, ianuarie 12, 2012

”Tărâmul invizibil” volumul 1 din seria Oksa Pollock, a doua ediție!

O dată cu sfârșitul anului, Editura ALL a făcut un top al celor mai vândute cărți ale anului 2011, iar ”Tărâmul invizibil” de Anne Plichota și Cendrine Wolf, volumul 1 din seria Oksa Pollock, este pe locul 2, după bestsellerul internațional ”Sanctus” de Simon Toyne. 

Așadar, primul volum a fost retipărit, și recunosc că noua copertă îmi place mult față de prima, iar prin martie ne vom putea bucura de apariția celui de-al doilea volum al seriei. 
Pentru cei care nu știați, această carte este un bestseller mondial, care urmează să fie ecranizat, și se spune despre el că ”concureaza” serios cu Harry Potter.
Oksa Pollock se consideră o adolescentă ca toate celelalte. Adoră astronomia, rockul şi mersul pe role. Urăşte culoarea roz, insectele şi să se remarce în public. Până aici, nimic neobişnuit. Numai că, într-o seară, totul se schimbă: Oksa descoperă, uluită şi înspăimântată, că are puteri supranaturale! Şi încă nu e tot. În aceeaşi seară, pe trupul ei apare o cicatrice cât se poate de stranie. Bunica Dragomira, confidenta ei excentrică, însoţită de o suită de creaturi nemaivăzute, îi dezvăluie marele secret al originii lor: familia Pollock vine din Edefia, o lume invizibilă aflată în pericol, iar Oksa este ultima speranţă de salvare a acestui ţinut mirific. Dar va avea oare curaj să se lanseze în această aventură grandioasă? Şi cine îi va sta alături?
Atenţie, carte magică! După ce veţi face cunoştinţă cu Oksa, nu vă veţi mai putea despărţi de ea, de formidabila familie Pollock şi de creaturile extravagante ca Binevoitoarele, Sisizurliii şi Abominarii.
Aș dori să vă arăt și coperta volumului 2, pe care cred, și sper că editura o va folosi, pentru că este foarte drăguță:

Mai multe informații despre serie găsiți pe site-ul oficial: http://www.all.ro/oksa.html , unde puteți citi și un fragment din carte. 

9 comentarii:

  1. Pare interesanta cartea, desi n-am dat de ea prin librarii pana acum.

    RăspundețiȘtergere
  2. Eu am citit primul volum..
    Dupa parerea mea, nicio sansa sa-l detroneze pe Harry Potter, e putin cam copilareasca.

    RăspundețiȘtergere
  3. Sună destul de interesant, dar nu într-atât încât să concureze cu Harry Potter..

    RăspundețiȘtergere
  4. Pare interesanta, dar cam copilaroasa. Referirea la Harry Potter nu isi are locul. Ma indoiesc ca mai exista o minte la fel de geniala ca a lui Rowling.

    RăspundețiȘtergere
  5. Si eu am auzit de carte , si nu stiu ce sa spun . Pare mai mult o carte pentru copii . Insa nu cred ca poate concura cu Harry Potter .

    RăspundețiȘtergere
  6. imi place recenzia m-ai convins cred ca o cumpar :))

    RăspundețiȘtergere
  7. Ramona presedinteeeee!!!!!!:)) E draguta cartea, dar comparatia cu HP nu-si prea are locul.

    RăspundețiȘtergere
  8. Chiar nicio sansa sa-l intreaca pe HP:D

    RăspundețiȘtergere

Vă mulțumim pentru că ne vizitați blogul și pentru comentariile voastre. Contează foarte mult pentru noi să vă aflăm gândurile :). Dacă ați pus o întrebare, reveniți, cu siguranță vă vom răspunde!